Copii/sfinţi 8

          Să revenim la mânie, la partea irascibilă a sufletului. Nici nu trebuie să tăiem complet din tânăr mânia, dar nici nu trebuie să-i îngăduim să o folosească întotdeauna. Din prima vârstă să-i învăţăm pe copii să rabde chiar când sunt ei înşişi nedreptăţiţi, dar dacă ar vedea pe cineva că este nedreptăţit, să păşească curajos şi să ia apărarea celui năpăstuit cu măsura cuvenită.
          Cum vom putea sădi în sufletul copilului aceste legi? Prin exerciţii în viaţa de zi cu zi: să rabde atunci când nu i se dă atenţie, să-şi stăpânească mânia atunci când nu-i sunt îndeplinite cererile şi dorinţele, să-şi recunoască greşelile faţă de alţi oameni. Sunt multe împrejurări care-l fac pe copil să se mânie, ele trebuie folosite în scopul de a-l pregăti pentru a fi mai răbdător, dobândind astfel tăria caracterului. Îl poate pune la încercare chiar tatăl lui, sau vreunul din fraţi.
         Ca să-l înveţi să rabde ceea ce i se pare lui că este pe nedrept, adu-i aminte scene din viaţa lui, întreabă-l dacă el însuşi nu a greşit nimic faţă de nimeni. Cu ocazia momentelor în care suferă pe nedrept, îl putem învăţa că păcatul lui (pe care nu l-a mărturisit şi pentru care nu a făcut pocăinţă) i-a adus respectiva suferinţă, atrăgând-o ca un magnet. Dacă-l vezi că bate vreun frate, că-l insultă întreabă-l ce ar simţi el însuşi dacă ar fi în locul aceluia şi pedepseşte-l negreşit.
         Copilul nu trebuie să fie nici bleg, nici sălbatic, ci să fie şi puternic, şi blând. De multe ori copilul are să fie ajutat de mânie, când are să aibă şi el copii sau când are să fie stăpân peste alţii. În toate privinţele mânia este folositoare, dar numai atunci nu-i bună, când căutăm să ne răzbunăm. Moise, când a văzut că un frate e nedreptăţit, s-a mâniat el, care era cel mai blând dintre toţi oamenii (Numeri cap.12,3):
        Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ.
        Să fie copilul învăţat să rabde lipsa de consideraţie: niciodată să nu ceară să fie servit de alţii la treburi pe care le poate face şi singur şi să fie învăţat că toţi oamenii sunt egali prin fire şi niciunul nu e demn de dispreţ.

Eca mi-a spart cel mai frumos ou...

         Învaţă-l să suporte pagube mici (de exemplu un frate îi strică o jucărioară) fără să se răzbune. Copiii sunt tare supărăcioşi când pierd astfel de mărunţişuri şi şi-ar da mai degrabă viaţa decât să treacă nepedepsită o asemenea pierdere :) Vorbeşte-i de deşertăciunea celor materiale, de zădărnicia lor şi de faptul că nu trebuie să-şi lege inima de ele atât şi să calce porunca iubirii de aproapele. Să nu-i cumperi îndată lucrurile pierdute sau stricate, ci atunci să i le înlocuieşti, când vei vedea că nu le mai doreşte, nici nu mai suferă din pricina lor.

Comunicare

          Comunicarea cu oamenii care nu au gândire creştină este foarte dificilă pentru mine. Nu e o lipsă de bunăvoinţă din partea mea, e un proces prea complicat ca să se finalizeze într-o conversaţie banală. Parafrazând, aş putea explica asta prin cuvintele sfântului apostol Pavel (1 Corinteni, cap.2):

11.	Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
12.	Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;

În peşteră la Prislop: Da de ce stătea aici Sf. Ioan?

          De Paşti am fost în vizită la cineva (nu spui cine, persoană importantă) la ţară. Misiunea mea de bază a fost să am grijă de Grigo. Fără să-mi dau seama, acel cineva mă observa şi mă evalua din umbră, cum îl ajutam a mia oară pe gărgărelul meu să ridice un scăunel pe un butoiaş, apoi iarăşi să-l dea jos, să pună pietricele în nişte găurele ale scăunelului şi să-l pună înapoi sus pe butoiaş, fără să doboare vreo pietricică. Trebuia să fiu atentă să nu cadă, nici să nu se lovească cu scăunelul respectiv. În timpul ăsta îl priveam pe Grigo cum se încrunta, cum îşi ţuguia buzele concentrându-se, cum transpirase pe năsuc de atâta efort, cum îi ieşise de sub căciuliţă perişorul lui pufos care-l făcea să semene cu puişorul moţat şi cum făcea tot felul de mutriţe drăgălaşe pe care numai cineva îndrăgostit le poate observa. Am mai băgat de seamă că nu-i tăiasem unghiile la timp şi m-am gândit că acest lucru nu va scăpa privirilor agere ale altor mămici. Mă bucuram că era o zi superbă aşa cum mă aşteptasem să fie de Paşti, că nu mă doare deloc spatele, deşi stăteam aplecată de ceva timp şi că nu simţeam oboseala nopţii petrecute la slujbă, aşa cum ar fi fost de crezut. Mă rugam în taină pentru copii, pentru că nu-i puteam vedea unde sunt (cum au ajuns la ţară au şi intrat prin grajduri şi coteţe, uitând să vină la masă la timp).
         Cam aceasta era viaţa mea interioară în momentul în care persoana care mă scana m-a lovit frontal cu următoarea constatare: "Nenorocita de tine, ţi s-a urât şi ţie cu copiii ăştia!" Nu am putut să reacţionez nicicum. Nici măcar n-a pus-o sub formă de întrebare! Copiii ăia erau "întâmplător" ai mei, şi, deşi pare "incredibil", îl iubesc pe al cincilea la fel de mult ca pe primul şi am cu el poate mai multă răbdare. Mi se pare absurd să explic asta cuiva! Ca să-i înţelegi pe creştini cred că trebuie să foloseşti dicţionarul iubirii de Dumnezeu şi gramatica împlinirii poruncilor lui. Altfel toate ale lor par nebunie.

Tornada

           Aş vrea să împărtăşesc cu cei care-l iubesc pe Dumnezeu (şi nu ştiu engleza) o veste pe care am aflat-o de aici . Casa preotului ortodox al comunităţii din zona devastată a rămas intactă, scăpând ca prin urechile acului. Tornada a trecut foarte aproape de casa lui făcând ravagii, după cum se poate vedea în reportajele de mai sus.

"Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia."- Psalmul 90. Aşa povestea bunica mea că pe vremuri se întâmpla să cadă grindină şi puteai vedea grădinile oamenilor cumsecade ocolite efectiv de mânia lui Dumnezeu.

"Dacă-l înveţi aşa, nu mai scapi de el...".

