De cand cu Elena...

...mi-am pierdut aproape cu totul avantul la rugaciunea de cerere a vreunui lucru pamantesc. Nu ca n-as mai avea dorinte lumesti sau voie proprie. Pur si simplu nu vad sensul de a mai face un canon sau o nevointa speciala pentru a il indupleca pe Dumnezeu in vreo privinta. 

Atat de mult as fi vrut ca ea sa fie sanatoasa, si totusi Domnul a binevoit sa o cheme la vesnicele lacasuri... Nu a contat deloc voia mea. De ce mi-as mai incorda vreodata puterile sufletesti pentru vreun lucru mai de nimic decat viata copilului meu?

Cea mai adevarata stare este aceea de "faca-se voia Ta",  asteptand cu frica si cu cutremur sa se faca lucrarea Domnului cu si prin mine. Maiestria sta in a accepta cu seninatate tot ce vine asupra-mi si mai ales in a nu ma tulbura de frica pentru ce va urma.

Partea mea e sa am grija sa imi curatesc vasul pe dinauntru pentru ca la carma corabiei mele sa stea Hristos. In rest, toate celelalte cate imi sunt folositoare cu adevarat se vor adauga. Si pe toti care imi cer sa ma rog pentru ei ii las la picioarele Lui, ca El sa iconomiseasca totul mai bine decat prin directivele neghioabe pe care i le-as putea trasa eu exprimand vreo cerere mai articulata.