Chiar imi place aceasta varsta a doua a casniciei asa cum se prefigureaza. E o etapa in care afectiunea si senzualitatea incep sa se decanteze, spre marea mea bucurie si implinire.
Pe la 30 de ani eram chiar deznadajduita ca ar exista o astfel de posibilitate. Orice gest tandru se transforma intr-o cascada care se revarsa inexorabil spre acelasi deznodamant.
In antiteza cu bucuria clipei, posibilitatea altei suferinte prelungite a vreunei sarcini ma chinuia mental, chiar daca nu se materializa intotdeauna. Greu am invatat sa iubesc si suferinta abolind prezentul si privind in viitor cu nadejde la Dumnezeu.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Vine si varsta asta? O astept cu nerabdare! :))
ReplyDelete