Din ciclul...

... nevoia te invata 😊: se poate concepe ceva cu cartuse de capse pentru hartie in lipsa de seturi sofisticate de construit robotei

Indragostiti

...in carje

Mare atentie...

...cum te raportezi la duhovnic, mai ales daca esti femeie, si in special daca esti singura sau daca ai o casnicie dificila. Simt ca exista persoane bine intentionate care nu isi dau seama cum sa separe inselaciunea de adevar.

• ia seama, fiindca tipul de comunicare intima pe care il presupune spovedania poate duce la caderi dintre cele mai urate, deci pastreaza decenta relatarilor
• nu spurapune peste dragostea duhovniceasca fata de omul lui Dumnezeu sentimentalisme bolnave, fiindca te vei lipsi de binecuvantare
• nu te hlizi la el fara randuiala si nu cauta sa stai fara rost in preajma lui; cu asta nu produci decat sminteala
• abtine-te de la a-l lauda in mod evident in fata sau catre altii (cu atat mai mult care sotul tau), caci nu ii pricinuiesti decat ispite
• cerceteaza-ti miscarile inimii si nu iti ingadui sa suplinesti lipsa de afectiune si comunicare a barbatului tau prin relatia cu duhovnicul
• nu cauta suport psihologic la duhovnic, pentru asta ai prieteni; fa ascultare fata de el fara sa prelungesti mult discutiile cu detalii inutile (desavarsirea spirituala nu sta in multa palavrageala si indreptatire de sine)
• in lume fiind, nu il pune pe sarmanul om sa iti rezolve treburile administrative (nici in manastire asta nu e treaba lui, ci a staretului sau economului); omul acesta e pus sa te sfatuiasca in ce fel sa te feresti de pacat, nu sa iti spuna ce culoare sa iti zugravesti peretii si pe cine sa inviti de Revelion
• nu il tine la telefon decat daca arde ceva legat de mantuirea ta; nu iti e de folos sa stai efectiv de taina cu el; doar la spovedanie se lucreaza taine duhovnicesti, restul sunt indulciri lumesti
• nu cauta o apropiere mare de familia duhovnicului, fiindca nu te va ajuta;  rar gasesti duhovnic care sa evolueze acasa la aceleasi standarde spirituale ca in biserica
• daca totusi sunteti si prieteni de familie, fii cu luare aminte ca nu cumva prin purtatrea ta sloboda sa produci suferinta si neintelegeri; in mod sigur nu iti poti cladi bunastarea sufleteasca pe durerea altuia
• falsul spiritual nu hraneste pe nimeni. Daca vrei sa te vindeci, construieste o relatie sobra cu duhovnicul, iar ce e mai mult decat atat, taie si arunca pe foc
• raporteaza-te in primul rand la Hristos, apoi constientizeaza ca preotul este numai un martor al spovedaniei; nu te lega deci cu inima de om, ci indragosteste-te de Mirele ceresc.

Duhovnicii...

...care se bazeaza pe sarmul personal sau pe diferite artificii psihologice pentru a atrage oamenii la biserica fac o lucrare slaba, omeneasca si dau nastere in general la ucenici lumesti si caldicei. Nu neg afinitatile intre persoane, dar trebuie stiut ca toata abilitatea in relatii sociale a duhovnicului este ceva colateral.
Convertirea adevarata se faptuieste in Duhul. Fundamentul apropierii omului de biserica trebuie sa fie chemarea lui Hristos si nu o atractie cinematografica. Altminteri, cand vrajmasul va cerne, toti cei atasati de chestiuni superficiale vor fi ca pleava vanturata.

Femeile simple...

... au o capacitate extraordinara de a duce pe umeri munti de suferinta, de a face fata necazurilor si greutatilor adevarate ale vietii, dar cel mai mult ma uimeste puterea lor de a uita durerea si forta de a accepta si ierta (batai, betii, desfrauri). Filosoafele inchipuite ca mine vor merge cu multa rusine in urma lor la ceasul judecatii.

Stiu ca am mai scris despre asta, dar viata imi scoate in cale povesti adevarate din care nu pot sa nu desprind modele si invataturi, fiindca sunt convinsa ca nu intamplator ingaduie Domnul sa le aud.

PS Nu simt sa adaug si eu vreun mesaj  pompos de Craciun pe langa miliardele care umplu internetul. Nu e momentul sa incerc sa imi storc creierii sa fiu originala si interesanta. Vreau mai ales in aceste zile sa ma intorc catre locul inimii mele si sa chem de acolo numele Domnului.

Serbarica

La serbare iar am auzit ceva care mi.a sunat fals la urechea mea ortodoxa😊 "magia Craciunului". Oamenii nu sunt rau intentionati, dar se joaca de-a cuvintele.

Seara de Craciun nu e magica, e sfanta. Ea sta sub semnul tainei intruparii lui Dumnezeu si poarta pecetea tuturor randuielilor minunate care au ocrotit nasterea Pruncului sfant si a chipului in care s-a descoperit aceasta oamenilor, fie ei magi, pastori sau prooroci din cei de demult.

Din pacate pentru mine, fiindca imi intunec mintea cu grijile lumesti, nici eu nu am timp sa cuget cum se cuvine la nasterea Domnului.

Sfanta Scriptura...

...spune atat de limpede: "sminteala, uraciune si rusine este cand femeia hraneste pe barbatul sau" (Ecclesiast25,24)

Oricata simbolistica am folosi ca sa deturnam sensul propriu, ideea ca  dependenta materiala fata de sotie este adesea incompatibila cu supunerea si respectul ei fata de sot este evidenta.

Desi in unele situatii pare imposibil pentru anumite cupluri sa nu faca acest compromis, cred ca daca ar face rabdare,  Domnul ar gasi o cale prin care barbatul sa fie principalul sprijin financiar al familiei.

Nu zic ca nu se poate gasi vreo familie in cate lucrurile sa stea in mod paradoxal altfel, dar stiu din experienta, ca una ce am trecut prin ambele ipostaze, ca un ascendent financiar implica mai multa autoritate.