          Discuţie în cancelaria unei şcoli (între formatori de generaţii):
         -Dragă, nu ştiu ce să mă mai fac cu nora mea! Auzi, vrea să doarmă cu copilul în pat (respectivul copil e sugar)! I-am spus: "Dacă-l înveţi aşa, nu mai scapi de el...".
         -Aaa, mie mi-a plăcut de nora mea: de când a venit din maternitate a pus copilul în pătuţ şi nici nu s-a uitat la el. Doar îl schimba şi îl alăpta la 3 ore, în rest putea să plângă...
Credit: Free images from acobox.com
         Stau şi mă întreb câteodată dacă fac parte din aceeaşi specie biologică cu aceste aşa-zise mame şi bunici. Cum adică "îl înveţi" să stea cu tine? Doar a stat 9 luni chiar înăuntrul tău, e deja învăţat! Bătăile inimii tale îi sunt cel mai dulce cântec de leagăn. Nu vorbesc din cărţi, ci ştiu cât de repede se linişteşte şi adoarme copilul la pieptul mamei.
          Nu înţeleg pentru ce vor să scape cât mai repede de copil. Probabil acesta va fi fenomenul şi când respectiva bunică sau mămică va ajunge neputincioasă din cauza bătrâneţii, copilul va căuta să scape cât mai repede de ea. Asta cred că este lecţia pe care o învaţă pruncul dacă e lăsat să plângă din considerentul că "n-are nici un motiv: sătul e, schimbat e..."
        Oare ce ne face să credem că bebeluşii sunt nişte legume fără sentimente? Faptul că nu avem memoria primelor zile de viaţă? Am observat că la generaţia tânără apare o idee obsesivă: "Nu sunt înţeles de părinţi. Simt că ei nu mă iubesc cu adevărat." Dacă întrebi aceşti copii, nu le lipseşte nimic din cele materiale, iar părinţii le fac aproape toate voile. Nu cumva, printre multe alte cauze, ar putea fi şi lecţia dură pe care au învăţat-o din faşă atunci când au plâns -"ca să-şi dezvolte plămânii"- nemângâiaţi şi singuri, înconjuraţi în pătuţ de jucării minunate, dar fără viaţă?

sărind coarda, de Paşti

• Mami, în cap în afară de creier şi minte ce organe mai sunt? - Maria
• Mi-a intrat ceva la măsea. Daţi-mi o furcă!
• Eram la o mănăstire şi l-am lăsat pe Ionuţ singur în cameră ca să mă duc până la pangar. Am pus la loc sigur toate obiectele care puteau fi periculoase şi am dat să plec. Copilul m-a oprit şi, cu o mină foarte serioasă, mi-a întins o cutie cu chibrituri: "Mami, ia-le şi pe astea, că nu se ştie ce idee îmi vine!"
• Ca să-i determine să-şi facă ordine în dulapuri, mama le-a promis copiilor premii în bani. Ionuţ a avut o idee originală: să trieze hainele după culori. Astfel de la şosete până la geci puteau fi găsite în aceeaşi grămadă.
• Înainte de culcare Eca aprofundează studiul formei literelor. Mă pune să-i conturez cu degetul pe piele o literă pe care ea trebuie să o ghicească. La 5 ani descoperă metode Montessori :)
• De ce ai scris "cîţi" şi nu "câţi"?  Păi, ia dă-l la o parte pe c Rămâne cuvântul îţi: îţi dau, îţi scriu. Nu spune regula aşa?

Descoperire despre trupul lui Hristos cel înviat

         Sfântul Nichita Stetatos, ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog, scrie despre acesta:
        "Într-o zi, pe când se afla în picioare într-o rugăciune preacurată iată ce văzu: aerul începu a străluci; fiind în chilie i se păru că se găseşte afară în ziua mare, dar era noaptea către întâia veghe. De sus începu să lucească o lumină ca de auroră care eclipsă chilia şi toate celelalte. Într-un extaz total şi cu toată puterea minţii el ţinti lumina ce-i apăruse. Aceasta sporea puţin câte puţin, făcând să strălucească aerul din ce în ce mai tare şi el se simţi ieşit cu trup cu tot din lucrurile pământeşti. Lumina strălucea din ce în ce mai viu şi el observă că aceasta se uneşte în chip necrezut cu carnea lui şi-i pătrunde puţin câte puţin membrele, el însuşi fiind acum în centrul luminii, năpădit de bucurie şi de lacrimi. Totul se petrecea într-un mod neobişnuit înăuntrul lui. El văzu deci cum această lumină îl face pe de-a-ntregul flacără şi lumină.

         Un glas ieşi din lumină şi zise: "Astfel trebuie să se transforme sfinţii care vor fi încă în viaţă când trâmbiţa supremă va suna, şi în această stare vor fi ridicaţi, cum zice Pavel. Un bun număr de ceasuri se scurseră aşa: preafericitul, în picioare, continua să laude pe Dumnezeu, contemplând slava care îl învăluia, fericirea pregătită sfinţilor din veac. Îşi zise: "Mă voi întoarce oare în întâia formă a corpului meu?" El văzu însă că purta încă forma corpului, simţea bine că trupul era prezent, dar netrupesc oarecum şi spiritual. I se părea că n-are nici greutate, nici densitate. Era încremenit de mirare să se vadă ca netrupesc într-un trup. Acelaşi glas spuse: "Astfel vor fi după înviere, în veacurile viitoare, toţi sfinţii, în mod netrupesc înveşmântaţi în trupuri duhovniceşti, mai uşori, mai subtili, mai proprii să se înalţe sau mai groşi, mai greoi, mai înlinaţi către pământ. Prin aceasta locul şi rangul intimităţii cu Dumnezeu e va deosebi pentru fiecare".(...)
          Aceasta este deosebirea dintre trupul lui Hristos ce s-a răstignit şi cel cu care a înviat. Acesta din urmă e imaterializat (pătrunde prin ziduri). E atât de schimbat că nici Maria Magdalena, nici ucenicii în drum spre Emaus nu-l recunosc. Toma trebuie să-i pipăie rana cu degetul pentru a se convinge  că e real şi nu o halucinaţie.

Artefacte

           Judecând după iepurii impunători care tronează în centrul oraşului aş zice că urmează să celebrăm Ziua Iepurelui. Ştiaţi că la evrei iepurele e considerat animal necurat? Cine s-o fi îngrijit să eclipseze sensul creştin al  sărbătorii Paştelui?
Credit: Free images from acobox.com

Doctorate în teologie

Sfântul Simeon Noul Teolog:

          Cunoaşterea duhovnicească e ca o casă zidită în mijlocul cunoaşterii lumeşti. În ea, ca într-un chivot trainic şi bine păzit se află cunoaşterea Scripturilor de Dumnezeu insuflate. Ca să-l deschidă pe acestă nu stă în puterea înţelepciunii omeneşti, de aceea bogăţia Duhului aflată înăuntru rămâne necunoscută oamenilor lumeşti. Şi în acelaşi chip în care un om, luând chivotul cu totul şi purtându-l cu sine, nu ar cunoaşte comoara aflată în el, tot aşa şi cel ce ar învăţa pe de rost toată Scriptura nu cunoaşte din aceasta darul Duhului Sfânt aflat în ea. Ce folos ai dacă-l porţi mereu cu tine pecetluit şi nu poţi vedea pietrele scumpe şi mărgăritarele aflate într-ânsul.(...)

