Ce fac...

... de 8 martie? Ma joc si eu jocurile lumesti care se practica, ca sa nu planga prea tare copilul meu ca mama lui nu i-a fost alaturi la activitatea recreativa propusa de doamna invatatoare. Tort nu am servit, bineinteles. Cred ca nici daca era de post nu m-ar fi tentat. A avut insa cine sa se bucure de felia mea😊: Grigo a impartit-o cu un baietel blond si bucalat de langa noi.

Daca el ar fi fost mai detasat, nu m-as fi dus, dar a plans, ca are de facut ceva impreuna cu mine si nu ar reusi singur.

Am audiat si niste cantecele tematice stil bombastic. Tot reflectand la versurile lor am inteles cum poezia denatureaza uneori realitatea in sens hiperbolic si inconjoara realitatile banale cu un nimb fantastic. De aceea nu e de mirare ca la o introspectiva mai serioasa a propriei vieti nu am gasit stralucirea aceea idealista a relatiei mama-copil, nici entuziasmul si daruirea suprema ale mamelor din lumea literara, ci doar un puzzle amestecat de clipe frumoase si momente tensionate. In ceea ce ma priveste, emotii mai asezate si atitudini umane firesti ma diferentiaza net de mama-semizeu (care e cauza primordiala, stie tot, alina tot, descurca tot si e numai zambet) a poeziei scolare.