marea vietii

         Zilele astea a fost ziua lui Grigo pe care, din păcate, am sărbătorit-o cu Amoxicilină şi Nurofen. Mi-am adus aminte cum, în urmă cu un an, pe la 3 dimineaţa, au început contracţii uşor dureroase . Nu eram deloc agitată şi nici nu l-am trezit pe soţul meu. Mi-am făcut calmă bagajul pentru maternitate, mi-am făcut un duş şi am sunat la doctoriţa care îmi urmărise sarcina. Nu răspundea nimeni. Am plecat împreună cu soţul meu la ea acasă pe la ora 7. Nu era acasă, ci plecase din localitate la înmormântarea unei rude, după cum ne-a spus mama dânsei. Ne-am grăbit să ajungem la spital, pentru că deja durerile se înteţeau. Am fost luată în evidenţă prin SMURD pe la 8,30. Erau atâtea urgenţe ginecologice la ora aceea încât am aşteptat cam o jumătate de oră până să-mi scrie foaia ca să pot merge sus pe secţie. Erau numai rezidente fără experienţă, cărora nu le-a spus nimic faptul că sunt la a cincea naştere, şi chiar năşteam acolo dacă o prietenă, medic şi ea, nu le-ar fi sugerat că e posibil să nasc pe culoar dacă stau să-mi vină rândul la anamneză. Prin intervenţia ei am putut să ajung mai repede la sala de naşteri.

      La sala care mi-era de-acum familiară am avut o bucurie: era de gardă o colegă de liceu, care a fost foarte drăguţă şi mi-a spus că voi naşte cu ea.  La consultaţie - dilataţie 5 cm. Ea aştepta să nasc pe la 12. Am trecut să aştept în salonul de lângă sală. Acolo am fost tulburată din cauză că lângă patul meu era o femeie care trebuia să nască, la termen, un făt mort. Mi-a mai şi spus că are un anevrism pe artera occipitală şi, când avea contracţii, stăteam cu sufletul la gură să văd dac-a murit. Avea femeia asta o deznădejde molipsitoare. Pe deasupra se mai şi ruga pruncului din pântece plângând: "Fetiţa mea, nu mă lăsa!" Îmi venea să-i spun să se roage Domnului mai bine, dar n-am putut să zic nimic, aşa de copleşitoare era durerea ei. M-am întâlnit cu ea prin maternitate peste 2 zile, era mai echilibrată psihic. Sau doar părea...
           Doctoriţa era un pic stresată în legătură mine, mare multipară, şi a cerut pregătirea şi de cezariană în caz că pierd prea mult sânge. Riscul cel mai mare la naştere pentru femeile cu mai mult de 4 copii este ca uterul să nu se contracte eficient şi hemoragia să capete proporţii letale; nu-i cum zic unii atotştiutori "De-acum eşti obişnuită, naşti uşor, fără probleme!". Din fericire totul s-a desfăşurat natural, chiar mai repede decât se aştepta ea ( Grigo a ţipat prima dată la 10,20) . Era ocupată cu altă pacientă în expulzie când mi s-au rupt membranele la dilataţie maximă, aşa că până la urmă am născut cu o doctoriţă mai bătrână. Mi-a plăcut mult să colaborez cu ea pentru că era foarte relaxată şi îmi transmitea şi mie o stare de calm. Totul a decurs bine, fără complicaţii.

           Singura problemă a fost că mi s-au furat chiar din sala de naştere fiolele de Oxitocină de care făcusem rost punând în mişcare multe pârghii sociale :) Oribil! Oricum, prin bunăvoinţa doamnei doctor de la neonatologie, care mi-a pus copilul la sân, am avut parte de oxitocină naturală. După naşterea asta am simţit că pierdusem cam mult sânge. Eram atât de ameţită că am avut neoie de sprijin ca să merg la baie. După ce am băut nişte ciorbă de miel strecurată (tocmai fusese Pastele) am mai prins puteri. Asta a fost tot ce am gustat în ziua aceea.
           Am mai avut o mică neplăcere: asistenta care mi-a scos flexura nu a tras de ea în lungul traiectului venos, ci spre lateral, rupându-mi peretele venos. S-a închis greu, cu compresiune prelungită. Chiar şi aşa, cum lăsam mâna în jos se spărgea din nou. A trebuit să stau toată seara cu mâna sus. Până la urmă au trecut toate cu bine!

       Ioan cap.16,21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.