Intotdeauna...

...am avut o sete de autenticitate, cu riscul de a fi prea sincera intr-o lume care opereaza la ordinea zilei cu judecati de aproapele.

In contextul asta, reflectam la traditiile vechi, ingropate, cum ar fi spovedania publica. Oare ar mai fi de folos cuiva?

Ma gandesc ce s-ar intampla daca ar cadea cortina aparentelor din fata tuturor situatiilor, oamenilor si lucrarilor pe care le admir. As fi mai descurajata, mai demotivata sa progresez vazand modelele care ma inspira dezbracate de aureola perfectiunii? Sau pur si simplu as prinde curaj sa nu ma deznadajduiesc de multiplele mele nereusite vazand ca "toti ne-am abatut, impreuna netrebnici ne-am facut"?

Cred ca in ceea ce ma priveste functioneaza mai bine o confruntare brutala cu realitatea, decat ghidajul dupa iluzii si inchipuiri ale mintii mele. Vindecarea imposturii ar fi un beneficiu colosal pentru orice comunitate.

Cand eram tanara...

...multi ma considerau o persoana tacuta. Asta pentru simplul motiv ca nu obisnuiam sa fac conversatie din politete sau sa umplu timpul cu glume nesarate, ironii si barfe.

Astazi cred ca m-as pricepe si la asa ceva (am cam involuat, se pare), dar constiinta nu imi ingaduie sa vorbesc fara sa simt ca vehiculez prin cuvintele mele ceva util, nu neaparat in sens metafizic.

Daca nu vibrez pe aceasi frecventa cu interlocutorii (asta nu exclude eventualitatea divergentei de opinii), prefer sa ma retrag mental in cochilie pentru rugaciuni scurte si dese, "cheia marilor succese"😊

Nu urasc...

...pe nimeni, dar nici nu iubesc sincer decat oameni care se pliaza pe logica mea interioara si care sunt intr.un fel sau altul extensii ale sistemului meu de valori.

Restul sunt pentru mine niste chestii amorfe cu care nu se poate comunica decat la nivel superficial, niste extraterestri care se conduc dupa legi absurde, cu bucurii si tristeti absurde si ele.

Cam atat ma duce softul meu de râma duhovniceasca.

Colindam

A spune nu pot...

...nu stiu, nu inteleg, nu am auzit cere o anumita forta interioara care sa te ridice deasupra slavei desarte.
Intotdeauna am avut o retinere fata de oamenii care isi construiesc cu orice pret o imagine infailibila despre sine. De obicei ascund o personalitate bolnava (toxica) si o viata particulara mult sub nivel mediocru. Nu poti lega prietenii durabile cu ei, fiindca te asfixiaza.

Am fost...

...de curand la o conferinta. De ani de zile nu am mai gustat tipul acesta de comunicare. Discursul a fost frumos, dar daca il scuturai putin de podoaba cuvantului, de muzicalitatea frazei si de prezenta scenica a protagonistului, nu ramanea prea multa substanta.

Mi.a placut ca a enuntat ideea ca nu iti alegi un partener de viata ca sa il transfiguram ulterior, fiindca schimbarile, si mai ales cele in bine, sunt dificil de realizat si necesita motivatie interioara pentru a fi durabile.

La extrema cealalta, m-a intrigat condescendenta cu care se referea la imaturitatea barbatilor. Enunta axiomatic faptul ca toti barbatii sunt niste copii. Apoi se arata foarte nemultumit de feminism care incurajeaza femeile sa conceapa copii "la tonomate" de material genetic, fara prezenta efectiva a unui barbat, ba mentiona si un studiu facut pe 200 de femei londoneze care preferau sa aiba mai degraba un caine decat un copil.

S-avem pardon, stimabile, de ce si.ar dori o femeie (atee) sa conceapa copii cu un copil mai mare, care mai vrea si sa fie sef, dupa ce ca lipseste mult de acasa si are o groaza de adictii, pe scurt, cu cineva care ii face viata mai grea? Sa zica mersi societatea aceea ca mai exista femei care vor totusi copii si nu catei.

In biserica noastra se merge pe responsabilizarea barbatului, caruia i se atribuie rolul de cap al femeii, dar i se si pretinde sa aiba pentru ea o dragoste mai presus de fire ("cum a iubit Hristos Biserica"). Langa un astfel de barbat (pe care e bine sa ti.l alegi cu sfatul parintilor, pentru ca pazirea ascultarii e esentiala) nu se pune problema ca femeia sa nu isi doreasca un camin plin de copii.

Regula de aur...

...in ceea ce priveste comentarea aspectului fizic, mai ales la femei, asupra carora planeaza si asa o intensa presiune sociala sa fie frumoase

enuntata si prezentata de Disney intr-o forma usor digerabila chiar si pentru cei mici:
"Daca nu poti spune ceva dragut, mai bine nu mai spui nimic!"
Situatia e cu atat mai grava cu cat sunteti intr.o relatie cu ea, fiindca sunteti primul de la care se asteapta si despre care e interesata sa o placa.
Nu mizati pe smerenia femeii, aici nu este vorba despre asa ceva, ci de faptul ca interferati cu o nevoie psihologica fundamentala a dansei 😊 aceea de a simti acceptare totala a formelor ei in evolutia lor fireasca. Aceasta acceptare este o incredintare de baza ca nu o folosesti ca termen de comparatie cu alte tipare feminine.
Daca stii sa te porti, poti ajuta omul sa isi depaseasca anumite complexe. Daca te joci cu lama pe cicatrici nevindecate, s.ar putea sa adancesti rani.

Am stat...

...si m-am gandit adeseori la manifestarile umane izvorate din teama de separatie si din dorinta de a primi mai multa iubire si atentie si am constatat ca, in mod paradoxal, ele nu genereaza in celalalt nimic pozitiv, ci dimpotriva starnesc maine sau dezgust.

