Urare

Credit: Free images from acobox.com
          Revelionul fiind una dintre celebrările care umbresc prăznuirea unui mare sfânt al bisericii (prin îmbuibarea, beţia şi desfrânarea aferente celor mai multe petreceri), doresc tuturor vindecare sufletească şi eliberare din temniţa convenţiilor sociale.

14.	Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
15.	Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
16.	Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu".
17.	De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
18.	Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul. (2 Corinteni, cap.6)

Cine iubeşte şi lasă...

canon al marelui Vasilie (Pidalion)

      Canonul de mai sus mă face să văd lucrurile altfel. Credeam că tinerii care au greşit au chiar datoria de a rămâne împreună şi de a finaliza relaţia prin nuntă. Altminteri, pe vremuri, consecinţele în plan social (eşecul moral e clar) ar fi fost dezastruoase, mai ales pentru femeie.
      În zona noastră (semicreştină) tradiţia populară este ca tinerii "să se ia" şi abia mai târziu să se cunune. Deci curvia pune piatra de temelie căsătoriei. Nu e de mirare că lucrurile evoluează prost...

Nino-nino

Credit: Free images from acobox.com
           Dacă tot am încercat să văd partea cea plină cu bucurie a paharului scârbelor (că altfel nu le pot numi) pe care l-am avut de savurat în ultimele luni Dumnezeu mi-a deschis ochii să observ mici schimbări în viaţa duhovnicească a copiilor mei. Am constatat cu bucurie o mai mare sesibilizare a lor faţă de oamenii aflaţi în suferinţă.
          Locuim într-un apartament oarecum aproape de Spitalul Judetean, ale cărui ferestre au vedere spre un bulevard pe care zilnic trec ambulanţe. Sirenele lor se aud prin termopanele noastre de doi bani, lucru care pe mine mă irită pentru că nu mă pot odihni după-amiaza (somnul la prânz a devenit o necesitate vitală pentru mine). În timp ce încercam să adormim i-am surprins în zile diferite pe trei dintre copiii mei (cu care dorm prin rotaţie) închinându-se la auzul semnalului sonor de la SMURD şi şoptind o surtă rugăciune: "Doamne, ajută-i pe bolnavi!" Le-a prins bine să aibă un bolnav în familie...

Culoare

           De Crăciun nu am cumpărat nici un fel de jucării pentru că nici o jucărie nu a reuşit să le capteze atenţia copiilor mei mai mult de 2-3 zile. Le-am făcut însă o mare bucurie cumpărându-le nişte mochete (am mai luat eu şi câte o rolă de tapet pentru pereţii de lângă pat, dar n-am reuşit să-l aplic până de sărbători) care au adus un plus de culoare camerelor lor.
          De ce nu am pus covoare până acum? Pentru că la noi acasă e foarte cald şi efectiv nu a fost  nevoie de ele. În plus se putea menţine mult mai uşor curăţenia (parchetul se mătură şi se spală mult mai uşor decât mocheta). Dar ce contează curăţenia pe lângă veselia copiilor? Au chiuit şi au ţopăit mai mult decât pentru orice jucărie pe care au primit-o până acum.
          Ideea acestui cadou de Crăciun mi-au dat-o chiar ei. În timp ce ne uitam împreună la un filmuleţ cu prima băiţă a lui Grigo, Ionuţ a început să plângă: "Casa asta e urâtă. O vreau înapoi pe cealaltă... Uite ce drăguţă era!". " Asta nu se poate. Mai bine să ne gândim cum am putea să o facem mai frumoasă pe asta." Fetiţa cea mare a dat glas nemulţumirii colective încă neconturate până atunci: "Mami, casa asta e prea mohorâtă. Uită-te: numai alb şi maro!"
         

Ba nu, ba da

          De când am auzit de tandem nursing mi-am făcut o mulţime de reproşuri că n-am continuat alăptarea copiilor nr 1 şi 3 din cauza sarcinilor cu 2 şi 4. Am mai citit şi la kellymom cum că nu reprezintă chiar o tentativă suicidală (cum mă speriau medicii pe care i-am întâlnit) să continui alăptarea în timpul sarcinii.
         Cu Grigo lucrurile au mers altfel decât îmi propusesem, în sensul că iniţial, când nu mă alimentam decât cu supe strecurate şi zeamă de compot, l-am înţărcat brusc pentru simplul fapt că eram foarte foarte slăbită. În plus, prezenţa lui lângă mine mă făcea să vomit instantaneu (nu numai el, ci şi ceilalţi copii). Nu ştiu de ce. În perioada aceea a slăbit mult de tot, deşi soţul meu îmi spunea că mănânca suficient. S-a dus pe apa sâmbetei toată strădania pentru "secured attachment" şi a învăţat o lecţie destul de dură: nu te poţi baza sută la sută nici pe mama...

          Pe măsură ce mi-am revenit am reînceput să-l alăptez. Întreruperea a durat cam o luna şi jumătate. Este un băieţel delicat şi niciodată nu mi-a cerut "agă" direct, ci m-a lăsat pe mine să ghicesc ce ar vrea: se apropia de obrazul meu, aşa cum zăceam în pat şi îmi zâmbea, apoi îşi lipea năsucul şi guriţa de mine pentru ca după câteva secunde să se depărteze brusc mimând că plânge. Mai trăgea din când în când cu coada ochiului să vadă dacă m-am prins ce vrea.
           Trebuie să recunosc că primul minut al fiecărui supt este dureros, dar după aceea totul e ok. Nu cred că se hrăneşte efectiv cu lapte matern (cele căteva picături pe care le trage nu pot constitui un aport nutritiv considerabil) ci îşi satisface mai degrabă o nevoie psihologică. De asemenea nu mai stă la lacto-bar toată noaptea :) ci suge doar la culcare.
          Nu ştiu cum va fi cu 2 on line, dar m-am gândit să-l rog pe Moş Crăciun-tati să ne cumpere o păpuşă care să semene a nou născut ca să ne jucăm împreună de-a frăţiorul sau surioara mai mică. Eu îi mai povestesc din când în când despre burtică, dar cu păpuşa va avea o reprezantare mai clară a ceea ce se va întâmpla peste câteva luni.

După asediu

          Am trecut printr-o perioada infernală, despre care mi-e greu să scriu. În tot acest timp copiii mei au fost "tehnic" orfani de mamă şi s-au petrecut în căminul nostru multe lucruri total diferite de scenariul educaţiei şi parentingului perfect de care eram atât de ataşată (prinde bine la umilinţă :). Din această cauză relaţiile dintre copii s-au deteriorat considerabil comparativ cu perioada de dinaintea "îmbolnăvirii" mele (am sarcini dificile, ca nişte adevărate boli). Constat cât de mult contează ca cineva să le vorbească zilnic. Aşa cum noi, cei mari, suntem îmbărbătaţi şi prindem putere sufletească după ce citim sau auzim cuvinte de folos, aşa şi copiii a nevoie permanentă de întărire prin cuvânt. Le prinde foarte bine ca cineva să-i ajute să înţeleagă altfel o situaţie concretă cu care ei se confruntă, ca pe un mic război duhovnicesc. Din nefericire nu am tot timpul disponibilitatea de a transforma îndemnurile abstracte de prin predici în discuţii gen consiliere psihologica ...

         În ce priveşte curăţenia, ar trebui să procedez cam ca Mary Poppins :)

Suplimente cu calciu în timpul sarcinii

          Despre ginecologii care interzic cu stricteţe suplimentele de Ca în timpul sarcinii, mai ales la femeile care anterior au carenţă obiectivată prin examene de laborator, nu pot spune decât că nu gândesc. De vreme ce este unanim acceptat că necesarul zilnic de calciu pentru o femeie gravidă este de 1000- 1500 mg, nu înţeleg de ce se scandalizează dacă o parte din el provine din tablete. Gândiţi-vă mai ales la primele luni de sarcină când femeia nu se poate alimenta ca la carte. Unele mănâncă doar castraveţi acri cu pâine, altele mănânca lactate, dar le varsă imediat după ingestie  ... Din care "3-4 porţii de alimente bogate în Ca" să ia deci cele 1000 mg de calciu de care se spune aici . Dacă aportul alimentar e inadecvat, oasele mamei devin cea mai împortantă sursă de calciu pentru nevoile fătului. Am afat de curând că riscul de preeclampsie scade semnificativ la mamele care iau suplimente alimentare cu Ca (de aici ), că doza maximă permisă este de 2500 mg (citiţi ), cu tot cu ce provine din alimente şi că sunt eficiente produsele care au şi magneziu şi zinc datorită raportului optim între cantitaţile de minerale (proporţia magică ).
           Pentru cine nu agreează ideea de "pastile" există soluţii naturiste, de exemplu reţete pe bază de coji de ouă de ţară.

