După asediu

          Am trecut printr-o perioada infernală, despre care mi-e greu să scriu. În tot acest timp copiii mei au fost "tehnic" orfani de mamă şi s-au petrecut în căminul nostru multe lucruri total diferite de scenariul educaţiei şi parentingului perfect de care eram atât de ataşată (prinde bine la umilinţă :). Din această cauză relaţiile dintre copii s-au deteriorat considerabil comparativ cu perioada de dinaintea "îmbolnăvirii" mele (am sarcini dificile, ca nişte adevărate boli). Constat cât de mult contează ca cineva să le vorbească zilnic. Aşa cum noi, cei mari, suntem îmbărbătaţi şi prindem putere sufletească după ce citim sau auzim cuvinte de folos, aşa şi copiii a nevoie permanentă de întărire prin cuvânt. Le prinde foarte bine ca cineva să-i ajute să înţeleagă altfel o situaţie concretă cu care ei se confruntă, ca pe un mic război duhovnicesc. Din nefericire nu am tot timpul disponibilitatea de a transforma îndemnurile abstracte de prin predici în discuţii gen consiliere psihologica ...

         În ce priveşte curăţenia, ar trebui să procedez cam ca Mary Poppins :)