Este valabil atat in casnicie cat si in relatia cu proprii copii. Un om gelos, spre exemplu, aduce reprosuri (poate pe buna dreptate) se imbufneaza sau chiar se cearta pe tema asta. Desi in esenta vrea iubire si exclusivitate in inima partenerei, felul in care exteriorizeaza acest lucru il face sa fie cu atat mai respingator si sa provoace o si mai mare departare intre ei. Unii copii de asemenea, cand vor mai multa afectiune si interes din partea parintilor, fie fac tot felul de obraznicii, fie crize de furie si plans,  ceea ce ii manie pe parintii superficiali si bietul copil, in loc sa primeasca bratele parintesti deschise, primeste observatii si mustrari.

De aceea este esential sa daruiesti iubire nu numai cand simti, ci mai ales cand nu simti, fiindca s-ar putea ca tocmai atunci sa fie mai multa nevoie de ea pentru ranile aproapelui.

Vorbeam cu cineva si a facut o comparatie care mi-a placut.
- Casatoria, zice, e ca o masina cu trei viteze si pentru a face fata provocarilor vietii de familie trebuie sa mergi cu viteza tot mai mare. Daca nu poti comuta intr.o treapta de viteza superioara, turezi motorul prea tare si il poti defecta. Prima treapata de viteza ar fi "eros", atractia fizica. Dupa un timp ea nu mai tine, atunci trebuie sa treci in viteza a doua, "filia", cu care te descurci in general. Pentru situatiile de criza, trebuie insa lucrat  cu "agape", care e iubirea lui Hristos cel rastignit, pe care continui sa o daruiesti in ciuda a tot ceea ce simti.
Cum, concret? Pai sa zambesti in loc sa te incrunti, sa vorbesti bland in loc sa tipi, sa mangai cand iti vine sa trantesti, sa oferi explicatii chiar si cand ti se pare ca libertatea iti e ingradita. Lista poate continua la nesfarsit, fiindca viata, in complexitatea ei ne ofera prilejuri nenumarate de a "alege Viata" ca sa fim vii.

Mi-e mila...

...de saracii oameni care se invart in cerc strict pe pamant si nu intrevad lucrarea lui Dumnezeu in viata lor.
Cand nu inteleg ce mi se intampla am invatat sa nu ma revolt ca in fata absurdului, ci sa astept cu rabdare si sa merg prin credinta pe calea cea ingusta a poruncilor. Unele intrebari ale vietii nu isi gasesc insa raspuns cat timp suntem in aceasta lume.
Incep sa deschid ochii spre a nu judeca. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al tiparelor. El cerceteaza si inimile celor care nu se inscriu in sabloanele asteptate si poate gaseste acolo odihna.
Fara Hristos viata e o moarte continua. Fa Doamne, sa nu mai viez mie, ci Tie!

Familia...

...nu e un spatiu al relaxarii totale in care avem dreptul sa abolim orice autocenzura. As spune, dimpotriva, ca tocmai acasa trebuie sa ne cultivam blandetea si sa ne desavarsim in dragostea de aproapele.
Buna-dispozitia fata de straini e mai mult sau mai putin dublata de fatarnicie. Langa cei fata de care nu purtam masti din interes avem ocazia unica de a sculpta un chip duhovnicesc luminos.

Instantanee

Grigo in varianta protectoare

si in varianta enervanta😊

un copil chinuit de scoala memorand lectia

Si Iuli babysitter la mall

Pentru Elena...

...am primit ajutor financiar considerabil, chiar si de la oameni necunoscuti, pe care nu am apucat sa il investim in tratamente. Ne-am hotarat ca, fiindca totul a fost primit in numele lui Hristos de la frati din biserica, sa utilizam acele fonduri pentru a impodobi casa Domnului.

Am tinut sa cumparam o copie a icoanei Maicii Domnului Pantanassa, pe care ne gandeam sa o donam undeva la o sectie de oncopediatrie sau in manastirea unde e inmormantata Elena. Principalii donatori au insistat insa pentru asezarea ei la parohia unde slujeste sotul meu, sa fie ocrotitoare si sa aline suferintele celor de pe valea Dunarii (unde incidenta cancerelor este in crestere posibil si datorita centralei de la Koslodui).

Totul a pornit de la faptul ca fetita noastra se linistea noaptea dupa ce o ungeam cu untdelemn sfintit de la candela Maicii Domnului Pantanassa, iar dupa ce am fost cu ea in pelerinaj (tot din mila fratilor crestini) la cinstita icoana, i-au incetat desavarsit durerile si atacurile de panica pe care le avea.

baietii, curatand caseta de protectie
in care fixasera icoana Preasfintei

Am primit...

...de ziua sf Ecaterina doua carti. Sa vedem cand voi avea timp sa mai si citesc.

In prezent sunt destul de impacata cu gandul ca lectura duhovniceasca reprezinta un procent destul de mic din totalul activitatilor zilnice, dar trebuie sa recunosc ca aceasta a fost una dintre marile frustrari ale vietii mele.

Ce sa-i faci, mai vine si vremea sa pun in practica ceea ce am citit, sa nu ramana o informatie seaca, neroditoare😊

6 luni...

...de la trecerea Elenei la bucuria vesnica.
Vreau sa va marturisesc o scadere a mea, pe care Dumnezeu a completat-o in chip minunat. Dupa adormirea ei am pomenit-o 40 de zile, parintele a slujit zilnic, iar eu am gatit pentru o familie cu multi copii a caror mama era lehuza si tare bolnava. A fost un timp de jale, caci toate acele zile au fost sub semnul jertfei in amintirea ei.

Apoi am simtit nevoia sa ma repar interior si sa nu ma mai gandesc o perioada la ea. Am dat toate lucrusoarele ei, iar cele cateva hainute pe care le pastrase sotul le-am ascuns in sifonierul lui. Asa se face ca am neglijat cu totul sa ii fac pomenire la trei luni. Tati era in Sfantul Munte, iar eu m-am lasat absorbita de griji in stil "pilot automat" (dupa adormirea Elenei am avut in premiera o perioada cand programul aglomerat mi s-a parut o binecuvantare fiindca ma ajuta sa uit de dor).

