... sau lucrezi cu jumatati de masura in indatoririle familiale nu te astepta sa iti fie primit la Domnul altceva la schimb, si nici nu te amagi ca ti se va da iertare fara pocainta tintita, cu durere pe masura greselii.
In lipsa de scrieri cu specific mirenesc se pot converti idei din invataturi scrise de calugari in folosul vietuirii in familie.
Wednesday, January 30, 2019
Tuesday, January 29, 2019
Cum vi se pare...
...ideea de a initia un demers juridic prin care sa cerem reformularea exprimarii din "certificat de deces" in "certificat de trecere la cele vesnice" (sau orice sintagma similara) pe motiv ca noi nu credem ca omul trece in nefiinta, prin urmare ne simtim ofensati sa ni se inmaneze un act referitor la cei dragi in care se mentioneaza ca sunt morti?
Asa cum altii se simt ofensati de urarea "Craciun fericit!" sau "Hristos a inviat!" in mass-media, altii sunt stingheriti la "gender" de faptul ca mai sunt inca toalete separate pentru sexe diferite, altora le stau in gat crucile din spatiul public, si noi ne simtim ofensati de o multitudine de ateisme si paganisme pe care ni le servesc stapaniile acestei lumi.
Ideea nu este a mea. As fi fost doar interesata sa iau pulsul comunitatii crestine cu care comunic on-line. Mie mi se pare o dorinta legitima, dar sunt sceptica in privinta succesului unei eventuale operatiuni concrete in acest sens.
Asa cum altii se simt ofensati de urarea "Craciun fericit!" sau "Hristos a inviat!" in mass-media, altii sunt stingheriti la "gender" de faptul ca mai sunt inca toalete separate pentru sexe diferite, altora le stau in gat crucile din spatiul public, si noi ne simtim ofensati de o multitudine de ateisme si paganisme pe care ni le servesc stapaniile acestei lumi.
Ideea nu este a mea. As fi fost doar interesata sa iau pulsul comunitatii crestine cu care comunic on-line. Mie mi se pare o dorinta legitima, dar sunt sceptica in privinta succesului unei eventuale operatiuni concrete in acest sens.
Cata vreme...
... o fi normal ca un copil sa pastreze pentru a-si manifesta afectiunea in interactiunea cu mama lui sau ca rutina inainte de culcare gesturi stereotipe formate din perioada alaptarii? Cine ar trebui sa initieze stoparea acestui tip de comportament, mama sau copilul?
Inca nu am avut timp sa caut pe net despre asta si nici nu am citit pana acum ceva sugestiv. Daca aveti la indemana vreun link despre asa ceva as fi interesata sa citesc o opinie bazata pe statistici.
Ma gandesc insa ca daca insasi intarcarea ar trebui sa fie dictata de copil, sa astept ca el sa simta ca a trecut intr-o etapa in care se poate desprinde fizic/emotional de san, probabil si ticurile astea trebuie lasate pana cand copilul constientizeaza ca ii sunt de prisos.
Mie imi e greu sa suport aceste reminiscente pruncesti nu numai fiindca sunt incomode ci si pentru ca sunt iesite din tiparele (cu care mintea mea e obisnuita) de exprimare a atasamentului matern la un copil de varsta scolara.
Inca nu am avut timp sa caut pe net despre asta si nici nu am citit pana acum ceva sugestiv. Daca aveti la indemana vreun link despre asa ceva as fi interesata sa citesc o opinie bazata pe statistici.
Ma gandesc insa ca daca insasi intarcarea ar trebui sa fie dictata de copil, sa astept ca el sa simta ca a trecut intr-o etapa in care se poate desprinde fizic/emotional de san, probabil si ticurile astea trebuie lasate pana cand copilul constientizeaza ca ii sunt de prisos.
Mie imi e greu sa suport aceste reminiscente pruncesti nu numai fiindca sunt incomode ci si pentru ca sunt iesite din tiparele (cu care mintea mea e obisnuita) de exprimare a atasamentului matern la un copil de varsta scolara.
Monday, January 28, 2019
Aud...
...despre Inaltul Teofan ca ar fi fost la o inaugurare a unei sinagogi din Iasi unde a facut afirmatii smintitoare pentru cei care tin la pastrarea neatinsa a adevarului de credinta. Am si vazut ca a fost filmat prinzandu-se intr-un dans cu tenta religioasa.
Ce parere am? Ma intristeaza cand se intampla evenimente care produc tulburare in Biserica. Am incredere insa ca portile iadului nu o vor birui.
Nu vreau sa emit judecati la adresa niciunui ierarh. Sunt doar o femeie si nu am primit pana acum nicio descoperire speciala de a vorbi impotriva vreunui ierarh si nici nu simt acest imbold launtric de a face ordine in cler analizand faptele cuiva anume. La modul general stim cu totii recomandarile sfintilor parinti despre cum sa ne osebim de lumea ereticilor. Cum gandeste fiecare arhiereu sa puna in aplicare in duh aceste povete in conditiile sociale contemporane care necesita multa diplomatie, cat din atitudinea lor reprezinta o cadere reala si cat se caiesc ulterior stie doar Dumnezeu.
Sincer, eu imi iubesc biserica-mama si nu vreau sa fac ceva care, potrivit invataturilor ei, ma raneste si pe mine si pe cei carora ma adresez. De aceea prefer sa fac curatenie in ograda proprie, sa analizez fapte in mare si nu oameni, sa imi canalizez gandurile si energia spre lucruri concrete asupra carora pot avea o influenta reala. In principiu, ma odihnesc foarte mult cuvintele sf Serafim, care ma indeamna sa pastrez pacea in sufletul meu caci asa se vor mantui mii in jurul meu.
Daca aveti o neliniste postiti si rugati-va pentru biserica si pt Ips Teofan, vorbiti cu duhovnicii vostri si luati binecuvantare sa il comentati si in tot ceea ce faceti fiti atenti la miscarile inimii si mergeti pe firul iubirii de oameni.
Cam asta ar fi parerea mea. Ma iertati, imi rezerv dreptul sa nu raspund la comentarii care simt ca ma someaza indirect sa am o anumita atitudine, sa folosesc un anumit ton acuzator fata de cineva. Pur si simplu stilul acesta nu ma reprezinta.
Ce parere am? Ma intristeaza cand se intampla evenimente care produc tulburare in Biserica. Am incredere insa ca portile iadului nu o vor birui.
Nu vreau sa emit judecati la adresa niciunui ierarh. Sunt doar o femeie si nu am primit pana acum nicio descoperire speciala de a vorbi impotriva vreunui ierarh si nici nu simt acest imbold launtric de a face ordine in cler analizand faptele cuiva anume. La modul general stim cu totii recomandarile sfintilor parinti despre cum sa ne osebim de lumea ereticilor. Cum gandeste fiecare arhiereu sa puna in aplicare in duh aceste povete in conditiile sociale contemporane care necesita multa diplomatie, cat din atitudinea lor reprezinta o cadere reala si cat se caiesc ulterior stie doar Dumnezeu.
Sincer, eu imi iubesc biserica-mama si nu vreau sa fac ceva care, potrivit invataturilor ei, ma raneste si pe mine si pe cei carora ma adresez. De aceea prefer sa fac curatenie in ograda proprie, sa analizez fapte in mare si nu oameni, sa imi canalizez gandurile si energia spre lucruri concrete asupra carora pot avea o influenta reala. In principiu, ma odihnesc foarte mult cuvintele sf Serafim, care ma indeamna sa pastrez pacea in sufletul meu caci asa se vor mantui mii in jurul meu.
Daca aveti o neliniste postiti si rugati-va pentru biserica si pt Ips Teofan, vorbiti cu duhovnicii vostri si luati binecuvantare sa il comentati si in tot ceea ce faceti fiti atenti la miscarile inimii si mergeti pe firul iubirii de oameni.
Cam asta ar fi parerea mea. Ma iertati, imi rezerv dreptul sa nu raspund la comentarii care simt ca ma someaza indirect sa am o anumita atitudine, sa folosesc un anumit ton acuzator fata de cineva. Pur si simplu stilul acesta nu ma reprezinta.
Copiii nu inteleg....
...ca interdictiile pe care le punem sunt spre binele lor, ca adesea ne este si noua greu sa ii lipsim de placerea momentului si ca o facem doar spre binele lor.
Mie uneia cel mai greu imi vine sa suport resentimentele de moment ale copiilor. Desi stiu ca nu sunt profunde, nu pot sa imi protejez inima de durerea pe care o simt cand ii vad intorsi impotriva mea.
Grig a fost destul de avariat dupa gripa (dupa 1 ianuarie): dupa ce a terminat de bolit gripa in sine a mai facut o tura de subfebrilitati cu dureri de urechi vreo doua zile si dupa ce i-au trecut si astea a tras de o laringita cumplita cum nu a avut nici ca sugar.
La o zi-doua dupa ce a scapat si de laringita tinea mortis sa mearga cu tati la parohie intr-o sambata. La noi in biserica e tare frig si mai erau si cateva pomeniri de facut in cimitir. Nu puteam sa il scot inca, fiindca era si slabit si nici nu se odihnise in noptile trecute din cauza laringitei.
S-a suparat foarte tare pe mine, fiindca nu iesise de multa vreme din casa si nu intelegea, cu toate explicatiile mele, ca nu e indicat sa respire aer rece asa curand si nici sa stea ore in sir cu picioarele inghetate.
Era evident ca ma uraste pentru ca nu cedasem la insistentele lui. L-am auzit bombanind: "Cand ma fac mare nu mai tin nicio poza de-a ta." M-am facut ca nu aud, dar m-am mahnit mult. Bineinteles ca pana a doua zi si uitase de conflict, eram iar "mamita" cea draga.
De data asta a fost vorba de un pericol pentru sanatatea trupeasca, cu implicatii concrete, previzibile. Mai greu e cand trebuie sa te ocupi de pericole mai putin palpabile ce vizeaza sanatatea sufleteasca.
Inteleg perfect frustrarea parintilor care nu se simt in stare sa interzica sau sa limiteze factori care influenteaza negativ gandirea si sentimentele copiilor. Ideal ar fi sa ii putem elimina total. Daca nu putem, macar sa tragem spre binele duhovnicesc cat de mult putem (tinand cont de intensitatea adictiei copilului cat si de intristarea pe care o putem duce in perioada in care el se revolta).
E si in aceasta confruntare de forte o "ne-vointa" 😊 pe care parintele o face si care cred ca ii este placuta lui Dumnezeu.
Mie uneia cel mai greu imi vine sa suport resentimentele de moment ale copiilor. Desi stiu ca nu sunt profunde, nu pot sa imi protejez inima de durerea pe care o simt cand ii vad intorsi impotriva mea.
Grig a fost destul de avariat dupa gripa (dupa 1 ianuarie): dupa ce a terminat de bolit gripa in sine a mai facut o tura de subfebrilitati cu dureri de urechi vreo doua zile si dupa ce i-au trecut si astea a tras de o laringita cumplita cum nu a avut nici ca sugar.
La o zi-doua dupa ce a scapat si de laringita tinea mortis sa mearga cu tati la parohie intr-o sambata. La noi in biserica e tare frig si mai erau si cateva pomeniri de facut in cimitir. Nu puteam sa il scot inca, fiindca era si slabit si nici nu se odihnise in noptile trecute din cauza laringitei.
