In seara...

... asta am primit in mod providential un link spre un text care pune degetul pe una dintre ranile mele: samanta duhovniceasca pe care am tot sadit-o de-a lungul anilor in familie pare ca se inabusa sub buruienile lumesti ale placerilor si in locul ei se inmultesc delasarea si nepasarea. Minunata mi se pare coincidenta de nume si varsta a personajului principal din istorioara cu protagonistul framantarilor mele.

O recomandare...

...care ma face sa oftez:

Nu stiu cum sa spun, dar eu, ca gravida, nu am fost perceputa de nimeni dintre apropiati ca avand nevoi speciale. Am carat copii in brate in ritm obisnuit, am stat in picioare fara menajamente si nedormita pe langa ceilalti ori de cate ori a fost nevoie. Daca am cazut din picioare, am fost suplinita cam la 50% din activitatea mea si din cand in cand am fost chiar privita cu repros. In rest, daca puteam sa misc, trebuia sa imi cam asum durerile, disconfortul si oboseala si sa imi cersesc minime privilegii in materie de autoingrijire. Acum, la ultima sarcina, lucrurile s-au imbunatatit considerabil fata de ceea ce am trait cu primele cinci.

Nu pot sa spun ca sotul nu ma ajuta deloc sau ca ma punea sa car eu bagajele cand urcam pe scari. De asemenea, locuind in oras la bloc, am o viata mai usoara decat o femeie care are si animale in grija sau cara apa de la fantana. 

Nu ma identific cu imaginea gravidei "in roz" din revistele Mami sau de pe Qbebe. M-am simtit adesea ca o Fefeleaga moderna care de abia isi descurca existenta de pe o zi pe alta. . Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sanatate si putere sa rezist la datorie. 

Sunt restanta...

...cu un raspuns la un comentariu-intrebare.

De-a lungul anilor i-am culcat in diverse moduri. Cert e ca i-am cam rasfatat si nu i-am pus sa adoarma singuri cu vreun ursulet. Nu pentru ca e mai practic asa, ci pentru ca la capitolul asta sunt eu mai sentimentala, ca una ce am suferit culcandu-ma singura.

Ca sugari mici ii culcam invariabil la san. De cand ma stiu, instinctiv, am practicat cosleeping pana la varsta scolara cel putin.

Apoi pe unii i-am leganat, ceea ce initial mi se parea ca scurteaza timpul de adormire, dar dupa ce se obisnuiau imi mancam nervii leganand prea mult la ei. In perioadele acelea, ca sa treaca vremea placut si pentru mine fie citeam, fie ma rugam, fie tricotam.

La varsta mai marisoara inainte de culcare stateam de vorba, le citeam cate o istorioara (religioasa/ laica) sau spuneam rugaciuni cu voce tare.

Se mai antrenau si ei in discutii unii cu altii, dar asta in momentul in care nu mai eram eu personajul principal, ci erau singurei in pat. Altminteri preferau sa imi vorbeasca mie. Trebuia sa fac pe moderatorul si sa dau pe rand cuvantul fiecaruia. Nu as putea spune ca ma deranja. Sunt momente de conexiune intrafamiliala si chiar le-as prelungi daca nu ar fi oboseala la mijloc. Cand nu mai puteam de somn, o mai scurtam si cu asprime.

Da, de deranjat se deranjau intre ei. Un sugar care plange sau un frate mai mic pe langa care se foieste mama pt ca vomita sau e febril nu e chiar un factor care favorizeaza somnul 😊.

Chiar si acum, fetele mari, care dorm toate trei in aceeasi camera, se deanjeaza reciproc, fiindca nu au program la unison si ba isi seteaza alarme, ba cauta in dulap haine, ba fac zgomot umbland pe la birouri in timp ce surorile dorm.

Legat de adormirea copiilor mici in general am incercat

• sa ma asigur ca sunt obositi intr-adevar, dar nu atat de obositi incat sa nu mai poata adormi
• sa asigur o atmosfera linistita (cat s-a putut) in restul casei, iar in camera unde suntem sa stam la o lumina mai slaba, de lampa, sa vorbim mai incet intre noi 
• sa avem o ora relativ fixa de somn, o rutina la culcare (care sa includa scurte rugaciuni)
• sa imi fac timp sa fiu cu ei la culcare, nu sa trebaluiesc prin casa. 