Dupa un timp a venit la noi in oras un parinte din Moldova impreuna cu familia. Ei si-au manifestat dorinta de a sluji un patastas la mormantul Elenei si chiar au venit ei cu toate cele necesare. Nici ei, nici eu nu ne-am dat seama ca toate acestea s-au intamplat fix la sorocul de trei luni ale fetei.

M-am simtit ca si cum Elena si-ar fi randuit singura pomenirea si m-a mustrat constiinta ca am vrut sa fug de durere in felul acesta las si nu printr-o silire de a intelege realitatea duhovniceasca.

Screenshot-uri

de ieri

de aici

Nu am vazut...

... filmul, dar cineva mi.a trimis secventa asta care ilustreaza distractiv, dar foarte sugestiv exagerarea reactiei protectoare paterne. Taticii pot recunoaste mai bine autenticitatea scenei.

Scuzati limbajul, nu e chiar de pateric😊

Ma uit...

...in inima mea si vad ca am aceeasi dragoste pentru toti copiii mei, indiferent daca sunt ascultatori sau indaratnici.
Mi-am tot analizat comportamentul fata de ei, incercand sa imi gasesc contributia la invinuirea care mi se aduce in mod repetat, cum ca nu ii iubesc la fel. Intr-adevar, cu unii colaborez mai usor, ma odihneste temperamentul lor si intuiesc mai bine ce probleme interioare au. Cu altii e nevoie de mai multa asprime, de mai multa staruinta din partea mea si chiar de mai multa rugaciune.

Am depistat o particularitate a reactiilor mele care e posibil sa fie cauza frustrarilor interioare ce ii tulbura legat de mine. Este vorba despre faptul ca pe langa evenimentele importante din viata primului copil (primele silabe, primii pasi, renuntare la scutece, primele posturi si spovedanii, serbari, prima zi de scoala, sedinte cu parintii, examene, certuri cu colegii, indragosteli) am manifestat mai multa emotie si mai mult interes decat fata de momentele similare ale urmatorilor.

 Pe undeva e firesc sa fie asa, dat fiind ca si in viata mea de mama toate acestea au fost traite in premiera la primul copil. Vreau sa cred ca detasarea mea nu a creat numai o impresie de indiferenta, ci a contribuit si la o asezare interioara mai echilibrata a celorlalti copii.

 Cred totusi ca as fi putut sa ma controlez si sa exprim mai mult entuziasm cu fiecare in parte, chiar daca pentru mine nu mai era ceva nou, ci doar pentru a sublinia ca imi pasa de orice ii marcheaza pe ei

. Nu ca nu mi-ar pasa, ci ca sa corectez putin erorile de comunicare non-verbala.

Incepe postul...

 citind o carte just for fun

...si ma tot gandesc la infranare de la tot ce e lumeste facultativ,  la evitarea imprastierii, ambele indispensabile pentru orientarea spre cele ale duhului. Mereu am simtit acut aceasta lupta a opririi de la tot ce e de prisos fata de lucrarea zidirii pentru vesnicie. Desertaciunea (in chip de experienta sau informatie folositoare) isi cere tributul atat in ceea ce priveste timpul, dar mai ales ma erodeaza la nivel de gand.

Ma uit in mine si vad o mare putere de a renunta la inutilitati, fiindca la capitolul pofte sunt din fire destul de intarita (ma refer la inclinatia fireasca, nu la despatimirea adevarata). Nici slava desarta nu ma chinuie prea tare (poate sa isi dea lumea cu parerea cat vrea, eu nu iau decizii dictate de politica de imagine), fiindca de cand ma stiu am avut o vaga senzatie ca in esenta evoluez solo pe scena vietii si ca singurul spectator Care conteaza nu e pamantean.

Pe mine daca ma prinde vrajmasul in vreo cursa, aceasta va fi cu siguranta pe latura noetica. Va folosi drept cuvinte cheie :) dreapta socoteala si ferirea de ispitele de-a dreapta si va specula tendinta mea de a imi conserva energia interioara (nu cumva sa ma lansez in vreo postire care sa fie mai mult decat strictul necesar mie, sa nu traiesc cumva mai aspru decat prevede prospectul 😊)

Acum ca am demascat jocul acesta al pacalelilor care ma tin din treaba ma simt mai usurata si mai pregatita de inceputul care imi sta inainte.

Post binecuvantat sa aveti, cu multe biruinte si multe roade duhovnicesti!

Ziua baietilor

Daca era strict dupa mine, trecea ca o zi oarecare. Omuletii insa se bucura de zaharel, iar eu am obosit sa fiu mai interesanta decat restul lumii, asa ca am mers pe calea cea larga si am cumparat ce si-au dorit.

Curajul...

... de a ma ridica de saptezeci de ori cate sapte

Nu sunt pentru...

...existenta vreunei jumatati predestinate pentru cei care vor sa se casatoreasca. Un om desavarsit ar putea alege cu ochii inchisi, fiindca ar putea iubi si rabda pe oricine. Acesta e cazul ideal. Nu cred ca exista cineva care sa nu aiba nicio pretentie de la celalalt. Dragostea din casatorie nu este o dragoste strict altruista, cel putin nu de la inceput.

Se pune insa accentul in mod exagerat pe problema alegerii persoanei potrivite. Toti si toate isi creioneaza partenerul ideal. Putini scot in evidenta latura utopica a fenomenului. As indrazni sa afirm ca pentru succesul in cuplu, poate mai important decat a formula asteptari,
este aspectul formarii proprii ca familist.

De bun simt ar fi sa admitem ca orice om are patimi sau macar mici nedesavarsiri.  Este firesc sa ai in vedere cateva criterii de baza pe care vrei sa le indeplineasca persoana dorita, dar ceea ce vine la pachet cu acestea trebuie suportat. Nu spera neaparat ca in timp lucrurile vor evolua in directia pe care o vrei tu. S-ar prea putea sa se intample exact contrariul.

