După faptă, şi răsplata ...

           Cu ani în urmă, fiind însărcinată, puteam să mă înfrânez de la mâncare, cu ajutorul lui Dumnezeu. În mintea mea îngustă, însă, totul se datora voinţei mele. Nu înţelegeam nimic din cuvintele "ale Tale dintru ale Tale".
          Am judecat două preotese, de altfel foarte evlavioase, pentru că nu veneau la biserică decât după ce-şi serveau cafeaua de dimineaţă ca să nu se simtă ameţite şi obosite. A fost un gând scurt, dar de intensitate mare: " Dacă ar avea dragoste de Dumnezeu s-ar nevoi puţin! Dacă ar avea puţină credinţă ar cere de la doctorul ceresc sănătate şi s-ar întări trupeşte şi nu şi-ar mai pune nădejdea într-o gură de cafea." A fost suficient ca să atrag asupra mea certarea lui Dumnezeu.
          La scurt timp după această cugetare am primit drept medicament pentru boala mea sufletească de a-i evalua pe alţii o stare de slăbiciune exagerată care nu putea fi explicată prin investigaţiile care mi s-au făcut (şi, credeţi-mă, n-au fost puţine). Eram întruchiparea zicalei "analizele - bune, pacientul - mort". Eram atât de dependentă de mâncare, că, de cum mă trezeam, mă repezeam în bucătărie. Dacă plecam undeva (cu maşina, căci pe picioare nu puteam merge nici să arunc gunoiul) şi uitam să iau mâncare cu mine făceam adevărate atacuri de panică. Mă simţeam în primejdie fără ceva de ronţăit prin buzunare. La biserică nu numai că nu puteam merge decât după ce mâncam, ci deseori lipseam la slujbă de frică la gândul că nu pot ajunge până acolo sau că voi leşina chiar înăuntru şi-i voi speria pe copii. A fost cumplit şi a durat cam 2 ani. Atât a durat până să pricep cauza acestei neputinţe. După ce am înţeles rostul ei starea sănătăţii mele s-a ameliorat rapid, după cum a fost şi debutul.

clopotniţa Prislop

          Ca orice om căruia i se întâmplă brusc o nenorocire îl întrebam şi eu pe Dumnezeu: "Ce anume am făcut? Ce aş putea face să remediez situaţia?"Părintele Arsenie Boca m-a ajutat mult în această privinţă, pelerinajul la mormântul sfinţiei sale a fost momentul răsturnării situaţiei, când parcă mi s-a luat un văl de pe minte. În momentul în care mă rugam acolo lângă mormânt, în atmosfera aceea de pace care te inundă şi în interior, mi-am adus aminte cu câtă semeţie gândisem despre făpturile lui Dumnezeu. Nu pot spune că am auzit un glas, aş exagera. A fost un gând viu care m-a luminat. Când m-am ridicat din genunchi parcă pluteam. Într-o săptămână eram de nerecunoscut.