Am reusit sa tin primele patru saptamani din post, dupa care am autodezlegat, initial la fructe de mare, apoi la peste si in cele din urma la lactate si oua. Nu stiu ce voi face in ultima saptamana, deoarece stomacul meu expulzeaza cu indaratnicie orice e crud si orice mancare cu frunze verzi, iar fierturile raman multa vreme in asteptare pana se hotarasc daca sa-si continue sau nu drumul digestiei.
Am o rabdare din ce in ce mai atrofiata, desi e cea mai usoara sarcina de pana acum.
Ma deranjeaza ca starea mea nu face decat sa le ingrozeasca pe fete la perspectiva maternitatii. Desi le repet ca nu toate femeile trec prin acest cosmar al primelor luni, ochii sunt mai de crezut decat urechile.
Ma doare ruptura brutala dintre mine si copiii mai mititei. Intr-un fel am murit pentru ei, fiindca nu mai relationam aproape deloc. Peste cateva luni cand vom reinnoda firul, lucrurile nu vor mai fi aceleasi. I-am simtit pe rand pe fiecare devenind mai rezervati, mai precauti in a se atasa de o persoana (eu) care dispare din peisaj fara de veste.
Nu vad nimic inaltator in suferinta mea, dar nimic, mai ales ca nesuferitii hormoni de sarcina isi fac de cap si pe la etajele superioare ale casei trupului meu. Ma trezesc deseori plangand fara motiv.
Nu pot suporta texte de genul: suferi acum, dar lasa ca nu va suferi copilul. Auzi! Parca Dumnezeu e limitat in posibilitatea de a darui binele si ia dintr-o parte ca sa compenseze in alta.
Fiindca am experienta, ma mangaie gandul ca in curand va trece valul acesta amar si toate vor fi uitate. Incerc sa nu traiesc la prezent, ci sa privesc in viitor cu nadejdea neclintita ca Dumnezeu e bun.
 |
| icre de biban preparate ca atare (mi s-a parut o cantitate imensa la asa un pestisor mic si ieftin) |
Ma deranjeaza ca starea mea nu face decat sa le ingrozeasca pe fete la perspectiva maternitatii. Desi le repet ca nu toate femeile trec prin acest cosmar al primelor luni, ochii sunt mai de crezut decat urechile.
Ma doare ruptura brutala dintre mine si copiii mai mititei. Intr-un fel am murit pentru ei, fiindca nu mai relationam aproape deloc. Peste cateva luni cand vom reinnoda firul, lucrurile nu vor mai fi aceleasi. I-am simtit pe rand pe fiecare devenind mai rezervati, mai precauti in a se atasa de o persoana (eu) care dispare din peisaj fara de veste.
Nu vad nimic inaltator in suferinta mea, dar nimic, mai ales ca nesuferitii hormoni de sarcina isi fac de cap si pe la etajele superioare ale casei trupului meu. Ma trezesc deseori plangand fara motiv.
Nu pot suporta texte de genul: suferi acum, dar lasa ca nu va suferi copilul. Auzi! Parca Dumnezeu e limitat in posibilitatea de a darui binele si ia dintr-o parte ca sa compenseze in alta.
Fiindca am experienta, ma mangaie gandul ca in curand va trece valul acesta amar si toate vor fi uitate. Incerc sa nu traiesc la prezent, ci sa privesc in viitor cu nadejdea neclintita ca Dumnezeu e bun.
Sa va dea Domnul putere!
ReplyDeleteFetele sunt si afectate probabil de faptul ca au preluat. O parte din treburi asa cum am citit parca mai demult intr.un alt post chiar daca asta nu e explicit. Schimbarile acestea majore aparute in viata copiilor mari ai familiei la sarcinile noi bineinteles ca apar ca perturbari ale firesculu in ochii lor. Plus ca sunt destul de mari cat sa inceapa sa-si puna si intrebari la care nu pot avea un raspuns multumitor in legatura cu situatia in sine. Si asta duce la frustrari.
ReplyDeleteSa treaca repede perioada de rau de sarcina va doresc.
Partea cu treaba nu le sperie foarte mult. Problema este ca se si inchipuie in postura mea si le e frica sa vomite zilnic de cateva ori. Mi-au spus-o pe rand toate trei.
DeleteAm o prietena care in timpul sarcinei nu putea sa manance mai nimic asa ca incepuse sa slabeasca mult. Nici apa nu o suporta. Acum are deja un copilas si a uitat toate durerile din acea perioada si viata ei e foarte frumoasa. Tin minte insa ca nu am auzit in viata mea pe niemeni sa duca o sarcina asa greu ca ea. Iata ca si tie iti este greu.
ReplyDeleteEu m dus sarcinile foarte usor, asa ca nu stiu ce sfat sa dau in afara de spoveditul des. Prietena mea nici impartasania nu putea s-o ia decat cu foarte mare greutate. Ii trebuia concentrare enorma. Imi spunea insa ca numai spovedania si impartasania o linistesc, impreuna cu cartile duhovnicesti.
Maica Domnului sa-ti ajute
Cristina
Pai nici eu n-am nici o sansa sa ma impartasesc, fiindca mereu sunt am senzatia aceea premergatoare vomei si salivez impresionant de mult. Trebuie insa sa scuip f des, caci daca inghit vomit instantaneu.
DeleteExact asa a avut si prietena mea. Ii venea mereu sa scuipe. Mai mult voma si dupa apa.
DeleteSub indrumarea atenta a unui parinte a reusit sa se impartaseasca o singura data in toata perioada sarcinii. Imi amintesc ca parintele ia spus sa-si ia servetel cu ea si daca-i vine sa scuipe sa foloseasca servetelul. Dumnezeu a ajutat-o si nu a trebuit sa foloseasca servetelul.
