...cand sotul nu ia tocmai cele mai bune decizii referitoare la banii familiei?
Desi stiu cum sta treaba cu ascultarea (ca fata de Domnul) care este randuita femeii, cand vine vorba de aspecte concrete simt ca tebuie sa existe o alta perspectiva pornind de la care sa ma eschivez de la statutul meu care implica supunere. Imi argumentez in fel si chip ca sunt probabil o exceptie si ma ispiteste fantastic ideea de a ma erija in sef de trib :) Lumeste vorbind, am cea mai mare dreptate.
Toate acestea nu arata decat ca ratacesc de la cararea cea ingusta care m-ar duce la mantuire, stiut fiind ca mantuirea nu consta in echilibru financiar, ci in implinirea poruncilor dumnezeiesti chiar cu pretul unor dezavantaje materiale. Vorba ceea: mai bine o pace stramba decat o judecata dreapta.
De cate ori m-am trezit la timp si am primit ceea ce mi se intampla ca pe o lucrare a lui Dumnezeu asupra mea (fara sa privesc la intermediarul numit sot) lucrurile s-au asezat cum nu se poate mai bine si nici macar nu trebuit sa indur vreo paguba efectiv (a fost de ajuns ca m-am aratat dispusa sa o indur si am zis cu orice risc "faca-se voia Ta")
Ultima patanie de acest fel s-a incheiat cu bine ieri. Concret, in ordine cronologica, am recurs la urmatoarele strategii:
Dupa ultimii doi pasi, ceea ce incercam sa realizez de multa vreme cu vorba lunga, s-a finalizat in doua zile (am recuperat banii care pareau pierduti, am gasit persoane dispuse sa ne imprumute cu cate ceva si am si achizitionat foarte avantajos ceea ce ne doream). Mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului...
Desi stiu cum sta treaba cu ascultarea (ca fata de Domnul) care este randuita femeii, cand vine vorba de aspecte concrete simt ca tebuie sa existe o alta perspectiva pornind de la care sa ma eschivez de la statutul meu care implica supunere. Imi argumentez in fel si chip ca sunt probabil o exceptie si ma ispiteste fantastic ideea de a ma erija in sef de trib :) Lumeste vorbind, am cea mai mare dreptate.
Toate acestea nu arata decat ca ratacesc de la cararea cea ingusta care m-ar duce la mantuire, stiut fiind ca mantuirea nu consta in echilibru financiar, ci in implinirea poruncilor dumnezeiesti chiar cu pretul unor dezavantaje materiale. Vorba ceea: mai bine o pace stramba decat o judecata dreapta.
De cate ori m-am trezit la timp si am primit ceea ce mi se intampla ca pe o lucrare a lui Dumnezeu asupra mea (fara sa privesc la intermediarul numit sot) lucrurile s-au asezat cum nu se poate mai bine si nici macar nu trebuit sa indur vreo paguba efectiv (a fost de ajuns ca m-am aratat dispusa sa o indur si am zis cu orice risc "faca-se voia Ta")
Ultima patanie de acest fel s-a incheiat cu bine ieri. Concret, in ordine cronologica, am recurs la urmatoarele strategii:
- discutii pasnice, contraargumente, fara cicaleala
- discutii mai aprinse, mai frecvente, evidentierea modului in care s-a gresit
- suparare, imbufnare, ultimatum-uri
- mobilizat copiii mai marisori pentru acatistul sf Mina
- sunat la duhovnic pentru a inmulti rugaciunea
Dupa ultimii doi pasi, ceea ce incercam sa realizez de multa vreme cu vorba lunga, s-a finalizat in doua zile (am recuperat banii care pareau pierduti, am gasit persoane dispuse sa ne imprumute cu cate ceva si am si achizitionat foarte avantajos ceea ce ne doream). Mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului...
Cred ca Dumnezeu a zis ca femeia sa fie supusa dar nu a spus sa nu aiba pareri. Trebuie un echilibru si aici. Una e sa ai o parere si sa ti-o expui clar si logic ca, poate poate, sotul o sa te aprobe si alta e sa urli sus si tare sa se faca ca tine. Cred ca al doilea caz este cel la care se refera Dumnezeu ca nu fiind bun dar nu cred ca a interzis femeii sa aiba vreo opinie in casa. Copiii rugandu-se la Sfantul Mina....M-ai facut sa zambesc frumos.
ReplyDeleteMa lovesc de situatii in care sotul are efectiv un blocaj in a accepta solutia expusa clar si logic de mine. Atunci e mare ispita sa vreau sa ma impun certandu-ma.
ReplyDeleteCu rugaciunea unita cu hotararea de a asculta de sot indiferent care va fi decizia lui finala am observat ca se ajunge mult mai repede la ceea ce doresc si se pastreaza si pacea. Aproape de fiecare data cand am procedat asa parca l-a convins cineva sa-si schimbe planurile in favoarea opiniei mele.
Sotul meu (dar cred ca e valabil pentru toti, e o treaba barbateasca) ia o distanta considerabila, care se manifesta prin raceala, atunci cand sunt rautacioasa. Lucrul asta mi s-a intamplat chiar si in situatiile in care eram convinsa ca am dreptate si el a gresit (uneori era adevarat, partial), apoi dupa ce am discutat am inteles pur si simplu ca atunci cand ma vede buna, infloreste, desi uneori mi-e tare greu sa fiu buna cand il vad critic, sa zicem, sau indiferent. Sau mi se pare ca il vad asa.
DeleteDoamna, articolul e scris pt mine.
ReplyDeleteDifwerenta e ca dupa 3 ani, tot acolo suntem. Eu sunt de genul docila, ca un cal, am spus 1 data, si cum nu am vazut nicio schimbare, trag singura la caruta daca celalalt e indiferent.
Dupa 3 ani, am obosit. Mai trist ca nici rugaciunile nu ma mai linistesc.
Sotul meu nu e indiferent, amandoi aveam acelasi scop pentru atingerea caruia propuneam cai diferite. Nu pot intra in detalii, dar varianta lui era cea mai nesigura si nerentabila si presupunea colaborarea cu niste persoane mai mult decat dubioase. rational nu am reusit sa schimb nimic in convingerile lui, dar cu ajutorul lui Dumnezeu s-a limpezit si el si totul s-a rezolvat cu bine.
ReplyDeleteVREAU SA VA TRIMIT UN MESAJ PRIVAT SE POATE?
ReplyDeletetrimite-mi un coment cu adresa de mail
ReplyDelete