• sa nu consume seara alimente care sa ii agite
• sa nu priveasca la tableta chiar inainte, fiindca lumina aceea a ecranului chiar si pe mine ma face sa adorm mai greu
• sa nu transform ora de culcare intr-un moment de teroare, ci intr-unul placut, de tandrete: le faceam masaj pe spate sau talpi, iarna le aduceam un lighenas cu apa calda pt picioruse, puneam instalatia cu luminite pe un program de trecere lenta dintr-o culoare in alta, uneori le cantam
• pt somnul de dupamasa am avut nevoie de mult timp ca sa inteleg ca trebuie sa fiu flexibila si sa nu ii oblig cu prea multa indarjire daca nu vor sa doarma, chiar daca mie imi par obositi. Am gasit o cale de mijloc in care piticii se joaca linistiti sau asculta povesti intr-o camera, iar eu ma odihnesc putin in alta.

Daca mai aveti idei, sugestii sunt binevenite, caci invatam unele de la altele.
Am vazut pe fb un filmulet despre cum linistea un pediatru sugarii cu o anumita pozitie, dar nu am incercat-o niciodata. Am mai auzit de mame care adorm sugarii dificili cu feonul sau aspiratorul. Nici asta nu am probat.
Acum imi e usor, fiindca ii adorm efectiv numai pe Ghe si Grig, ceilalti fiind destul de mari doar vorbim putin inainte de culcare. Sa vad ce fel de omulet va fi Anastasia 😊

Pentru "posesoarele"...

... de fosti si actuali seminaristi, copii care isi traiesc anii adolescentei departe de mangaierea iubitoare a mamei si de modelul patern de afectivitate si masculinitate in cuplu vreau sa spicuiesc cateva pasaje dintr-o carte a unui psiholog care se apleaca asupra vietii emotionale a baietilor.
Capitolul care mi-a atras atentia este "cultura cruzimii", care pune sub lupa si verbalizeaza legi nerostite ale comunitatilor de baieti (pentru simplificarea tastarii ii voi nota cu b😊).

Fiecare barbat are o istorie a maturizarii lui. Exista insa o parte a acesteia care cuprinde povesti despre cruzimea baietilor pe care majoritatea femeilor nu le aud niciodata si pe care ei insisi nu pot sau nu vor sa le impartaseasca unii cu altii.

Pe masura ce devin constienti de locul lor in grup, ei se consuma pe diverse competitii de tip cine e "cel mai..."

Aproape toti b isi ascund suferinta ca sa nu para slabi. Toti cauta sa dea lovituri preventive ca sa distraga atentia grupului potential agresor asupra altora. Ei sunt intr-un razboi psihologic continuu.

La aceasta varsta incerta b sunt disperati dupa modele de urmat. Imaginea pe care o au asupra barbatiei dominatoare e una caracterizata prin forta si stoicism.

B sunt rautaciosi in parte pt ca le e teama si asa se apara ei contra acestei frici. In aceste situatii nu le pasa de impactul emotional al actiunilor lor.

Intre b exista un anumit cod al tacerii (sa sufere fara sa vorbeasca despre asta si sa fie martori tacuti ai actelor de cruzime fata de altii) pe care daca il incalca se confrunta dur cu marginalizarea si sunt privati de sentimentul de includere in grup dupa care tanjesc toti copiii.

Cultura cruzimii cere b sa isi declare loialitatea fata de grup mai presus de loialitatea fata de un prieten. Distrugerea increderii in prieten este pretul platit pentru a fi acceptat. Toti b invata lectia ca nu se pot baza pe altul, ci ca intotdeauna sunt pe cont propriu in fata tachinatorilor si ca nimeni nu le va sta alaturi pentru a infrunta gloata atacatorilor.

Identitatea masculina bazata pe performanta este un concept pe care orice b il intelege la nivel personal, si presupune concret o perpetua demonstrare a barbatiei prin diverse tipuri de performanta. O parte a acestui fenomen implica umilirea altora. La nivel grosier:

Marimea si abilitatile sportive sunt teme importante in psihologia masculina. Dimensiunea corporala in sine iti aduce o gramada de respect si e o chestiune de importanta emotionala.