S-a suparat foarte tare pe mine, fiindca nu iesise de multa vreme din casa si nu intelegea, cu toate explicatiile mele, ca nu e indicat sa respire aer rece asa curand si nici sa stea ore in sir cu picioarele inghetate.
Era evident ca ma uraste pentru ca nu cedasem la insistentele lui. L-am auzit bombanind: "Cand ma fac mare nu mai tin nicio poza de-a ta." M-am facut ca nu aud, dar m-am mahnit mult. Bineinteles ca pana a doua zi si uitase de conflict, eram iar "mamita" cea draga.
De data asta a fost vorba de un pericol pentru sanatatea trupeasca, cu implicatii concrete, previzibile. Mai greu e cand trebuie sa te ocupi de pericole mai putin palpabile ce vizeaza sanatatea sufleteasca.
Inteleg perfect frustrarea parintilor care nu se simt in stare sa interzica sau sa limiteze factori care influenteaza negativ gandirea si sentimentele copiilor. Ideal ar fi sa ii putem elimina total. Daca nu putem, macar sa tragem spre binele duhovnicesc cat de mult putem (tinand cont de intensitatea adictiei copilului cat si de intristarea pe care o putem duce in perioada in care el se revolta).
E si in aceasta confruntare de forte o "ne-vointa" 😊 pe care parintele o face si care cred ca ii este placuta lui Dumnezeu.
Sunday, January 27, 2019
Saturday, January 26, 2019
Cand ma gandesc...
...la mine in perioada copilariei sau adolescentei, parca ma raportez la o straina. Nu ma regasesc deloc, absolut deloc in ceea ce eram atunci. Si totusi ceea ce sunt astazi s-ar parea ca e cladit pe acea temelie putreda... Sa fie nesimtirea duhovniceasca aceea care ma impiedica sa simt ca atitudinea de atunci imi apartine? Sa fie procesul curatitor si vindecator al spovedaniei? Sa fie Hristos care innoieste firea noastra cea cazuta? Toate trei probabil.
Nu ma inteleg destul de bine in sentimentele astea si m-ar interesa sa stiu care este masura corecta in care trebuie sa ma ingrijorez si sa ma preocupe sa corectez eu derapajele (da, toti trec prin asta, chiar daca noua, parintilor bisericosi, nu ne place) adolescentilor in dotare.
De la sfantul Teofan Zavoratul am retinut ca e ff important sa iesi curat din adolescenta, ca sa nu fii un adult infirm duhovniceste. De la sf Ioan Gura de Aur mi-a ramas ideea minutiozitatii si strictetii pe care o propunea in formarea omului din copil. Foarte greu de lucrat in stilul acesta cazon in zilele noastre, cand copiii pleaca mult de fragezi in lume si tentatiile sunt foarte agresive, abundente si usor, foarte usor accesibile.
In incercarea mea de a tine cat de cat haturile in perioada adolescentei alor mei m-am simtit si ma simt adesea depasita in puterile mele omenesti. Stiu ca nu trebuie sa intind arcul prea tare, dar in acelasi timp nu trebuie sa cobor stacheta foarte jos atunci cand vad un potential duhovnicesc in copii. Mi se pare greu sa intuiesc punctul acesta de echilibru. Foarte mult timp imi ia sa ma gandesc la felul in care sa ii abordez, cum sa le vorbesc ca sa ma inteleaga, fiindca scopul meu principal nu este sa raman eu la carma, ci sa preia ei in mod corect controlul asupra propriei persoane.
O prietena imi cita dintr-o carte de psihologie "parintele trebuie sa fie un timp cortexul copilului". Da, dar pana cand? Trebuie sa iti pregatesti momentul cand sa predai stafeta, caci nu poti proteja copilul la nesfarsit. Treptat, prin deasa si indelunga sfatuire, trebuie pregatita o mentalitate sanatoasa. Intre timp ii sporesti gradul de independenta si asisti la felul in care a inteles sa isi foloseasca libertatea. Informatii despre bine si rau, despre ce se face si ce nu se face au destule. De la o varsta (nu la toti aceeasi) trebuie sa munceasca si singuri, sa se convinga din experienta, sa intre in contact nemijlocit cu Dumnezeu.
E dureros sa fii martorul caderilor propriului copil, dar incurajator sa vezi ca totusi se ridica. Pana acum am inteles ca nu trebuie sa ma panichez de pacatele copiilor, dar nici sa ma descurajez in sfatuire. Am trait impreuna cu cativa dintre ei si felul in care au depasit anumite etape de tulburare si am vazut si lucrarea lui Dumnezeu asupra lor prin diverse conjuncturi pe care le-a trimis in viata lor.
Am citit undeva ca exagerarile unui adolescent sunt de fapt doar experimente de gandire, o calibrare necesara a unei identitati in devenire, ca trebuie sa stii sa identifici fanteziile de moment si sa te abtii de la a predica excesiv pe marginea lor (oricum vor trece de la sine) si ca atunci cand il auzi vorbind tampenii nu trebuie sa cazi in capcana de a crede ca e chiar tampit😄. Aducandu-mi aminte de iesirile si mentalitatea mea de altadata cred ca sunt o exemplificare sugestiva pt acest paragraf.
Abia astept sa ii vad mari, sa povestim si sa ne amuzam impreuna de micile lor crize de adolescenti.
Nu ma inteleg destul de bine in sentimentele astea si m-ar interesa sa stiu care este masura corecta in care trebuie sa ma ingrijorez si sa ma preocupe sa corectez eu derapajele (da, toti trec prin asta, chiar daca noua, parintilor bisericosi, nu ne place) adolescentilor in dotare.
De la sfantul Teofan Zavoratul am retinut ca e ff important sa iesi curat din adolescenta, ca sa nu fii un adult infirm duhovniceste. De la sf Ioan Gura de Aur mi-a ramas ideea minutiozitatii si strictetii pe care o propunea in formarea omului din copil. Foarte greu de lucrat in stilul acesta cazon in zilele noastre, cand copiii pleaca mult de fragezi in lume si tentatiile sunt foarte agresive, abundente si usor, foarte usor accesibile.
In incercarea mea de a tine cat de cat haturile in perioada adolescentei alor mei m-am simtit si ma simt adesea depasita in puterile mele omenesti. Stiu ca nu trebuie sa intind arcul prea tare, dar in acelasi timp nu trebuie sa cobor stacheta foarte jos atunci cand vad un potential duhovnicesc in copii. Mi se pare greu sa intuiesc punctul acesta de echilibru. Foarte mult timp imi ia sa ma gandesc la felul in care sa ii abordez, cum sa le vorbesc ca sa ma inteleaga, fiindca scopul meu principal nu este sa raman eu la carma, ci sa preia ei in mod corect controlul asupra propriei persoane.
O prietena imi cita dintr-o carte de psihologie "parintele trebuie sa fie un timp cortexul copilului". Da, dar pana cand? Trebuie sa iti pregatesti momentul cand sa predai stafeta, caci nu poti proteja copilul la nesfarsit. Treptat, prin deasa si indelunga sfatuire, trebuie pregatita o mentalitate sanatoasa. Intre timp ii sporesti gradul de independenta si asisti la felul in care a inteles sa isi foloseasca libertatea. Informatii despre bine si rau, despre ce se face si ce nu se face au destule. De la o varsta (nu la toti aceeasi) trebuie sa munceasca si singuri, sa se convinga din experienta, sa intre in contact nemijlocit cu Dumnezeu.
E dureros sa fii martorul caderilor propriului copil, dar incurajator sa vezi ca totusi se ridica. Pana acum am inteles ca nu trebuie sa ma panichez de pacatele copiilor, dar nici sa ma descurajez in sfatuire. Am trait impreuna cu cativa dintre ei si felul in care au depasit anumite etape de tulburare si am vazut si lucrarea lui Dumnezeu asupra lor prin diverse conjuncturi pe care le-a trimis in viata lor.
Am citit undeva ca exagerarile unui adolescent sunt de fapt doar experimente de gandire, o calibrare necesara a unei identitati in devenire, ca trebuie sa stii sa identifici fanteziile de moment si sa te abtii de la a predica excesiv pe marginea lor (oricum vor trece de la sine) si ca atunci cand il auzi vorbind tampenii nu trebuie sa cazi in capcana de a crede ca e chiar tampit😄. Aducandu-mi aminte de iesirile si mentalitatea mea de altadata cred ca sunt o exemplificare sugestiva pt acest paragraf.
Abia astept sa ii vad mari, sa povestim si sa ne amuzam impreuna de micile lor crize de adolescenti.
Friday, January 25, 2019
O tanara mamica...
...m-a rugat sa ii dau cateva sugestii despre cum sa se descurce in timpul iesirilor (si ea e momentan locatara la bloc, ca si mine) pe afara cu cei doi copii mai marisori dupa ce il va naste pe al treilea.
Imi amintesc ca aveam si eu problema asta inca de cand eram gravida cu nr 3, iar nr 2 avea doi ani si nr 1 inca nu implinise 4. Fara sa vreau sa o descurajez, ci mai degraba sa ii prezint o situatie reala (nu imi place ipocrizia, nu imi place sa ma prezint ca o persoana fara esecuri, cu riscul de a ma expune prea mult din sinceritate) i-am marturisit ca nu am gasit o solutie minune de a face plimbari cu pruncii in deplina armonie.
Cateva idei despre cum sa mai atenueze din stresul iesirilor zilnice am putut totusi sa formulez. Deci:
Imi amintesc ca aveam si eu problema asta inca de cand eram gravida cu nr 3, iar nr 2 avea doi ani si nr 1 inca nu implinise 4. Fara sa vreau sa o descurajez, ci mai degraba sa ii prezint o situatie reala (nu imi place ipocrizia, nu imi place sa ma prezint ca o persoana fara esecuri, cu riscul de a ma expune prea mult din sinceritate) i-am marturisit ca nu am gasit o solutie minune de a face plimbari cu pruncii in deplina armonie.
Cateva idei despre cum sa mai atenueze din stresul iesirilor zilnice am putut totusi sa formulez. Deci:
- Rugaciune: inainte de a iesi inchina-i su cere ferire de ispite, daca apar pe parcurs situatii neprevazute alergi iar la acoperamantul nevazut. Colaboreaza😊 cu ingerul pazitor al fiecarui copil
- Inca de cand esti gravida pregateste situatia prin povestiri, istorioare, fabule (nu tre sa cumperi carti pentru asta, poti imagina chiar tu) din care reiese ca e mai bine pentru copii sa stea pe langa mama si sa asculte de ea.
- Cand ai de facut un drum tine-le atentia captata intr-o conversatie ca sa stea pe langa tine. Sau rontaiti ceva bun dintr-o punguta care e la tine
- Cum spuneam, copilul mai mare are un rol important. In functie de varsta, poate chiar sa il opreasca fizic pe cel mic de la actiuni periculoase sau macar sa il supravegheze si sa te anunte de ceva grav (a bagat in gura un gunoi si tu nu ai observat, fiind cu ochii pe sugar)
- Cuplarea cu alte mamici prietene la iesirile in parculet si intr-ajutorarea reciproca poate fi de folos.
