Translator

Anul scolar trecut a fost perioada cu cea mai slaba participare a copiilor mai mari la slujbele bisericii. Nici macar la liturghia de duminica nu ajungeau la ore rezonabie. O vreme i-am cicalit, i-am mai si certat, apoi i-am lasat in pace si mi-am indreptat durerea catre Dumnezeu.

Eram chiar necajita fiindca nu-mi doresc altceva mai mult in educatia lor decat sa-l iubeasca pe Hristos si sa fie madulare vii ale bisericii, iar faptul ca implineau lucrurile formal si nu din convingere ma ingrijora. Un crestinism fara radacini adanci in sufletul omului poate fi spulberat usor de ispite, iar slujbele bisericesti sunt un foarte puternic mijloc haric de intarire in credinta si de apropiere de Dumnezeu.

Am inceput sa ma rog de cate ori imi aduceam aminte: "Doamne, eu sunt o persoana anosta si rigida, un om nesuferit... poate chiar eu ii indepartez pe copii de Tine prin felul in care ma port. Nu lasa totusi acest rau sa se intample. Atinge-Te Tu de inima lor."

Nu ma asteptam sa vad schimbari spectaculoase, insa acestea nu au intarziat sa se arate. Toata aceasta vacanta nu numai ca nu am mai avut probleme Duminica, dar fetele au tinut sa fie prezente si la vecerniile de peste saptamana, la acatiste, la sf maslu si paraclis. Au descoperit frumusetea muzicii psaltice si ar vrea chiar sa invete cate ceva din gramatica ei. Am eu un feeling ca si magnetismul anumitor persoane din corul de la strana a avut un rol important in povestea asta, dar cred ca nu mai conteaza acum :)

Nu zic ca au avansat enorm in profunzimea cu care abordeaza viata spirituala, dar pentru mine rasturnarea asta de situatie a fost o incurajare spre rugaciune si un semn linistitor ca Dumnezeu ne poarta de grija si ne cheama spre savarsirea binelui pe fiecare pe frecventa pe care auzim. Uneori nu comunicam cel mai bine in mod direct, ci cu mijlocirea lui Hristos care talmaceste delicat si eficient asteptarile noastre in inima aproapelui .