Credit: Free images from acobox.com

Cu ochi şi cu sprâncene

          Am în sfârşit confirmarea cauzei stărilor mele de rău (ameţeli, astenie, palpitaţii, tahicardie) din ultimul timp: două liniuţe roz, de data aceasta bine conturate, pe testul de sarcină Sure Check. În urmă cu o săptămână am avut un rezultat incert, în sensul că a doua dunguţă era abia vizibilă şi apărea tardiv. Ceea ce m-a făcut să am dubii este faptul că a existat o "tentativă" de menstră, redusă cantitativ, suprapusă peste perioada de început a sarcinii.
         Sper să decurgă totul normal. M-a marcat în vara aceasta relatarea experienţei unui avort spontan al unei preotese care-şi dorea din tot sufletul cel de-al 6-lea copilaş şi strigătul ei plin de durere: "De ce-ai plecat, copile? Mama ar fi făcut orice ca tu să trăieşti! Orice!"(povestea micului Inocenţiu ) Unele lucruri nu depind însă de noi.
   

O binecuvântare ciudată

          Am aflat aseară că părintele Adrian Făgeţeanu a adormit în Domnul. Deşi l-am văzut deseori, nu am discutat cu sfinţia sa niciodată. Era mereu înconjurat de mulţime de credincioşi care-l aveau la mare evlavie. Îmi amintesc unica mea întâlnire faţă către faţă cu el. Acum 2-3 ani l-am văzut pe prispa mănăstirii, ceva mai liber ca de obicei. Fiind gravidă, mi-am zis să iau şi eu o binecuvântare de la părinte pentru o naştere mai uşoară. Am urcat treptele şi i-am zis: "Blagosloviţi!" cu obişnuita plecăciune. În loc de a-mi însemna creştetul cu semnul crucii, părintele a luat o cruce de lemn de pe masa lângă care stătea şi m-a lovit cu ea atât de tare, de-am crezut că mi-a perforat scalpul. M-am ridicat îngrozită şi instinctiv l-am oprit pe Ionuţ să se aplece pentru a-i săruta mâna părintelui. "Vezi că te loveşte!" i-am zis şi l-am tras de mână. După episodul acesta m-au chinuit multe feluri de gânduri. Chiar aşa, dacă părintele e văzător cu duhul,  gestul lui aparent nebunesc (a la Teofil nebunul pentru Hristos) are o semnificaţie sumbră pentru mine. Nici azi nu ştiu ce să cred ...

Examene

          Cunoştinţele unui preot se pot evalua după sistemul folosit în învăţământ, pot fi apreciate realizările materiale ale activităţii lui şi slujbele pe care le face pentru revigorarea spirituală a parohiei. Rămân însă necunoscute examinatorului cele mai importante aspecte ale pastoraţiei: sporirea duhovnicească a preotului şi iscusinţa lui în administrarea sfintelor taine, felul în care luminează făclia faptelor lui înaintea celor mai slabi în credinţă şi a celor care au îndoieli în privinţa Bisericii. 
          Cum se dă gradul doi în preoţie în mitropolia noastră? Păi, eşti anunţat cu câteva zile înainte că te-au trecut pe listă (nu contează că aveai în plan să-ţi operezi copilul de polipi sau că planificasei o plecare de 2-3 zile). Apoi afli că examenul va fi susţinut la Tismana, după ce vei fi stat acolo timp de câteva zile la cursuri (în total lipseşti de-acasă 2 săptămâni, destul ca să nu te mai recunoască bebelul când te-ntorci acasă). Cel mai dureros este că trebuie plătită o taxă oficială de 800 lei noi în cap pentru "cazare, mâncare şi bineînţeles, pentru părinţii profesori". Uite-aşa, cu tot efortul de a drămui banii, am ajuns iar să ne împrumutăm...

Credit: Free images from acobox.com

Credinţa din interes

           Într-o discuţie despre credinţă cu tataie concluzia a fost:
         "La ce să cred, taicule, în Dumnezeu? Am auzit eu că şi sfîntul Gheorghe a murit rău! Nici lui nu i-a ajutat Dumnezeu..."
         Oamenii vor binele imediat, material. Viaţa veşnică nu-i interesează. Când cineva are încercări, oamenii sunt convinşi că "nu l-a ajutat Dumnezeu". E greu de primit ideea că succesele lumeşti pot fi pricină de cădere duhovnicească, iar necazurile şi suferinţele se pot transforma în trepte spre cer.

Credit: Free images from acobox.com

Vaccinuri

           Că să răspund mai multor mame care mă întreabă despre vaccinuri: nu vă faceţi iluzii despre experienţa mea ca medic. De pe băncile facultăţii toţi ieşim complet îndoctrinaţi cu ideea că vaccinurile sunt minunate şi că datorită lor anumite boli sunt "eradicate". Dacă vă ajută cu ceva pe cele care deja aţi greşit din neştiinţă, vă spun că şi eu i-am vacinat pe primii 3 copii cu toată schema de vaccinuri de pe vremea lor.

           Ceea ce ştiu despre latura nocivă a vaccinurilor este tot de pe net, astea nu sunt chestiuni predate la cursuri. Pardon! La microbiologie au făcut imprudenţa să ne spună că virusurile nu trăiesc pe medii de cultură, aşa ca bacteriile, ci pe culturi de celule vii. Acestea pot proveni de exemplu din embrioni de pasăre - culturi pe ouă embrionate (deci nu pe gălbenuş cum am auzit explicaţii date de unii medici). O altă variantă de obţinere este replicarea în culturi celulare, dar singurele celule care proliferează şi trăiesc "bine" in vitro sunt celulele maligne. Asta-i cu vaccinurile antivirale. La cele antibacteriene o problemă serioasă sunt conservanţii, adjuvanţii. Dar mai bine răsfoiţi şi voi pe-aici pe-aici şi pe-aici .
          O prevenţie corectă a îmbolnăvirilor ar fi promovarea unui stil de viaţă mai simplu, mai natural, mai sănătos nu injectarea cu produse de laborator sofisticate.Necredinţa îl face pe om să vrea să fie sigur că deţine controlul asupra viitorului, să scoată purtarea de grijă a lui Dumnezeu din ecuaţie.

Cum stăm pe toaletă...

           Cu ceva timp în urmă am primit un mail de la Diana despre importanţa posturii în timpul defecaţiei (de preferat wc turcesc ). Am căutat articole medicale în sprijinul acestei afrmaţii, şi, pentru că mi s-au părut argumente de bun simţ, vreau să traduc pe scurt din referatul acesta care sunt avantajele poziţiei ghemuit-squatting faţă de şezând-sitting. 