Cheia succesului este ca, dupa ce ai gasit omul pe care il cautai, sa te pregatesti tu sa fii cat mai compatibil cu eventualele lui neajunsuri. Nu spun sa nu comunici standardele tale privitoare la relatie, dar ai grija sa nu distrugi relatia facand asta.

Unii oameni sunt dispusi sa se dezvolte, sa progreseze alaturi de tine, altii nu pot trece de egoismul lor, sau cel putin nu in ritmul dorit de tine.Pune.ti in inima ca va fi nevoie de mule ori de taierea voii proprii pentru a mentine pacea.

In casnicie nu facem doar ceea ce simtim si ceea ce vine de la sine. Chiar si in dragoste, adesea ne silim firea noastra cazuta. E un cuvant greu de infaptuit. Aceasta este una dintre nevointele mireanului: a oferi dragoste chiar si atunci cand nu mai ai. Putinele momente in care am facut asa stau marturie ca numai astfel poti trece corect ariditatea unor perioade dificile. Lucrarea aceasta  aduce in timp multa dragoste adevarata intre soti.

De cand cu Elena...

...mi-am pierdut aproape cu totul avantul la rugaciunea de cerere a vreunui lucru pamantesc. Nu ca n-as mai avea dorinte lumesti sau voie proprie. Pur si simplu nu vad sensul de a mai face un canon sau o nevointa speciala pentru a il indupleca pe Dumnezeu in vreo privinta. 

Atat de mult as fi vrut ca ea sa fie sanatoasa, si totusi Domnul a binevoit sa o cheme la vesnicele lacasuri... Nu a contat deloc voia mea. De ce mi-as mai incorda vreodata puterile sufletesti pentru vreun lucru mai de nimic decat viata copilului meu?

Cea mai adevarata stare este aceea de "faca-se voia Ta",  asteptand cu frica si cu cutremur sa se faca lucrarea Domnului cu si prin mine. Maiestria sta in a accepta cu seninatate tot ce vine asupra-mi si mai ales in a nu ma tulbura de frica pentru ce va urma.

Partea mea e sa am grija sa imi curatesc vasul pe dinauntru pentru ca la carma corabiei mele sa stea Hristos. In rest, toate celelalte cate imi sunt folositoare cu adevarat se vor adauga. Si pe toti care imi cer sa ma rog pentru ei ii las la picioarele Lui, ca El sa iconomiseasca totul mai bine decat prin directivele neghioabe pe care i le-as putea trasa eu exprimand vreo cerere mai articulata.

Roade

"Daca nu impodobesc rugaciunea noastra smerita cugetare, simplitatea si bunatatea, rugaciunea aceasta, sau mai bine zis paruta rugaciune, prea putin ne poate folosi. Si nu spunem aceasta numai despre rugaciune, ci si despre orice osteneala si stradanie: a fecioriei, a postului, a privegherii, a cantarii, a slujirii si a oricarei lucrari savarsite de dragul virtutii. Daca nu vedem in noi rodurile dragostei, pacii, bucuriei, simplitatii, smeritei cugetari, blandetei, nevinovatiei, credintei, indelungii rabdari si cugetul prietenos, rabdam ostenelile fara de niciun folos. Caci ostenelile primim sa le rabdam pentru folosul rodurilor. Deci daca nu se afla in noi rodurile dragostei, fara de indoiala ca e de prisos lucrarea.
...
Deci ostenelile si straduintele sa se socoteasca ceea ce sunt, adica osteneli si straduinte, iar roadele, roade. Daca insa cineva, din lipsa cunostintei, va socoti ca lucrarea si osteneala sa sunt roduri ale duhului, sa afle ca se amageste si se inseala si fiindca socoteste astfel se lipseste de roadele cu adevarat mari ale Duhului."

Filocalia 5, Parafraza in 150 de capete a sf  Simeon Metafrastul la cele cinzeci de cuvinte ale sf Macarie Egipteanul, nr22

Despre manie...

...de aici

Barfele...

...au existat dintotdeauna si se pare ca nu sunt letale, asa ca, pe principiul ca tot ce nu te omoara te intareste, le consider ca pe un vaccin anti slava desarta 😄

(din "Idiotul")

Eliptica

Mi-a spus aproapele ca sunt idioata(pe bune, chiar mi-a spus😊)

Si m-am simtit ultrajignita, m-am enervat, i-am zis ca nu permit sa mi se vorbeasca asa, ca sunt adepta decentei, etc.

Apoi am pus putin tacere si am reflectat asupra mea. Nu cumva are dreptate? Si am descoperit cu tristete ca, intr-adevar, luand in considerare intregul meu univers interior, cu tot ce hranesc si incalzesc acolo, cuvantul "idioata" e chiar indulgent.

Nu am putut sa nu ma duc la aproapele sa ii spun si lui cat adevar graieste fara sa isi dea seama. Macar atata demnitate sa am, sa recunosc acest lucru.

PS Am avut aceasta deschidere, pentru ca este vorba despre un aproape cu o intelegere mai adanca a lucrurilor.

Ce rabda...

...alte femei cunoscute (nu stiu de ce, dar exemplele din carti nu au asa impact) ma ajuta enorm sa nu mai cartesc niciodata fata de sotul meu. Sunt in biserica familii unde femeile se sfintesc prin multa suferinta. Nu stiu ce pacate au ele la activ si nici ce raspuns vor da barbatii lor la judecata, dar stiu ca nu as putea duce grosolanii ca acelea pe care le aud.

Mama de cinci copii, gravida cu al saselea, batuta de socri sau lovita de sot pe temeiul vorbelor spuse de ei,  nu are parte niciodata de o atitudine protectoare din partea lui. Si sta cu el si il ingrijeste si il iubeste!!!
Altele se confrunta cu ispita pornografiei si sunt jignite cum ca nu sunt la inaltime. Am intrebat pe una dintre ele de ce mai sta cu el si mi-a spus ca simte ca trebuie sa faca rabdare si vrea ca toata suferinta ei sa o converteasca intr-o jertfa inaintea lui Dumnezeu pentru copii.
Un parinte mi.a povestit de mama lui pe care o dadea sotul afara din casa cand se enerva, cu tot cu cei 12 copii, chiar si iarna sa fi fost.