Tortura constanta prin tachinare rautacioasa poate provoca rani de durata si ii poate distorsiona unui baiat perceptia cu privire la el insusi si la lumea din jurul lui.

Cateodata...

...imi spun ca daca as avea in piept o cutie de metal as fi mai linistita.

Oare chiar trebuie sa ii cerem lui Dumnezeu sa ne vindece definitiv de nevoia de iubire omeneasca si de felul in care ne simtim raniti implacabil in lipsa ei? Oare chiar toate afectele sunt scaderi ale firii omenesti, care atunci cand se apropie de Dumnezeu se presupune ca trebuie sa pluteasca fara turbulente pe deasupra a tot ce inseamna relatie inter-personala? Oare daruind dragoste si delicatete in jur, vei dobandi automat o imunitate sentimentala la microbii urii, invidiei si indiferentei umane?

Eu cred ca nu. Primul gand ma duce catre sf Ioan Maximovici (de care m-am indragostit la prima lectura despre el)  despre care am aflat ca se consuma interior pe seama intrigilor mincinoase care se teseau in jurul lui. Noi, crestinii, nu suntem "zen" 🙃niciodata. Cel mult dobandim o intelegere mai adanca si o dispozitie de compasiune fata de cei care ne lovesc cu pietrele rautatii, chiar daca simtim intens durerea loviturilor.

Desi dragostea de Dumnezeu poate umple orice gol launtric, El ne-a lasat sa ne lucram desavarsirea in contextul nevoii de iubire de la aproapele, pentru ca simtind noi insine aceasta sete sa intuim ce sa daruim altora. Ceea ce vrem sa primim noi in materie de atitudine/reactie ar trebui sa oferim cu generozitate altora, implinind astfel legea lui Hristos.

Top 5...

...lucruri pamantesti care ma bucura si fara de care, oricat ma inchipui eu de duhovniceasca, cad intr-o anumita masura in intristare. Fara ele viata imi pare mai searbada si ma simt mai demotivata. Fireste ca mai am si alte bucurii pamantesti, dar astea mi se par chiar indispensabile😊

5. Haine pentru mine si copiii mei cu un nivel estetic acceptabil, care sa nu fie deteriorate, sa fie de marimea potrivita si de culori armonizate.

4. Un ambient placut (in special acasa, caci in concediu nu imi permit sa fac nazuri la aspectul camerei) curat, ordonat, aerisit, cu mobilier nedeteriorat,  luminozitate adecvata.

3. Iesiri in natura, nu in zone chiar salbatice, ci la periferia localitatilor, in preajma manastirilor sau macar in parc in locuri mai retrase.

2. Intelegerea in casa, sanatatea, voiosia si buna randuiala a vietii alor mei. Daca au ei o problema, nici eu nu ma pot bucura de nimic.

1. Iubirea din partea sotului si a copiilor e ca o raza de soare in viata mea. Cand norii ispitelor o intuneca, si viata mea ca fiinta sociala imi pare lipsita de sens (nu ma refer la scarba de viata in general, ci simt ca nu ma leaga nimic de lumea aceasta).

Acestea sunt si puncte vulnerabile in care vrajmasul actioneaza ca sa imi tulbure putina pace pe care o pot avea in tumultul grijilor vietii.

Ce chestii...

...trase de par mai fac ca sa usurez traiul, sa elimin dezordinea si conflictele intre 8 oameni la apartament de 72 mp? Am pus cosuri de rufe in fiecare camera, sa nu mai vad haine sau sosete aruncate asteptand sa fie transportate in bai.

Am stabilit ca fiecare sa isi tina peria de dinti la el la birou (si sa avem o pasta de dinti si in bucatarie pe hota) ca sa nu mai fie certuri la usa baii in care are altul peria, daca cineva are nevoie sa o blocheze din motive lesne de inteles.
Cel mai penibil e ca a trebuit sa instauram liste cu programare la cada, pe zile si ore, altfel in serile de weekend era scandal pe tema asta...