• Apendicita, boală aproape necunoscută în ţările în curs de dezvoltare, apare prin refluarea către apendice a reziduurilor existente în cec, datorită unei incomplete goliri a acestuia la care se adaugă presinea exercitată de diafragmă de sus în jos. Evacuarea completă se face doar cu ajutorul compresiunii coapsei drepte în poziţia squatting.
• De asemenea, conţinutul cecal poate forţa valva ileocecală (care are rolul de a împiedica materiile fecale să pătrundă înapoi în intestinul subţire) şi, odată ajuns pe mucoasa ileală să producă modificări gen boală Crohn sau enterocolită cronică. Poziţia "pe vine" închide această valvă.
• Se ştie că unul din cei mai importanţi factori care determină cancerul de colon este stagnarea materiilor fecale, expunerea prelungită la acţiunea toxică a acestora. Nu întâmplător zonele de intestin gros cel mai frecvent afectate sunt cecul şi sigmoidul (zonele gri pe schemă) care nu se curăţă complet decât prin squatting.
• Sigmoidul, pentru o evacuare fiziologică, are nevoie de relaxarea muşchiului pubo-rectal. Poziţia defectoasă pe wc poate fi una din cauzele diverticulilor colonici  (nişte hernieri ale mucoasei prin punctele de rezistenţă scăzută ale musculaturii netede a colonului comparate cu "degetele de mănuşă")

• Manevra Valsalva (expir forţat cu glota închisă) creşte pesiunea toracică împiedicând întoarcerea venoasă a sângelui la inimă, influenţând negativ sistemul cardio-vascular. Aceata ar fi o explicaţie a multor morţi subite pe toaletă, motiv pentru care în unităţile de terapie coronariană se dau preventiv laxative uşoare.
• Boala hemoroidală poate fi şi ea cauzată de presiunea exercitată de sus în jos de diafragmă şi de întoarcerea venoasă  deficitară. Un medic (Sikirov) a făcut chiar un studiu pe pacienţi cu hemoroizi, dintre care unii aveau deja efectuate ligaturi. Cu excepţia acestora din urmă toţi bolnavii au observat dispariţia simptomelor supărătoare, fenomen obiectivat şi prin rectoscopii (la începutul şi sfârşitul studiului).
• Hernia hiatală şi boala de reflux gastro-esofagian apar şi din cauză că folosim în mod greşit diafragma ca "motor" al evacuării.
• Prostata şi vezica urinară sunt controlate de nervii ruşinoşi, al căror traseu coboară de pe sacrum şi merge de-a lungul perineului spre cele două organe. Prin efortul de defecaţie apăsăm pe perineu în jos, elongând zilnic aceşti nervi, care, nefiind elastici, vor avea de suferit. Semnalele de la şi spre creier ale prostatei vor fi transmise deficitar şi glanda va deveni disfuncţională. Incontinenţa vezicală se datorează uneori acestor repetate injurii asupra nn. ruşinoşi.
• Planşeul pelvin este ca un hamac muscular ce susţine vezica urinară şi uterul. Forţarea lui zilnică duce la prolapsul acestor organe la persoanele în vârstă. Ca particularitate, la femei, rectul sau vezica urinară pot prolaba în vagin (rectocel, cistocel)
• Nu în ultimul rând unul dintre beneficiile poziţiei squatting este mărirea canalului pelvin cu 20-30 % , ceea ce contează enorm la naştere.

Unde facem temele

La noi acasă nu există sufragerie. Toate camerele sunt dormitoare şi au la ferestre birouri pentru şcolărei.

Impresii în prima zi de şcoală

           Cea mai puternică impresie despre acest început de an şcolar este aceea că totul e foarte costisitor, fiindcă oamenilor nu le place simplitatea. În plus, tot ce înseamnă rechizite, va fi de acum înmulţit cu patru. În total 120 lei irosiţi pe flori pentru doamne! La anul le voi cumpăra mai bine nişte cutii cu bomboane. Cel puţin la clasa întâi, când încă nici nu am cunoscut-o bine pe viitoarea doamnă, nu văd altă motivaţie pentru aceste flori decât dorinţa de a nu fi mai prejos decât ceilalţi. Cum nu mă pot elibera nici eu de aceste îndatoriri create în mod artificial de şcoală, i-am dat şi Ecaterinei un buchet mare cât ea, fără nici o prelegere legată de el. Doamna, însă, a ţinut să ne spună că i-a învăţat pe copii cum se oferă buchetul (adică noi nu le-am pregătit rolul cum se cuvine). Mai bine zis i-a învăţat să fie puţin mai teatrali, i-a învăţat o convenţie socială în plus. Primii paşi spre lumea nesinceră a adulţilor...

bobociţa emoţionată

         Văd tot mai clar că libertatea de a-mi educa acasă proprii copii, la care mi-am permis să visez o vreme, este o himeră şi că aş face foarte bine să fiu mai ancorată în realitate. Altfel  voi rămâne o inadaptată care va suferi inutil pentru nişte idei. Dumnezeu ştie ispitele vremurilor şi locurilor în care trăiesc şi, dacă mă alipesc cu toată inima de El, va păzi neatins sufletul copiilor. Acesta este gândul care m-a ajutat să nu-mi pese prea tare că doamna cea noua ne-a expus de la prima întâlnire filosofia ei existenţială, şi anume: "Scopul vieţii noastre este să avem cât mai mulţi martori ai trecerii noastre pe acest pământ, pentru ca să dăinuim în memoria lor după trecerea în nefiinţă." Adică, de la mormânt încolo -NEFIINŢĂ. E clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă. Nu-i nimic, pomelnicul Psaltirii va fi completat cu numele doamnei, pe care noi trebuie să o iubim şi să o respectăm, iar Doamne Doamne va şti când să-i dea de înţeles că omul nu trece nicicând în nefiinţă.

Perseverenţă

De aici am luat un filmuleţ interesant despre cum administrează alţii suplimentul de lapte praf în cazul în care mama chiar nu are încă o secreţie adecvată.

Prin urechile acului

           În ziua de 8 septembrie 2011 Maria noastră a avut o evlavie şi o râvnă duhovnicească deosebită. Pe drum, în maşină, mi-a povestit că citise într-o cărticică despre felul în care fusese izbăvit din multe primejdii un om care cânta deseori Maicii Domnului imnul "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar ...". La sfârşit zice "Vreau şi eu să cânt aşa!" "Cântă, mamă!" i-am răspuns eu cam absent.
         A stat foarte atentă în biserică, mai mult ca de obicei. A ascultat şi proloagele despre naşterea Maicii Domnului, deşi mie mi s-au părut pe alocuri greu de urmărit de un copil, pline de exclamaţii şi comparaţii (stil acatist). La sfârşit am rămas mai mult pentru miruit şi maicile ne-au dat păhărele cu colivă de pe masa cu prinoase. Mâncam direct din pahar. "Aveţi grijă la coji de nucă!" le-am zis eu celor mai mici. În secunda doi de la această atenţionare Maria a scos din bolul imens de colivă pe care-l băgase în gură din lăcomie... un bold. Parcă-l văd şi acum: un bold micuţ, elegant, cu capăt albastru-sidefat, căzut probabil din camilafca vreunei maici.  Pe spate am simţit un fior rece, de teama a ceea ce ar fi putut să se întâmple. Maria, mai înţeleaptă ca mine, a văzut cum fusese ocrotită efectiv: nu avea nici cea mai mică zgârietură.

Credit: Free photos from acobox.com

          Când ceva se întâmplă fără voie nu acuz niciodată persoana care a greşit. Anumite lucruri aşa trebuie să se întâmple. De pildă niciodată nu i-am spus ginecologei mele că a uitat în uterul meu un mănunchi de comprese. Asta s-a întâmplat la prima naştere, când am avut probleme cu consolidarea hemostazei şi, ca să-mi prindă câteva fire a trebuit să pună multe comprese ca să vadă ceva. Probabil o parte au căzut în uter, altfel nu-mi explic. Înăuntru acolo era o baltă de sânge şi oricine ar fi putut să nu le vadă, să nu le simtă. Le-am eliminat în timp ce eram încă în maternitate, cu nişte dureri mai mari decât cele de la naştere, în timpul unei sfinte liturghii de duminică. Dumnezeu a "reparat" greşeala doctoriţei (o femeie care şi-a dat sincer interesul ca totul să decurgă bine) şi nu am făcut nici o complicaţie.