- Daca gasesti pe cineva cu curte care te accepta in vizita cand si cand, iti va fi mai usor decat in parc, unde trec biciclete sau apar altercatii cu alti copii
- Daca iti permiti, fa drumurile cu masina ca sa ai mai mult timp pt parculet si sa intri acolo cu forte proaspete, nu istovita dupa un drum stresant
- Daca nu, alege trasee ferite, locuri de joaca sigure
- Alege un sistem de purtare sau carucior care sa iti confere maxima libertate de miscare posibila. Eventual ia-le pe amandoua la tine. Nu fi rigida in a crede ca trebuie sa tii sugarul in permanenta atarnat de gatul tau.
- Daca variantele smooth nu merg, tine copilul mai neastamparat cu forta de mana la traversare si in preajma strazilor
- Spune-i la modul cel mai serios (si tine-te de cuvant) ca daca nu te asculta si se pune permanent in pericol, nu ai de ales si veti sta in casa in ziua urmatoare.
- Daca nu ti se pare "inuman" poti folosi (dar nu stiu de unde sa iei) pe strada pentru copiii foarte zburdalnici un sistem de control gen lesa
- Autoanalizeaza-te in ceea ce priveste temerile si vezi sa nu exagerezi cu ingradirile din cauza lor. Acesta poate fi un motiv pt care copilul nu te mai baga in seama si nu tine cont nici macar de interdictii esentiale.
- Ai grija sa le asiguri un timp suficient in aer liber. In caz contrar, de prea mult entuziasm ca au fost eliberati in sfarsit din cusca apartamentului, vor fi agitati peste masura.
- Cat timp esti in parc nu ii stresa cu observatii doar fiindca vrei sa faci impresie buna celor care te privesc (sa isi pastreze hainele neatinse, sa nu fie galagiosi). E un moment de relaxare. Lasa-i sa se bucure de el.
- Nu te enerva pe mititel. In mod sigur nu e preocupat sa te scoata din minti, e doar un copil sanatos, curajos si dornic de explorare.
Intalnesc...
... crestine sifonate ca barbatii lor nu sunt suficient de infranati, si asta nu pentru ca au probleme de sanatate sau le e teama de o noua sarcina (sunt persoane mai in varsta) , ci pentru ca din cauza asta ele nu pot fi duhovnicesti la potential maxim.
Hm! Una e sa fii iubitor de curatie si alta este sa reprosezi sotului ca iti impiedica aspiratiile spre o viata suprafireasca sau sa il privezi efectiv de normalitatea conjugala fiindca te-ai plictisit tu inainte de vreme. Cu asa ravna gresit manifestata poti arunca omul in ispita. Daca deja te-ai prins in hora nu ai decat sa mergi inainte.
Ma intreb adesea, gandidu-ma la femeile crestine din vechime, carora sf apostol Pavel le recomanda sa nu se desparta de sotii lor necredinciosi, cum convietuiau cu paganul in aceeasi casa si implicit pat? Si cum unele dintre ele au avut viata sfanta, fara sa fie neaparat mucenicite? Cum se raportau la viata de cuplu? Cum participau din ascultare fata de sot la petreceri paganesti? Cum posteau? Cum isi taiau voia in ceea ce priveste educatia copiilor?
Hm! Una e sa fii iubitor de curatie si alta este sa reprosezi sotului ca iti impiedica aspiratiile spre o viata suprafireasca sau sa il privezi efectiv de normalitatea conjugala fiindca te-ai plictisit tu inainte de vreme. Cu asa ravna gresit manifestata poti arunca omul in ispita. Daca deja te-ai prins in hora nu ai decat sa mergi inainte.
Ma intreb adesea, gandidu-ma la femeile crestine din vechime, carora sf apostol Pavel le recomanda sa nu se desparta de sotii lor necredinciosi, cum convietuiau cu paganul in aceeasi casa si implicit pat? Si cum unele dintre ele au avut viata sfanta, fara sa fie neaparat mucenicite? Cum se raportau la viata de cuplu? Cum participau din ascultare fata de sot la petreceri paganesti? Cum posteau? Cum isi taiau voia in ceea ce priveste educatia copiilor?
Thursday, January 24, 2019
Daca am...
...tevi de cupru pentru reteaua de apa, se contamineaza cumva apa cu Cu pe care o folosesc la gatit si pe care uit/ neglijez sa o filtrez? Conteaza temperatura apei care curge pe teava in acest sens? Ma intreb si eu, ca una care nu prea mai am habar de chimie.
Ce fapte...
Wednesday, January 23, 2019
N-am mai notat...
...de multa vreme perle, desi Ghe e un tun de expresii amuzante si rationamente tipic copilaresti.
- Ma pune sa deschid gura cat pot de mare apoi se apropie si striga catre bebelusul din burta sa ma lase in pace si sa nu mai dea atat din picioare
- L-a alintat cineva "licuriciule". Dezamagit, i-a atras atentia nepriceputului ca licuriciul nu e decat un "tantar cu luminita"
- O patogenie inedita pentru constipatie: "stii tu, mami, ca eu imi iau jucarii cu mine la baie? Ei, o singura data nu mi le-am luat si nu am putut sa fac nimic si ma durea burtica."
- Intre hainutele primite pentru Anastasia a gasit el niste cipici crosetati pe care i-a purtat toata ziua. La culcare am zis sa i-i dau jos. "Nu, ca daca nu mi-i pun viseaza urat picioarele."
- Tata e mai aspru cu ei, mai ales de la cei mici cere o disciplina pe care noi acasa nu le-o impunem. De aceea l-a abordat fara menajamente"Auzi, bunicule, da' tu cand mori, sa mai fiu sef si eu aici la bunica?"
- De obicei mancam in bucatarie si obisnuitul "sarutmana pt masa" se potriveste foarte bine, iar daca ia masa ocazional la birou adapteaza imediat "sarutmana pt birou"
Tuesday, January 22, 2019
Cautati...
...mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua, bineinteles, nu toate mofturile si dorintele desarte, ci atat cat sa nu se intinda coarda neputintelor noastre prea tare.
Dintotdeauna mi-am dorit sa daruiesc lui Hristos orice miscare a fiintei mele, dar mai ales de cand Elena a trecut la cele vesnice si incerc sa ma raportez mai adanc la intelegerea duhovniceasca a vietii. Desigur, am si eu caderile mele, ma mai abat de la linia discernamantului, fie din lipsa de experienta duhovniceasca, fie pentru ca nu am iesit cu totul din robia patimilor.
Dumnezeu este insa milostiv fata de lucrarea mea facuta cu stangacie si m-a facut sa ma bucur nespus aratandu-mi din nou purtarea Lui de grija, prin raspuns imprevizibil la suspinul inimii in nevoile mele omenesti si prin suport concret pentru initiativele pe care noi, ca familie, le aveam in gand.
E clar ca ma simt recunoscatoare fata de binefacatorii mei, dar incerc sa vad in actiunea lor caritabila pronia lui Dumnezeu care ne-a adus laolalta. In felul acesta cred eu ca nici ei nu vor ramane fara rasplata de sus pentru jertfa lor facuta cu mare discretie, si nici eu nu voi cadea in ispita de a imi limita perspectiva la cele pamantesti (care trebuie sa fie chiar si pentru mireni o trambulina spre intelegerea celor ceresti)
In tinerete ma tulburam repede cand lucrurile nu mergeau dupa voia mea. Ma panicam fiindca luam aminte la filmele pesimiste despre viitor pe care le rula vrajmasul in fata ochilor inimii mele. De la un timp am invatat sa pun incercarile vietii inaintea lui Ziditorului meu si sa Il las pe El (deplin fiind incredintata de iubirea Lui pentru noi toti, de atotstiinta si priceperea Lui) sa se ocupe de tot ce depaseste puterile mele omenesti.
Cu putintica rabdare😊 vad ca functioneaza strategia asta mai spectaculos decat ma asteptam!
Dintotdeauna mi-am dorit sa daruiesc lui Hristos orice miscare a fiintei mele, dar mai ales de cand Elena a trecut la cele vesnice si incerc sa ma raportez mai adanc la intelegerea duhovniceasca a vietii. Desigur, am si eu caderile mele, ma mai abat de la linia discernamantului, fie din lipsa de experienta duhovniceasca, fie pentru ca nu am iesit cu totul din robia patimilor.
Dumnezeu este insa milostiv fata de lucrarea mea facuta cu stangacie si m-a facut sa ma bucur nespus aratandu-mi din nou purtarea Lui de grija, prin raspuns imprevizibil la suspinul inimii in nevoile mele omenesti si prin suport concret pentru initiativele pe care noi, ca familie, le aveam in gand.
E clar ca ma simt recunoscatoare fata de binefacatorii mei, dar incerc sa vad in actiunea lor caritabila pronia lui Dumnezeu care ne-a adus laolalta. In felul acesta cred eu ca nici ei nu vor ramane fara rasplata de sus pentru jertfa lor facuta cu mare discretie, si nici eu nu voi cadea in ispita de a imi limita perspectiva la cele pamantesti (care trebuie sa fie chiar si pentru mireni o trambulina spre intelegerea celor ceresti)
In tinerete ma tulburam repede cand lucrurile nu mergeau dupa voia mea. Ma panicam fiindca luam aminte la filmele pesimiste despre viitor pe care le rula vrajmasul in fata ochilor inimii mele. De la un timp am invatat sa pun incercarile vietii inaintea lui Ziditorului meu si sa Il las pe El (deplin fiind incredintata de iubirea Lui pentru noi toti, de atotstiinta si priceperea Lui) sa se ocupe de tot ce depaseste puterile mele omenesti.
Cu putintica rabdare😊 vad ca functioneaza strategia asta mai spectaculos decat ma asteptam!
Saturday, January 19, 2019
The young...
...Victoria, un filmulet dragut despre regina Victoria, cu english subtitles ca sa ne mai exersam engleza.
Si cateva lamuriri suplimentare
Friday, January 18, 2019
Ai vrea...
...sa faci chiftele pe sambata si duminica pentru familia ta cu n+1 copii, dar trebuie sa investesti prea mult asteptand langa tigaie sa le intorci de pe o parte pe alta. O varianta mai light dpv al amputarii timpului liber dar si al continutului de grasimi ar fi sa le modelezi si sa le asterni pe hartie de copt si in timp ce ele se prepara cate 30 odata, sa faci alte treburi.
Mergand la extrem pe linia economisirii de timp si energie fara sa treci totusi pragul lenevirii iti sugerez
- sa prepari o compozitie de chiftele cu suficienta grasime animala intrinseca (eu am amestecat 4 pulpe si doua piepturi de pui de tara crecut cu "concentrate" 😊 un pachet de slanina din congelatorul meu si 25 cm de muschi/ceafa de porc primita de la parohie)
- sa o condimentezi bine (eu pun usturoi, cimbru, boia, dar si chimen, ca asa am mancat in Bulgaria pe marginea drumului) - sa o intinzi apoi in strat uniform si nu prea gros in doua tavi mari de cuptor si sa o rumenesti bine
O tai felii sau isi taie fiecare din cei care au varsta si pricepere adecvata, ca tu dai sa manance la cel mic. La noi acasa nimeni nu a plans ca nu erau chiftelele rotunde.
Ca sa fii mai sigura ca nu sufera vreun membru al familiei pe motive de atasament fata de principiile clasice in estetica servirii nu pronunta cuvantul chiftele. Si nici parjoale😊. Gaseste un nume nou pentru ele. In felul acesta creierul se elibereaza mai usor de preconceptii si asteptari si "clientii" se deschid mai rapid spre nou.
