... pentru linistea sufleteasca a mamelor cu multi copii este sa se orienteze prioritar spre cei cu varstele cele mai mici, care au dreptul la atentie si nevoia legitima de afectiune si supraveghere mult mai intensa ca adolescentii.
Fiecare mama isi poate folosi discernamantul ca sa identifice care aspecte din viata copiilor mai mari nu o mai privesc si are datoria de a nu isi netrebnici copiii sufocandu-i printr-un control excesiv in numele dragostei si al grijii ce le-o poarta.
Tendinta de a ne implica mai mult decat este cazul in problemele altora (incluzandu-ne aici copiii) este antagonista pacii interioare si cred ca este o forma subtila a iubirii de stapanire.
A nu face in locul copilului mare ceea ce poate face el, a nu il coordona brutal acolo unde nu coopereaza benevol si a nu lua la tot pasul decizii in locul lui sunt elemente de baza pentru un parenting sanatos.
Educatia si formarea caracterului se incep de foarte timpuriu, cand se consolideaza si deschiderea sufleteasca intre copil si parinte. Mai tarziu firescul lucrurilor aduce copilul pe fagasul independentei si al unei autonomii din ce in ce mai bine conturate.
In loc sa ne opunem acestei evolutii normale este mai intelept sa ii recunoastem inceputurile timide, sa nu le confundam cu neascultarea si sa obisnuim copiii sa isi asume gradual aspecte ale propriei existente. Ei vor creste astfel mai responsabili, iar noi ne vom mai elibera putin din cursa grijii de multe.
Sunt de folos pentru mine aceste sfaturi...
ReplyDeleteAs vrea sa va intreb insa cum procedati cu folosirea de catre adoelescenti a telefoanelor. Ca mama, nu pot sta pasiva cand vad seara ca au stat pe telefon 3-4 ore din acea zi (chiar daca ei se justifica si invoca sarcini pt scoala, care, mai nou se desfasoara si in acest fel) si de multe ori recurg la confiscara lor, ceea ce duce evident la conflicte.
Iar o a doua problema care ma preocupa e in ce masura parintele trebuie sa controleze viata sociala a adolescentului. Chiar daca stiu ca ies cu tineri cu aceleasi valori ca ale noastre si ca nu-si neglijeaza scoala, parca tot nu mi se pare in regula sa vad ca de abia dau pe acasa si ca prefera de departe sa iasa cu altii decat cu noi.
Oare dvs cum abordati aceste situatii?
Diana S.
Le mai fac observatie, mai bland, mai aspru, dar nu am recurs la a confisca telefonul, fiindca mi se pare jenant.
ReplyDeleteTot verbal controlez si cu cine ies. Ma gandesc ca au si ei discernamant (ca indivizi cu buletin ce sunt🙂) sa isi aleaga prieteni cumsecade si chiar daca gresesc, continui sa le acord incredere fiindca in final tot pe cont propriu trebuie sa se mentina pe linia de plutire. Cred ca Dumnezeu ne poarta de grija, ma rog pentru ei, le vorbesc fiecaruia zilnic cate ceva din ce vreau sa le dau mostenire spirituala si cam atat.
Trebuie sa marturisesc ca nu sunt copiii asteptarilor mele din tinerete, dar sunt totusi bine in raport cu Biserica. Cei trei mai mari au prieteni din biserica, se tin de spovedanie, de posturile mari si sunt copii cuminti. Au avut fiecare "crizele" lor in dezvoltare, au patimi ca toti muritorii, dar nu ma apasa foarte tare situatia lor duhovniceasca.
in loc sa le confiscati telefonul puteti sa impuneti regula - seara la ora 8, sau cat credeti, se predau telefoanele .Sau se instaleaza control parental
ReplyDelete