Doici

           Dând-o de exemplu pe Sarra care şi-a alăptat pruncul la vârstă înaintată, Sf Dimitrie al Rostovului vorbeşte despre datoria mamelor de a-şi alăpta copiii:
           "Să înveţe mamele de aici că ele însele trebuie să îi alăpteze pe prunci la sânii lor. Păcat săvârşesc acele mame care, fără nici o pricină însemnată, îşi dau pruncii doicilor. De aici ia naştere un mare rău: pruncul care nu se hrăneşte cu laptele mamei sale nu va fi sănătos, sau va muri repede. Chiar dacă va trăi, va fi neputincios, pentru că laptele din alt trup nu este aşa folositor ca laptele din trupul în care s-a născut. Fiind hrănit cu laptele propriei mame, pruncul va fi sănătos, iar când va creşte va fi vânjos la trup şi ager la minte. Aşa spun şi specialiştii în ştiinţele naturii (Plinius cartea XXVIII, cap.9)


sursa

           Pruncii care sug la doică, sug împreună cu laptele lor şi bolile lor, şi deprinderile lor rele, şi obiceiurile lor. Dacă doica este bolnavă, bolnav va fi şi pruncul alăptat de ea. Dacă doica este mânioasă, răutăcioasă şi duşmănoasă, tot aşa va şi acela pe care îl alăptează ea. Dacă doica este beţivă, desfrânată şi necuviincioasă, la fel va fi şi pruncul alăptat de ea atunci când va creşte.(dar dacă doica va fi o vacă? sau o cutie?)          
          Copilaşul care nu este crescut cu laptele mamei, făcându-se mare, nu va avea pentru mama lui aceeaşi dragoste pe care o au copiii crescuţi cu laptele propriilor lor mame. Iar copiii care au puţină dragoste pentru mamele lor, puţină cinstire le şi acordă acestora din urmă.
          Fie ca animalele necuvântătoare să le ruşineze pe mamele care nu îşi hrănesc pruncii cu laptele lor: căci nici o vită, nici o fiară sălbatică nu-şi încredinţează puii altui animal; iar pruncii neamului omenesc sunt părăsiţi de propriile mame, cine ştie pentru ce?!"

Psi

           Nu pot dormi din cauza unor ţânţari! Pe fondul acesta de insomnie mă tulbură amintiri recente din care vreau să aştern aici câteva (discontinuu, aşa cum se ivesc printre gândurile mele răvăşite) ca să-mi aduc aminte să mă rog pentru copiii de pretutindeni care suferă mult din cauza insensibilităţii şi nepriceperii adulţilor din jur. Părinţii formează de pe acum clienţi fideli pentru cabinetele de psihologie şi psihiatrie.

• Soţia lui P. are din nou gastrită. Îmi şi furnizează o explicaţie pentru sănătatea ei precară: "din cauza copiilor" (aruncă fetiţei de 2 ani o privire plină de reproş, menită s-o facă să-şi simtă vina) . Cum aşa?  Păi dumneaei are 3 copii de aprox 3, 2, 1 an şi "se enervează pe ei şi se consumă". Auzi, domnule, fac prostii! Cred că nu şi-a dat seama încă ce poate şi ce nu poate un copil.
• C. îşi respinge fata atunci când aceasta vrea să o pupe, pentru ca "să devină şi ea mai independentă". Nota bene: Fetiţa are 2 ani şi două luni. Dar ce să faci, astea-s sloganele cu care se hrănesc unele mame şi uită de iubire.
• Două educatoare de la grădiniţa din zona noastră s-au certat şi una i-a tras colegei un pumn în gură. Dar sss, să nu se ştie! Cred că cel mult va fi mutată disciplinar la altă unitate. Pe mâna unor astfel de oameni ne dăm copiii.
• O prietenă este cu copilul în spital: la numai 3 luni bebe are enterocolită, e deshidratat şi i se pun perfuzii, şi asta din cauză că n-a vrut să mă asculte să nu alăpteze rigid la 3 ore (ăsta a fost sfatul pediatrului comunist în care ea are încredere). Producţia de lapte a scăzut, apoi i-a introdus biberonul. A fost în vizită la nişte rude la ţară şi de acolo l-a adus bolnav.
• O rudă de-a mea are o fetiţă de 3 ani. Fiind într-o perioadă de tranziţie între casa bunicilor de la ţară unde a crescut de la câteva zile şi casa părinţilor cu care trebuie să se acomodeze în vederea înregimentării la grădi, fata noastră face crize de plâns. Drept terapie, tataie o sperie că o lasă în pădure, iar mama o bate cu joarda ca să tacă. 
• O bunică îşi sperie nepotul, ca să nu se depărteze de ea: "În parcul ăsta sunt oameni răi care omoară copii. Pot fi chiar şi după tufişul de acolo!" Până să-l omoare oamenii răi, eu cred că-l "omoară" frica.
• Iată cum îşi bat adulţii joc de copilărie (a fost prima foto care a apărut la căutarea după cuvântul cheie kid - copil) 

  

  Credit: Free images from acobox.com

Declutter

           De la Fly lady aflăm că în procesul de ordonare a casei trebuie să ne debarasăm de lucrurile pe care le depozităm inutil în locuinţa noastră. Corect! Să luăm deci un sac menajer şi să ne plimbăm prin casă în căutarea a 27 de lucruri (ce număr!) pe care să le aruncăm. Nu avem voie să ne mai uităm înapoi, ca să nu cădem în păcatul de a recupera ceva din balast :) Apoi trebuie să luăm o cutie în care să adunăm 27 de obiecte pe care să le dăruim, apoi să ducem cutia în maşină, până nu ne răzgândim.

Credit: Free photos from acobox.com

        La punctul 2 suntem îndemnate să ne concentrăm atenţia asupra punctelor fierbinţi, zone în care se adună nimicuri, în care obişnuim să lăsăm obiectele pe care nu avem timp să le punem la loc imediat, în care suntem tentaţi să "punem bine" tot felul de lucruri pe care nu vrem să le aruncăm (dar nici nu le folosim) şi care alimentează dezordinea din încăpere.
        Privind prin casa mea am descoperit un astfel de hot spot în care am adunat de-a lungul anilor iconiţe plastifiate, cruciuliţe cu lănţişoare de calitate îndoielnică, metaniere de prost gust cu biluţe sclipitoare pe care le primesc copiii de pe la mănăstiri. Fiind neabordat de multă vreme (de lene, sau de teamă să nu greşesc) acest mic focar de dezordine s-a cam întins pe vreo 3 rafturi. Ce mă fac?
        Am elaborat o strategie de război: pe cele care sunt foarte deteriorate le voi pune într-o plasă şi le voi duce la mănăstirea de la al cărei pangar provin majoritatea kitsch-urilor. Dintre iconiţele "de buzunar" voi dărui la copilaşi mai sărăcuţi, la cei care cerşesc la biserică, la colindători, care probabil se vor închina şi se vor ruga la ele. Văd eu...De ce să le ţin degeaba în dulap? N-are rost! Şi pentru ca istoria să nu se mai repete pe viitor voi refuza "importul" de astfel de obiecte bisericeşti lucrate în bătaie de joc. Îmi cer iertare de la producătorii şi vânzătorii de cocleli dacă i-am ofensat. Nu e un atac la persoană, ci doar o critică a mărfurilor.

Somn uşor

           Somnul este o intrerupere repetitiva a starii de veghe ce corespunde intreruperii activitatii S. R. A. A. (sistemul reticulat activator ascendent) , in timpul careia functiile organismului raman controlate de structuri anatomice subiacente. Acest bioritm este reglat in mare masura de hipotalamus si glanda pineala (epifiza), prin descarcare ritmica a hormonilor secretati de aceste structuri endocrine.
           Diencefalul, situat in continuarea trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale, prezinta pe partea inferioară un grup de nuclei care formeaza hipotalamusul; ei sunt nuclei vegetativi cu diferite functii: reglarea stimulării şi inhibării scoarţei cerebrale, regleaza temperatura, continutul in apa al organismului, pofta de mancare, activitatea organelor sexuale, determina menifestari legate de emotii. Dintre aceştia nucleul suprachiasmatic este cel care intervine în  generarea si reglarea ritmului somn-veghe, în funcţie de semnalele nervoase primite de la retină pe calea nervului optic şi a tractului optic. Din acest nucleu, pleacă spre glanda pineală (epifiza, care se gaseste intre cele doua emisfere cerebrale) fibre nervoase care determină eliberarea unui neurohormon cu rol crucial în instalarea şi menţinerea somnului - melatonina. Acest hormon mai este produs şi la nivelul retinei, tractului digestiv la nivelul maduvei osoase, limfocitelor sau celulelor epiteliale .
           Producerea si eliberarea de melatonina e stimulata de intuneric (putem spune ca melatonina e expresia chimica a perceperii intunericului de organism) si e inhibata de lumina, mai ales de lumina albastră. Secretia de melatonina este inhibata pe timpul zilei si stimulata pe timpul noptii, crescând de la apariţia întunericului pana in jurul orelor 2-3 dimineata, de aceea se mai numeste si “hormonul somnului” sau “hormonul intunericului”. Productia de melatonina este maxima in adolescenta, apoi scade odata cu varsta.
           Interesant e ca melatonina e sintetizata si de unele plante ca orezul sau strugurii rosii folositi in producerea unor tipuri foarte populare de vin .