Credit: Free images from acobox.com

Pietre scumpe sunt poruncile lui Dumnezeu şi mărgăritare sunt virtuţile şi prin lucrarea lor se deschide uşa cunoştinţei, căci: "Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el"(Ioan, cap 14, 23) Deci când Dumnezeu locuieşte în noi şi ni se arată şi simţitor, atunci şi noi contemplăm gânditor cele ce se află în chivot, adică dumnezeieştile taine ascunse în Scripturi. (...) Căci cum ar putea vreodată să ştie, să cunoască sau să înţeleagă cât de puţin cele pecetluite şi închise, cele nevăzute şi necunoscute de oameni, ci numai de Duhul Sfânt descoperite, aceia care nu au cunoscut venirea Acestuia, strălucirea, luminarea şi sălăşluirea lui într-ânşii? Cei care nu au fost botezaţi cu Duhul Sfânt cum ar putea să vadă schimbarea celor botezaţi în Duhul? (...) Cel ce are ochii trupeşti slăbiţi nu se poate uita la o rază strălucitoare de soare, iar dacă se forţează s-o privească îşi pierde vederea, aşa şi cel ce are ochii sufletului slăbiţi şi simţurile împătimite nu poate înţelege nepătimaş şi fără pagubă frumuseţea şi strălucirea Scripturii.

Cadou de Paşti

          De multă vreme tânjeam după o carte folositoare de suflet pe problemele vieţii de familie. Ieri seară la denie am stat cu copiii în biserică în pronaos, lângă pangar. Grigo era preocupat să admire prin geamul de sticlă iconiţe, cruciuliţe, metăniuţe şi cu ocazia asta a fost cuminte aproape toată slujba. Tot privind eu în gol spre cărţile expuse, una dintre ele mi-a agăţat efectiv privirea. Titlul ei conţinea cuvântul cheie FAMILIE. Am cumpărat-o îndată - 10 lei. În dimineaţa asta am citit din ea. E extraordinară. Mă duc să mai cumpăr câteva ca să completez "zestrea" fetelor :)

Ierarhie sau anarhie

           Am găsit de curând un blog intitulat "Doamnele - împotriva feminismului"( click aici) şi mi-a plăcut mult această iniţiativă. Dincolo de diferenţele interconfesionale, pe care nu le neglijez, şi eu sunt o doamnă care are numai de suferit de pe urma feminismului. Faptul de a-ţi părăsi copiii pentru serviciu este considerat o virtute, pe când a părăsi serviciul pentru copii este reprobabil. Poate pare prea dur cuvântul "a părăsi", dar este exact sentimentul pe care-l au copiii când mama pleacă de acasă, ia citiţi aici. Nu mai spun că sunt pe lumea asta copii omorâţi la propriu pentru ca "să nu mă dea şefu afară de la servici". Cred că serviciul pentru femei nu poate fi o binecuvântare decât în cazul văduvelor, al femeilor necăsătorite sau al celor care dintr-un motiv sau altul nu pot avea copii. Mi se pare o utopie să crezi că-ţi poţi creşte toţi copiii dăruiţi de Dumnezeu şi să ai şi o carieră strălucită. Multe mame vin acasă epuizate după o zi de muncă şi nu mai au resurse fizice pentru cei mici. Nu poţi sluji la doi domni.
         Şi mai e ceva, un adevăr biblic care merită să fie apărat, deşi este cam incomod pentru femeile contemporane educate în spiritul independenţei diabolice. Dumnezeu a dat bărbatului stăpânire (totul până la păcat) asupra femeii: atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni. Lucrurile trebuie să se desfăşoare conform viziunii pe care o are soţul asupra familiei. Femeia a fost concepută de Dumnezeu ca ajutor al bărbatului, nu bărbatul este dator, tăindu-şi voia proprie, să o susţină pe femeie în ascensiunea ei. Fireşte, toate se fac prin bună înţelegere, dar atunci când apar contradicţii, femeia este cea care trebuie să cedeze, dacă hotărârea bărbatului nu este potrivnică voii lui Dumnezeu.
În familia creştină există o ierarhie, oricât ar încerca unii să răstălmăcească texte ca acesta:

27.	Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
28.	Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. (Gal. cap. 3)

Free images

 
          Toate femeile cununate în biserică ar trebui să citească şi să recitească apostolul de la slujba cununiei - atenţie, nu partea care învaţă care sunt îndatoririle bărbatului :) - ca să-şi hrănească mintea cu profunzimea Scripturilor, nu cu otrava strecurată de feminism în cărţile şi filmele contemporane. O femeie ce pare capabilă de "performanţe" duhovniceşti, dar nu arată respectul cuvenit bărbatului său este  ca un măr frumos pe dinafară şi găunos pe dinăuntru. O cât de discretă atitudine de dispreţ faţă de soţ trebuie să fie un indiciu că acea femeie este bolnavă sufleteşte. Dacă simţiţi că aveţi o "imunitate spirituală" precară vă sfătuiesc să evitaţi compania ei. Maladia de care suferă e molipsitoare!

Voi cum vreţi?

          La începutul vacanţei aveam în minte diverse planuri legate de modul în care ne vom petrece timpul liber. Deodată mi-am dat seama că, fiind vorba de viaţa lor, cel mai corect ar fi să-i întreb şi pe ei ce le-ar place să facă. Le-am cerut piticilor să scrie fiecare o listă cu ce şi-ar dori în vacanţă. Am specificat de două ori că e vorba de activităţi, nu de cadouri, fiindcă nu stăm prea grozav la capitolul finanţe.
         În 10 minute erau gata 4 hârtiuţe scrise caligrafic. Copiii mei nu sunt deloc greu de mulţumit. Unul vrea să se joace 3 ore pe zi şi să se "relaxeze". Mă imită cu expresia asta - ceea ce vrea de fapt este să nu scrie nici un cuvinţel în vacanţă. Corect, nu?  Altul vrea să primească bani de buzunar în funcţie de hărnicia lui. Altul şi-a făcut un program detaliat specificând şi cât va dura fiecare activitate. Văzând atât de multe obiective propuse reacţia mea a fost: "Ia vezi, adună intervalele de timp pe care le-ai scris! Nu cumva fac mai mult de 12 ore?". "Nu, sunt doar 7 ore". Va fi foarte ocupat, vezi bine. Un singur copil şi-a dorit lucruri duhovniceşti: să facem mâncare împreună şi să dăm şi la săraci. Fetele mai mari vor să le citească celor mai mici din cărţile pentru copii ale părintelui Cleopa (au scris "din cărţile ălea frumoase" - sinceră să fiu, mie mi se par altele mai frumoase) Cu toţii vor: să mergem la atletism zilnic, să ne plimbăm prin  parc şi să cumpărăm un nou top de coli ca să scoatem la imprimantă planşe de colorat cu ouă încondeiate.

m-am ţinut de cuvânt

        Când le-am zis că voi accepta ideile lor m-am simit puţin în pericol. Dacă vor avea idei nerealiste şi voi fi nevoită să încep să tai de pe listă (făcându-mă mai nesuferită decât dacă le-aş fi expus de la bun început lista mea de priorităţi)? Doamne, luminează-i! Mă aşteptam să vrea la jucăriile de la Real, dacă nu la vreun loc de joacă mai sofisticat, să vrea în vizită, să vrea în excursii, să vrea să facen cine ştie ce feluri de mâncare de Paşte. Copiii însă au o simplitate a lor. Nu îi trebuie mult omului ca să fie fericit!