Mergand la extrem pe linia economisirii de timp si energie fara sa treci totusi pragul lenevirii iti sugerez
- sa prepari o compozitie de chiftele cu suficienta grasime animala intrinseca (eu am amestecat 4 pulpe si doua piepturi de pui de tara crecut cu "concentrate" 😊 un pachet de slanina din congelatorul meu si 25 cm de muschi/ceafa de porc primita de la parohie)
- sa o condimentezi bine (eu pun usturoi, cimbru, boia, dar si chimen, ca asa am mancat in Bulgaria pe marginea drumului) - sa o intinzi apoi in strat uniform si nu prea gros in doua tavi mari de cuptor si sa o rumenesti bine
O tai felii sau isi taie fiecare din cei care au varsta si pricepere adecvata, ca tu dai sa manance la cel mic. La noi acasa nimeni nu a plans ca nu erau chiftelele rotunde.
Ca sa fii mai sigura ca nu sufera vreun membru al familiei pe motive de atasament fata de principiile clasice in estetica servirii nu pronunta cuvantul chiftele. Si nici parjoale😊. Gaseste un nume nou pentru ele. In felul acesta creierul se elibereaza mai usor de preconceptii si asteptari si "clientii" se deschid mai rapid spre nou.
De ce e greu...
...sa se casatoreasca o fata activ si responsabil implicata in viata dupa invatatura Bisericii?
Pentru ca isi pune problema asumarii unei alegeri pe viata, la bine si la greu. Ea stie ca in afara de chestiuni concrete foarte grave, considerentul divortului este inacceptabil. Nu mai ai sansa sa te intorci sa mai extragi al doilea loz, pastrand aceleasi sanse de reusita.
Tot din acest motiv, al unicitatiii legaturii prin casatorie, este inclinata sa estimeze daca va putea sa duca pe timp nelimitat neajunsurile/incompatibilitatile pe care le identifica la prieten. Daca acesta e un lucru firesc, ar fi interesant sa definim cat e rezonabil sa formulam previziuni despre cum se va comporta el in viitor in calitate de sot.
Pentru ca de obicei convertirile serioase sunt apanajul varstelor mai inaintate. Pe la 20 de ani tinerii din biserica sunt acolo fie din inertia familiei din care provin, fie dintr-o exaltare religioasa pe care ti-e frica sa pui pariu ca va tine o viata.
Pentru ca stie ca trebuie ca pe viitor sa asculte de el. Si aici trebuie sa punctez ca nu este categorie de barbati mai preocupata de supunerea femeii ca bisericosii. In afara grupurilor religioase barbatii nu isi pun problema sa ceara asta viitoarelor sotii (atat le-ar trebui😊). Ca sa poata asculta mai usor de cineva trebuie sa il simta sincer ca fiindu-i superior intelectual si moral (aviz amatorilor: ascultarea, la fel ca dragostea si prietenia, nu se impune, nu se cere verbal, ci se castiga).
De asemenea, stiind ca va trebui sa ii fie supusa in toate, este nevoita sa caute pe cineva in care sa aiba incredere ca va avea grija de ea, ca va arata compasiune si ii va sta alaturi in clipele grele si va arata intelegere fata de neputintele ei. Daca nu observa in mod spontan aceste trasaturi de caracter, ci dimpotriva indiferenta, cruzime si sarcasm misogin nicio freza gelata, niciun muschi scos la expozitie si nici macar impresia intelectuala pozitiva nu mai pot sustine atractia.
Pentru ca si fetele credincioase de multe ori nu sunt mature si nu fac un studiu de "piata" realist. Si-ar dori sa gaseasca in acelasi om si un ascet ca marele Antonie, dar si un romantic precum Eminescu, si un milostiv si neiubitor de arginti cum citesc prin proloage, dar si un priceput administrator de finante langa care sa nu duca lipsa de nimic, si un aventurier interesant, mereu dornic de nou, dar si un barbat de casa, multumit cu rutina: serviciu, cumparaturi, apartament.
In acest context trebuie inteles un lucru: sunt pe lume si barbati sarmanti, parteneri excelenti pentru relatii de scurta durata, dar care au anduranta scazuta la purtarea crucii in casatorie si altii care sunt de cursa lunga sub aspectul devotamentului, pe care ii simti ca sprijin real in viata, dar care nu sunt chiar tot ce ai visat in adolescenta (bineinteles, intre cele doua tipologii extreme gasesti o multime de variante).
Cred ca daca nu au avarii majore la sistemul de directie si franare😊 se poate supravietui in casnicie cu ambele tipuri.
Important e sa stii ce vrei in viata, sa nu fii idealista/prea meticuloasa si sa intelegi ca ai tot dreptul sa alegi si sa refuzi, cu mentiunea ca e de prost gust sa te superi daca cineva pur si simplu nu ti se potriveste. Omul nu e dator sa corespunda asteptarilor tale. Spui "la revedere!" si cauti mai departe.
Imi cer iertare, dar am nuantat aspectele acestea doar pe linie feminina, fiindca baietii mei sunt mici inca si nu imi pun probleme de genul acesta pentru niciunul din ei.
Pentru ca isi pune problema asumarii unei alegeri pe viata, la bine si la greu. Ea stie ca in afara de chestiuni concrete foarte grave, considerentul divortului este inacceptabil. Nu mai ai sansa sa te intorci sa mai extragi al doilea loz, pastrand aceleasi sanse de reusita.
Tot din acest motiv, al unicitatiii legaturii prin casatorie, este inclinata sa estimeze daca va putea sa duca pe timp nelimitat neajunsurile/incompatibilitatile pe care le identifica la prieten. Daca acesta e un lucru firesc, ar fi interesant sa definim cat e rezonabil sa formulam previziuni despre cum se va comporta el in viitor in calitate de sot.
Pentru ca de obicei convertirile serioase sunt apanajul varstelor mai inaintate. Pe la 20 de ani tinerii din biserica sunt acolo fie din inertia familiei din care provin, fie dintr-o exaltare religioasa pe care ti-e frica sa pui pariu ca va tine o viata.
Pentru ca stie ca trebuie ca pe viitor sa asculte de el. Si aici trebuie sa punctez ca nu este categorie de barbati mai preocupata de supunerea femeii ca bisericosii. In afara grupurilor religioase barbatii nu isi pun problema sa ceara asta viitoarelor sotii (atat le-ar trebui😊). Ca sa poata asculta mai usor de cineva trebuie sa il simta sincer ca fiindu-i superior intelectual si moral (aviz amatorilor: ascultarea, la fel ca dragostea si prietenia, nu se impune, nu se cere verbal, ci se castiga).
De asemenea, stiind ca va trebui sa ii fie supusa in toate, este nevoita sa caute pe cineva in care sa aiba incredere ca va avea grija de ea, ca va arata compasiune si ii va sta alaturi in clipele grele si va arata intelegere fata de neputintele ei. Daca nu observa in mod spontan aceste trasaturi de caracter, ci dimpotriva indiferenta, cruzime si sarcasm misogin nicio freza gelata, niciun muschi scos la expozitie si nici macar impresia intelectuala pozitiva nu mai pot sustine atractia.
Pentru ca si fetele credincioase de multe ori nu sunt mature si nu fac un studiu de "piata" realist. Si-ar dori sa gaseasca in acelasi om si un ascet ca marele Antonie, dar si un romantic precum Eminescu, si un milostiv si neiubitor de arginti cum citesc prin proloage, dar si un priceput administrator de finante langa care sa nu duca lipsa de nimic, si un aventurier interesant, mereu dornic de nou, dar si un barbat de casa, multumit cu rutina: serviciu, cumparaturi, apartament.
In acest context trebuie inteles un lucru: sunt pe lume si barbati sarmanti, parteneri excelenti pentru relatii de scurta durata, dar care au anduranta scazuta la purtarea crucii in casatorie si altii care sunt de cursa lunga sub aspectul devotamentului, pe care ii simti ca sprijin real in viata, dar care nu sunt chiar tot ce ai visat in adolescenta (bineinteles, intre cele doua tipologii extreme gasesti o multime de variante).
Cred ca daca nu au avarii majore la sistemul de directie si franare😊 se poate supravietui in casnicie cu ambele tipuri.
Important e sa stii ce vrei in viata, sa nu fii idealista/prea meticuloasa si sa intelegi ca ai tot dreptul sa alegi si sa refuzi, cu mentiunea ca e de prost gust sa te superi daca cineva pur si simplu nu ti se potriveste. Omul nu e dator sa corespunda asteptarilor tale. Spui "la revedere!" si cauti mai departe.
Imi cer iertare, dar am nuantat aspectele acestea doar pe linie feminina, fiindca baietii mei sunt mici inca si nu imi pun probleme de genul acesta pentru niciunul din ei.
Daca vreti...
...sa puneti o piatra la temelia unei lumi crestine mai bune (ca tot o comentam atat cu totii si suntem vesnic nemultumiti) in afara de bine stiuta recomandare a tuturor parintilor Bisericii de a ne desavarsi intai pe noi insine, as mai avea o sugestie: puneti in centrul preocuparilor voastre sanatatea duhovniceasca a familiei (cu tot ce presupune aceasta). Nu ganditi casatoria ca o etapa trecatoare a vietii, ca un obiectiv care dupa ce a fost bifat trece bine pus la naftalina in raftul indiferentei. Ganditi-o ca pe o ecuatie cu nenumarate variabile la rezolvarea careia va trebui sa lucrati toata viata.
Dati-va silinta sa functionati la parametri maximi in casnicie, luati-va timp sa analizati ce nu merge bine si nu va limitati la critici si plangeri. Analizati si chiar studiati cum puteti imbunatati relatiile dintre voi, starea voastra materiala, mediul in care traiti si mai ales cum va puteti apropia de Dumnezeu in context familial. Fiti receptivi la nevoile si particularitatile celorlalti membri ai familiei. Cautati o atitudine prin care sa ii odihniti interior.
Rugati-va legat de nereusitele si ispitele in bunul mers al casniciei si multumiti Domnului daca sunteti binecuvantati cu pace si intelegere. Desi e datoria omului sa se osteneasca pentru bunul mers al lucrurilor, "darea cea buna si darul desavarsit" vine tot de sus.
Dati-va silinta sa functionati la parametri maximi in casnicie, luati-va timp sa analizati ce nu merge bine si nu va limitati la critici si plangeri. Analizati si chiar studiati cum puteti imbunatati relatiile dintre voi, starea voastra materiala, mediul in care traiti si mai ales cum va puteti apropia de Dumnezeu in context familial. Fiti receptivi la nevoile si particularitatile celorlalti membri ai familiei. Cautati o atitudine prin care sa ii odihniti interior.
Rugati-va legat de nereusitele si ispitele in bunul mers al casniciei si multumiti Domnului daca sunteti binecuvantati cu pace si intelegere. Desi e datoria omului sa se osteneasca pentru bunul mers al lucrurilor, "darea cea buna si darul desavarsit" vine tot de sus.
Doamna...
...de religie imi inscrie copilul la... modeling. Cica a inscris-o si pe fata ei. Putin ma intereseaza. Eu nu sunt preocupata sa fac din copilul meu un papusoi sexi, umeras atractiv pentru haine neinteresante. Le-a vorbit copiilor despre modeling si postura corporala de zici ca sunt sedinte de fizioterapie sau gimnastica recuperatorie.
