Femeia nebuna...

...isi distruge casa cu mana ei. Cum? Iata un exemplu banal:

M-am certat ieri cu sotiorul meu pe o tema absolut prosteasca. Nu ne-am mai certat de multa vreme pe ton ridicat. Daca nu ma-nsel, cred ca Grigo n-a vazut pana acum vreun scandal. Desi divergente au mai fost, de obicei disecam problemele cu relativ calm in exterior.

Azi a venit mama pe la noi si am rugat-o sa-i culce pe Grigo si Elena. Le-a spus povesti si Elena a adormit. Grigo, atipit, i-a spus: "Tata a certat-o pe mama... mama l-a certat pe tata..." Nu putea dormi pana nu se usura povestind cuiva (noua nu ne-a zis nimic). Mama mi-a zis ca era multa tristete in glasul lui.

Noi ne-am si impacat si am uitat, dar el a ramas cu o durere. Nu se merita sa ranesti o inima de copil certandu-te, chiar daca ai avea toata dreptatea din lume.

De partea cui...

...sunt parintii? Sa recapitulam!

E destul de dificil sa te incapatanezi sa-ti cresti copiii dupa principii care nu sunt prea populare. Mai ales ca mergand la scoala cateva ore bune pe zi sunt influentati de oameni cu alte orientari decat noi. De asta ma regasesc deseori in opozitie cu ei. Nu-mi face deloc placere sa ne certam si nici sa-i cicalesc.

Adolescentii mei nu vad ca sunt de partea lor, ci au nevoie sa le amintesc si sa verbalizez pozitia pe care ma aflu. Trebuie mereu sa-i invit sa-si dea seama ca le cer anumite lucruri pentru ca le foloseste lor (faci sport ca sa ai tu un corp sanatos, nu pentru mine) si sa le repet ca le dau sfaturi pentru ca-i iubesc. Obligatoriu discursul trebuie sa inceapa cu o mica rugaciune in taina ca Dumnezeu sa ne deschida mintea si inima.

Incerc sa le definesc iubirea nu numai ca pe o avalansa de cuvinte magulitoare, ci si ca pe disponibilitatea de a te jertfi pentru cineva sau ca pe masura in care te preocupa ca acelei persoane sa-i fie bine. Trecem apoi impreuna la analiza atitudinii parintilor. E evident ca motivatia ascunsa a anumitor interdictii sau constrangeri e dragostea (desi am stiut ca te va durea, te-am dus la dentist ca sa nu-ti avanseze caria si sa nu pierzi un dinte).

Pare ca ma inteleg si ma aproba. Se imbuneaza si devin cooperanti.

Dragalasenie

Unul dintre impedimentele pe care le identific in relatiile cu ai casei este spiritul meu cazon. Pun prea mult accentul pe ordine, disciplina, ascultare, nevointa. Am fost si sunt prea sobra si prea exigenta pentru o mama cu 7 copii. Mai in gluma, mai in serios, ma autopersiflez spunandu-mi ca as fi fost buna de tata. Mi-a luat ceva timp sa-mi recunosc dezechilibrul si sa definesc ce-mi lipseste ca sa-l compensez.

In primul rand a trebuit sa lupt cu prejudecatile. Nu traim in epoca femeilor delicate si timide, dar e bine de stiut ca pentru a face fata greutatilor vietii nu trebuie sa fii o dura. De dragul celor apropiati a trebuit sa invat sa fiu mai dulce, chiar daca uneori mi se parea fatarnicie curata. Cu timpul, tot exersand, iti intra in reflex sa reactionezi elegant si feminin, iar blandetea vine in mod natural.

Copiii infloresc langa o mama zambitoare si afectuoasa. Mai ales ultimii doi copii (Grigo si Elena) m-au invatat sa-mi imbrac chiar si mesajele critice in cuvinte dragalase si m-au facut sa descopar ca oricat de rau m-as simti si oricat de aglomerata as fi e loc pentru o vorba dulce si o mangaiere. La smiorcaieli nesfarsite se poate raspunde cu imbratisari nesfarsite (atingerea face minuni chiar si la copiii mari) si se poate rezista la sacaieli interminabile refuzand politicos cererile absurde.

Unde simti ca nu mai poti, Dumnezeu te ajuta, doar sa-i ceri lucrul asta cu constiinta propriei nimicnicii. Neavand in dotare calitatile mamei ideale :) m-am format ca mama tot rugandu-l pe Dumnezeu sa-mi arate cum trebuie sa traiesc si citind despre asta. In jurul meu nu prea am avut surse de inspiratie. Gaseam pe net cate o frantura de text care ma inspira (un exemplu recent) si incercam sa o transpun si eu in casa mea. Toata viata invatam cum sa devenim mai buni. Cadem si ne ridicam, iar cadem si iar ne ridicam...