Un loc pentru toate, toate la locul lor

cuier pt geci +haine de joacă

sertare pt jucării

coş pt şosetele zilei

lădiţă pt lucrul de mână

pt creioane: fost organizator de şuruburi

Delegaţii

           Pentru că suntem în vacanţă am parte de ajutor mai consistent din partea copiilor. Fiind mai mari,  fetele sunt deja în etapa în are nu aşteaptă să le solicit eu. În dimineaţa asta Iuli a pregătit micul dejun (un ceai de coada-calului şi felii de pâine cu zacuscă de gogoşari), Maria a spălat farfuriile rămase de aseară (ce ruşine pentru mine) Ionuţ a fost responsabil cu măturatul prin bucătărie, Eca a pus tacâmurile spălate de ieri la loc în serar. Astfel eu am putut să mă  ocup exclusiv de Grigo, care e mofturos din cauza răcelii. I-am dat să mănânce, l-am suit pe pervazul ferestrei să privim căţeii şi pisicile (asta ţine deocamdată loc de plimbare) şi ne-am uitat împreună pe cărţile lui preferate.
          A fi o bună gospodină nu înseamnă a face totul de una singură, ci a şti să repartizezi fiecărui membru al familiei sarcini adecvate pentru ca lucrurile să meargă bine în ansamblu. Astfel îi învăţ pe copiii mei să fie mai responsabili şi îi fac să se simtă puşi în valoare ca membri ai familiei. De ce să plătim un străin să facă lucruri pe care le putem face noi dacă ne organizăm puţin? Cu toţii trăim în casă şi ne simţim bine atunci când este curată, cu toţii facem mizerie într-un fel sau altul. Deci mi se pare firesc să contribuim cu toţii la menţinerea unei ambianţe plăcute.
          M-a luminat şi citirea acestor versete de la Facere cap.18

13.	Iar a doua zi a şezut Moise să judece poporul şi a stat poporul înaintea lui Moise de dimineaţă până seara.
14.	Văzând Ietro, socrul lui Moise, tot ceea ce făcea el cu poporul, i-a zis: "Ce faci tu cu poporul? De ce stai tu singur şi tot poporul tău stă înaintea ta de dimineaţă până seara?"

18. Căci te vei prăpădi şi tu, şi poporul acesta, care este cu tine. E grea pentru tine sarcina aceasta şi nu o vei putea împlini singur.

21.	Iar mai departe alege-ţi din tot poporul oameni drepţi şi cu frica lui Dumnezeu; oameni drepţi, care urăsc lăcomia, şi-i pune căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci, căpetenii peste zeci.
22.	Aceştia să judece poporul în toată vremea: pricinile grele să le aducă la tine, iar pe cele mici să le judece ei toate. Uşurează-ţi povara şi ei să o poarte împreună cu tine!

23. De vei face lucrul acesta şi te va întări şi Dumnezeu cu porunci, vei putea să faci faţă, şi tot     poporul acesta va ajunge cu pace la locul său".
          Va să zică, dacă nu îţi ajunge timpul, nu-i lucru străin de Dumnezeu a delega pe alţii să lucreze acolo unde te pot înlocui. Nu se cheamă că-i exploatez, căci lucrăm pentru binele comun.

mama nu mi-a lustruit pantofii...

          Tot aşa voi proceda si eu, ca mamă. Voi delega pe cei mai mici cu treburi mărunte pe care eu nu am timp să le fac. Fiecare copil trebuie să ştie de mic să strângă lucrurile pe care le-a împrăştiat. Fiecare copil are o zonă a casei de curăţenia căreia răspunde: locul unde-şi ţine hainele, locul unde scrie. Uneori se lucrează în echipă: un copil mai mare are în "subordine" un frate mai mic.
          Dacă ceea ce au de făcut nu fac aşa cum trebuie, insist să revină asupra sarcinii respective până este îndeplinită mulţumitor: "Întoarce-te, nu ai măturat decât sub masă. Ia priveşte ce a rămas! Poţi spune că e curat?". Întotdeauna mă arăt încântată de ajutorul primit: "Dacă nu mă ajutai, nu ştiu ce m-aş fi făcut!" şi nu sunt foarte pretenţioasă la calitatea serviciilor prestate. Amendez doar inconsecvenţa. Orice treabă începută trebuie şi terminată în timp util, nu amânată până se hotărăşte mama să o ducă la bun sfârşit.
       Folosim acest sistem de organizare de ceva vreme şi lucrurile merg bine. Cu toţii suntem mulţumiţi să nu ne înţepăm în talpă în jucării când mergem prin casă şi să ne găsim uşor pereche la şosetele pe care vrem să le purtăm.

• Vârsta cea mai plină de creativitate a unui om e între 6-7 ani
• La grădiniţă: "Cu ce se ocupă mama ta?"  "Uneori face mâncare, iar uneori taie frunză la câini."
• La dentist: "Te speli pe dinţi?" "Îhî" "Unde ai învăţat să vorbeşti aşa?" "Acasă."
• N-o lăsa pe Eca acolo, o să plângă după tine şi plânsul de mama e cel mai rău lucru care se poate întâmpla unui copil! 
• " Eca, ce faci cu picioarele în nămol? Parcă eşti o purceluşă!" "Vino, mami, să fii şi tu purceluşă cu mine! E aşa frumos!"

  

  o arătare ciudată în scaunul arhieresc

         Zilele astea a fost ziua lui Grigo pe care, din păcate, am sărbătorit-o cu Amoxicilină şi Nurofen. Mi-am adus aminte cum, în urmă cu un an, pe la 3 dimineaţa, au început contracţii uşor dureroase . Nu eram deloc agitată şi nici nu l-am trezit pe soţul meu. Mi-am făcut calmă bagajul pentru maternitate, mi-am făcut un duş şi am sunat la doctoriţa care îmi urmărise sarcina. Nu răspundea nimeni. Am plecat împreună cu soţul meu la ea acasă pe la ora 7. Nu era acasă, ci plecase din localitate la înmormântarea unei rude, după cum ne-a spus mama dânsei. Ne-am grăbit să ajungem la spital, pentru că deja durerile se înteţeau. Am fost luată în evidenţă prin SMURD pe la 8,30. Erau atâtea urgenţe ginecologice la ora aceea încât am aşteptat cam o jumătate de oră până să-mi scrie foaia ca să pot merge sus pe secţie. Erau numai rezidente fără experienţă, cărora nu le-a spus nimic faptul că sunt la a cincea naştere, şi chiar năşteam acolo dacă o prietenă, medic şi ea, nu le-ar fi sugerat că e posibil să nasc pe culoar dacă stau să-mi vină rândul la anamneză. Prin intervenţia ei am putut să ajung mai repede la sala de naşteri.

