La prima mea întâlnire cu persoanele de la care am cumpărat apartamentul cel nou am avut parte de o primire prea puţin cordială. Am considerat că trebuie să vadă şi copiii posibila lor casă, aşa că i-am luat cu mine la întrevedere. Doamna de la agenţie nu a avut nimic împotrivă, dar proprietarii (soţia) au reacţionat energic: "Asta-i bună, unde să intrăm atâţia oameni în apartamentul ăsta?" M-a scos din sărite dezgustul cu care privea copiii. I-am răspuns cam înţepat: "Doamnă, nu vă supăraţi! Aceasta este familia mea, iar dacă nu reuşim să intrăm în apartament cu toţii, cred că n-are nici un rost să-l cumpăr. De vreme ce vom locui aici, musai să intrăm toţi!" S-a calmat, pentru că voia neapărat să nu ne piardă de clienţi.
 |
| oameni care se simt bine în aglomeraţii (la meci) |
Free images from acobox.com
Ulterior am aflat că doamna era fiică de preot, provenind dintr-o familie cu 4 copii. De unde atunci atitudinea aceasta ostilă faţă de viaţă? Greu de spus... Ca să mă vindec de judecat, m-am gândit c-o fi avut şi ea o mamă cârtitoare, cum am fost eu până de curând, care a inoculat-o zilnic cu ura faţă de copii. Mă rog la Dumnezeu să şteargă amintirea vorbelor mele nesăbuite din inimile fetelor mele ca să nu pornească în viaţa de familie cu acest handicap ( o găndire negativă şi o atitudine evidentă împotriva rânduielilor fireşti pentru femeie).
Sper sa nu mi-o iei in nume de rau ...
ReplyDeleteEsti draguta :)), dar cred ca nu ti-ai dat seama ca 4-5 copii care apar brusc in casa cuiva strain e posibil sa sperie doar prin simplul fapt ca-s multi ... deodata si neasteptat! :))
Cred ca si eu as fi avut nevoie de 2-3 clipe sa ma adun si sa reactionez.
Nu cred, totusi, ca s-o fi uitat cu dezgust, poate ai interpretat tu asa fiind revoltata de faptul ca nu v-au primit asa cum ai fi vrut (si aveai si tu dreptate).
Cred, mai degraba, ca nu stia la ce sa se astepte, poate era speriata ca aia mici vor strica ceva prin casa, de aici rezultand si privirea ciudata care tie ti s-a parut a fi dezgust.
Asa ma gandesc ...
Posibil! Dar nu-s chiar mulţi. Dacă trăiam acu 70 de ani nu se mira nimeni de 5 copii. Am greşit epoca :)
ReplyDeleteSi cum ai reusit sa treci pragul de la mama cartitoare la mama luminoasa? Atat imi doresc si eu sa vina ziua in care sa pot vorbi la trecut despre mine cartitoare (dar ziua aceea sa fie cand copiii mai sunt copii...), si ma gandesc ca va veni, dar caderile astea repetate... ma aduc de multe ori in pragul deznadejdii ca as putea sa ma schimb. Deci... reteta :))
ReplyDeleteP.S.: Eu am deocamdata doar 3, raspunsul il aflu peste doi.. copii? :)
S-a petrecut o schimbare cu mine în perioada de după naşterea Ecaterinei (al 4lea copil), când n-am mai rămas însărcinată timp de 4 ani. Am început să văd altfel naşterea de prunci şi am regretat mult prostia mea (de a fi nemulţumită de darul şi iconomia lui Dumnezeu).
ReplyDeleteM-am rugat să pot trece peste acest prag de care vorbeşti. Raţional eram convinsă că greşesc împotrivindu-mă binecuvântării venite prin copii, dar inima a fost mai greu de îmblânzit.
Mult m-au ajutat blogul din care mă apucasem să traduc (Sherry) şi filmuletele cu Michelle Duggar. Aşa a lucrat Dumnezeu cu mine.