Stand-by

Simt nevoia unui timp de retragere in propria cochilie in care sa functionez pe "stand-by".

Ma obosesc toate si parca ma ingreuneaza si ceea ce altadata imi placea (relatii sociale, excursii, lucru de mana). Nimic nu mi se pare suficient de interesant sau de important ca sa ma entuziasmez sau sa ma dinamizez in vreo directie. Instinctiv imi restrictionez domeniile de activitate si informatiile pe care le las sa treaca din exterior catre mine. Net-ul e redus la limita si chiar temele pe care mai citeam mi se par acum stupide, mi se pare ca se poarta savanteriile legate de aspecte banale ale vietii si ca se face caz de lucruri care ar trebui sa curga de la sine (si, intre noi fie vorba, chiar daca nu curg firesc, cu timpul se cam vindeca orice).

Bineinteles imi place linistea si mi se pare agasanta orice muzica. Desi ar fi nevoie de ceva schimbari prin casa, nu ma simt pregatita nici macar sa concep o noua aranjare a interiorului, cu atat mai mult sa trec la investitii. Noua configuratie psihica nu-mi afecteaza modul in care imi indeplinesc indatoririle casnice si nu simt in mine vreo lancezeala sau lenevie. Incerc sa simplific cat mai mult programul zilnic si sa ramific cat mai putin schema activitatilor obligatorii. Desi ajut atat cat imi sta in putere pe cei care au nevoie de mine, nu ma mai implic emotional in problemele lor asa cum as fi facut-o altadata.

Nu stiu ce e cu starea asta, daca e vreo forma de depresie (fiindca n-am nicio tristete si nicio nostalgie) sau daca s-o atribui sarcinii. Oi fi imbatranit subit...