...e si un bine :)
Cu ocazia insomniei ultimelor saptamani am redescoperit ceva frumos. In zilele bune adormeam odata cu copiii si uneori atipeam inaintea lor. Chiar ma enervam ca se foiau atat in pat: Gheorghita ma rontaia de zor si Elena ma tot lovea in spate cu coatele si genunchii. De cand somnul nu se mai lipea de mine am avut prilejul sa vad altfel lucrurile.
Asa mi-am dat seama ce binecuvantata sunt sa ma asez in patul meu langa doi copilasi sanatosi, sa le simt manutele si piciorutele mici si calde si sa ii ascult cum respira linistit. A fost o ca o revelatie si mi-am promis sa-mi fac mereu timp sa-i vad cat sunt de dragalasi.
Nu stiu daca altora li se intampla, dar eu, cand ma iau cu treburile sau cand sunt prea obosita, uit ca ii iubesc. Imi fac foarte bine momente din astea in care timpul pare ca se opreste si ma copleseste duiosia. Sarutarile, imbatisarile si mangaierile nu ar putea cuprinde ceea ce revarsa inima. Nu-mi ramane decat sa-L rog pe Dumnezeu sa transforme totul intr-o ploaie de binecuvantari...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment