Eca si Maria au avut o altercatie joi seara in fata blocului. Au venit si in casa sa se parasca reciproc si sa se rafuiasca in prezenta mea. Dreptatea era, ca de obicei, undeva la mijloc, dar fiecare tinea steagul sus. E. incepuse sa vorbeasca destul de urat, asa ca si i-am facut observatie. Fiindca era deja tarziu, le-am despartit ca sa opresc schimbul dur de replici si amenintari si, dupa un timp, cand am considerat ca s-au linistit, am cinat cu totii. Aparent totul era bine.
A doua zi am primit telefon de la M. care era la scoala. Mi-a spus cu vocea tremuranda de suparare ca E. ii sterpelise o fila pe care-si notase ea niste ganduri personale despre scoala, colegi, profesori si i-o daduse dirigintei. Bineinteles ca nu erau doar chestiuni pozitive, asa ca nu i-a picat deloc bine ca a citit-o diri.
Am fost surprinsa pana unde a putut merge E. cu razbunarea. Ma gandesc ca poate era mai sanatos sa las conflictul sa se consume atunci, la cald, si nu sa-l inhib dand nastere unei reactii si mai urate...
Am purtat o discutie cu Eca incercand sa o fac sa inteleaga ca raul pe care i l-a facut surorii ei depaseste cu mult neplacerea pe care o suferise ea. Am insistat sa incerce sa se puna in locul Mariei, sa inteleaga cam cum se simte. Nu stiu daca am ajuns la inima ei.
Pe M. am sfatuit-o sa fie mai precauta, mai atenta unde-si pune crampeie de jurnal si i-am dat de inteles ca daca diriginta e o femeie delicata n-ar trebui sa comenteze ceea ce a citit fara aprobarea autorului. Daca totusi ar tachina-o, ar fi bine sa-si aduca aminte ca, sefa de clasa fiind, a comunicat si ea dirigintei chestiuni care se intamplau intre copii in absenta profesorilor...
N-am putut sa le pun sa-si ceara iertare una de la cealalta. N-avea rost sa regizez un moment fals. Oricum, dupa ce si-a linistit fiecare sentimentele s-au iertat de la sine. Acum sunt iar bune prietene, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, desi n-a trecut decat o zi. Ce ti-e si cu copiii astia...
A doua zi am primit telefon de la M. care era la scoala. Mi-a spus cu vocea tremuranda de suparare ca E. ii sterpelise o fila pe care-si notase ea niste ganduri personale despre scoala, colegi, profesori si i-o daduse dirigintei. Bineinteles ca nu erau doar chestiuni pozitive, asa ca nu i-a picat deloc bine ca a citit-o diri.
Am fost surprinsa pana unde a putut merge E. cu razbunarea. Ma gandesc ca poate era mai sanatos sa las conflictul sa se consume atunci, la cald, si nu sa-l inhib dand nastere unei reactii si mai urate...
Am purtat o discutie cu Eca incercand sa o fac sa inteleaga ca raul pe care i l-a facut surorii ei depaseste cu mult neplacerea pe care o suferise ea. Am insistat sa incerce sa se puna in locul Mariei, sa inteleaga cam cum se simte. Nu stiu daca am ajuns la inima ei.
Pe M. am sfatuit-o sa fie mai precauta, mai atenta unde-si pune crampeie de jurnal si i-am dat de inteles ca daca diriginta e o femeie delicata n-ar trebui sa comenteze ceea ce a citit fara aprobarea autorului. Daca totusi ar tachina-o, ar fi bine sa-si aduca aminte ca, sefa de clasa fiind, a comunicat si ea dirigintei chestiuni care se intamplau intre copii in absenta profesorilor...
N-am putut sa le pun sa-si ceara iertare una de la cealalta. N-avea rost sa regizez un moment fals. Oricum, dupa ce si-a linistit fiecare sentimentele s-au iertat de la sine. Acum sunt iar bune prietene, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, desi n-a trecut decat o zi. Ce ti-e si cu copiii astia...
Vai de mine!
ReplyDeleteDaca s-a ajuns la asa ceva exista totusi undeva o tensiune foarte mare.
Da, dar eu n-am intuit-o. Toata tensiunea asta s-a dezvoltat in intervalul cat au stat afara, fiindca inainte facusera impreuna niste planuri pentru joaca si chiar le priveam cu drag cum scriau amandoua niste chestionare in mai multe exemplare pentru toate fetitele de afara si faceau biletele cu rolurile fiecareia.