Nu o cunosc personal, dar i-as recomanda ca in loc sa sporeasca ispitele lui fiu-meu (de care si asa trag fetele la modul agasant chiar si pentru el) sa isi trimita sotul acolo, (poate ii face bine la coloana vertebrala).
Nu o cunosc personal, dar i-as recomanda ca in loc sa sporeasca ispitele lui fiu-meu (de care si asa trag fetele la modul agasant chiar si pentru el) sa isi trimita sotul acolo, (poate ii face bine la coloana vertebrala).
Thursday, January 17, 2019
O placinta...
...cu branza fara faina de grau, gaselnita recenta:
- 800g telemea rasa
- 8 oua de tara
- 400g fulgi de ovaz
- 250g smantana
- 250ml apa (nu am avut lapte)
- scortisoara (sau alta aroma)
Se amesteca toate, se rastoarna cu nepasare in tava (peste o hartie de copt) si se coace cum va pricepeti (cuptorul meu face nebunii in ultima vreme si tre sa rasucesc butonul la maxim pentru orice fel de mancare) ca sa nu se arda, dar sa fie si patrunsa bine la mijloc. Se serveste cu miere si smantana.
Wednesday, January 16, 2019
Singura problema....
...de sanatate pe care o am in acest ultim trimestru sunt niste varice pe piciorul stang. Inainte de sarcina era turgescent doar un traseu venos de vreo 3cm, dar odata cu al doilea trimestru s-au conturat umflaturi pe toata gamba, plus niste retele vinetii de toata frumusetea, care ma ustura/dor cand stau mai mult in picioare. Din fericire dilatatiile astea sunt doar pe exterior, si nu am inca picioarele umflate cu totul, deci venele profunde au valve cat de cat ok.
Ma intrebam (si, drept sa spun, il intrebam si pe sfantul Pantelimon, care e doctor si se pricepe 😊) ce s-a intamplat cu colagenul meu, daca nu cumva am facut eu vreo greseala prin schimbarile alimentare la care m-am supus. Aveam in minte perioada in care am evitat cat am putut proteinele, mai ales cele animale (fara nuci, seminte, fara albus de ou, fara carne) si m-am axat pe consum de fructe.
Am primit raspuns aseara, discutand cu o prietena pasionata de detoxifiere, care de o luna si jumatate mananca pe zi doar o masa de legume crude cu putin ulei de masline, seara, in rest fiind doar pe fructe proaspete. Tot cerand detalii despre evolutia simptomelor ei am aflat cu uimire ca saptamana asta a constatat disparitia de pe picioare a vinisoarelor inestetice pe care le avea de ani de zile.
Spun cu uimire, pentru ca am o alta cunostinta care s-a operat pe bani grei (si a suferit usturimi cumplite) de asa ceva si care mi-a spus ca pe oricine a intrebat (specialisti in domeniu) a primit raspuns ca situatia nu e reversibila doar pe medicatie, cu atat mai mult nu se retrag niciodata spontan.
Ma intrebam (si, drept sa spun, il intrebam si pe sfantul Pantelimon, care e doctor si se pricepe 😊) ce s-a intamplat cu colagenul meu, daca nu cumva am facut eu vreo greseala prin schimbarile alimentare la care m-am supus. Aveam in minte perioada in care am evitat cat am putut proteinele, mai ales cele animale (fara nuci, seminte, fara albus de ou, fara carne) si m-am axat pe consum de fructe.
Am primit raspuns aseara, discutand cu o prietena pasionata de detoxifiere, care de o luna si jumatate mananca pe zi doar o masa de legume crude cu putin ulei de masline, seara, in rest fiind doar pe fructe proaspete. Tot cerand detalii despre evolutia simptomelor ei am aflat cu uimire ca saptamana asta a constatat disparitia de pe picioare a vinisoarelor inestetice pe care le avea de ani de zile.
Spun cu uimire, pentru ca am o alta cunostinta care s-a operat pe bani grei (si a suferit usturimi cumplite) de asa ceva si care mi-a spus ca pe oricine a intrebat (specialisti in domeniu) a primit raspuns ca situatia nu e reversibila doar pe medicatie, cu atat mai mult nu se retrag niciodata spontan.
Tuesday, January 15, 2019
Dusmanii...
...omului vor fi casnicii lui. Nu pot sa spun ca am simtit pe pielea mea plinatatea acestui verset, fiindca nu mi-as putea numi rudele "dusmani".
Din mica mea experienta de viata insa pot spune ca acesti oameni care iti sunt mai apropiati iti pot provoca cele mai intense suferinte, pentru ca in mod natural ai o anumita deschidere fata de ei si consideri iubirea lor pt tine o premisa implicita a convietuirii voastre. De asemenea, cele mai intime interferente avandu-le cu ei, te pot obstructiona in lucrarea celor mai sensibile obiective ale vietii personale.
Colegii de serviciu, vecinii, cunoscutii din biserica, medicul de familie sau doamna de la ghiseu te pot cel mult enerva, indispune, incurca temporar, dar nu au acces la partile cele mai adanci ale fiintei tale si nu iti pot tulbura pacea in profunzime.
Din nou, fazele cu iubirea neconditionata si cu gresala de a avea asteptari de la cei dragi mi se par rasuflate si nerealiste, bune de servit cel mult in monahism, al carui specific este moartea fata de lume si singuratatea. In relatiile de familie sunt normale si indreptatite anumite asteptari.
Cum sa gasesti un echilibru intre investitia emotionala fata de aproapele si masurile de siguranta interioara pe care trebuie sa ti le iei ca sa nu dai acelui om putere asupra ta incat la un moment dat sa te devasteze? Cum sa gasesti un gand smerit care sa te tamaduiasca launtric atunci cand esti ranit? Cat iti este ingaduit sa iti doresti ca pedagogia divina sa lucreze asupra omului respectiv facandu-l sa isi inteleaga, regrete si depaseasca rautatile? Nu am raspuns multumitor la aceste intrebari...
Cateva strategii concrete care ma ajuta pe mine:
- pun suferinta mea inaintea lui Dumnezeu sau a vreunui sfant care ma inspira in momentul acela (adesea, daca e nefondata simt cum se estompeaza si se vindeca)
- caut sa vad cum am determinat eu comportamentul respectivului (de multe ori gasesc ca si eu am contribuit la neiubirea lui, facandu-ma de neiubit)
- spun cu toata convingerea "Doamne, miluieste pe X, care pentru pacatele mele ma chinuieste", fiindca adesea descopar ca tratamentul pe care X mi-l aplica este doar o oglindire a ceea ce am facut si eu altora
-incerc sa intuiesc nivelul de intelegere al celuilalt si sa il disculp pe motiv ca nu stie ce face
-tot din aceeasi gama, incerc sa nu am pretentii absurde de sensibilitate psihologica de la altii, sa le intuiesc capacitatea duhovniceasca intr-un anumit moment al vietii si sa accept atat cat au ei de oferit
In afara de rugaciune, toate celelalte sunt un suport pentru minte, care ma ajuta cel mult sa nu ma supar, necum sa nu sufar.
Din mica mea experienta de viata insa pot spune ca acesti oameni care iti sunt mai apropiati iti pot provoca cele mai intense suferinte, pentru ca in mod natural ai o anumita deschidere fata de ei si consideri iubirea lor pt tine o premisa implicita a convietuirii voastre. De asemenea, cele mai intime interferente avandu-le cu ei, te pot obstructiona in lucrarea celor mai sensibile obiective ale vietii personale.
Colegii de serviciu, vecinii, cunoscutii din biserica, medicul de familie sau doamna de la ghiseu te pot cel mult enerva, indispune, incurca temporar, dar nu au acces la partile cele mai adanci ale fiintei tale si nu iti pot tulbura pacea in profunzime.
Din nou, fazele cu iubirea neconditionata si cu gresala de a avea asteptari de la cei dragi mi se par rasuflate si nerealiste, bune de servit cel mult in monahism, al carui specific este moartea fata de lume si singuratatea. In relatiile de familie sunt normale si indreptatite anumite asteptari.
Cum sa gasesti un echilibru intre investitia emotionala fata de aproapele si masurile de siguranta interioara pe care trebuie sa ti le iei ca sa nu dai acelui om putere asupra ta incat la un moment dat sa te devasteze? Cum sa gasesti un gand smerit care sa te tamaduiasca launtric atunci cand esti ranit? Cat iti este ingaduit sa iti doresti ca pedagogia divina sa lucreze asupra omului respectiv facandu-l sa isi inteleaga, regrete si depaseasca rautatile? Nu am raspuns multumitor la aceste intrebari...
Cateva strategii concrete care ma ajuta pe mine:
- pun suferinta mea inaintea lui Dumnezeu sau a vreunui sfant care ma inspira in momentul acela (adesea, daca e nefondata simt cum se estompeaza si se vindeca)
- caut sa vad cum am determinat eu comportamentul respectivului (de multe ori gasesc ca si eu am contribuit la neiubirea lui, facandu-ma de neiubit)
- spun cu toata convingerea "Doamne, miluieste pe X, care pentru pacatele mele ma chinuieste", fiindca adesea descopar ca tratamentul pe care X mi-l aplica este doar o oglindire a ceea ce am facut si eu altora
-incerc sa intuiesc nivelul de intelegere al celuilalt si sa il disculp pe motiv ca nu stie ce face
-tot din aceeasi gama, incerc sa nu am pretentii absurde de sensibilitate psihologica de la altii, sa le intuiesc capacitatea duhovniceasca intr-un anumit moment al vietii si sa accept atat cat au ei de oferit
In afara de rugaciune, toate celelalte sunt un suport pentru minte, care ma ajuta cel mult sa nu ma supar, necum sa nu sufar.
De mult...
...nu mi s-a mai intamplat sa primesc fix ceea ce am nevoie fara sa intreprind nimic omenesc. Poate fiindca nu am mai fost demult la limita cu finantele si nu am fost stramtorati de multa vreme, cel putin in ceea ce priveste mancarea.
In ultimul timp insa am concentrat amaratele noastre fonduri pe paturi, asa ca am hotarat in sinea mea sa utilizez proviziile pe care le am (fasole, ceapa, cartofi, carne) si sa completez doar cu cruditati din piata. Asa se face ca nu am consumat deloc branza o buna perioada dupa terminarea postului. Eu, una, nu am suferit prea mult din cauza asta, nefiind o mare consumatoare de proteina animala.
Totusi, copiilor cred ca le era dor de obisnuitele sandwich-uri calde pe care le luau ca gustare in zilele de dulce. Am pus problema asta inaintea lui Dumnezeu in treacat, fara sa ii dau mare importanta, ca doar aveam ce manca din belsug.
La o zi, doua, dupa gandul acesta, m-a sunat o doamna, sotia unui ctitor al bisericii nasului nostru. Nu mai vorbisem cu ea de ani de zile (mai ales ea a evitat sa ma sune, caci stia de Elena si are si ea un copilas mic plecat la rai). A trecut prin fata blocului si m-a rugat sa trimit pe cineva jos, ca are sa imi dea o plasa. "Probabil hainute de la baietelul ei cel mic" am gandit eu. Cand am inspectat continutul, surpriza: era de fapt o cantitate mare de telemea de diverse sortimente (capra, vaca, oaie).
M-am bucurat enorm, nu atat de mancare in sine (eu chiar ma umflu acum in ultimul trimestru dc mananc branza si mai ales sarata) cat de frumusetea duhovniceasca a "coincidentei", de legatura minunata a gandului pe care o face Domnul intre surplusul unuia si nevoia altuia.