      La sala care mi-era de-acum familiară am avut o bucurie: era de gardă o colegă de liceu, care a fost foarte drăguţă şi mi-a spus că voi naşte cu ea.  La consultaţie - dilataţie 5 cm. Ea aştepta să nasc pe la 12. Am trecut să aştept în salonul de lângă sală. Acolo am fost tulburată din cauză că lângă patul meu era o femeie care trebuia să nască, la termen, un făt mort. Mi-a mai şi spus că are un anevrism pe artera occipitală şi, când avea contracţii, stăteam cu sufletul la gură să văd dac-a murit. Avea femeia asta o deznădejde molipsitoare. Pe deasupra se mai şi ruga pruncului din pântece plângând: "Fetiţa mea, nu mă lăsa!" Îmi venea să-i spun să se roage Domnului mai bine, dar n-am putut să zic nimic, aşa de copleşitoare era durerea ei. M-am întâlnit cu ea prin maternitate peste 2 zile, era mai echilibrată psihic. Sau doar părea...
           Doctoriţa era un pic stresată în legătură mine, mare multipară, şi a cerut pregătirea şi de cezariană în caz că pierd prea mult sânge. Riscul cel mai mare la naştere pentru femeile cu mai mult de 4 copii este ca uterul să nu se contracte eficient şi hemoragia să capete proporţii letale; nu-i cum zic unii atotştiutori "De-acum eşti obişnuită, naşti uşor, fără probleme!". Din fericire totul s-a desfăşurat natural, chiar mai repede decât se aştepta ea ( Grigo a ţipat prima dată la 10,20) . Era ocupată cu altă pacientă în expulzie când mi s-au rupt membranele la dilataţie maximă, aşa că până la urmă am născut cu o doctoriţă mai bătrână. Mi-a plăcut mult să colaborez cu ea pentru că era foarte relaxată şi îmi transmitea şi mie o stare de calm. Totul a decurs bine, fără complicaţii.

           Singura problemă a fost că mi s-au furat chiar din sala de naştere fiolele de Oxitocină de care făcusem rost punând în mişcare multe pârghii sociale :) Oribil! Oricum, prin bunăvoinţa doamnei doctor de la neonatologie, care mi-a pus copilul la sân, am avut parte de oxitocină naturală. După naşterea asta am simţit că pierdusem cam mult sânge. Eram atât de ameţită că am avut neoie de sprijin ca să merg la baie. După ce am băut nişte ciorbă de miel strecurată (tocmai fusese Pastele) am mai prins puteri. Asta a fost tot ce am gustat în ziua aceea.
           Am mai avut o mică neplăcere: asistenta care mi-a scos flexura nu a tras de ea în lungul traiectului venos, ci spre lateral, rupându-mi peretele venos. S-a închis greu, cu compresiune prelungită. Chiar şi aşa, cum lăsam mâna în jos se spărgea din nou. A trebuit să stau toată seara cu mâna sus. Până la urmă au trecut toate cu bine!

       Ioan cap.16,21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.

Dispozitive psihotrope: sedative,narcotice

Mie nu prea-mi vine-a râde...

La oala sub presiune

           E foarte enervant când cei mici restructurează întreaga casă din cauza năzbâtiilor care se ţin lanţ de când încep să facă primii paşi. Cu cât este mai mare numărul copiilor, cu atât creşte gradul de uzură al tuturor lucrurilor din casă şi şansa ca anumite obiecte să fie avariate total. Invers proporţional cu acestea, venitul pe cap de locuitor al casei scade, făcând tot mai improbabilă remedierea la timp a problemelor materiale generate de comportamentul distructiv (involuntar) al celor mici.
          Iată câteva gânduri care te pot ajuta să-ţi înfrânezi limba în situţii ca acestea:

asimetrie +armonie

• Nu repari nici o pagubă cu vorbe de ocară, ci trecând la fapte: mătură, spală, şterge, coase, cheamă un meşter. După ce te linişteşti poţi vorbi calm cu copilul, dacă e la vârsta la care crezi că te înţelege. Are mai multe şanse să priceapă ceva când nu e speriat de atitudinea ta.
• Mânuţele lui sunt neputincioase pentru că sunt mici şi nu au forţa, nici siguranţa noastră. Aşa cum ţi-e milă de un bătrîn care scapă ceva din mână, pe care trebuie să-l speli când îi curge din gură, aşa înduioşează-te şi de micile greşeli de acest gen ale copilului.
• Gândeşte-te că îi oferi permanent copilului modele de a reacţiona în diverse situaţii. Unda de şoc pe care o produci manifestându-te isterc se transmite peste generaţii.
• Conştientizează că şi tu greşeşti lui Dumnezeu cu mult mai mult decât greşeşte copilul. Iubeşte-l după cum şi tu eşti iubită.
• Atunci când strică ceva şi ştie că te supără îi pare rău şi lui. Nu i-a ieşit ce-ar fi vrut - ca să-ţi facă o prăjitură surpriză a umplut bucătăria de făină şi ou. Nu-l jigni fără rost, ia în considerare intenţia lui bună.
• Fiecare creştin are o "cruce" de purtat. Adu-ţi aminte că sunt pe lumea asta greutăţi şi necazuri incomparabil mai mari ca mizeria făcută de un copil. Aşa că şterge cu bucurie iaurtul de pe canapea.
• Nu-ţi lega inima de lucruri. Nimic nu este de neînlocuit. Dumnezeu are grijă să-ţi dea ce ai nevoie. Nu va spune niciodată "N-am văzut când copilul ţi-a spart geamul, de-aia n-ai bani acum să-l înlocuieşti"
• Uneori copilul îşi dă în petec tocmai pentru că ne mândrim (chiar şi în inima noastră) cu el, considerându-l exclusiv produsul strădaniilor noastre. Smerenia ta îl ajută mult pe copil. 
• Pentru a preveni micile accidente reorganizează interiorul casei, stabileşte reguli şi fii mai vigilentă data viitoare.
• Dacă începi ziua cu rugăciune, situaţiile de criză vor fi mult mai puţine. Dumnezeu va rândui să nu ai momente în care un copil vrea să sugă, altul vrea oliţa, doi se bat şi altul vomită. 

la mare

regina florilor

primăvara

cărticelele pe care le folosim la dictări

autoportret - Eca

colecţii liliputane: biluţe din rezerve + maidibinzi (mighty beans)

Inundaţi de iubire

          Reflectând asupra ideii de iubire a aproapelui, Sherry îşi reaminteşte momente din copilăria ei tristă: "Nu realizez cât de mult înseamnă pentru copii dragostea mea, decât când îmi aduc aminte că în copilăria mea afecţiunea îmi era acordată cu raţia, ca apa în deşert. În acele timpuri inima mea era uscată (ea foloseşte cuvinte dure: descuamată şi băşicată) de setea unei îmbrăţişări.
         Mai mult decât orice perioadă a vieţii omului, copilăria ar trebuie să fie un timp în care dragostea se revarsă din abundenţă, ca o cascadă la tropice. Desigur, nimeni nu vrea să-şi lipsească copiii de iubire, dar uneori suntem prea ocupaţi, când viaţa devine prea complicată, sau trecem prin încercarea unei boli.
        Dacă dragostea ar fi mâncarea noastră şi am putea observa cât de bine sunt hrăniţi copiii noştri cu ea, am fi şocaţi cât de malnutriţi sunt în realitate.
        Ştiţi ce m-a impresionat la soţul meu? Faptul că ştia să-şi exprime afecţiunea, nu numai faţă de mine, ci şi faţă de copilaşii pe care îi întâlneam în plimbările noastre când eram prieteni. Ştia cum să facă orice fetiţă să se simtă ca o prinţesă. Şi acum reuşeşte să mă facă să mă simt ca o prinţesă...
           Bineînţeles că sunt oameni care sunt afectuoşi fără să iubească cu adevărat. Este un mod de a manipula şi de a controla sentimentele altora, mascând adevăratele intenţii rele sau narcisiste. Rănile după o relaţie cu o astfel de persoană perfidă lasă răni adânci, poate dintre cele mai greu vindecabile.
          Când iubim un copil fără să aşteptăm să ne fie întoarsă aceeaşi iubire, când sentimentul izvorăşte din lepădarea de sine şi dintr-o profundă preocupare pentru el, atunci este dătător de viaţă, este mai necesar decât orice i-am putea dărui.