ReplyDeleteA fost ceva gen foc de paie, dar eu l-am prelungit cupand brusc schimbul de replici usturatoare.
Iarasi mariam iti dai cu parerea ca si cum cine stie ce probleme in familie ar avea eca,asa sunt copii ( in afara de ai tai crescuti perfect si care se comporta "fantastic") nu rationeaza deplin adultii tot timpul daramite copii.
ReplyDeleteEcaterina, eu cred ca tu ai procedat f. corect cu ele si nu ar trebui sa iti faci mustrari de constiinta.
ReplyDeleteDoar sa discuti cu ele, eu de ex. alor mei le-am spus sa nu se certe afara, daca au conflicte in casa e una, dar afara in fata copiilor sa fie uniti, mai ales sa nu rada unul de altul sau sa nu se uneasca unul din ei cu alti copii care rad de celalalt de ex. (ai mei sunt ceva mai mici, celmai mare are 9 ani). Apoi, ma gandesc ca ii poti spune Ecaterinei ca sunt lucruri care nu se fac in nici un context, nici fata de frati nici fata de alte persoane, de ex. gestul acesta de a o expune asa.. Si ca isi vor pierde oamenii increderea in ea, apoi ca si ea daca ar fi f. ranita sa fie tradata asa.
Dar cred ca nu e vina ta aici, ci a lor, nu cred ca trebuie mereu sa ne culpabilizam pt. greselile copiilor.
Anonimus, nu cred ca Maria M ar fi insinuat ca sunt probleme in familie etc, ci doar a spus ca s-a ajuns departe, ca e grav, ceea ce nu este gresit... haideti sa nu ne mai atacam si jignim atat de usor, daca noi cei din Biserica facem asa..
Da, asta am vrut sa spun. Este trista ibterpretarea ta anonymous din nefericire previzibila. Nu, copiii nu sunt asa decat poate la varste mult mai mici. La adolescenta aceste lovituri intre frati nu sunt in regula si asa cum a spus si Iuliana trebuie discutat.
ReplyDeleteDe fapt voiam sa soun ca exista un cod al eticii in invatamant ce precizeaza obligativitatea pastrarii spatiului intim al elevului deci invatatoarea nu numai ca nu ar trebui sa vorbeasca despre asta dar nici nu ar fi trebuit sa isi insuseasca ceva ce nu apartinea nici pe departe fetitei ce i-a inmanat hartia.
Si eu cred ca ai procedat corect si esti de admirat ca ne prezinti si problemele voastre.De multe ori te-am citit neputincioasa,uneori prea practica pana la un pic de rautate,dar pe ansamblu blogul tau este un respiro pentru mine,un reazam si o incurajare pentru ca iti tii capul sus si privesti la scop-mantuirea.Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti.
ReplyDeleteEi acum mariam te-ai mai imbunat si ai comentat mai delicat bravo, iar din cate am observat fetitele sunt copii, nu adolescente ,caci da la adolescenta este mai grav deoarece se presupune ca e varsta de dinaintea stadiului de adult matur. Cred ca te-ai cam suparat mariam ca esti prea criticata, ei cam asa tratezi si tu pe acest blog ,Nu am nimic cu tine,nu te cunosc dar iti urmaresc comentariile de mult si am obs ca iti place sa contrazici doar de dragul de a o contrazice pe eca,in rest iti doresc mult succes sioe alte bloguri crestin+ortodoxe unde sustii ca e la fel dezbinare si proasta intelegere a unor principii si comportamente crestine
ReplyDeleteOare de cate ori copiii mei mai mari s-au certat si chiar s-au batut? Nu mai tin minte. Tin minte ca nu stiam cum sa fac sa_i impac si sa tin pacea. Acum sunt adulti, la casa lor si se ajuta unul pe altul. Dar ce durere pentru noi mamele mai ales cand vedem ca lucrurile nu functioneaza dupa cum educam noi. Insa de cate ori simteam durerea mea de mama, imi aminteam cat de mult ma certam si eu cu sora mea si ce suparata era mama, de-si punea mana la inima. Uite ca se intoarce roata la fiecare dintre noi. Si acest amanunt important incerc sa li-l spun copiilor mei.
ReplyDeleteCristina