Mai deschideti careva gura, ca nu sunteti intelese, ascultate si nu primiti flori? Eu, una, ma simt mica si netrebnica, eu, care nu am primit o palma toata viata si care ma deranjez daca vreodata barbatul se arata mai jovial cu strainii decat acasa.

Nu ma pot abtine insa sa nu ma intreb cum gestioneaza duhovnicii cazul celui insensibil din familie...

PS Nu sunt pentru a nu comunica standardele si asteptarile tale de la partener, dar unde el nu se poate schimba, si vine vorba de rabdare, cred ca ajuta sa te uiti imprejur sa constientizam ce cruce usoara avem de dus.

Ce numesc eu...

... atac dracesc: o tulburare care vine in anumite conditii si se intinde ca un foc de paie, stricand linistea interioara si lasand pustiu in suflet. E uimitor cum, desi evolueaza atat de tipic, nu ma prind decat dupa ce raul fost facut.

De obicei este precedata de vreo sfestanie sau vreo spovedanie periculoasa :) facuta de parintele meu sau de vreo marturisire a lucrarilor lui Dumnezeu. Poate aparea dupa orice forma de propovaduire a Adevarului, dupa orice succes in a face pace intre oameni sau in a sfatui pe calea cea dreapta pe cineva - pe scurt toata fapta cea buna care atrage invidia diavoleasca. 

Ma cuprinde in mod obisnuit inca din timpul somnului sau imediat dupa trezire, pana sa apuc sa fac obisnuitele inchinaciuni in duh cu care imi incep ziua.

Se instaleaza ca o stare de iritabilitate extrema. Reactionez interior prost la ganduri care in mod obisnuit nu ma destabilizeaza. Pe langa asta, desi nu am motive fizice sa imi fie rau, dar ma cuprinde o neputinta inexplicabila combinata cu cartire si intristare. 

Trec apoi la etapa urmatoare. Ma bosumflu, intep, reprosez si critic pana reusesc sa mai inflamez pe cineva (persoana favorita si la capitolul asta este tot sotul, bineinteles😊) Marturisesc cu rusine ca pana la varsta asta nu am reusit sa am atata stapanire de sine incat sa nu revars nimic in exterior din ceea ce ma bantuie. Dupa ce trece la el "buna-dispozitia" ma linistesc ca prin minune si mi se pare absurda atitudinea mea, as vrea sa intorc timpul inapoi, dar nu se mai poate.

Pe scurt, cam asa isi bate vrajmasul joc de preotesele fara minte, ca sa ii necajeasca prin ele si pe slujitorii casei Domnului. Recunoaste careva scenariul?

Ce asteptari...

...am avut eu de la sotiorul meu, ca protagonista a unor scenarii de sarcini horror cu tot cortegiul de manifestari psihologice aferente dezechilibrului hidro-electrolitic si hormonal.

• sa stea cat mai mult timp cu mine, ca sa nu ma simt parasita, ci sa vad ca imi e alaturi in ceea ce am construit impreuna
• de vreme ce eu pot sa stau la pat cu lunile, nu mi se pare drastic ca el sa renunte la orice plecari facultative, fiindca prezenta lui langa mine efectiv ma ajuta psihologic enorm sa inteleg ca nu m-am angajat  sigura pe acest drum greu
• sa ma ingrijeasca, sa incerce sa imi procure ceea ce pot inghiti, sa imi faca masaj, ceaiuri, comprese reci etc
• sa se roage pentru mine cu durere, ca pentru trupul sau si sa ma inconjoare cu multa afectiune
• sa aiba grija de ceilalti copii si sa incerce sa reduca pe cat e posibil impactul pe care suferinta mea il are asupra lor, incurajandu-i ca totul va fi bine dupa un timp
• sa ma inlocuiasca la treburile casnice atat cat ii permite timpul liber sau sa accepte ajutor de la o persoana de incredere
• sa ma lase sa fiu eu cea care decide cand sa reluam relatiile intime, de vreme ce eu sunt cea care trebuie sa poarte in trup aceste suferinte la limita mortii

Treaba asta cu sarcinile toxice a iesit din cutia Pandorei si ne-a lovit frontal fara de veste pe amandoi.
Sa nu ma comentati cu ce se face si ce nu, ca in perioadele acelea nu eram eu cea de toate zilele.
Faptul ca le-am prezentat aici ca asteptari sa nu va bage in ispita de a deduce daca s-a ridicat totusi la standardele mele. Suntem totusi impreuna😊 inca.

O investitie...

...care imi usureaza mult existenta, avand in vedere ca pana acum uscam rufe de la noua oameni in casa. Gradul de umiditate din apartament e mult mai aproape de normal. In plus, economisesc timpul in care stateam sa le intind si micsorez mult intervalul in care o rufa murdara poate fi din nou folosita. Nu imi dau seama de gradul de uzura al hainelor datorat strict uscarii automate, dar drept sa spun nu ma prea intereseaza, fiindca nu avem o vestimentatie pretentioasa de zi cu zi.

Desi stau acasa...

...cu copiii, tot simt ca nu petrec destul "timp de calitate" cu cei mai mici: ori am treaba ori dadacesc dupa cei mai mari.
Acum ca vine iarna, sper ca eu si Gheorghita sa avem mai mult timp doar pt noi doi, sa ne imprietenim si sa ne iubim :)

"Sa nu se uite la trup...

...ca este trecator". Ba eu am invatat din viata mea cat e de important sa te uiti la trup si aici am in vedere in primul rand sanatatea lui, pentru ca acesta e pamantul in care vor fi rasaditi copiii tai. Indraznesc sa subliniez un aspect controversat in mediul ultra-ortodox, crescut pe langa manastiri, in care oamenii casatoriti se inchipuie a fi cuviosi si cuvioase: preocuparea pentru latura estetica a corpului.