Lumesti

Copiilor astora lumesti :) le place sa:

sa se uite in vacanta la filme la masa

sa bea sampanie de Revelion

sa traga focuri de artificii

sa editeze poze "zurlii"
(ale altora, desigur)

sa-si faca o multime de selfie-uri

Sunt lucruri care nu ma prea incanta, dar pe care nu le pot taia, ca sa nu intind prea tare coarda.

Altminteri sunt tare cumintei. 

Luptam impreuna pentru o atmosfera armonioasa in casa. Eu, cu greselile mele de comportament, am stricat-o, eu trebuie sa conduc lupta de reabilitare. Cu pasi marunti inaintam pe campul de lupta sa cucerim reduta ingaduintei si apoi a rabdarii cu dragoste a aproapelui. Ca prim obiectiv ar fi oprirea oricarui gest ostil fata de cei care ne deranjeaza. Apoi trecem la cizelat limbajul in situatii conflictuale. Ne straduim sa ne formam ratiunea pe principii crestine. Ea trebuie sa calauzeasca manifestarile noastre in exterior. Inima ramane ultima si este cel mai greu de imblanzit.

In toate constatam ca nimic nu putem face fara Dumnezeu...

Copilul are dreptul...

... la educatie. E o mare diferenta intre a avea dreptul si a fi constrans. In procesul de invatamant din tara noastra cea mai mare parte a copiilor sunt constransi sa asiste la predarea unor notiuni care pur si simplu nu-i intereseaza.

Multi copii, mai ales dintre cei mai putin dotati intelectual, ar prefera sa presteze o munca fizica decat sa memoreze texte sau sa rezolve probleme. Chiar si eu am constatat ca in perioada tezelor sunt asaltata cu oferte de ajutor la treburile casnice:) O prietena care preda matematica la liceu povestea ca elevii i-au zis (in cadrul unor discutii mai sincere, cum nu multi profesori isi permit) ca abia steapta sa plece la capsuni in Spania si ca li se pare ca pierd timpul degeaba pe la scoala. Din pacate scoala devine o corvoada si e perceputa ca o pierdere de timp de tot mai multi elevi.

Copilul insa are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii...

S-a hotarat deci ca este mai bine ca tinerii nostri sa se netrebniceasca tocindu-si coatele pe bancile scolii si straduindu-se sa se potriveasca profilului intelectual (ca intr-un pat al lui Procust) in loc sa fie pusi in valoare in alte domenii. Procentul mare de absolventi de liceu si facultate nu reflecta realitatea intelectuala a poporului nostru, ci doar hraneste megalomania nationala.

Anul Nou

Anul acesta nu mai simt trecerea dintre ani ca pe un moment in care se deschide un nou capitol in viata mea. 2015 chiar a inceput "sub semnul" grijii de multe si numai la formulari de dorinte nu mi-a stat gandul.

Simt totusi ca viata are intr-adevar ritmul ei firesc si e plina de prilejuri in care pot pune inceput bun. Sunt perioade in care ma simt plina de energie si de inspiratie si imi place sa ma cerecetez si sa-mi propun schimbari de atitudine. E un calendar intrinsec reglat de o multime de factori si mi se pare fortat sa incerc sa includ neaparat si Revelionul.

In principiu obisnuiesc sa imi trasez niste obiective pentru tot restul vietii, nu numai pentru un an. Nu amestec aici hotarari de genul: "anul asta trebuie sa-mi iau chiuveta mai adanca, cu doua compartimente si sa zugravesc", astea fiind nimicuri pe a caror rezolvare nu ma concentrez. Daca se poate, bine, daca nu, iarasi bine. Ma ingrijoreaza mai ales viata duhovniceasca pe care o duc.

Ce-i drept, mi-ar place sa notez tot ce ma anima la un moment dat si sa recitesc atunci cand ma paraseste entuziasmul, ma cuprinde uitarea si ma roade viermele descurajarii. In ultima vreme ma axez pe cateva directii de formare interioara. Nu dezvolt ideile, ca sa nu ma lungesc, ci scriu doar cate un motto care imi revigoreaza motivatia:

• Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
• Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
• Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
• Orice virtute pe care ti se pare ca ai avut-o in lume sa o privesti cu greata, fiindca e amestecata cu puroiul pacatului. 

Viroza

Se pare ca la noi in familie a devenit o traditie ca intre Craciun si Anul Nou sa facem cate o febra zdravana :) Inclin sa cred ca e o modalitate de a elimina toxinele aduse de schimbarea regimului alimentar...

fotofobie

dureri de cap

 Pana ne mai refacem,

privim iarna din casa

ne harjonim 

dezlipim si lipim autocolante de dimensiuni mici
ca sa nu se sifoneze cand sunt manevrate.
Vad ca le lipeste cu satisfactie
fiindca nu trebuie lipite pe un contur prestabilit.
Perfectionista asta mica se enerva
daca nu suprapunea total abtibildul pe forma indicata in carte.

coloram

ne jucam cu bebelusul

editam fotografii