... ma gandesc la alaptare, cum ca extrem de puține mame nu au lapte cu adevarat si am ajuns la concluzia ca cel mai elocvent exemplu sunt femeile care "nu au avut lapte" la primii copii, dupa care au reusit sa ii alapteze pe urmatorii. Este totusi vorba de aceeasi persoana, deci constelatia biochimica interioara este in mare aceeasi. Ce difera, totusi? Ce se intampla de fapt?
Voi mentiona cateva elemente importante, dupa care va invit sa ma completati in sectiunea comentarii, impartasind experienta voastra, indiferent cand va randui Dumnezeu sa cititi aceste randuri.
*insistenta/perseverenta in a pune copilul regulat la san, indiferent daca ti se pare ca nu mai are nimic de supt. Conteaza mult sa ai si pe cineva care sa te incurajeze.
*rabdare si nadejde (completare la primul punct 😉) fiindca la unele mame lactatia se instaleaza mai greu. Se poate merge o perioada pe alimentatie mixta, daca e cazul.
*atentie: poti primi sfaturi anti-alaptare sau poti fi chiar descurajata sa mai hranesti copilul cu lapte de mama chiar de catre personalul medical (in maternitate / medicul de famile)
*pozitionare corecta la san, ca sa previi ragadele (daca totuși apar, nu e motiv de intarcare definitiva, exista solutii)
*o hidratare buna, eventual cu ceaiuri care stimuleaza lactatia. Nu as zice 4l/ zi cum am mai auzit, fiindca mi se pare o supraincarcare volemica, dar macar 2l. Fiecare simte cand sunt prea multe lichide.
*odihna, atat cat isi poate permite o mama cu nou-nascut si poate si cu alti copii
*eliminarea tensiunilor nervoase si a stresului. In lupta interioara cu gandurile poti recurge la absolut orice simti ca ajuta: rugaciune, citire, auditii muzicale, convorbiri cu prietenele, filme, plimbari, masaj etc
*un truc de care am aflat intr-o conversatie recenta si care se pare ca functioneaza: o perioada, pama la reglarea lactatiei, mananca alimente gustoase, care iti plac mult.
Experienta mea pe scurt: primii doi copii hraniti cu lapte praf, urmatorii 6 copii alaptati. La primul copil, cu 17 ani in urma, nu prea am avut acces la el, conceptia atunci era ca nu ai de ce sa pui copilul la san in primele zile. Pot spune ca e la asistentele din spital a inceput totul. Sanii mi se umflasera, acasa am incercat sa alaptez dar nu stiam cum, nu stiam pozitie potrivita, mici trucuri, etc. Mama m-a descurajat ca nici ea nu a alaptat, bunica la fel. Eu am tot insistat, am facut niste rani f urate, copiul plangea mult. Dupa cateva zile, medicul de familie mi-a zis ca nu am laptele bun, ca voi avea probleme cu copilul. Aveam 23 de ani, nu era atunci acces la atata informatie, nimeni nu ma incurajase ca as putea, asa ca am ascultat de medic si am incetat brusc orice incercare. S-a lasat cu dureri mari de sani si cu...esec.
ReplyDeleteLa al doilea copil...oarecum asemanator.
La al treilea, deja cunoscusem mai multe persoane care reusisera sa alaptezze( la primii copii am fost prima din cercul de prieteni care a nascut), internetul luase amplaore, gaseai informatii si tehnici de alaptare peste tot. Nu a fost usor, lactatia s-a instalat greu la toti copiii care au urmat, dar am insistat si dupa maxim doua saptamani, aveam lapte din belsug, incat imi curgeau sanii.
Cateva sfaturi:
-nu renuntati usor, chiar daca laptele nu apare in primele zile si pare insuficient
-puneti cat mai des copilul la san, chiar daca pare ca nu trage mai nimic si e agitat
-beti lichide, ceai de busuioc, ceaiuri pentru lactatie
- mancati consisten in primele 2-3 saptamani dupa nastere si gustos, ce va place. Nu am tinut cont in primele saptamani de niciun aliment asa zis interzis. Colicii nu apar asa devreme. Important e sa eliminati stresul pe cat posibil si o masa care sa te bucure poate fi un bun aliat in zilele grele de dupa nastere. Aveti timp pentru slabit dupa ce lucrurile se vor aseza si copilul va suge pe saturate
- nu plecati urechea la parerile si descurajarile celor din jur, fie ca sunt mame, soacre si chiar medici
- copilul se obisnuieste foarte repede cu biberonul in primele saptamani si va refuza sanul. Apelati doar in situatii f f grele la lapte praf in aceasta perioada, altfel se va lenevi si nu va mai vrea sa traga din san, pentru ca necesita un efort mult mai mare. Omul are inclinatia de cand se naste spre comoditate. Pentru ca la unul dintre copii am suplimentat mai des cu lapte praf in prima luna, a fost foarte, foarte greu sa il reobisnuiesc cu biberonul. ur si simplu nu mai voia sa suga de la piept si urla cat putea pana primea biberonul. A fost nevoie de multa vointa, de plans din partea copilului, ba chiar si de a sari peste masa si a-l lasa sa adoarma flamand ca sa vrea apoi san. Au fost 2-3 zile dechin, dar pana la urma am reusit si am continuat alaptarea. Dupa ce trec 2-3 luni, nu se mai lasa asa usor de san si suplimentarea nu mai reprezinta un pericol din punctul acesta de vedere
- nu va speriati ca nu va creste in greutate, nu il cantariti des (eu nu i-am cantarit deloc pentru ca se vedea din ochi ca nu slabesc vazand cu ochii). Aveti incredere in instinctul vostru de mame si nu renuntati la prima piedica. Daca va straduiti aceste prime saptamani, totul va merge apoi foarte simplu.