Credit: Free images from acobox.com

          Un nivel scazut de melatonina in organism este asociat cu numeroase afectiuni: anorexie, deficit de atentie, memorie deficitara, insomnie cronica, epilepsie, autism la copii, boala Alzheimer, boala Parkinson, ateroscleroza, cardiopatia ischemica, cancer de san, cancer de prostata (vezi şi aici) si alte forme de cancer si la persoane cu expunere prelungita la radiatii electromagnetice. Un nivel scazut de melatonina in organism induce insomnie cronica - la toate varstele - cu somn superficial si nelinistit.
         Profesorul Richard Wurtman de la Institutul din Massachuset a descoperit ceasul biologic al imbatranirii. El a demonstrat lumii stiintifice ca batranetea se datoreaza atacurilor permanente ale radicalilor liberi asupra celulelor sanatoase atunci cand glanda pineala nu mai elibereaza melatonina in cantitate suficienta. Rezultatele cercetarilor stiintifice dovedesc ca nivelul scazut de melatonina accelereaza procesul de imbatranire si sustin ipoteza functionarii melatoninei ca substanta care combate imbatranirea, prin efectul antioxidant puternic si prin intercorelarea optima a tuturor glandelor sistemului endocrin.
        Numeroase studii de laborator au demonstrat ca melatonina este un antioxidant mai puternic decat vitamina E, beta-caroten si vitamina C. Melatonina neutralizeaza radicalii liberi, stimuleaza enzimele oxidative, scade posibilitatea formarii de noi radicali liberi si creste eficienta altor antioxidanti. Melatonina este, probabil, singurul antioxidant capabil (datorita structurii lipofile melatonina difuzeaza usor in organism, trece de membranele celulare, in particular de cea neuronală si actioneaza benefic şi asupra sistemului nervos) sa patrunda in fiecare din celulele organismului, reducand astfel distrugerile provocate de radicalii liberi. Mai mult despre efectele melatoninei puteţi citi în acest articol
          Deci întunericul ne influenţează benefic sănătatea. De-asta nu-mi pare rău că mi-am luat jaluzele :)

Capcane

           Duminica trecută o prietenă mi-a împrumutat o carte interesantă despre creşterea copiilor "Copiii sunt din Rai" de Dr. John Gray. Eram la biserică şi cineva s-a indignat că accept să citesc o carte scrisă din altă perspectivă decât cea ortodoxă. Remarca m-a deranjat oarecum. M-am apărat de acuzele insinuate replicând că nu e o carte cu caracter religios, nici nu tratează subiecte dogmatice. 
         De la primele pagini ale cărţii, însă, am depistat ceva în neregulă, ceva străin de duhul bisericii adevărate: iubirea de sine şi iertarea de sine, acceptarea imperfecţiunilor proprii (ca şi când omul n-ar fi chemat la desăvârşire) sunt prezentate ca elemente definitorii ale unui psihic echilibrat. "Dacă nu sunt făcuţi de ruşine şi nu sunt pedepsiţi pentru greşelile care le fac copiii vor avea şansa de a învăţa cel mai important lucru: capacitatea de a se iubi pe ei înşişi şi de a-şi accepta imperfecţiunile... pedeapsa îi împiedică pe copii să-şi dezvolte iubirea de sine şi capacitatea de a se ierta." Eu zic că cel mai important lucru (şi cel mai greu de insuflat) este dragostea de Dumnezeu care pe toate le vede, dar care este iubire.

Credit: Free photos from acobox.com

           În cărţile bisericii se vorbeşte mai cu seamă de prihănirea de sine şi de lupta cu imperfecţiunile firii căzute. Sfântul Siluan explică foarte clar în cartea lui "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei", în capitolul despre smerenie: " În primul an după ce am primit darul Sfântului Duh, îmi spuneam: "Domnul mi-a iertat păcatele. Harul dă mărturie de aceasta. De ce mai am nevoie?" Dar nu aşa trebuie să gândim. Deşi păcatele ne sunt iertate, toată viaţa trebuie să ne aducem aminte de ele şi să plângem" Ba, mai mult, suntem îndemnaţi (în rugăciunile dinainte de împărtăşire) să facem pocăinţă pentru păcate pe care nu le-am săvârşit încă, din mila lui Dumnezeu, dar pe care, în anumite împrejurări am fi în capabili să le punem în faptă.
            Nu sunt pentru a pedepsi greşelile, mai ales că greşelile copiilor sunt date de neştiinţa şi nepriceperea lor. În acest sens am găsit şi o idee frumoasă şi adevărată în carte, idee care mă face să continui lectura (atentă la micile capcane duhovniceşti): "Iertarea, dacă este acordată corect şi persistent, este un mijloc de a educa foarte eficient".

Capra şi varza

Copiii şi studiul  intensiv, iată două lucruri pe care n-am reuşit să le fac competent simultan. Doar m-am strecurat în mod superficial printre ele. Pentru perfecţionista din mine, ăsta-i cel mai mare chin: rasolul.

O moarte cumplită

          O bătrână din parohia noastră ne-a povestit ceva cutremurător. Pe vremea lui Ceauşescu, avorturile fiind interzise prin lege, erau anumite femei din sat, "mai curajoase şi mai pricepute", care făceau acest lucru. Nu se dădeau înapoi nici de la întreruperi de sarcină în lună mare. Dacă la avorturile în primul trimestru mai ţinea minciuna că în uter nu e decît o "cărnotenie" diformă, nicidecum un om, la cele în lună mare era evident că trebuie omorît un pui de om. Bineînţeles, pentru astfel de grozăvii, trebuia să apelezi la o anumită babă, mai crudă şi mai nesimţitoare decât celelalte.

Credit: Free images from acobox.com

Această babă avea obiceiul de a îngropa osemintele pruncuşorului sub ţest - acolo unde se face focul ca să se coacă pâinea - după ce le ardea, pentru ca nu cumva vreo anchetă neprevăzută să găsească dovezi ale fărădelegii. Într-o zi, cotoroanţa noastră a plecat la câmp cu căruţa. N-a stat mult şi pe cer au început să apară nori negri de ploaie. S-a urcat din nou în căruţă şi a pornit spre casă. Tuna şi fulgera. Unul din trăsnetele acelea a lovit-o proniator pe bătrînă şi a ajuns la poarta casei ei arsă toată, încă fumegând. Moartea ei a avut rostul de a trezi conştiinţele celor care "colaboraseră" cu ea.

Beneficii nepalpabile

          La venerabila vârstă de 1 an şi 5 luni :) Grigo suge mai ceva ca la două luni. Noaptea, de câte ori se întoarce de pe o parte pe alta cere "acă". Este un cuvânt inventat de el inspirat probabil de sonoritatea deglutiţiei, chiar dacă eu când îi vorbeam de alăptat n-am pomenit decât de ţuţu, ţiţi, ţâţe. Când ne urcăm în maşină, deja are reflex să ceară "acă". Când îl iau în braţe ca să-i dau să mănânce verifică mai întâi disponibilitatea mea de furnizor de "acă". Sinceră să fiu, uneori mă irită frecvenţa cu care cere să sugă şi mă întreb dacă o face doar pentru a se calma sau chiar se hrăneşte de fiecare dată. Până a urmă, indiferent că are o nevoie fizică sau una psihologică eu trebuie să i-o satisfac, pentru ca el să se simtă iubit, să ştie că mami face tot ce-i stă în putere ca lui să-i fie bine.
          Mi s-a reproşat că, alăptându-l, l-am făcut dependent de mine. Deşi în adâncul inimii ştiu ce trebuie să fac, desele atacuri din exterior la adresa alăptării mă fac să simt uneori că tot efortul a fost în zadar. Oricum, la o evaluare superficială copilul meu nu pare a avea un start în viaţă mai bun decât alţi copii alimentaţi exclusiv artificial: nici fizic (e cam slăbuţ), nici psihic (e fricos şi ruşinos). Şi totuşi... Roşiile de seră, îngrăşate cu tot felul de substanţe, care n-au cunoscut lumina soarelui sau adierea vântului, nu sunt incomparabil mai fotogenice decât cele de grădină? Dar sunt ele deopotrivă de sănătoase, gustoase şi aromate? La fel stau lucrurile şi cu copiii: vor fi mai sănătoşi sufleteşte şi trupeşte dacă facem efortul de a-i alăpta până când se înţarcă singuri.  