Sigur ca o femeie crestina pune grija pentru frumusetea sufleteasca pe primul plan si stie ca aceasta e responsabila de sanatatea casniciei, dar nu ne putem preface ca suntem fara de trup. Asa cum atunci cand gatesti te ingrijesti ca mancarea pe care o faci sa fie gustoasa si aspectuoasa pentru a fi mancata cu placere de ceilalti membri ai familiei, tot asa este necesar sa te straduiesti ca aspectul tau exterior sa fie placut atat pentru sot, cat si pentru copii (chiar si copiii ies din zona de comfort alaturi de o mama slampata).

Mai ales in cuplurile care se vor duhovnicesti am simtit o atitudine gresita din partea femeilor. De ce? Partial pentru ca mizeaza pe fidelitatea din motive religioase a barbatilor lor si nu isi pun problema concurentei, asa cum e ea in jungla atee. "Nu are incotro, tot la mine trebuie sa vina" (asta e citat din discutia cu o preoteasa evlavioasa dealtfel). De acord, dar e de datoria ta sa incerci pe cat poti sa ii fii pe plac, ca sa il ajuti in lupta cu ispita desfranarii care este atat de mare in zilele noastre. Nu te supara, dar cauta in spatele atitudinii tale si vei gasi acolo multa lene si delasare.

Mai este si tipul deznadajduit. Si eu m-am incadrat un timp aici. Sarcinile modifica aspectul corporal atat de mult incat ai impresia ca niciodata nu vei mai avea un aspect agreabil. Cu riscul de a ma repeta, marturisesc ca am avut efectiv un soc atunci cand mi-am privit abdomenul dupa prima nastere. Bine, dupa un timp, situatia s-a ameliorat considerabil, dar intre primii patru copii am avut o burtica mereu suspectata de straini ca fiind o sarcina. Ceea ce vreau sa spun este ca nu e ok sa nu incerci nimic pentru a remedia. Putin sport, putina dieta dau ceva rezultate daca esti consecventa si nu ai vreo boala endocrina pe fundal.

Pe langa ceea ce intreprinzi fizic pentru corpul tau, conteaza enorm sa te eliberezi de complexe si sa fii degajata mental in ceea ce priveste evolutia curbelor tale. Nimic nu e mai atragator decat dezinvoltura. Mai ales daca esti o multimamica, priveste-ti corpul si invata sa il vezi altfel si sa pretuiesti felul in care viata care a izvorat din pantecele tau a lasat urme adanci. Nu te gandi strict la elementele vizuale pe care nu le mai poti influenta si fii constienta ca ele au o pondere redusa in sarmul personal comparativ cu imaginea ta in dinamica (zambet cald, mimica bine-dispusa, gesturi afectuase, miscari gratioase etc).


Am scris toate astea pentru ca eu cred ca nu exista femeie pe care sa nu o intereseze deloc cum arata. Cand spun asta ar trebui sa bag si un disclaimer prin care sa arat ca nu iau in discutie maicile si nici pe cele atinse de vreo tulburare psihica.  Am simtit  nevoia sa completez ca pe manualele cu instructiuni tehnice: acest lucru e normal si nepericulos 😊 chiar si pentru cele care sunt in biserica.

Si pentru ca nimic nu e mai convingator decat exemplul personal, postez doua fotografii pe care mi le-a facut Grigo in septembrie, pe cand eram impreuna internati si se plictisea grozav. Imi pare rau ca nu gasesc acum si una before, de cand aveam vreo 90 de kg.

Cauti...

...o femeie inteleapta? Atunci, nu te uita dupa diplome sau functii sociale cate are, ci dupa cuvantul Scripturii, caut-o la ea acasa, in familie. Are barbatul ei inima vesela, e implinit alaturi de ea? Cum o priveste? Copiii sunt pe calea cea buna a invataturilor bisericii? Le arata dragoste si blandete, desi ii tine si in frau cu asprime? Casa ii e ingrijita si simti o atmosfera calda cand ii pasesti pragul? Ea se osteneste pentru toate cu drag sau carteste?

Se prea poate sa n-o gasesti printre desteptele acestei lumi. Caminul e academia care o valideaza in calitate de femeie, restul sunt praf in ochi. Toate celelalte realizari raman cumva in urma, dar maiestria cu care isi indeplineste misiunea complexa in familie propulseaza femeia in vesnicie.

Convorbire:

"Blagosloviti, parinte! Ma duc si eu acasa." "Unde pleci? Nu stii tu traiul de acasa?" Nu pot suporta sa aud astfel de replici. Mi se par atacuri subversive la adresa familiei. Fiindca sunt spuse spontan pot fi mult mai influente decat ceea ce se aude la predica...

Nu ma distreaza deloc nici umorul pe teme conjugale. Lumea spune glume despre cum se inseala reciproc, despre cat de satui sunt unul de celalalt, despre cum il tine nevasta sub papuc pe barbat, despre cat munceste ea in timp ce el sta la televizor, despre cat e ea de cheltuitoare si el atasat de masina si despre multe alte cuie din talpa casniciilor contemporane.

Eu nu inteleg cum unii pot sa rada de ceva ce pentru altii e izvor de suferinta. Hazul de necaz nu e neaparat vindecator. Ironia poate amplifica o situatie dificila preexistenta si, ceea ce e mai grav, poate avea un rol formator asupra cuplurilor. Nici nu pasesc bine pragul cununiei ca sunt intoxicati cu preconceptii sumbre despre armonia pe termen lung.

Oamenii trebuie incurajati in calatoria lor fiindca adevarata implinire in casatorie  chiar este accesibila. Ne impiedica de la aceasta doar departarea de poruncile evanghelice. Daca nu poti sa marturisesti din suflet acestea, macar nu distruge nadejdea tinerilor care pun inceput bun.