          Câteodată ne cercetăm pe noi înşine şi vedem că pierdem atâtea prilejuri de a ne scălda copiii în dragoste. Trebuie să învăţăm să ne cultivăm iubirea. Noi nu iubim în mod natural, nu suntem iubire cum este Dumnezeu. Dragostea noastră ar trebui să vină de la izvorul ei ceresc. Domnul Iisus Hristos, prin jertfa sa revarsă iubirea Tatălui peste toţi cei "osteniţi şi împovăraţi". Deci trebuie să petrec ceva timp în genunchi, închisă în cămara mea, unde doctorul sufletelor va opera inima mea bolnavă. Astfel pot să-mi dau seama ce anume trebuie să schimb în relaţia cu ceilalţi, în modul meu de a simţi şi gândi despre ei.
          Dacă mă supăr pe soţul meu, sau pe copii, sau pe altcineva, dragostea dumnezeiască nu poate curge prin mine. Dacă sunt prea prinsă cu griji deşarte voi uita să-mi manifest iubirea. Trebuie să-mi repet că cea mai mare lucrare (misiune) a mea pe acest pământ este aici, acasă, cu oamenii pe care-i văd zi de zi. Frica şi îngrijorarea pot produce mânie şi iritabilitate. Gândul că nu ajung banii sau că cineva drag sufera mă poate distrage: uit să privesc cum străluceşte soarele în părul răvăşit al copilaşilor mei, nu mai pot asculta cu răbdare acuzaţiile pe care le aduc cei mai mărişori sau mă rupe total de bucuria tumultoasă a vieţii care mă înconjoară. Când nu am grijă de trupul meu, nu mă disciplinez ca să-i asigur somn suficient, mişcare, o nutriţie adecvată, devin neputincioasă şi nu pot oferi mai nimic celor din jurul meu. Nemulţumirea, văicăreala sunt piedici în calea iubirii. Ne vindecăm rostind cu buzele cuvinte ca: "Îmi place să-mi curăţ casa!" " Îmi place să schimb scutece, cu ocazia asta voi avea 5 minute doar eu cu bebe" "Îmi place să spăl vase, e relaxant fiindcă am timp să mă gândesc la diverse lucruri" (legat de asta: am citit undeva de o femeie cu mulţi copii care îşi pusese o policioară deasupra chiuvetei unde ţinea Biblia şi alte scrieri sfinte şi fructifica astfel timpul în care spăla zecile de farfurii de la cină) "Îmi place să stau lângă tine, puiule, să-ţi citesc a patra oară aceeaşi poveste!"Acestea trebuie însoţite de o gândire pozitivă.

           Văd mulţi oameni suferind: "Nimeni nu mă iubeşte, nimeni nu mă apreciază ". Acesta este exact momentul când ar trebui să-şi exprime ei dragostea faţă de alţii. "Dăruind vei dobândi" este un paradox evanghelic. Ne vindecăm ajutând pe alţii să se vindece. Dragostea de care am fost lipsiţi o primim când le-o dăruim copiilor noştri. Când renunţăm la dorinţele şi ambiţiile noastre pentru altul se repară câte ceva din spărturile sufletului nostru.
           Ce lucruri stau în calea iubirii noastre azi? Să ne eliberăm de ele, punându-le la picioarele însângerate ale Mântuitorului pe  cruce.
              + + + + + + + + + + + + + + + + +

          "Acesta neputinţele voastre le-a luat şi bolile voastre le-a purtat."
           Ce am observat eu referitor la dispoziţia iubitoare faţă de cei mici este că după spovedanie, după curăţirea de păcate, fără nici un efort personal, ca prin minune, îmi privesc copiii cu alţi ochi. Parcă nu sunt eu. Mă cuprinde o milă nesfârşită şi orice prostioară de-a lor (chiar şi micile lor dispute) mi se par atât de lipsite de importanţă pentru că în acele momente de limpezime mă raportez foarte uşor la veşnicie...
   

Pe curând, curăţenie!

            Mă îngrijorează faptul că sunt suprasolicitată din cauza cerinţelor actuale ale vieţii cotidiene, care îmi consumă tot timpul şi puterea. Mi-am propus ca niciodată să nu fac curăţenie generală chiar în săptămâna dinainte de Paşte sau de Crăciun. Caut să pun accentul pe pregătirea sufletească şi să fac strictul necesar pentru gospodărie. Nici pregătiri culinare extraordinare nu fac. De-aia mă descurc :)
         Pentru că nu-mi permit să lucrez în salturi, caut să menţin o oarecare curăţenie a casei în tot timpul anului. Inspectez periodic apartamentul şi acţionez acolo unde  mi se pare că e în neregulă. E destul de greu pentru că trebuie să fac asta ţinând ritmul cu celelalte îndatoriri zilnice, care nu suferă amânare. Am consultat-o şi pe Fly Lady de la care am învăţat anumite lucruri utile. Uneori, însă, pare ineficientă pentru familia mea.
        Am înţeles că noţiunea de curăţenie, aşa cum am învăţat-o de la mama este cu mult mai cuprinzătoare decât ceea ce voi reuşi eu să realizez la mine acasă. Spăl geamurile? În aceeaşi zi sunt pline de urme de năsucuri şi degeţele. Până anul trecut draperiile erau zilnic deprinse din câteva inele pentru că puii se ascundeau după ele. Jucăriile sunt inamicul nr.1 al ordinii la noi acasă. Un castron cu ciorbă se poate răsturna oricând pe podeaua proaspăt spălată. În sezonul virozelor digestive se vomită în pat şi pe covor fără probleme. Lista poate continua, dar nu vreau să indispun pe nimeni vorbind despre mizerie. Concluzia este că dacă perdelele n-au fost spălate, lustrele desprăfuite sau geamurile de la balcon şterse până acum, nu vom suferi prea tare dacă le rezolvăm împreună, cu mic cu mare, după Paşti.

          Mă voi axa pe cultivarea relaţiilor pozitive între membrii familiei şi pe curăţirea casei sufletului. Ce vi se pare mai rău: un aragaz nespălat sau un băiat needucat? Ferestrele murdare, sau un copil care şi-a pierdut dorinţa de comunicare cu părinţii? Deşi nu sunt elemente contradictorii, grija pentru copii şi grija pentru casă rivalizează atunci când e vorba de timp. Când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu cum vom da răspuns pentru comorile pe care ni le-a dat în grijă? "Unde erai când copiii tăi hoinăreau pe stradă şi învăţau cum să fie necinstiţi sau să vorbească murdar, întinându-şi sufletele?" " Doamne, am fost prea ocupată să fac ordine, să lustruiesc mobila, să fac prăjituri. Am cea mai curată casă din cartier!" Să nu uităm că lucrarea noastră prioritară ca mame este naşterea şi creşterea de prunci. Casa este doar spaţiul în care se desfăşoară acest proces, iar curăţenia ei nu este un scop în sine.