Credit: Free images from acobox.com

          Cred că e greşită însăşi ideea de a face comparaţii între copiii; e mai înţelept să gândim cum putem pune în valoare potenţialul genetic al fiecăruia. Nu cum am auzit deseori: "Uite, al meu a mâncat numai lapte de vacă de când l-am născut, da n-a fost bolnav niciodată şi uite la al lui X, care suge la mamă-sa e tare bolnăvicios". Aş întreba şi eu, dac-aş avea cu cine vorbi : "Da crezi că dacă-i dădea de la vacă era mai sănătos? Da de unde!" Laptele de mamă nu are cum să fie cauza repetatelor îmbolnăviri. Pentru toţi cârcotaşii ştiinţa a demonstrat chiar rolul protector al acestuia, dar cine n-are bunăvoinţă nu are urechi de auzit.

Conserve ca la ... mamaie acasă

           Zacuscă şi bulion, bulion şi zauscă... Acestea au fost preocupările mele în ultima săptămână. Reţete banale, nimic sofisticat. Am calculat că mi-ar trebui cam 80 de borcane de 800 de grame cu bulion  ca să folosesc din noiembrie până la anul în iunie (8 luni) câte 2-3 borcane pe săptămână. Am lucrat însă diferit faţă de alţi ani, în sensul că în loc să prepar cantităţi mai mici în mai multe zile, am mers la ţară cu toţii şi am pregătit conservele într-un tuci imens (moştenire de la bunica). Asta pentru ca să-i fac pe plac soţului, care în alţi ani s-a rugat de mine fără succes să fac bulion "cum făcea mamaie".
          De ce nu ne-am înţeles cu privire la asta până acum? Pentru că eu, spre deosebire de el, nu sunt genul de om care lucrează în salturi, ci muncesc constant, perseverent, fără eforturi uriaşe (respectiv 30 kg de roşii odată). De asemenea eu sunt matinală şi prefer să rezolv îndatoririle mai grele în prima parte a zilei. El este tipul nocturn, are randament crescut după ora 20.00, stil de viaţă care pe mine mă termină, mai ales că dorm mai puţin ca de obicei din cauză că alăptez . Am trecut însă peste tabieturile mele şi am încercat să-mi reglez bioritmul altfel (măcar pentru câteva zile).

Credit: Free photos from acobox.com

           Ascultarea şi tăierea voii în familie sunt esenţiale pentru stabilirea unei relaţii de cuplu după învăţătura Evangheliei, o ştiu de mult. Dar când vine vorba să-mi pun în practică principiile nu-mi pare prea uşor. M-a deranjat că n-am mai fost  şefa absolută a cratiţelor, domeniu care face excepţie de obicei , alături de sectorul vestimentar şi cel al decoraţiunilor interioare, de la regula guvernării masculine. Nu mi-a plăcut să mă deplasez la 15 km de oraş cu merinde pentru cină, cu bagaj de haine grosuţe pentru răcoarea serii, cu robotul de bucătărie, cu zeci de borcane şi zeci de kilograme de roşii pe care să le spăl cu apă rece. Nu mi-a plăcut să-mi culc copiii la miezul nopţii, deşi ei ar fi fost absolut încântaţi să mişune pe lângă foc toată noaptea. Au fost atraşi de culorile şi jocul limbilor de foc, iar felul în care amestecam cu o lingură mare de lemn în ceaun i-a făcut să se simtă ca într-o călătorie în timp ("Aşa găteau bucătăresele de acum 100 de ani?") şi deopotrivă ca într-o incursiune în lumea poveştilor (" Mami, parcă eşti Albă-ca-Zăpada care face mâncare piticilor!").
            Ca să mă uit mai bine la partea plină a paharului cu bulion :), trebuie să recunosc că în curte n-am mai dus grija mizeriei din bucătărie, nu am făcut o căldură insuportabilă în casă şi am rezolvat şi problema ieşirii la "plimbare" a copiilor în timp ce făceam conserve. La bloc i-aş fi ţinut în casă până terminam treaba. În plus, de-acum stau liniştită în privinţa cămării (poate mai completez cu ceva acrituri si cu magiun) şi îmi concentrez atenţia pe pregătirile pentru începerea şcolii, mai ales că şi anul acesta avem o şcolăriţă de clasa întâi.

Beţe-n roate

Credit: Free photos from acobox.com

           Cu o zi înainte de lăsatul secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului, am ieșit în parc cu copiii. Soțul meu își făcea planuri mari: vroia ca în perioada următoare să facă sfânta liturghie la parohie în fiecare zi. Ar fi vrut să-l ia cu el la altar și pe Ionuț, care are acum mai multă răbdare decât anii trecuți și nu mai face tulburare in timpul slujbei. N-a fost să fie așa. Chiar în acea seară, jucându-se cu cei mici, tati a căzut în mâna dreaptă și a făcut o entorsă urâta. Mâna i-a fost imobilizată 10 zile cu atelă gipsată, aşa că nu numai că n-a slujit zilnic, dar nici măcar de Scimbarea la Faţă nu-şi putea mişca degetele bine.

13.	Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an (...)
14.	Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.
15.	În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau  aceea. Iacov Cap.4

Mare, soare

           De-abia am desfăcut sacii cu lucruşoarele noastre, că a trebuit să fac din nou bagajele, de această dată pentru mare. După ce am strâns o casă, treaba cu bagajele pentru excursie mi s-a părut floare la ureche.
          Am fost, ca şi anii trecuţi, în Grecia. Ceea ce-mi place în mod deosebit la litoralul grecesc este faptul că poţi găsi destul de uşor zone de plajă mai retrase, iar pe plajele care în mod obişnuit sunt aglomerate, la ora 8 dimineaţa nu găseşti pe nimeni.

dimineaţa plaja era a noastră

        Am mai remarcat şi o atitudine respectuoasă faţă de haina preotului (spun "haina" pentru că în ţărişoara noastră soţul meu primeşte foarte multe ocări, pe care el le poate răbda cu bucurie, însă pe mine mă sperie şi mă revoltă deopotrivă; el obişnuieşte să-mi spună: "Nu le-o lua în nume de rău, nu au nimic cu mine personal. Cu haina asta au ce au. Or fi fost dezamăgiţi de careva şi acum înjură pe toţi care-s îmbrăcaţi în reverendă...")
          Copiilor le-a plăcut apa foarte mult, de-abia-i scoteam la mal. Pentru ei, pentru bucuria lor, s-a meritat să mergem.

Grigo râde şi vorbeşte cu valul

cei mari au fost pasionaţi de scufundări

         Cât despre noi, cei mari, Sinodul 6 Ecumenic, canonul 77 spune că "nu se cuvine cei Sfinţiţi, nici tot creştinul mirean a se scălda în baie cu muieri, că această prihănire este întâia la păgâni". Explicaţia este dată mai jos în Pidalion: "Cum dar nu se va afunda şi se va porni spre poftă mintea bărbaţilor acelora care se scaldă în baie cu muieri?" De acord, dar ce citesc mai jos, scris de oarecare Valsamon, mă intrigă: "dar nici cei însoţiţi prin lege nu se cuvine a se scălda împreună sau în baie, sau în mare sau în râu..." Suntem într-adevăr o generaţie în care lipsa de pudoare a devenit firească şi avem alte norme pentru buna cuviinţă, dar şi pretenţiile lui Valsamon mi se par absurde. Dumnezeu să ne lumineze!

• "Azi-mâine-poimâine... De e nu se spune azi-ieri-poiieri?"
• "Ecaterina, nu mai lua atâta litie!" "Hai să mai iau una pentru Grigorie când se face mare!"
• "Mama, dacă înghit saliva mai am voie să mă mai împărtăşesc?"
• "Acasă? A- care  casă?
• Fetele întind pe jos un batic verde, şi-şi pun să mănânce pe el în cameră, în ciuda regulii pe care am stabilit-o de a nu mânca decât în bucătărie. "Ce faceţi aici?" "Suntem la iarbă verde!" Bieţi copii de bloc...