Erotismul...

...este o forta extrem de puternica. Depaseste uneori intensitatea instinctului de conservare. Pentru a ilustra aceasta idee, este relevant ce se petrece in familiile cu frica de Dumnezeu: unii infrunta saracia, lipsa de spatiu sau chiar diagnostice amenintatoare de viata, dar nu au masura de a merge pe calea cea stramta a abstinentei. Pur si simplu prefera alte greutati pentru a nu se lipsi de manifestarile trupesti ale dragostei.

Sunt totusi oameni puternici. Isi duc cu smerenie crucea nasterii de prunci. Nu se poate spune nici ca si-au dorit al zecelea copil, dar il primesc din mana Domnului cu dragoste desi material venirea lui pe lume ii stramtoreaza.

 Infranarea de la relatiile conjugale nu e accesibila oricui. Toti cei care m-au abordat vreodata cu intrebari penibile despre cati copii mai am de gand sa fac au venit cu cel putin cu solutii contraceptive, ba chiar au indraznit sa aduca in discutie avortul. Nu concepea vreunul alta strategie. De aceea sfatuiesc pe toata lumea sa nu acorde nicio importanta eventualelor hartuiri pe tema asta. Vin din partea unor oameni care traiesc pe alte coordonate si care, chiar daca frecventeaza biserica, habar nu au cu ce se mananca viata crestineasca. Nu permiteti nimanui sa va judece din exterior chestiuni atat de intime.

O poezie

Primita de curand, de la un suflet sensibil, miscat de suferinta Elenei

Blogul acesta...

...e una dintre micile mele bucurii. E un coltisor in care ma retrag pentru a ma relaxa. Desi ar putea parea si ca o deschidere la lupta de idei in camp deschis, nu ma centrez pe confruntari de genul acesta pentru ca nu prea cred in schimbari ale oamenilor prin polemica. Prin fereastra lui comunic de fapt cu oameni cu care rezonez. Pe unii dintre ei ii simt chiar ca ne iubesc, de aceea nu pot posta oricand in acest spatiu de intalnire virtuala.

Cand nu scriu pe blog perioade indelungate este pentru ca sunt in suferinta, si aici ma refer in special la suferinte duhovnicesti. In ultimul timp am avut parte de multe incercari, din care zic eu ca am iesit mai caliti. Cele mai greu de purtat au fost isipitele din interior ale casniciei, mai ales ca varsta asta de 40 de ani am simtit.o ca pe o varsta a bilantului si a redefinirii personale. Toate astea fiind pe fondul decesului unui copil si al depresiei celor din jur, am simtit deseori ca sunt singura care mai tine steagul sus si se lupta cu morile de vant. A trebuit sa dau de unde nu mai aveam, sa ofer lumina din mijlocul intunericului, sa nu imi pese de ceea ce simt si sa ma ocup exclusiv de ceea ce au ceilalti nevoie sa primeasca. In putinatatea mea sufleteasca mi s-a parut cel putin istovitor.
Si fiindca ochii sunt poarta catre suflet adaug doua selfie-uri pe care mi le-am facut in momente diferite, ambele de intensitate emotionala negativa maxima. De ce mi le.am facut? Pentru ca am vrut sa le tin minte si sa am de ce ma bucura ca voi fi scapat de bantuiala potrivnica

Realizarea...

...anului pentru Grigo

pluta

Pentru noi viata merge inainte, cu bune si rele, chiar daca nu ne mai vine sa zambim la fel de larg cand ne strangem laolalta pentru fotografii de familie.

Varicela/oreion

Dupa plecarea Elenei le-au  facut pe amandoua. A fost mult mai usor decat ma asteptam. Eu imi amintesc ca am bolit ceva mai mult in copilarie. Singura problema erau ispitele mele de gand despre posibilele complicatii.

Grigo a avut la varicela mai multe pusee de febra mare, de-a lungul unei saptamani intregi, a avut vezicule mari si prurit moderat. A ramas cu un semnulet pe obrazul drept, dar ma declar multumita de autocontrolul de care a dat dovada. Gheorghita a avut febra doar inainte de eruptie, veziculele au fost mici, inconjurate de eritem si nu s-a scarpinat deloc.

La oreion Grigo a avut decat o zi durerile specifice, dar tumefactia aproape a lipsit. Gheorghita a avut si un 37°C, doar o data si nu s-a plans ca il doare ceva. Cel mai greu a fost de Ionut, ca e mai batran😊. Febra mare, o zi da, doua ba, varsaturi si dureri de cap. Dureri intai la patotida stanga, apoi la dreapta, apoi chiar si pe submandibulare. Durerea o simtea inclusiv pe ductul Stenon, pana in dreptul molarului al doilea.

In afara de acestea doua au mai facut si o draguta de viroza de o saptamana cu temperaturi pana la 40 de grade. Simtim ca traim!

S-au implinit...

...cele 40 de zile de la adormirea Elenei. Asa arata mormantul initial. Apoi niste omuleti iubitori de frumos au luat unele ghivece. Celelalte s-au ofilit, cu toate stradaniile noastre de a le mentine in viata.
Cand aducem ceva la cimitir, totdeauna trebuie sa tinem cont ca lucrurile frumoase tenteaza. Aceasta e una dintre realitatile cele mai blande care tin de pompe funebre.

O alta fata nevazuta este conflictul teritorial. Spre apus mormantul Elenei se invecineaza foarte aproape cu mormantul unui baiat de 16 ani. Asta pentru ca parintii copilului nu au pastrat aliniamentul cu celelalte cavouri. Pe motivul acesta am avut parte nu numai de blesteme si injuraturi, ci si de accesele de violenta ale doamnei respective care s-a racorit tragand sa rupa crucea Elenei si dand cu picioarele in caramizi.

Trebuie sa fii de piatra sa nu te atinga toate aceste uraciuni.

Alt cuvant despre moarte...

...de la sf Ioan Gura de Aur

Despre micuta Maggie...

Colac