In ultimul timp insa am concentrat amaratele noastre fonduri pe paturi, asa ca am hotarat in sinea mea sa utilizez proviziile pe care le am (fasole, ceapa, cartofi, carne) si sa completez doar cu cruditati din piata. Asa se face ca nu am consumat deloc branza o buna perioada dupa terminarea postului. Eu, una, nu am suferit prea mult din cauza asta, nefiind o mare consumatoare de proteina animala.
Totusi, copiilor cred ca le era dor de obisnuitele sandwich-uri calde pe care le luau ca gustare in zilele de dulce. Am pus problema asta inaintea lui Dumnezeu in treacat, fara sa ii dau mare importanta, ca doar aveam ce manca din belsug.
La o zi, doua, dupa gandul acesta, m-a sunat o doamna, sotia unui ctitor al bisericii nasului nostru. Nu mai vorbisem cu ea de ani de zile (mai ales ea a evitat sa ma sune, caci stia de Elena si are si ea un copilas mic plecat la rai). A trecut prin fata blocului si m-a rugat sa trimit pe cineva jos, ca are sa imi dea o plasa. "Probabil hainute de la baietelul ei cel mic" am gandit eu. Cand am inspectat continutul, surpriza: era de fapt o cantitate mare de telemea de diverse sortimente (capra, vaca, oaie).
M-am bucurat enorm, nu atat de mancare in sine (eu chiar ma umflu acum in ultimul trimestru dc mananc branza si mai ales sarata) cat de frumusetea duhovniceasca a "coincidentei", de legatura minunata a gandului pe care o face Domnul intre surplusul unuia si nevoia altuia.
Monday, January 14, 2019
Serving...
...leftovers. Asa suna un titlu de postare cu specific culinar pe care am citit-o demult pe un blog al unei familii numeroase. Pentru cine are un trai indestulat si se mai hraneste si cu seva consumerismului contemporan, acest gen de informatii pare cel putin penibil.
Mie mi s-a parut interesant ca in vreme de stramtorare oamenii aveau adevarate strategii despre cum sa nu irosesti nimic. Mai vazusem acest gen de chivernisire amanuntita la bunicile mele, care traisera in vreme de razboi si foamete, dar cat au fost ele in viata eu eram prea mica si nepasatoare ca sa fiu interesata sa deprind ceva din ale gospodariei de la ele.
In maglavaisul de mai sus am pus: un rest de mamaliga, niste mancare scazuta de mei de post din ziua anterioara, cateva felii de friptura rece primite de tati, niste branza cam veche de capra, oua crude, kefir, oregano. Nu am apucat sa fac poza la produsul final: a fost infulecat pana sa imi aduc eu aminte sa fotografiez o sectiune.
Mie mi s-a parut interesant ca in vreme de stramtorare oamenii aveau adevarate strategii despre cum sa nu irosesti nimic. Mai vazusem acest gen de chivernisire amanuntita la bunicile mele, care traisera in vreme de razboi si foamete, dar cat au fost ele in viata eu eram prea mica si nepasatoare ca sa fiu interesata sa deprind ceva din ale gospodariei de la ele.
Dupa ce m-am casatorit m-am lovit de multa mea nepricepere si neindemanare. Nestiind nici sa dozez prea bine cat sa gatesc, nici sa potrivesc mancarea ca sa fie gustoasa, am aruncat la viata mea multe feluri de mancare (fie incercari esuate, fie uitate prin frigider de "apetisante" ce erau).
Mai nou nu mai am problema asta, fiindca am cam prins gusturile si capacitatea de a manca a copiilor si nu ma hazardez sa gatesc ceva inedit decat rar si in cantitati mici. Chiar si asa, nu pot spune ca nu raman resturi din mancarurile gatite, de pe o zi pe alta. Fiindca in situatia mea sunt ff preocupata sa economisesc mai ales timp si efort, incerc sa valorific aceste resturi transformandu-le in retete gustoase, chiar foarte apreciate de ai mei.
Una din aceste modalitati de conversie ar fi inglobarea in budinci sarate, cu ou si branza rasa, coapte apoi in tava la cuptor.
In maglavaisul de mai sus am pus: un rest de mamaliga, niste mancare scazuta de mei de post din ziua anterioara, cateva felii de friptura rece primite de tati, niste branza cam veche de capra, oua crude, kefir, oregano. Nu am apucat sa fac poza la produsul final: a fost infulecat pana sa imi aduc eu aminte sa fotografiez o sectiune.
Sunday, January 13, 2019
Am cautat...
...sa sun de sarbatori pe cineva si nu am reusit, fiindca nu avea semnal. Am vorbit dupa un timp si am inteles ca fusese cu familia in vizita la manastire, cu sugar cu tot, undeva intr-un loc izolat, la o ora de mers de la ultima localitate accesibila masinii lor.
Daca nu as fi fost si eu in tinerete o disperata a sederii la manastire cu intreaga familie nu as fi fost atat de contrariata de reactia mea. Eu, care cu Maria de cateva luni in brate si cu Iuliana de nici doi ani de mana mergeam pe jos, prin zapada, spre Petru Voda la pr. Iustin, dupa ce schimbasem trenuri, autobuze si ocazii pana jos in sat, m-am simtit atat de straina de ideea concediului petrecut la manastire!
E clar ca am imbatranit😊 si nu mai cuprind eu dorul de liniste si aventura in acelasi timp al tinerei generatii. Inteleg avantajul de a fi cazat si hranit gratis intr-un loc pitoresc in care ai si pentru suflet slujbe bisericesti frumoase. De asemenea, daca esti intr-o criza interioara puternica si ai gasit un om virtuos care te poate ajuta duhovniceste, merita sacrificiul de a te deplasa pana la el.
Si totusi... Ce sa cauti in creierii muntilor cu biberoanele, fierbatorul si Pampersul dupa tine? De ce sa faci un drum atat de chinuitor, atat de lung, in conditii meteo nefavorabile cand in apropiere de casa ta sunt destule biserici? Nu ai tu pace pe gerul asta in casa ta, de te duci sa stai de Revelion pe capul unor oameni care s-au jurat sa o termine cu toate cele ale lumii? E limpede ca numai o neliniste mare in combinatie cu o energie fizica debordanta poate fi motorul unor astfel de iesiri din cotidian.
Dupa multa vreme traita in felul acesta tumultuos, am inteles si eu cate ceva: Duhul lui Dumnezeu nu salasluieste intr-un anume spatiu geografic si virtutea nu o gasesti numai la anumite grupuri sociale. Pacea adevarata nu se cauta doar in exterior, ci facand ordine si disciplina pe dinauntru.
Foarte important este ca, incercand sa te inspiri pentru viata duhovniceasca in cadrul familiei sa nu tragi cu ochiul la cinul monahal si sa jinduiesti in taina anumite conditii favorabile, de tihna, pe care le ofera randuiala traiului lor, cultivandu-ti nemultumirea fata de ceea ce ai tu de infruntat si justificandu-ti scaderile prin prisma aceasta.
Later edit: A nu se intelege din postarea mea o indelunga judecare a deciziei prietenilor mei. Nu ma discut decat pe mine, cea de atunci vs cea de acum, ca mod de gandire, ca posibilitate de a imi gasi pacea, ca mobilitate si energie fizica s.a.m.d.
Daca nu as fi fost si eu in tinerete o disperata a sederii la manastire cu intreaga familie nu as fi fost atat de contrariata de reactia mea. Eu, care cu Maria de cateva luni in brate si cu Iuliana de nici doi ani de mana mergeam pe jos, prin zapada, spre Petru Voda la pr. Iustin, dupa ce schimbasem trenuri, autobuze si ocazii pana jos in sat, m-am simtit atat de straina de ideea concediului petrecut la manastire!
E clar ca am imbatranit😊 si nu mai cuprind eu dorul de liniste si aventura in acelasi timp al tinerei generatii. Inteleg avantajul de a fi cazat si hranit gratis intr-un loc pitoresc in care ai si pentru suflet slujbe bisericesti frumoase. De asemenea, daca esti intr-o criza interioara puternica si ai gasit un om virtuos care te poate ajuta duhovniceste, merita sacrificiul de a te deplasa pana la el.
Si totusi... Ce sa cauti in creierii muntilor cu biberoanele, fierbatorul si Pampersul dupa tine? De ce sa faci un drum atat de chinuitor, atat de lung, in conditii meteo nefavorabile cand in apropiere de casa ta sunt destule biserici? Nu ai tu pace pe gerul asta in casa ta, de te duci sa stai de Revelion pe capul unor oameni care s-au jurat sa o termine cu toate cele ale lumii? E limpede ca numai o neliniste mare in combinatie cu o energie fizica debordanta poate fi motorul unor astfel de iesiri din cotidian.
Dupa multa vreme traita in felul acesta tumultuos, am inteles si eu cate ceva: Duhul lui Dumnezeu nu salasluieste intr-un anume spatiu geografic si virtutea nu o gasesti numai la anumite grupuri sociale. Pacea adevarata nu se cauta doar in exterior, ci facand ordine si disciplina pe dinauntru.
Foarte important este ca, incercand sa te inspiri pentru viata duhovniceasca in cadrul familiei sa nu tragi cu ochiul la cinul monahal si sa jinduiesti in taina anumite conditii favorabile, de tihna, pe care le ofera randuiala traiului lor, cultivandu-ti nemultumirea fata de ceea ce ai tu de infruntat si justificandu-ti scaderile prin prisma aceasta.
Saturday, January 12, 2019
Ma simt...
...neputincioasa in a incuraja mamici care trec prin incercarea de a avea un copil bolnav de cancer. Chiar daca am trait asa ceva si am depasit cu bine, zic eu, momentul, tot nu imi gasesc cuvinte potrivite ca sa intaresc pe altcineva.
Spun asta fiindca aseara m-a contactat o mamica in aceasta problema si tot ce as fi putut sa spun in sens motivational mi se parea absurd. Nu pentru ca nu exista posibilitatea de a traversa cineva perioada asta grea in stare de echilibru interior, ci pentru ca in situatia data bateriile chiar nu se pot incarca din exterior cu discursuri convingatoare.
Cat timp e inca in viata, ingrijeste, ocroteste si iubeste bolnavul la maxim, macar in aceste ultime clipe pe care le ai impreuna cu el. Nu te fixa pe suferinta lui, cat pe felul in care iti manifesti afectiunea alinand cat poti. La o adica, apara-l de agresiunea medicala, care uneori nu vede omul decat ca pe o bucata de carne pe care o poate cioparti si scormoni doar de curiozitatea unui diagnostic mai precis.
Daca nu ai perspectiva vietii vesnice, singura mangaietoare in astfel de cumpene, nu pot sa ti-o confectionez eu. Daca nu ai obisnuinta de a te conecta profund cu Ziditorul tau si al copilului tau in deplina convingere ca El te iubeste si iti da tot binele necesar mantuirii, nu pot eu realiza conexiunile. Nu pot traduce semnificatia evenimentului in viata ta, nu pot intrevedea cauze si nu stiu cum poti (dar sigur poti) intoarce totul in folosul tau duhovnicesc.
Credinta pe care o ai ar trebui sa iti furnizeze suficiente resorturi cu ajutorul carora sa te propulsezi afara din mlastina disperarii pe un taram al entuziasmului. Fragilitatea si efemeritatea conditiei umane sub aspectul trupesc nu ar trebui sa fie o surpriza/motiv de soc pentru niciun crestin serios. Toti trecem mai devreme sau mai tarziu pragul catre lumea duhurilor. Important e unde ne salasluim in vesnicie.