Creştinism in vitro

1. As spune fratilor mei întru calugarie: nu fiti habotnici, nu fiti tipicari. Sau fiti, daca asa va este firea: dar cu masura, stapâniti-va, înfrânati-va de la un zel care când se împauneaza risca a se apropia de fariseism. Straduiti-va sa întelegeti ca Hristos nu a venit în lume ca sa întemeieze o noua religie, înca o religie, ci sa ne descopere un nou mod de viata (a way of life se spune în presa si literatura anglo-saxona si în cea occidentala în general). Crestinismul astfel, mai ales, îl concep: ca mod de viata cu totul nou, cu totul original, de origine vadit suprapamânteasca. El trebuie învatat în scoli de catre viitorii teologi si teologhisit de preoti; ceilalti (ba si specialistii de mai sus) trebuie mai ales sa-l traiasca, sa-l puna în practica. Crestinismul este dintre substantele care in vitro se vestejesc, care propasesc si prolifereaza numai in vivo.
Le-as mai spune: partea grea la manastire nu-s posturile, metaniile, ajunarile, privegherile. Astea-s floare la ureche. Greu, cu adevarat greu este, ca în orice obste închisa, sa traiesti în pace si armonie cu ceilalti vietuitori, sa le înduri felul particular de a fi, a se purta, a trai, sa le rabzi inevitabilele ticuri, manii, reactii instinctuale, sa te insensibilizezi cât priveste propriile-ti reactii nervoase la mediul înconjurator. Relatiile interumane, iata piatra de încercare! Dragostea frateasca ori macar bunavointa, rabdarea, îngaduinta si vointa (iar dam de ea!) de a pastra prietenia între frati: acestea dovedesc autenticitatea unei trairi crestine, unei vocatii monahale … Numai ele omologheaza folosirea denumirii de „manastire”. De nu, totul nu-i decât parada si panorama. Si sunt, însusirile mentionate, doar ascultarea cuvintelor Domnului:

„Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii (Ioan 13, 34-35).

Nimic, nici o însusire oricât de înalta, nici o asceza, nici o stiinta teologica, nici o nevointa, nici o mucenicie nu pot înlocui aceasta porunca absoluta.
Si as adauga: daca nu puteti, daca dragostea nu va este accesibila, macar stapâniti-va nervii si mânia, macar purtati-va ca si cum ati iubi – ca si cum, als ob zic filozofii germani – e si aceasta o modalitate acceptabila, de ordin inferior fireste, însa cu sorti de a fi premergatoare a formei superioare si a se preface cu vremea în iubire" - sursa aici
     Cei care suntem căsătoriţi putem înlocui fără probleme cuvântul mănăstire cu "FAMILIE" Se potriveşte de minune. Când îi citeam soţului meu fragmentul acesta, m-a întrebat în glumă: " N-ai obosit să-mi ţii oglinda în faţă de când citeşti?"
 

Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi...

           Mutarea în casă nouă a fost o perioadă grea atât fizic cât şi emoţional. Totul a durat am 10 zile, dar am fost mereu zoriţi de cumpărătorii vechiului apartament (sfătuiesc pe alţii să fie mai isteţi decât mine şi să treacă în contract un termen de cel puţin două luni până la predarea cheilor), pe de o parte, iar meşterii care se ocupau de renovări în noua locuinţă păreau că nu mai termină, pe de altă parte. A fost nevoie să muncim până la epuizare ca să curăţăm în urma zugravilor, să ambalăm tot ce aveam în saci (câte lucruri fără rost adună omul...), să mutăm mobila, să o rearanjăm. La cărat lucruri mai grele ne-au ajutat doi creştini, soţ şi soţie, care au venit în fiecare zi fără să-i chemăm. M-a impresionat râvna lor pentru acest gen de milostenie. Dumnezeu să le răsplătească!

Credit: Free images from acobox.com

            Copiii au dormit la mama (vorba vine, căci mă aşteptau până pe la 1 noaptea ca să adoarmă cu mine). Cu ocazia schimbărilor majore ce se petreceau, trei dintre ei au avut un acut sentiment al morţii (în fond, pentru noi murise micul nostru univers casnic): au plâns, m-au strâns în braţe şi mi-au spus că ei nu vor ca eu să mor. Le-am explicat că mami lipseşte de lângă ei pentru că muncim ca să aranjăm noul cuib, să fie curat şi ordonat, ca puişorii să se simtă bine acasă. Maria m-a întrebat îngrijorată: "Şi când o să mă trezesc dimineaţa o să aud toate zgomotele pe care le auzeam când mă trezeam la noi acasă: cum mergeai pe hol şi cum pregăteai masa de dimineaţă?" :)
           Pentru noi cei mari a fost o experienţă folositoare în a ne cunoaşte măsura (neaşteptat de mică) răbdării, a blândeţii, a dorinţei de jertfă, a lepădării de sine. Mi-am dat seama cât se leagă un om de locul în are trăieşte, fie el bun sau rău. În vremuri de furtună se văd marinarii încercaţi. Eu m-am cam pierdut printre valurile ispitelor şi am tot avut pretenţii ca ceilalţi să se comporte exemplar.
          Citisem mai demult viaţa sfântului Maxim Cavsocalivitul, pe care acum o văd cu alţi ochi, şi am reţinut această ciudată nevoinţă a sa, care îl ajuta să trăiască doar pentru cetatea din ceruri (Filipeni 3, 20):
           "Şi numai o colibă mică îşi făcea, precum am zis, şi după ce petrecea puţină vreme într-însa, o ardea şi pleca de acolo; pentru aceasta se şi numea rătăcit şi "cavsocalivitis" (arzător de colibe), deşi mulţi nu cunoşteau dumnezeiescul dar care îl acoperea şi locuia într-însul şi nici nădejdea care îl înroura şi rugăciunea cea necontenită, care îl îndulcea "(viaţa sfântului - aici) 

Ispite lângă Sfântul Potir

          De praznicul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel copiii s-au impărtăsit. Eu ii asteptam langa uşa bisercii să le dau aghiasmă. Toţi veneau bucurosi cu lumânarea in mâna, doar una dintre fete a ieşit din biserică tristă, cu ochii înlăcrimaţi. "Ce s-a întâmplat?" am întrebat-o. Mi-a răspuns cu vocea tremurândă " Nu mă mai împărtăşesc niciodată la părintele ăsta! M-a certat şi s-a uitat urât la mine." Ceilalţi copiii ai mei au fost surprinşi de spusele ei, pentru că văzuseră şi ei ce se întămplase şi nu li se păruse nimic agresiv în atitudinea părintelui. Am aflat că singurele cuvinte fuseseră "Deschide gura mai mare, copile!". Dacă ar fi fost alt copil, nici nu ar fi băgat de seamă inflexiunile aspre ale vocii, dar Miss Hipersensibilitate a fost pur şi simplu zdruncinată (vezi Printesa şi bobul de mazăre :)
        Am înţeles imediat că, pentru a le tulbura sufletele, vrăjmaşul speculase sensibilitatea unuia şi încordarea grijii pentru administrarea corectă a Sfintelor Taine a celuilalt şi i-am explicat asta şi prinţesei rănite, care s-a simţit mult mai uşurată aflând că părinţelul de fapt iubeşte copiii şi că era doar foarte stresat să nu se verse vreo picătură din Sfântul Sânge.

Vaca în lucernă!

