O binecuvântare ciudată

          Am aflat aseară că părintele Adrian Făgeţeanu a adormit în Domnul. Deşi l-am văzut deseori, nu am discutat cu sfinţia sa niciodată. Era mereu înconjurat de mulţime de credincioşi care-l aveau la mare evlavie. Îmi amintesc unica mea întâlnire faţă către faţă cu el. Acum 2-3 ani l-am văzut pe prispa mănăstirii, ceva mai liber ca de obicei. Fiind gravidă, mi-am zis să iau şi eu o binecuvântare de la părinte pentru o naştere mai uşoară. Am urcat treptele şi i-am zis: "Blagosloviţi!" cu obişnuita plecăciune. În loc de a-mi însemna creştetul cu semnul crucii, părintele a luat o cruce de lemn de pe masa lângă care stătea şi m-a lovit cu ea atât de tare, de-am crezut că mi-a perforat scalpul. M-am ridicat îngrozită şi instinctiv l-am oprit pe Ionuţ să se aplece pentru a-i săruta mâna părintelui. "Vezi că te loveşte!" i-am zis şi l-am tras de mână. După episodul acesta m-au chinuit multe feluri de gânduri. Chiar aşa, dacă părintele e văzător cu duhul,  gestul lui aparent nebunesc (a la Teofil nebunul pentru Hristos) are o semnificaţie sumbră pentru mine. Nici azi nu ştiu ce să cred ...