         Timpul pe care-l petrecem împrietenindu-ne cu copiii noştri, admirând natura împreună, citindu-le istorioare sfinte şi învăţându-i credinţa în Dumnezeu este nepreţuit. Dacă pierdem anii copilăriei, când sufletul este fără prihană, fără să reuşim să aruncăm sămânţa de care ne vorbeşte Evanghelia pe pământ roditor, mai târziu vom culege roade din spinii păcatelor copiilor noştri. Sigur, Dumnezeu poate întoarce din calea pierzării pe oricine, şi la 100 de ani, dar cu cât aceasta se petrece mai târziu, cu atât rănile patimilor sunt mai mari şi vindecarea mai anevoioasă.

Despre mine

          "Oamenii lumeşti caută să le fie curtea curată. Nu-i interesează dacă are gunoaie înăuntru casa lor, mătură curtea şi aruncă gunoiul în casă. Ei spun: "Oamenii privesc curtea, nu văd ce este în casă" Oamenii care vor să trăiască duhovniceşte caută ca înăuntrul casei să fie curat. Nu-i interesează ce va spune lumea, pentru că Hristos locuieşte în casă, nu în curte..." (Părintele Paisie)
          Deci, nu vă neliniştiţi, sunt un om care se ocupă mult de lucruri exterioare, mătur în curte şi arunc gunoiul în casă. Nu-mi place însă să am o faţă "de duminică" şi o altă faţă în împrejurările cotidiene. Ar însemna să mărturisesc că Hristos n-are nici o relevanţă pentru mine în viaţa reală, iar mersul la biserică reprezintă un hobby.
          Folosesc deseori citate, de aceea pe acest blog "se vede ce conspectez, nu ce gândesc". Vă asigur că gândirea mea concordă cu textele pe care le citez. Aleg în special scrieri ale oamenilor cu viaţă sfântă care, spre deosebire de mine şi-au curăţat mintea de paraziţi duhovniceşti. Mai ales în probleme legate de viaţa spirituală este bine ca fiecare să-şi cunoască măsura şi să nu expună păreri personale care diferă câtuşi de puţin de viziunea sfinţilor părinţi ai bisericii. Şi, în fond, ce importanţă are cum gândesc eu, un nimeni? Important este ca mesajul unei anumite postări să fie ziditor pentru cel care citeşte.

decenţa printre post-modernişti: nonconformism sau nebunie

        Dacă roata a fost inventată, are rost să încerc să o inventez din nou? Nu, mă folosesc  de ea. La fel şi cu aceste scrieri: dacă au fost deja exprimate nişte idei şi sfaturi de către oameni care au bătătorit calea spre mântuire, ce rost mai are să încerc să le descopăr eu, să le exprim într-un mod original? Pierdere de vreme! Le redau aşa cum le-am găsit, pentru a împărtăşi şi celui ce n-are timp să citească toată cartea bucuria pe care am avut-o când, în întunericul îndoielilor mele, am zărit aceste mici făclii de cuvânt.

După faptă, şi răsplata ...

           Cu ani în urmă, fiind însărcinată, puteam să mă înfrânez de la mâncare, cu ajutorul lui Dumnezeu. În mintea mea îngustă, însă, totul se datora voinţei mele. Nu înţelegeam nimic din cuvintele "ale Tale dintru ale Tale".
          Am judecat două preotese, de altfel foarte evlavioase, pentru că nu veneau la biserică decât după ce-şi serveau cafeaua de dimineaţă ca să nu se simtă ameţite şi obosite. A fost un gând scurt, dar de intensitate mare: " Dacă ar avea dragoste de Dumnezeu s-ar nevoi puţin! Dacă ar avea puţină credinţă ar cere de la doctorul ceresc sănătate şi s-ar întări trupeşte şi nu şi-ar mai pune nădejdea într-o gură de cafea." A fost suficient ca să atrag asupra mea certarea lui Dumnezeu.
          La scurt timp după această cugetare am primit drept medicament pentru boala mea sufletească de a-i evalua pe alţii o stare de slăbiciune exagerată care nu putea fi explicată prin investigaţiile care mi s-au făcut (şi, credeţi-mă, n-au fost puţine). Eram întruchiparea zicalei "analizele - bune, pacientul - mort". Eram atât de dependentă de mâncare, că, de cum mă trezeam, mă repezeam în bucătărie. Dacă plecam undeva (cu maşina, căci pe picioare nu puteam merge nici să arunc gunoiul) şi uitam să iau mâncare cu mine făceam adevărate atacuri de panică. Mă simţeam în primejdie fără ceva de ronţăit prin buzunare. La biserică nu numai că nu puteam merge decât după ce mâncam, ci deseori lipseam la slujbă de frică la gândul că nu pot ajunge până acolo sau că voi leşina chiar înăuntru şi-i voi speria pe copii. A fost cumplit şi a durat cam 2 ani. Atât a durat până să pricep cauza acestei neputinţe. După ce am înţeles rostul ei starea sănătăţii mele s-a ameliorat rapid, după cum a fost şi debutul.

clopotniţa Prislop

          Ca orice om căruia i se întâmplă brusc o nenorocire îl întrebam şi eu pe Dumnezeu: "Ce anume am făcut? Ce aş putea face să remediez situaţia?"Părintele Arsenie Boca m-a ajutat mult în această privinţă, pelerinajul la mormântul sfinţiei sale a fost momentul răsturnării situaţiei, când parcă mi s-a luat un văl de pe minte. În momentul în care mă rugam acolo lângă mormânt, în atmosfera aceea de pace care te inundă şi în interior, mi-am adus aminte cu câtă semeţie gândisem despre făpturile lui Dumnezeu. Nu pot spune că am auzit un glas, aş exagera. A fost un gând viu care m-a luminat. Când m-am ridicat din genunchi parcă pluteam. Într-o săptămână eram de nerecunoscut.