PS: Dupa cate spui se pare ca ai o sarcina identica cu a prietenei mele. In afara de neputintele astea, simtea si ce au mancat cei din jur. Extraordinar de sensibil miros avea.
Stiu ca s-a rugat mult la Maica Domnului. A avut o nastere foarte usoara si a nascut un copil sanatos, cu toate ca a avut probleme mari in toata perioada sarcinii.
Cristina
nici eu nu pot bea lichide, ma scol noapte si beau apa fiindca am observat ca atunci o tolerez.
Deletesi mie imi miroase totul la puterea a doua. nu pot suferi pe nimeni in preajma mea fiindca-mi miroase ingrozitor aerul expirat de ei.
simt si mirosurile mancarii gatite de vecini :)
si eu am avut nasteri relativ usoare si nu prea dureroase.
DeleteAsta e un exemplu de situatie pe care nu o inteleg si nu am aflat raspuns la ea: de ce ingaduie Dumnezeu asta? Daca o femeie merge contra curentului actual si lasa pruncii sa vina dupa randuiala lui Dumnezeu, daca trece peste toate, de ce ingaduie sa ii fie atat de rau? As fi inteles foarte bine motivul, daca starea asta o afecteaza doar pe mama. Dar cand toti ai casei sufera, cand copiii stau, uneori nemancati cu lunile de zile (cum a fost in cazul meu), nu inteleg de ce nu ridica Dumnezeu povara asta. Stiu ca e o neputinta a mea lipsa asta de intelegere...
ReplyDeleteCand l-am intrebat pe parintele meu, mi-a spus ca niciun lucru bun nu se face fara sacrificiu, dar nu inteleg de ce trebuie sa fie si sacrificiul celorlati copii luat in calcul...
Poate fi un mod de ispasire a pacatelor anterioare convertirii, pot fi trasaturi fizice mosenite, pacate din neam, poate fi pur si simplu un timp de incercare, de probare a statorniciei femeii in credinta.
ReplyDeletePentru copii poate suferinta nu e numai sursa de traume, ci si prilej de calire. Ma gandesc si la fetele mele ca poate vor fi mai pregatite in caz ca vor avea dizgravidii ca a mea. Va fi ceva ce au mai vazut. Eu, la primele doua sarcini, era cat pe-aci sa-nnebunesc.
Nu stiu daca (dar poate ca) va ajuta, legat de mancat: pentru mine in primele trei luni, singurele mancaruri care nu-mi faceau greatza (ba, imi mai dadeau si o stare temporara ceva mai energetica si nu mai stateam chiar lesinata in pat) au fost mamaliga (sau cartofii prajiti) cu mujdei de usturoi amestecat cu suc de rosii (pe care il mancam cu lingura, ca pe o supa) si salata de vinete cu multa ceapa. Mentionez ca nici usturoiul, nici ceapa cruda nu prea le tolerez in mod normal (de fapt, semnul ca a inceput sa treaca perioada de greturi a fost faptul ca nu mai puteam sa mananc la fel de mult din aceste doua alimente). Mai mentionez ca astea sunt mancaruri care mi-au placut foarte mult in copilarie (nu le mai mananc din cauza unei gastroduodenite din facultate, care cum-necum nu isi face simtita prezenta in aceste luni de sarcina). Cu sarcina a doua am prins apogeul gretzurilor in Postul Craciunului, din care motiv alte alimente de post imi provoaca inca greatza numai cat le vad sau discutam despre ele (tot ce am gatit postul acesta a fost destul de inovativ, tocmai din acest motiv), chiar daca ne-gravida fiind, le-as consuma fara vreo problema. Numai bine va doresc!
ReplyDeleteFetele tale vor avea o alta mostenire spirituala. Ele au o sansa fara egal, dar mai ales copiii lor, nepotii tai. Luam mult, mult curaj de la tine.
ReplyDeleteDa, daca se mai incumeta fetele la asa ceva dupq ce amintirile cu situatiile astea vor fi atat de proaspete , ele fiind deja la varste la care nu uita:-)
ReplyDeleteSi bunica mea a facut 8 copii dar diferenta intre ei a fost de cel mult un an jumatate deci toti isi aminteau o mama in putere si nu neajunsurile sarcinilor. Erau exceptii sa aiba o femeie fata de hora si ea insasi sa fie insarcinata.
Sigur din punctul asta de vedere e de dorit sa treaca mai repede perioada asta cu greturi.
Poate acum in vacanta ar fi bine ca cele mari sa plece in tabere de exemplu sau pe la rude in vizita. Eu asa as proceda pentru a nu fi expuse prea mult problemelor inerente aparute.
Nu cred ca erau exceptii, decat daca isi limitau si ei cumva nr de nasteri. Ma uit la comunitatile protestante in care din principiu nu se aplica birthcontrol si vad ca nu e neobisnuit sa ai si nora si sa fii insarcinata...
ReplyDeleteCorect,altfel cum ar fi putut o femeie atat de fertila (anul si copilul) sa-si incheie perioada reproductiva dupa 8-10 ani.
DeleteVrei sa zici ca a intrat la menopauza la 26 de ani (daca s-o fi casatorit la 18 si nu la 16).
Esti ingaduitoare, ca-i bunica matale, altfel ai vedea ca nu prea bate cu realitatea ceea ce vrei sa dai de inteles.
PS: "Limitau nr de nasteri" tot prin metode neortodoxe, ca nu prea-i vad pe bunii nostri (barbatii adecatelea) stand cu dintii la gard de la 30 de ani incolo.
DeleteAlte informatii despre greturi
ReplyDeletehttp://alexcreste.blogspot.ro/2012/09/greturile-de-sarcina.html