Aceasta conferinta...

...parintelui Coman, care are o intelegere a lucrurilor foarte apropiata de inima mea, mi-a fost recomandata de prietenul Iulianei ca fiind o prelegere cu "caracter normativ si paradigmatic".
Ascultand-o m-am bucurat cu duhul ca avem preoti care vorbesc atat de bine despre casatorie. Mi-a placut in mod deosebit ca parintele incepe cu ideea restaurarii persoanei si a intelegerii vocatiei specifice fiecaruia ca fundament pentru institutia casatoriei.

Mi-am permis sa notez si cateva ganduri personale (unele ca o completare, altele ca o altfel de perspectiva) pe marginea acestei binecuvantate cuvantari 😊

• Parintele vorbeste despre stapanirea de sine ca trasatura definitorie a barbatului autentic. El pune accentul pe stapanirea de sine in fata placerilor. As adauga un aspect pe care il consider important: stapanirea de sine in fata ispitei maniei (in gesturi, cuvinte, atitudine). Un barbat care isi pierde controlul la manie este la fel de jalnic ca unul betiv
• Vocatia aceasta a stapanirii ar trebui cultivata la baieti inca din timpul copilariei. Ea mai are insa si alte valente. A fi stapanitor trebuie inteles si in sensul de a fi lider sau de a fi manager. Trebuie sa fii capabil sa organizezi, sa imparti sarcini, sa coordonezi pe cei pe care ii ai in stapanire, sa stii sa asculti dar si sa te faci inteles, sa poti elabora un program in care sa integrezi nevoile celor care depind de tine, sa fii intelept in administrarea financiara, sa te preocupe educatia si formarea continua a "subalternilor" tai, sa nu omiti chestiuni esentiale, sa ai o viziune de ansamblu si in perspectiva. E infiorator de greu sa iti asumi cu adevarat rolul de barbat!
• "A spune celuilalt "Nu ma iubesti, nu esti atenta cu mine" creeaza obligatie si inlatura iubirea venita din libertate". Da si nu prea. Oamenii trebuie sa comunice. Mi se pare onest sa te anunt, inainte de a te parasi, ca felul in care ma iubesti tu nu ma hraneste interior (poate esti prea trupesc sau prea rece si distant pentru mine) ca atat cat imi daruiesti nu imi ajunge. Aceste lucruri se presupune ca se petrec inainte de casatorie cand fiecare este liber sa isi aleaga o persoana care corespunde in mare nevoilor sale interioare. Sunt oameni care iubesc si nu isi dau seama ca ranesc prin anumite atitudini. In acest caz mi se pare binevenita o mai mare deschidere, fiindca astfel cel care iubeste isi poate modula reactiile astfel incat sa nu produca suparare persoanei iubite. Nu intotdeauna intuiesti ce ar vrea iubitul de la tine (mai ales la inceputul relatiei) de aceea mici explicatii (nu sub forma de repros, ci mai mult de descriere a felului in care te atinge ceea ce s-a intamplat) sunt foarte utile.
• Femeia nu ii reproseaza barbatului ca este lenes fiindca nu ii este drag de el. Adesea reprosul femeii este un strigat de ajutor, ea insasi gasindu-se in situatii in care este omeneste depasita. Mai ales in familiile cu multi copii de varsta mica si fara ajutor de la rude acest aspect poate fi extrem de acut reprezentat: femeia este istovita la limita pe fondul unei sarcini dificile/ post-cezariana, copiii au nevoie de ingrijiri de baza (hrana, un minim de igiena) iar barbatul nu se dezlipeste de facebook. Toata familia sufera daca el nu intelege sa suplineasca temporar indatoririle ei  casnice. Spun asta fiindca am vazut multe astfel de cazuri. Asociez imaginea cu aceea a unui stapan fara mila alaturi de unul din sclavii de pe plantatia lui.
• Harnicia este, intr-adevar o ispita a femeii, si ea trebuie atentionata de catre barbat cand exagereaza. Dar a face o paralela intre lenevirea barbatului si contemplatia parintilor filocalici mi se pare prea mult. Aceia contemplau, dar pentru a dedica timpul cugetarilor inalte jertfeau alte aspecte ale existentei lor, isi impuneau o viata aspra, plina de restrictii. De ce spun asta? Pentru ca uneori femeia munceste mult tocmai pentru ca barbatul concepe o viata de familie extrem de solicitanta. Vrea copii multi, dar nu leagana niciunul, vrea mancaruri sofisticate, dar nici piata nu o face, vrea plecari in concedii, dar nu impacheteaza o bluza (de fapt nici nu stie unde sa o gaseasca😊) cumpara in nestire obiecte in casa, dar doar femeia trebuie sa le gaseasca un loc, sa le spele si sa le stearga de praf, vrea prieteni in vizita, dar femeia sa le gateasca, sa spele si sa stranga dupa ei. Deci: Construiesti un jug? Sa fii dispus sa il ridici impreuna cu femeia.  
• Un utim punct de divergenta fata de cuvantul parintelui ar fi referitor la teoria timiditatii masculine datorate lipsei de curatie interioara. Parintele vizeaza categoria inhibatilor care ascund o oarecare mizerie interioara. Sunt insa foarte multi baieti trecuti prin pacate de moarte din spectrul desfranarii care nu au niciun pic de trac in abordarea unei fete. Pacatul iti da o nesimtire aparte, o obraznicie, un tupeu, daca vreti. Acestea sunt ceva cu totul diferit de atitudinea unui tanar curat. El are o dezinvoltura de copil care coexista paradoxal cu sfiala data de cumintenia proprie fecioriei. 
• In rest, si am ascultat cu mare atentie, simt ca ma pot plia perfect pe toate invataturile parintelui