Endoscopie duhovnicească

Fustă pt biserică (preţ - 2 lei)

            Sufletul ce se minunează de frumuseţile lumii materiale arată astfel că în el trăieşte lumea cea deşartă; de aceea este atras de făptură şi nu de Făcător, de pământ şi nu de Dumnezeu.(...)
            Dorinţa inimii nu e rea în sine, ci atunci când lucrurile, fie ele şi nepăcătoase, îmi iau o bucată din inimă, îmi slăbesc dragostea mea pentru Hristos. (...) Trebuie să evităm lucrurile lumeşti, ca să nu ne răpească inima, şi să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie sobre.
          Treci pe undeva şi vezi o casă cu înfăţişare frumoasă, cu marmură, cu sculpturi. Te minunezi de pietre, de cărămizi, şi laşi inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin nişte rame frumoase pentru ochelarii tăi şi le doreşti pătimaş. Dacă nu le cumperi, îţi laşi inima în magazin. Dacă le cumperi, îţi atârni inima de ramele ce le porţi.
         În special femeile sunt furate uşor. Puţine sunt acelea care nu-şi vând inima celor deşarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogăţia inimii lor cu toate cele lumeşti, colorate, strălucitoare. Una are nevoie de o farfurie? Va căuta să cumpere o farfurie cu flori, ca şi cum s-ar acri mâncarea dacă farfuria nu are flori. Unele femei care caută să trăiască duhovniceşte sunt mişcate de lucruri părute serioase (care sunt doar ornamentale), de un vultur cu două capete, de pildă. Apoi se întreabă: "De ce nu ne mişcă cele duhovniceşti?"  Cum să te mişte când inima ta e împrăştiată în dulapuri, între farfurii? (...) Aceste dorinţe lumeşti, oricât de nepăcătoase ar fi, sunt mai rele decât cele păcătoase. Pentru că  o dorinţă păcătoasă îl va zgudui pe om cândva şi îl va mustra conştiinţa (...) În timp ce aceste dorinţe părute bune nu-l neliniştesc. Crede că merge bine. "Iubesc binele, iubesc frumosul, de altfel  şi Dumnezeu le-a făcut pe toate frumoase" spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci la zidire.            (Părintele Paisie Aghioritul - Cu durere şi dragoste către omul contemporan)

Fustă lungă homemade - copii

Corupere de minori

          Ioan ar  trebui să meargă cu clasa la spectacolul "Frumoasa din pădurea adormită" la Teatrul Liric. Nu-mi surâde ideea să fie dus la spectacole pe care eu le consider neadecvate. Am discutat cu el  aseară:
         - Ioane, tu ştii povestea asta?
         - Da, o ştiu! Şi ştiu că nu e adevărată!
         - Deci nu reprezintă ceva nou pentru tine. S-ar putea să te plictiseşti, mai ales că e un tip poveste care place mai ales fetelor.
         - Mda ...
         - Şi ştii ceva? E o poveste în care se spun multe lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu.
         - Cum aşa?
         - Păi, noi credem că Dumnezeu rânduieşte viaţa omului, numărul zilelor lui şi darurile cu care e înzestrat fiecare. În poveste ursitoarele hotărăsc toate astea. Asta e o credinţă păgână.
         - Şi mai e ceva care e în neregulă: prinţul o pupă pe prinţesă şi nu sunt căsătoriţi...
         - Da, mami, vrăjile nu se desfac cu săruturi, ci cu multă rugăciune. Şi post, aşa ne spune Mântuitorul.

"Aaa, ateu, aşa cum e copilul din Abecedar!" - Ioan

         -Auzi, mami, chiar că n-are rost să mă duc. Cu 10 lei (banii de bilet) mai bine îmi cumperi o minge...

Vorbe-n vânt ...

           Azi Ecaterina se apucase să facă singură nişte pâine prăjită, deşi avea destulă pe masă. A lăsat griller-ul deschis, la îndemâna celui mic. Eu stiam că este rece, pentru că eu îl folosisem dimineaţă devreme şi nu bănuiam că două mânuţe mici au fost mai harnice decât de obicei. Grigo, cum e foarte curios, a vrut să-l atingă puţin. Nu m-am opus pentru că eram sigură că nu e nici un pericol. S-a ars la un degeţel. Partea urâtă este că eu, necontrolându-mă, am ţipat la Eca în timp ce-l ţineam pe Grigo cu mâna în apă rece: "Ar trebui să te pun şi eu pe tine cu mâna pe griller!" Atât am zis şi mica ce credeţi că a făcut? Şi-a atins singură degetul de plita încinsă, făcând o arsură mai mare decât frăţiorul ei. Mă simt oribil! Cuvintele pot fi uneori ucigătoare şi trebuie să am grijă când deschid gura asta slobodă...

Credit: Free photos from acobox.com

Evlavia

           - Părinte, cum să dobândesc evlavia?
           - Sfinţii părinţi spun că, pentru a dobândi evlavie, trebuie să trăieşti şi să ai legături cu oamenii care au evlavie şi să iei aminte cum se comportă ei. Sfântul Paisie cel Mare a fost întrebat de cineva: "Cum pot dobândi frica de Dumnezeu?". I-a răspuns: "Să ai legături cu oamenii care îl iubesc pe Dumnezeu şi au frică de El ca să dobândeşti şi tu frica Dumnezeiască." Asta, desigur, nu înseamnă că vei face la exterior tot ce vezi că fac aceia, fără să simţi nimic, căci asta nu e evlavie, ci evlavie mincinoasă. Este respingătoare. Evlavia este har de la Dumnezeu înăuntrul omului. Orice face cel evlavios o face pentru că aşa simte înăuntrul lui. Desigur, înăuntrul nostru există evlavia firească, dar dacă nu o cultivăm, aghiuţă ne aruncă în nesimţire. Prin comportamentul celui evlavios se deşteaptă iarăşi evlavia înăuntrul nostru.(...) Evlavia se transmite. Mişcările, comportamentul celui evlavios se transmit ca aroma, atunci când în celălalt există dispoziţie bună şi smerenie.(...)
         Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau undelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au numai de formă, ca să lumineze, iar untdelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci când spală candela. " Unde se duce apa?" "În canalizare!" "Untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare! Cum să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?" În casele de azi nu ai unde să arunci un lucru sfinţit, de exemplu hârtia cu care a fost învelită anafora.(...) Pe cât putem să luăm aminte în toate. După Sfântul Maslu să ştergem mâinile cu puţină vată cu spirt şi să o ardem.(...) Se poate să se şi demonizeze cineva dacă nu ia aminte.        (Părintele Paisie Aghioritul - "Trezire duhovnicească")
 Aş mai adăuga că, la fel ca evlavia, se transmite şi lipsa de evlavie. De aceea trebuie să avem grijă pe lângă ce oameni (atenţie la bone sau bunici) stau copiii noştri, mai ales că ei nu pot duce încă lupta cu patimile subţiri. Copiii tind să definească normalitatea în funcţie de universul în care au trăit în primii ani. Ei iau ca atare anumite obiceiuri, şi le impropriază şi le consideră normale. Împrumută adesea sistemul de gândire al celor care îi cresc şi mai târziu, spre adolescenţă, le este foarte greu să se "dezbrace de omul cel vechi."

• Copiii s-au jucat de-a "Hansel şi Gretel", dar în loc de pietricele au folosit fâşiuţe de hârtie igiencă pentru a nu se rătăci prin sufragerie.

• "75-25=40 e advărat sau fals?" "Şi (A) şi (F)""Cum aşa,Ioane?" "Ia fă calculul în scris: 5-5=0, adevărat, dar 7-2 nu = 4, adică fals. Vezi? O parte e adevărat, o parte fals!"
• Unui domn care o ducea în spate fiindcă era obosită, Eca i-a spus: "Ştii cine eşti tu? My little poney!"
• Mami, joci şah cu mine? Dar, fii atentă, eu am voie să trişez când vreau! 
• Mai nou primesc cereri scrise pentru o doză de drăgălit (fără de care moare copilul):

asta am găsit aseară în dormitor