O moarte cumplită

          O bătrână din parohia noastră ne-a povestit ceva cutremurător. Pe vremea lui Ceauşescu, avorturile fiind interzise prin lege, erau anumite femei din sat, "mai curajoase şi mai pricepute", care făceau acest lucru. Nu se dădeau înapoi nici de la întreruperi de sarcină în lună mare. Dacă la avorturile în primul trimestru mai ţinea minciuna că în uter nu e decît o "cărnotenie" diformă, nicidecum un om, la cele în lună mare era evident că trebuie omorît un pui de om. Bineînţeles, pentru astfel de grozăvii, trebuia să apelezi la o anumită babă, mai crudă şi mai nesimţitoare decât celelalte.

Credit: Free images from acobox.com

Această babă avea obiceiul de a îngropa osemintele pruncuşorului sub ţest - acolo unde se face focul ca să se coacă pâinea - după ce le ardea, pentru ca nu cumva vreo anchetă neprevăzută să găsească dovezi ale fărădelegii. Într-o zi, cotoroanţa noastră a plecat la câmp cu căruţa. N-a stat mult şi pe cer au început să apară nori negri de ploaie. S-a urcat din nou în căruţă şi a pornit spre casă. Tuna şi fulgera. Unul din trăsnetele acelea a lovit-o proniator pe bătrînă şi a ajuns la poarta casei ei arsă toată, încă fumegând. Moartea ei a avut rostul de a trezi conştiinţele celor care "colaboraseră" cu ea.