          Pater Porfirie scrie: "Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască,să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, de credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun."
          Multă lume mă consideră prea aspră cu copiii mei. Nu avem televizor (au mai privit pe la bunici, dar niciodată nesupravegheaţi), nu îi las la joacă fără să ştiu cu cine sunt, nu merg în excursii cu clasa, se împărtăşesc de la 3 ani pe nemâncate, ţin postul rânduit de biserică pentru copiii sub 12 ani, pe fetiţe le îmbrac în fustiţe mai lunguţe decât se poartă etc. Oricărui creştin sincer interesat de mântuirea copiilor săi aceste lucruri i se vor părea fireşti, ele fiind o fundaţie sănătoasă pentru casa sufletului. Alţi părinţi, cărora nu le-am cerut niciodată părerea, după ce mă descos în legătură cu lifestyle-ul meu mă ameninţă profetic: "Ai să vezi, vor scăpa ca vaca în lucernă!"
Credit: Free images from acobox.com
         De aceea am simţit nevoia să fac un bilanţ a ceea ce au făcut copiii mei când au scăpat de sub "control" (deşi e impropriu spus control, eu îi încredinţez întotdeauna lui Dumnezeu, şi iau nişte măsuri de precauţie minime, ca nu cumva să mă fac chiar eu pricină întinării lor)

• în această vacanţă, fără ca eu să spun ceva copiii s-au apucat să citească din volumele mari cu Vieţile Sfinţilor. Nu sunt însă mai împăciuitori, de aceea îmi tot vine să le spun: "Degeaba citiţi din cărţile astea dacă vă certaţi pe lucruri de nimic!" Mă abţin însă pentru că ştiu din proprie experienţa ce greu e să pui în faptă ce citeşti ...
• Ionuţ se scoală de sărbători la 6,30 ca să meargă odată cu tati la parohie (în ciuda insistenţelor mele ca în vacanţă să doarmă mai mult) ca să stea şi el în altar.
• am întrebat fetele la ce biserică vor să meargă şi au ales o mănăstire din apropiere, chiar dacă acolo durează slujba mai mult şi facem un drum mai lung. Mi-au expilcat şi de ce: "dacă nu mergem acolo, parcă nu simţim că am fost la biserică!"
• fetele nu mai au ideea preconcepută că nu se poate alerga la joacă în fustă, nici că părul mai lung e o povară vara.
• singuri îşi cer sincer iertare unii altora când greşesc
•  îmi cer adesea să mă rog pentru ei; asta înseamnă că au experimentat câte ceva din puterea rugăciunii şi a binecuvântării părinţilor
• observă singuri că le merge prost atunci când nu ascultă de părinţi

        Deci principiul vacii în lucernă, de care n-am auzit pe la Sfinţii care au mai scris despre cum să educăm copiii, nu a funcţionat până în prezent.

Seara - prăvilioara

          Până acum câţiva ani nu reuşeam deloc să ne adunăm toată familia la pravila de seară, ba chiar o neglijam adesea. Probabil eu, ca mamă şi doamnă a casei, eram de vină, pentru că nu acordam prioritate acestor rugăciuni făcute împreună, mulţumindu-mă cu rugăciunea particulară, pe metanie. De la o vreme fetiţele mari au început să viseze urât şi chiar se temeau să meargă la culcare. Mă mustra conştiinţa şi-mi dădeam seama că rugăciunile de seară le-ar ajuta mult, însă nu ştiu cum se făcea că seara ba aveam multă treabă, ba eram prea obosiţi, ba venea cineva pe la noi, ba stăteam la plimbare prea mult şi rugăciunile rămâneau nefăcute. Parcă aveam minţile legate şi nu ştiam să-mi organizez programul altfel.

           Ajungâd odată într-un pelerinaj la moaştele sfântului Grigorie Palama, i-am cerut: "Vezi, sfinte al lui Dumnezeu, că nu îndeplinesc îndatoririle mele de mamă creştină. Fetele sunt de acum mari ... Ce-şi vor aminti de casa părintească? Cum cele sufleteşti sunt lăsate ultimele, după toate treburile gospodăreşti? Tu, care ai fost un apărător al rugăciunii, ajută-ne să avem şi noi o rânduială în familie!" După ce am revenit acasă toate s-au întâmplat altfel decât înainte şi am început să facem cu toţii rugăciunile de seară din Ceaslov, chiar şi în perioadele când am avut sugar. Totul era mult mai lesne cu ajutorul sfântului Grigorie Palama!

Bubico, mamă...

           Zilele recute, în parc, îi arătam lui Grigo animalele. Lângă mine, o doamnă cu un căţeluş în braţe repeta explicaţiile mele: "Uite, mamă, struţul! Vezi tu ce mare e?" M-a impresionat neplăcut felul în care-şi manifesta dragostea faţă de câine. La drept vorbind şi nouă ne plac animăluţele, şi copiii mei mângâie câini şi pisici drăguţe (şi nu numai), dar doamna de lângă mine avea ceva greţos: nu realiza diferenţa între oameni şi dobitoace.

• Sfântul Siluan scrie: "Există oameni care se leagă de animale, le privesc, le mângâie şi vorbesc cu  ele. Aceştia au părăsit dragostea de Dumnezeu, şi prin urmare piere în ei şi iubirea de fraţi, iubire pentru care Hristos însuşi a murit în mari chinuri şi suferinţi. Nu este cuminte să facem aşa. A da hrană animalelor, a nu le bate,înseamnă bunătatea omului faţă de ele. Dar a te lega de ele, a le vorbi şi a le iubi, este semnul unui suflet lipsit de minte. (...) toate animalele sunt pământ, iar noi nu trebuie să ne legăm mintea noastră de pământ, ci să iubim cu toată puterea minţii noastre pe Domnul (...)"  Sfântul Siluan arată o mare sensibilitate faţă de zidirea întreagă: "Într-o zi am omorât fără un gând anume o muscă. Trei zile după aceea am plâns din pricina cruzimii mele faţă de o făptură a Domnului (...) Duhul lui Dumnezeu învaţă sufletul să iubească tot ce-i viu până într-acolo încât el nu mai vrea să facă rău nici unei frunze verzi dintr-un pom şi n-ar mai vrea să strivească nici o floare a câmpului. Atunci sufletului îi este milă de orice fiinţă (...)"
•  
Credit: Free images from acobox.com
• În cartea "Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose" există un capitol intitulat "Prietenii lui Adam"  despre animalele domestice şi sălbatice de pe lângă mănăstirea părintelui, pe care copiii l-au ascultat cu plăcere. Mie mi s-a părut interesantă relatarea unui "experiment al guvernului sovietic legat de animale. Bolşevicii, socotind că toate animalele domestice, în afara celor de zootehnie, nu sunt decât un lux burghez, au pus să fie ucise toate animalele din anumite zone ale Rusiei. Câţiva ani mai târziu au comparat printr-un studiu psihologic aceste zone cu cele în care animalele fuseseră lăsate. Au descoperit că în rândul celor lipsiţi de animale se înregistra o rată mai mare de depresii, anxietate şi sinucideri. Conluzia evidentă a fost aceea că animalele au un rol terapeutic asupra fiinţelor umane." 
• Însă e cale lungă de la concluziile de mai sus şi până la a spune "Copilul meu ar vrea un frăţior şi ne-am găndit să-i cumpărăm un câine, ca să nu se mai simtă singur." Acest ultim citat reprezintă comentariul unei foste eleve de-a mamei  la numărul de nepoţi (doar 3) pe care-i plimba prin centru. Am rămas cu gura căscată :)

Ce ne aşteaptă la bătrâneţe?

           La serbarea de sfârşit de an în clasa a patra, Iuliana a avut rolul unei mame care crescuse cu trudă 7 copii, dar spre sfârşitul vieţii niciunul nu voia să o ţină şi să o îngrijească, ci o trimiteau de la unul la altul, pretextând diverse.  Mesajul poate fi: "Copii, ajutaţi-vă părinţii la bătrâneţe!" sau, aşa cum a concluzionat o mămică de lângă mine: "N-are rost să creşti o droaie de copii. De pe urma lor nu vei avea decât de suferit..." Dacă nu faci asta pentru Dumnezeu şi-i creşti doar de frica azilului de bătrâni, e foarte probabil să-i formezi egoişti (după modelul pe care îl oferi). Dacă-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, nu vei fi niciodată dezamăgită, ci poţi fi fericită chiar şi atunci când toţi te părăsesc. Ieremia, cap 17:

5.	Aşa zice Domnul: "Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul.
6.	Acela va fi ca ierburile pustiului şi nu va vedea când va veni binele, ci va locui în locurile arse ale pustiului, în pământ neroditor şi nelocuit.
7.	Binecuvântat fie omul care nădăjduieşte în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul,
8.	Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi.