Inainte de a vorbi...

...despre abordarea sexualitatii in educatia copiilor, mai corect ar fi sa va prezint unele dintre esecurile noastre in pastrarea curatiei mintii copiilor.
As da vina pe scoala si societate, dar stiu ca nici eu nu am fost suficient de vigilenta si de curajoasa in a opri interactiunea cu alti copii, de teama sa nu fiu prea ciudata.

Inca de la gradinita copiii au o curiozitate pentru sfera genitala. E pe undeva firesc, dar lipsa lor de autocenzura ii face sa incerce tot felul de lucruri, unele chiar periculoase: de la incercari de a intra peste alti copii in toaleta, expunerea propriei nuditati, sarut sau chiar mimarea actului sexual pana la introducerea de corpi straini in vagin. Din acest motiv am evitat sa ii duc (putinul care i-am dus) la program prelungit.

Cu toate astea, nu au scapat fara sa vada mici evenimente de genul celor mentionate. Nu pot sa povestesc ce informatii vehiculau niste pustiulici cu priviri angelice, vecini cu mine la fostul bloc. Eu chiar nu ii lasam mult timp cu ei pe copii, ci ii doar pana ii pregateam de iesit afara pe cei mai mici, maxim 20 minute. Ei, in acest rastimp au reusit sa isi expuna elementele culturale forte😊

La scoala lucrurile s-au inrautatit. Nu ma refer la felul in care a inceput sa se vorbeasca in colectiv. Tehnologia avansata mi-a facut un mare "serviciu": colegii avand telefoane cu ei, au initiat toata clasa in lumea pornografiei. Asta se intampla printr-a cincea. Probabil acum se intampla si mai devreme. Sarmanii copii, deschid ochii direct pe perversiuni.

In mod normal copiii crestini chiar nu au nevoie de atatea detalii tehnice. Acestea se vor intampla abia in viata de familie. Cat timp nu este in linie dreapta cu pregatirile pentru casatorie, orice gand si imagine mentala despre actul sexual concret constituie o intinare a mintii tanarului, aceasta putand contribui la caderi mai grave in patima trupeasca. Asta ar fi viziunea crestina, in care copilul trebuie sa pastreze o curatie la nivel rational.

Cel mai sigur la varsta mica este sa ii supraveghezi vizual permanent. La varsta mare culegi roadele a ceea ce ai sadit in mintea copilului de timpuriu: multa sfatuire pro castitate. Din nefericire in zilele noatre mai usor ca oricand oamenii vrajmasi pot semana semintele spurcaciunii in sufletele tinere.

Parerea mea...

...despre sportul de performanta si despre practicarea lui ca profesie vs crestinism...

Tin sa mentionez ca nu trebuie confundat cu exercitiile fizice pe care le fac oamenii civilizatiilor sedentare ca sa nu se imbolnaveasca si sa nu se deformeze de tot.

In primul rand trebuie inteles ca traim intr-o societate dupa model occidental care isi are valorile ei, adesea opuse cu cele crestine. Cine respira duh curat, simte cum se incerca inducerea unui cult al desertaciunii. Ar trebui sa avem mintea lui Hristos ca sa filtram gunoaiele mai subtile din atmosfera spirituala inconjuratoare.

Performantele sportive sunt obiective strict trupesti, care vor fi fost foarte utile in comunitatile primitive. Intr-adevar, necesita o oarecare autodisciplinare si perseverenta pentru a fi atinse, dar cam atat. Concurenta pentru medalie este, in sine, o idee nu prea duhovniceasca. Atletii lui Hristos nu sunt la concurenta unii cu altii, care e mai grozav, toti pot lua premiul cel mare deopotriva😊

In conditiile lumii moderne a te antrena ca sa excelezi intr-un anume sport nu iti aduce niciun privilegiu spiritual. Esti folosit doar pentru a dezvolta linia de productie a divertismentului. In fond toate concursurile sportive nu sunt decat distractie pentru privitori si sursa de castiguri pentru altii.

Intr-o exprimare mai dura as spune ca nu e decat un circ mai stilat unde in loc de animale, oamenii isi etaleaza capacitatile fizice, riscandu-si uneori chiar viata. Sunt preocupari facultative, de care omenirea s-ar putea foarte bine dispensa. Oamenii sunt slabi insa si se veselesc si ei de jocurile olimpice sa mai uite de greutati. Nu se pot lipsi de indulcirile pamantesti, fiindca nu au gustat inca dulceata cereasca.

Din acatistul...

sfintei Ecaterina: una ecumenica😊 sfintenie fara botez
"Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos"

si una feminista 😊 pentru cei care inchid gurile femeilor destepte cu "femeia sa taca in cele ale bisericii": o pustoaica de 18 ani predica pe Hristos dar si talcuieste Evanghelia la vreo 100 de invatati pagani si ii face k.o.

"Învățații adunați din îndemnul împăratului, ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă"

"Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați"

Dumnezeu nu sta in sabloanele mintii noastre inguste. Atat am avut de zis.

Numai el...

...are dreptul sa tipe? Numai eu n-am voie sa il jignesc? Asa ma intreba pe mine intr-o seara o crestina.

Nu stiu de ce, dar eu vad putin altfel lucrurile. Daca macar unul dintre voi pastreaza linia de plutire si se exprima civilizat, fara sa atace, ci doar incearca sa lamureasca situatia, sunt mult mai mari sansele sa se restabileasca linistea decat dacat daca fiecare riposteaza fara menajamente. Depinde ce vrei in viata. Asta ca observatie de bun simt.

Crestini fiind, credem ca a da curs maniei nu este un drept al omului. Este un neajuns, o boala sufleteasca. Niciun om normal nu lupta pentru dreptul la handicap. Odata intrati in normalitatea duhovniceasca sunt usor de inteles aceste lucruri.

Stiu, stiu...

...femeia trebuie sa fie supusa barbatului intru toate. Cu cat e cuplul mai dus pe la biserica, cu atat mai mult caz se face de supunerea femeii fata de barbat. In mare toate sunt bune foarte daca barbatul si femeia se iubesc, au un psihic normal si tin de aceasta ierarhie.

Mai exista insa o categorie ultra-meticuloasa de barbati care au la activ muuulte lecruri cu specific monahal. Acestia sunt foarte ravnitori sa primeasca de la sotie o ascultare similara cu ceea ce ilustreaza patericul ca aveau ucenicii fata de avva. (cum plantau ei morcovi cu frunzele in jos, cum binecuvantau morminte si cum, chiar daca erau condusi gresit, nu indraznea unul sa spuna ca stie drumul corect). 

Nu suporta din partea femeii alte opinii, chiar daca e vorba de discutii si nu de decizii concrete. Explodeaza daca sunt contrazisi sau criticati sau daca ceri parerea altor persoane in afara de ei. Le e contraindicat sa constate ca altii sunt mai competenti ca ei, se lasa cu ranchiuna. Sunt foarte preocupati de smerenia sotiei precum si de tacerea ei. Spun si eu ce aud... Mie manifestarile astea mi se par la limita cu megalomania.

Daca ai asa ceva acasa nu poti decat sa faci pace tinandu-ti ideile acasa pana la noi alegeri, sa ceri ajutorul duhovnicului si mai ales sa te rogi mult. Pana se schimba ceva, zi si tu vorba cantecului nimeni nu-i asa perfect ca tine. Nu vei avea nimic de pierdut daca inveti sa jonglezi putin printre sensibilitatile lui. Daca devine patologic, suna la 112😊

O noua jucarie...

...de care mi-au zis copiii ca e foarte apreciata pe la scoala: squishy
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la scrierile sfintilor parinti despre cresterea copiilor, ma sesizez imediat cu privire la incompatibilitatea jucariilor acestora cu formarea de atleti ai lui Hristos.

N-ar trebui nici sa cautam sa ne imbracam in haine moi si matasoase, care ar aduce molesirea puterilor sufletesti. Ni se citesc rugaciuni de dezlegare, ca poate "cu pipaitul ne-am dezmierdat". Noi insa nu ne ingrijim de copii ca s-ar putea desparti de voia lui Dumnezeu prin vreo oarecare aprindere trupeasca, ci ii initiem prin intermediul diferitor jucarii in lumea desartaciunii si a placerilor trupesti.

De exemplu squishy asta parca e conceput sa educe lascivitatea, cufundarea in placerea simtului tactil si nimic mai mult. Nu implica nici creativitate, nici perspicacitate, nici indemanare.

Eu as da-o cel mult la sugari, dar lor le e interzisa. Pentru un copil mai mare, e prostire curata (parerea mea de nespecialist). Cum suna: "ma joc cu squishy: stau si strang in mana o chestie moale si elastica"? Seamana cu ceva de genul: "stau si ma legan" Asta e preocupare de adolescent? Absolut penibil!

Sursa bucuriei...

...din viata crestinului este lucrarea poruncii iubirii si relatia vie cu Dumnezeu si cu sfintii sai. Din relatia cu Dumnezeu el isi trage seva fericirii si apoi revarsa si peste altii prin felul in care se poarta cu ei binecuvantarea de care el insusi se veseleste. Aceasta o face fara sa astepte ceva in schimb (coplesit fiind el de darul bunatatii dumnezeiesti) si fara sa faca diferente intre oameni.

Ca sa fac o analogie slabuta, as compara starea cu aceea pe care o ai la cateva secunde dupa o mare reusita, cand iti vine sa iti strigi fercirea pe strazi si ai lua pe toata lumea in brate.

Tot ce este mai putin decat aceasta este al crestinului bolnav, chinuit de patimi, care se lupta sa mimeze harul si nu reuseste decat cel mult o corectitudine politica. Trist, dar adevarat!