Sper ca am fost de folos! Am scris rapid din lipsa de timp si nu am timp sa verific. Iertare pentru eventualele greseli!
Multumim, Diana🧡
ReplyDeleteDoamne ajuta!
ReplyDeleteLa primul copil si la mine a fost cam la fel ca in cazul Dianei. Mama mea murise, nu aveam pe nimeni aproape sa ma invete cum sa atasez copilul. La spital, asistentele, dupa ce m-au tras de sani pana la lacrimi, au concluzionat ca nu am sani buni pentru alaptare, ca nu am sfarcuri, ca am o structura rigida a sanului, etc... concluzia: sa ma resemnez ca nu am cum sa alaptez.... le-am crezut, m-am muls cat am putut, la un moment dat mulgeam lapte cu sange ;-( si am renuntat...
La al doilea copil aflasem de Ghidul de alaptare a lui Jack Newman, de unguentele cu lanolina, de pozitii in care sa alaptezi, de atasare corecta, de grupurile pro alaptare de pe FB (poate fi util cateodata FB): Clinica de alaptare m-a ajutat enorm in primele 3 luni. Am intalnit acolo niste fete extraordinare care m-au ajutat prompt de cate ori ma impotmoleam.
De la Jack Newman am aflat ca procentul femeilor care chiar nu pot alapta este foarte mic si majoritatea au probleme medicale serioase. Mi s-a parut destul de greu, dar a meritat. Informatia si determinarea de a alapta sunt esentiale. Ne-am confruntat si cu o mica greva a suptului la un moment dat, dar toate au trecut. Primele 3 luni sunt mai grele, apoi parca totul curge firesc...
sper sa fie de folos si altor proaspete mamici,
cu drag,
Dana
Cam aceeași situație și la mine, cum au descris doamnele mai sus. La primul copil asistentele au ras ca am sfârcul ombilicat, ca degeaba ma agit eu sa merg la alăptare inclusiv la 12 și 3 noaptea. Am mers înainte cum am știut mai bine, pana la greva suptului de pe la 3 luni, eram disperata, nu știam ca e o etapa din asta. M-a găsit mama soacra intr-o zi plangand cu bebelușul în brate, el plângea și nu știam ce sa ii mai fac. A zis, gata, ii dam lapte praf, ca uite, copilul nu se satura cu laptele tău, îți faci păcate cu copilul. Și de atunci a tot început treptat sa refuze sânul și sa își înlocuiască mesele la san cu biberon. La 5 luni, s-a încheiat povestea mea de alăptat. Eu am rămas cu senzația ca nu sunt o mama suficient de bună și cu hotărârea ca la al doilea sa fac totul mai bine. Asa ca în a doua sarcina am mers inclusiv la curs de alăptare ținut de un consultant, citeam prin grupuri de alăptat, etc. La al doilea, totul a mers muuult mai bine, aveam lapte, iar el sugea cum nici nu visasem. La 3 luni am făcut abces mamar din cauza unei bacterii luate din spital, am ajuns la incizie și întreruperea lactației medicamentos. Am trecut printr-o depresie crunta, în parte și de la pastilele de întreruperea lactației. Când scoteam copiii in parc și vedeam o mămică alăptand izbucneam instant în plâns. Dar a trecut tot, iar acum am speranta în Dumnezeu ca totul va fi bine la următorul, chiar dacă am canale secționate din cauza inciziei...
ReplyDeleteAceeasi poveste şi la mine, prima tentativă s-a sfârşit pe la 4 luni, cu nervii întinşi la maximum şi cu sentimente de vinovăţie şi de neputinţă. Relaţia cu acest prim copil a avut mult de suferit până în ziua de azi, 12 ani mai târziu. În continuare, ca odinioară în primele lui zile de viaţă, ne conectăm greu şi suntem foarte divergenţi. Multă vreme am considerat că şi eşecul alăptării, vârsta mea tânără de atunci şi sfaturile cntradictorii din toate direcţiile au fost vectorii acestei relaţionări mai puţin bune dintre noi. Celelalte alăptări au decurs lin, dar am căutat să întrerup în jurul vârstei de doi ani, când am vazut tendinţa copilului de a muşca, de a se răsfăţa extrem de mult, de a se strâmba chiar cu sânul în gură, de a trage de el ca de o gumă, de a nu mai dormi noaptea, ci de a o petrece în supturi de câte trei minute din două în două ore sau ţipând sfâşietor, dacă îi refuzam.
ReplyDeleteCu alte cuvinte, am observat o influenţă negativă a alăptatului prelungit asupra copiilor mei, schimbare generalizată în comportamentul lor, care s-a remediat când am încetat alăptarea, cu blândeţe şi cu explicaţii, treptat.
Nu daţi cu pietre! Am văzut şi copii calmi, liniştiţi, empatici, alăptaţi până la vârste mai înaintate. Ai mei erau atât de agitaţi, încât nu mai reuşeam să îi ţin în braţe în timp ce sugeau, se zvârcoleau răsfăţându-se ca nişte peştişori până îi scăpam din braţe sau se loveau de mânerul fotoliului. În plus, ultimii doi au început să vorbească abia după ce nu au mai supt, iar evoluţia a fost, de fiecare dată, vizibilă doar în câteva zile.
Adaug și eu informația că există niste pastile pe baza de schinduf care ajută extrem de mult corpul să producă lapte. Se numesc More Milk! Cam scumpe, luate de pe farmacia Tei dar nu regret deloc. Singurul regret e că le am descoperit abia la al 11 lea copil.
ReplyDelete