Agata-te de elementele sfintitoare si tamaduitoare oferite din belsug de Biserica drept-slavitoare. "Abuzeaza" de ele, mai ales daca e vorba de un copil bolnav, care are oricand trecere libera catre Rai. Lupta-te sa mai indreptezi din strambaturile vietii personale, fa curat in lacasul inimii si cheama pe Mangaietorul sa se salasluiasca intru tine. Odata cu venirea Lui, se rezolva de la sine multe din dilemele si framantarile tale. Ti se pot intampla chiar minuni ca acelea pe care le citesti si care inca au pentru tine iz de basm. Poti afla raspuns tainic la "de ce"- urile revoltate de pana acum.
Totul este sa iti canalizezi energia interioara, fie ea si manifestata ca durere sau chiar ca panica si dezorientare, spre simtirea Adevarului si unirea cu El.
Si inca ceva: acorda-ti timp sa te vindeci si sa te limpezesti daca ai vreo trauma. Ai nadejde ca nu vei ramane suspendata in intunericul care te bantuie.
PS A nu se intelege ca nu am avut si eu momentele mele de criza interioara, caderi la nivel de gand, dar nu mi se pare de folos sa le expun aici. Descriind anumite curse ale rautatii as putea chiar da de lucru in plus sufletelor simple si curate neprinse inca in hatisul celui viclean. Pe scurt, daca evit sa scriu cate ceva este pur si simplu fiindca nu vreau sa fiu portavocea dracilor. Vad un sens numai in a da mai departe concluziile care ti-ar netezi calea. Domnul sa ne usureze crucea tuturor in aceasta vale a plangerii!
Spun asta fiindca aseara m-a contactat o mamica in aceasta problema si tot ce as fi putut sa spun in sens motivational mi se parea absurd. Nu pentru ca nu exista posibilitatea de a traversa cineva perioada asta grea in stare de echilibru interior, ci pentru ca in situatia data bateriile chiar nu se pot incarca din exterior cu discursuri convingatoare.
Cat timp e inca in viata, ingrijeste, ocroteste si iubeste bolnavul la maxim, macar in aceste ultime clipe pe care le ai impreuna cu el. Nu te fixa pe suferinta lui, cat pe felul in care iti manifesti afectiunea alinand cat poti. La o adica, apara-l de agresiunea medicala, care uneori nu vede omul decat ca pe o bucata de carne pe care o poate cioparti si scormoni doar de curiozitatea unui diagnostic mai precis.
Daca nu ai perspectiva vietii vesnice, singura mangaietoare in astfel de cumpene, nu pot sa ti-o confectionez eu. Daca nu ai obisnuinta de a te conecta profund cu Ziditorul tau si al copilului tau in deplina convingere ca El te iubeste si iti da tot binele necesar mantuirii, nu pot eu realiza conexiunile. Nu pot traduce semnificatia evenimentului in viata ta, nu pot intrevedea cauze si nu stiu cum poti (dar sigur poti) intoarce totul in folosul tau duhovnicesc.
Credinta pe care o ai ar trebui sa iti furnizeze suficiente resorturi cu ajutorul carora sa te propulsezi afara din mlastina disperarii pe un taram al entuziasmului. Fragilitatea si efemeritatea conditiei umane sub aspectul trupesc nu ar trebui sa fie o surpriza/motiv de soc pentru niciun crestin serios. Toti trecem mai devreme sau mai tarziu pragul catre lumea duhurilor. Important e unde ne salasluim in vesnicie.
Agata-te de elementele sfintitoare si tamaduitoare oferite din belsug de Biserica drept-slavitoare. "Abuzeaza" de ele, mai ales daca e vorba de un copil bolnav, care are oricand trecere libera catre Rai. Lupta-te sa mai indreptezi din strambaturile vietii personale, fa curat in lacasul inimii si cheama pe Mangaietorul sa se salasluiasca intru tine. Odata cu venirea Lui, se rezolva de la sine multe din dilemele si framantarile tale. Ti se pot intampla chiar minuni ca acelea pe care le citesti si care inca au pentru tine iz de basm. Poti afla raspuns tainic la "de ce"- urile revoltate de pana acum.
Totul este sa iti canalizezi energia interioara, fie ea si manifestata ca durere sau chiar ca panica si dezorientare, spre simtirea Adevarului si unirea cu El.
Si inca ceva: acorda-ti timp sa te vindeci si sa te limpezesti daca ai vreo trauma. Ai nadejde ca nu vei ramane suspendata in intunericul care te bantuie.
PS A nu se intelege ca nu am avut si eu momentele mele de criza interioara, caderi la nivel de gand, dar nu mi se pare de folos sa le expun aici. Descriind anumite curse ale rautatii as putea chiar da de lucru in plus sufletelor simple si curate neprinse inca in hatisul celui viclean. Pe scurt, daca evit sa scriu cate ceva este pur si simplu fiindca nu vreau sa fiu portavocea dracilor. Vad un sens numai in a da mai departe concluziile care ti-ar netezi calea. Domnul sa ne usureze crucea tuturor in aceasta vale a plangerii!
Friday, January 11, 2019
O ascult...
...pe maica Siluana, intr-o conferinta despre rabdare. Pe cat imi place mie de ea, pe atat nu o agreeaza sotul meu. Nu insist sa intreb de ce, ca nici nu ma foloseste sa aflu.
Amuzant este ca ma surprind pe mine comportandu-ma ca o mica infractoare din cauza asta😅. Ma feresc oarecum de el, desi stiu ca fac un lucru binecuvantat si ca discursul maicii ma ajuta duhovniceste.
Amuzant este ca ma surprind pe mine comportandu-ma ca o mica infractoare din cauza asta😅. Ma feresc oarecum de el, desi stiu ca fac un lucru binecuvantat si ca discursul maicii ma ajuta duhovniceste.
Thursday, January 10, 2019
Cand te confrunti...
...cu lipsa de respect a cuiva, ia serios in calcul faptul ca aceasta nu are nicio legatura cu tine ca persoana, ci e pur si simplu data de proasta crestere a individului in cauza sau de eventualele lui probleme psihologice. Drept urmare elibereaza-te de orice stare negativa pe care ti-a produs-o interactiunea cu el si roaga-te pentru vindecarea adanca a amandurora.
De cum...
...am terminat-o cu gripa, mi-am reluat lupta impotriva sedentarismului de ultim trimestru. Suntem putin obositi in aceasta perioada de convalescenta, dar oricum, pentru mine, faptul ca pot merge in luna a saptea e o mare schimbare in bine.
La ultimele trei sarcini nici nu putea fi vorba de plimbari normale. Cum ma miscam putin imi crestea pulsul spre 115-120 b/min si nu mai aveam aer.
Un mare cosmar legat de sfarsitul acesta de sarcina erau cresterile tensionale pe care le tot experimentam in ultimul timp. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am mai avut pana acum nicio surpriza neplacuta din categoria "cardiologie".
Acu' sper sa nu mearga prost tocmai nasterea si perioada post-partum😊, ca prea a fost totul roz pana acum. Dumnezeu cu mila...
La ultimele trei sarcini nici nu putea fi vorba de plimbari normale. Cum ma miscam putin imi crestea pulsul spre 115-120 b/min si nu mai aveam aer.
Un mare cosmar legat de sfarsitul acesta de sarcina erau cresterile tensionale pe care le tot experimentam in ultimul timp. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am mai avut pana acum nicio surpriza neplacuta din categoria "cardiologie".
Acu' sper sa nu mearga prost tocmai nasterea si perioada post-partum😊, ca prea a fost totul roz pana acum. Dumnezeu cu mila...
Cel ce priveste...
...la femeie poftind-o a si pacatuit cu ea in inima lui. Nu mi se cuvine mie a da interpretari cuvintelor Scripturii, dar gandul imi spune ca nu e suficient doar sa nu iti cultivi ganduri necurate legate de alti oameni. Cred ca un om care are cat de cat nazuinta spre curatirea de patima desfranarii are de lucru mult mai mult decat a-si tine imaginatia in frau.
Un om induhovnicit nu mai este sclavul feromonilor. E doar o parere personala si un indemn la o auto-observare mult mai atenta. Resortul care ne face sa ne invioram brusc in prezenta anumitor oameni, sa devenim instant comunicativi si interesati in special in conversatiile cu persoane de sex opus, sa colaboram si chiar sa dezvoltam intr-o oarecare masura obedienta fata de personajele sarmante din jur cred eu ca este un atavism care se manifesta in detrimentul sanatatii sufletesti.
Din pacate aceste legi animalice nescrise isi pun amprenta si in relatia duhovnic-ucenic. Repet, nu fac referire la fapte si ganduri grav alterate, ci la o receptivitate crescuta orientata biochimic, neconstientizata suficient. Asa se face ca adesea in biserici sunt mai multe femei decat barbati, cand firesc ar fi ca acela randuit sa fie cap familiei sa aiba o inclinatie naturala spre cele spirituale.
Poate atasamentul exagerat al unora fata de preot sa fie un factor care creeaza un sentiment de rivalitate, gelozie sau chiar aversiune din partea partenerilor? Nu stiu ce sa zic. Nu va transformati in "fani" ai unui anumit preot, ci tineti calea dreapta catre Hristos.
Pentru cele care sunt certate de soti ca vin prea des sau stau prea mult la biserica as recomanda sa nu dati imediat vina pe vrajmasul, ci sa va asigurati ca prin intreaga voastra atitudine bisericoasa nu stirbiti cu nimic respectul, dragostea si supunerea datorate in familie. Aratati-le cum spovedania va transforma in bine si invatati sa dati libertate celorlalti sa creada in ce vor si sa se apropie de Biserica atunci cand simt.
Preotul lui Dumnezeu nu cauta la fata omului, pentru ca in Hristos nu e barbat sau femeie, ci pune in inima lui curata gandul la chipul cel tainic lui Dumnezeu pe care il poate forma inauntrul credinciosului. Oamenii lumesti insa nu vad mai departe de "cercul lor stramt" si trebuie mare grija pentru a nu sminti si multa delicatete in abordare. Preotul trebuie sa stie cum sa se faca simtit ca parinte al tuturor, nepartinitor si nepatimas, iubitor cat sa se poata sufletul deschide, aspru cat sa nu dea prilej indraznelii sa strice lucrarea duhovniceasca.
Probabil la oameni lucrul acesta este cu neputinta de dus la desavarsire si numai harul Domnului poate plini cele neputincioase...
Un om induhovnicit nu mai este sclavul feromonilor. E doar o parere personala si un indemn la o auto-observare mult mai atenta. Resortul care ne face sa ne invioram brusc in prezenta anumitor oameni, sa devenim instant comunicativi si interesati in special in conversatiile cu persoane de sex opus, sa colaboram si chiar sa dezvoltam intr-o oarecare masura obedienta fata de personajele sarmante din jur cred eu ca este un atavism care se manifesta in detrimentul sanatatii sufletesti.
Din pacate aceste legi animalice nescrise isi pun amprenta si in relatia duhovnic-ucenic. Repet, nu fac referire la fapte si ganduri grav alterate, ci la o receptivitate crescuta orientata biochimic, neconstientizata suficient. Asa se face ca adesea in biserici sunt mai multe femei decat barbati, cand firesc ar fi ca acela randuit sa fie cap familiei sa aiba o inclinatie naturala spre cele spirituale.
