Le-as mai spune: partea grea la manastire nu-s posturile, metaniile, ajunarile, privegherile. Astea-s floare la ureche. Greu, cu adevarat greu este, ca în orice obste închisa, sa traiesti în pace si armonie cu ceilalti vietuitori, sa le înduri felul particular de a fi, a se purta, a trai, sa le rabzi inevitabilele ticuri, manii, reactii instinctuale, sa te insensibilizezi cât priveste propriile-ti reactii nervoase la mediul înconjurator. Relatiile interumane, iata piatra de încercare! Dragostea frateasca ori macar bunavointa, rabdarea, îngaduinta si vointa (iar dam de ea!) de a pastra prietenia între frati: acestea dovedesc autenticitatea unei trairi crestine, unei vocatii monahale … Numai ele omologheaza folosirea denumirii de „manastire”. De nu, totul nu-i decât parada si panorama. Si sunt, însusirile mentionate, doar ascultarea cuvintelor Domnului:
„Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii (Ioan 13, 34-35).Nimic, nici o însusire oricât de înalta, nici o asceza, nici o stiinta teologica, nici o nevointa, nici o mucenicie nu pot înlocui aceasta porunca absoluta.
Si as adauga: daca nu puteti, daca dragostea nu va este accesibila, macar stapâniti-va nervii si mânia, macar purtati-va ca si cum ati iubi – ca si cum, als ob zic filozofii germani – e si aceasta o modalitate acceptabila, de ordin inferior fireste, însa cu sorti de a fi premergatoare a formei superioare si a se preface cu vremea în iubire" - sursa aici
Cei care suntem căsătoriţi putem înlocui fără probleme cuvântul mănăstire cu "FAMILIE" Se potriveşte de minune. Când îi citeam soţului meu fragmentul acesta, m-a întrebat în glumă: " N-ai obosit să-mi ţii oglinda în faţă de când citeşti?"
Draga Ecaterina, te rog sa-mi spui care este sursa acestor cuvinte intelepte?Multumesc, Doamne ajuta!
ReplyDeleteAm pus un linc în text. Cuvintele sunt ale părintelui Steinhardt.
ReplyDeleteDe la primele cuvinte l-am recunoscut pe monahul de la Rohia. El a fost primul meu parinte, prin Jurnalul fericirii.Cumva spiritul meu s-a impregnat de patosul lui,de cautarea asiduua a eliberarii prin acesta iubire nebuna de Hristos. Ma bucur ca te-ai intors pe blog, Ecaterina! Ti-am simtit lipsa, desi si eu am fost foarte ocupata si au fost zile intregi fara sa mai deschid leptopul.
ReplyDelete