Poate atasamentul exagerat al unora fata de preot sa fie un factor care creeaza un sentiment de rivalitate, gelozie sau chiar aversiune din partea partenerilor? Nu stiu ce sa zic. Nu va transformati in "fani" ai unui anumit preot, ci tineti calea dreapta catre Hristos.
Pentru cele care sunt certate de soti ca vin prea des sau stau prea mult la biserica as recomanda sa nu dati imediat vina pe vrajmasul, ci sa va asigurati ca prin intreaga voastra atitudine bisericoasa nu stirbiti cu nimic respectul, dragostea si supunerea datorate in familie. Aratati-le cum spovedania va transforma in bine si invatati sa dati libertate celorlalti sa creada in ce vor si sa se apropie de Biserica atunci cand simt.
Preotul lui Dumnezeu nu cauta la fata omului, pentru ca in Hristos nu e barbat sau femeie, ci pune in inima lui curata gandul la chipul cel tainic lui Dumnezeu pe care il poate forma inauntrul credinciosului. Oamenii lumesti insa nu vad mai departe de "cercul lor stramt" si trebuie mare grija pentru a nu sminti si multa delicatete in abordare. Preotul trebuie sa stie cum sa se faca simtit ca parinte al tuturor, nepartinitor si nepatimas, iubitor cat sa se poata sufletul deschide, aspru cat sa nu dea prilej indraznelii sa strice lucrarea duhovniceasca.
Probabil la oameni lucrul acesta este cu neputinta de dus la desavarsire si numai harul Domnului poate plini cele neputincioase...
Una dintre...
...luptele pe care vrajmasul le aduce asupra femeilor casatorite (mai ales in familiile cu multi copii mici) este o paruta cautare a vietii fara griji lumesti, o inchipuita dezlipire de cele materiale. Lucrarea vicleana imi pare exact pe dos decat se observa la monahii, care au tendinta de a duce la extrem spilcuiala in cele exterioare si atentia la detaliu.
De fapt e o lancezeala nepermisa celor care au ca indatorire sa poarte grija de casa, de alimentatia, vestimentatia si chiar confortul psihic al celor din familie. E o boala sufleteasca a carei duhoare se imprastie si asupra altora, iar leacul ei ar fi sa constientizezi ca nici lui Dumnezeu nu ii place aceasta delasare. A sedea fara de lucru, complacandu-te in mizerie si urat cu siguranta nu este o lucrare duhovniceasca.
Adesea iti vine sa te dai batuta in lupta cu mizeria, cu dezordinea si cu propria infatisare deprimanta. Orice ai face, te descurajeaza cand vezi ca se naruie in cinci minute de la finalizare. Cand ai copii mofturosi, nu te mai trage inima sa gatesti nici macar o salata. Daca te mai si simti rau din diverse motive, acedia castiga teren incredibil. Cand resursele financiare nu sunt prea grozave chiar pare ca tot ce e elegant si placut la vedere e rezervat bogatilor lumii.
A fi slampata nu e semn de progres spiritual. Nu poti administra ceea ce ai? Mergi pe firul simplitatii si vei gasi un punct de echilibru intre ceea ce ai si energia de care dispui pentru a purta de grija. Nu te complica sa faci mancaruri sofisticate, dar da-ti silinta ca meniul obisnuit al zilei sa fie sanatos, hranitor si placut la gust. Pune-ti inteligenta si simtul estetic (atat cat esti inzestrata) in slujba organizarii casei si a alegerii unor hainute agreabile. Nu sta nepieptanata cat e ziua de lunga si nu te imbraca in zdrente pe acasa. Infraneaza-te cu discernamant de la mancare si fa-ti timp pentru putina miscare. Nu lenevi: curata, fa ordine cat poti, spala, aeriseste. Limiteaza accesul copiilor mici la obiectele importante sau periculoase. Chiar daca nu ai cine stie ce bani, exista varianta second-hand. Poti de asemenea strange bani cu rabdare si a investi in timp in piese de mobilier care sa te ajute in organizarea casei. De cate ori iti cumperi ceva, gandeste-te cum il intretii, cat tine la mizerie si cat de repede se deterioreaza. Alege culori care sa te bine-dispuna, vesele, luminoase, fiindca mamicile adesea petrec mult timp in casa si merita sa o transformi intr-un loc in care te simti bine (nu din care iti doresti sa evadezi ori de cate ori ai ocazia).
Nu scriu despre lucruri care nu m-au bantuit si nici despre solutii pe care nu le-am pus in practica. Se poate, doar sa fie vointa cea buna si intelegerea corecta a lucrurilor. Cu rabdare si perseverenta viata intra pe un fagas al echilibrului.
De fapt e o lancezeala nepermisa celor care au ca indatorire sa poarte grija de casa, de alimentatia, vestimentatia si chiar confortul psihic al celor din familie. E o boala sufleteasca a carei duhoare se imprastie si asupra altora, iar leacul ei ar fi sa constientizezi ca nici lui Dumnezeu nu ii place aceasta delasare. A sedea fara de lucru, complacandu-te in mizerie si urat cu siguranta nu este o lucrare duhovniceasca.
Adesea iti vine sa te dai batuta in lupta cu mizeria, cu dezordinea si cu propria infatisare deprimanta. Orice ai face, te descurajeaza cand vezi ca se naruie in cinci minute de la finalizare. Cand ai copii mofturosi, nu te mai trage inima sa gatesti nici macar o salata. Daca te mai si simti rau din diverse motive, acedia castiga teren incredibil. Cand resursele financiare nu sunt prea grozave chiar pare ca tot ce e elegant si placut la vedere e rezervat bogatilor lumii.
A fi slampata nu e semn de progres spiritual. Nu poti administra ceea ce ai? Mergi pe firul simplitatii si vei gasi un punct de echilibru intre ceea ce ai si energia de care dispui pentru a purta de grija. Nu te complica sa faci mancaruri sofisticate, dar da-ti silinta ca meniul obisnuit al zilei sa fie sanatos, hranitor si placut la gust. Pune-ti inteligenta si simtul estetic (atat cat esti inzestrata) in slujba organizarii casei si a alegerii unor hainute agreabile. Nu sta nepieptanata cat e ziua de lunga si nu te imbraca in zdrente pe acasa. Infraneaza-te cu discernamant de la mancare si fa-ti timp pentru putina miscare. Nu lenevi: curata, fa ordine cat poti, spala, aeriseste. Limiteaza accesul copiilor mici la obiectele importante sau periculoase. Chiar daca nu ai cine stie ce bani, exista varianta second-hand. Poti de asemenea strange bani cu rabdare si a investi in timp in piese de mobilier care sa te ajute in organizarea casei. De cate ori iti cumperi ceva, gandeste-te cum il intretii, cat tine la mizerie si cat de repede se deterioreaza. Alege culori care sa te bine-dispuna, vesele, luminoase, fiindca mamicile adesea petrec mult timp in casa si merita sa o transformi intr-un loc in care te simti bine (nu din care iti doresti sa evadezi ori de cate ori ai ocazia).
Nu scriu despre lucruri care nu m-au bantuit si nici despre solutii pe care nu le-am pus in practica. Se poate, doar sa fie vointa cea buna si intelegerea corecta a lucrurilor. Cu rabdare si perseverenta viata intra pe un fagas al echilibrului.
Tuesday, January 8, 2019
Oameni ...
...de bine din lumea larga daruiesc dulciuri pentru copii cu ocazia sarbatorilor de iarna. Familia noastra numeroasa e adesea tinta acestei generozitati declansate de apropierea Craciunului.
Pentru cei mici e prilej de bucurie, fiindca nu se gandesc la nimic pe tremen lung, ci savureaza placerea momentului. Pentru mine e o provocare la vigilenta (sa nu sterpeleasca si sa rontaie dulciuri in locul cele trei mese), o perioada de triere si distributie a bunurilor care ajung la noi in casa si un exercitiu de fermitate atunci cand trebuie sa interzic anumite produse de calitate indoielnica.
Aparent, si eu la randul meu, fac multe milostenii in zilele acestea. De fapt, nu e deloc asa: nu numai ca daruiesc exclusiv din cele primite, ci sunt intr-un fel de maraton al "detoxofierii" rafturilor din camara, care se umplu zilnic cu diverse, mai mult sau mai putin trebuincioase.
Imi vine sa rad cand imi aduc aminte de "proorociile" pe care le primeam in tinerete, despre cum vom muri de foame si ne vor coplesi lipsurile. Traiesc exact contrariul, am foarte multe categorii de lucruri care imi prisosesc si nu reusesc sa imi fac timp destul pentru a alege doar strictul necesar.
Pentru cei mici e prilej de bucurie, fiindca nu se gandesc la nimic pe tremen lung, ci savureaza placerea momentului. Pentru mine e o provocare la vigilenta (sa nu sterpeleasca si sa rontaie dulciuri in locul cele trei mese), o perioada de triere si distributie a bunurilor care ajung la noi in casa si un exercitiu de fermitate atunci cand trebuie sa interzic anumite produse de calitate indoielnica.
Aparent, si eu la randul meu, fac multe milostenii in zilele acestea. De fapt, nu e deloc asa: nu numai ca daruiesc exclusiv din cele primite, ci sunt intr-un fel de maraton al "detoxofierii" rafturilor din camara, care se umplu zilnic cu diverse, mai mult sau mai putin trebuincioase.
Imi vine sa rad cand imi aduc aminte de "proorociile" pe care le primeam in tinerete, despre cum vom muri de foame si ne vor coplesi lipsurile. Traiesc exact contrariul, am foarte multe categorii de lucruri care imi prisosesc si nu reusesc sa imi fac timp destul pentru a alege doar strictul necesar.
Monday, January 7, 2019
Din oameni...
...se mai fac crestini, dar din unii crestini nu mai faci oameni. Vorba asta am auzit-o rostita de pr Iustin Parvu si nu mi-a picat deloc bine pe moment.
Cu cat trece timpul insa, cu atat mai mare dreptate ii dau. Faptul ca un om frecventeaza intens biserica nu este o garantie ca e o persoana plina de seriozitate sau sensibilitate, de blandete si bune maniere, de corectitudine si loialitate si cu atat mai putin de profesionalism.
Atentie, deci, cand facem alegeri pentru a colabora/convietui cu cineva. Sunt multi oameni care se invart in jurul bisericii din diverse motive si poti avea surpriza ca nu au ca prioritati curatirea de patimi si lucrarea jertfitoare. Uneori acestea pur si simplu nu sunt in agenda lor de lucru.
In schimb se pricep foarte bine sa pretinda din partea altor crestini performante duhovnicesti inalte, doar pentru ca ei sa isi poata "lati" patimile in voie, nestingheriti de vreo exigenta sociala.
Cu cat trece timpul insa, cu atat mai mare dreptate ii dau. Faptul ca un om frecventeaza intens biserica nu este o garantie ca e o persoana plina de seriozitate sau sensibilitate, de blandete si bune maniere, de corectitudine si loialitate si cu atat mai putin de profesionalism.
Atentie, deci, cand facem alegeri pentru a colabora/convietui cu cineva. Sunt multi oameni care se invart in jurul bisericii din diverse motive si poti avea surpriza ca nu au ca prioritati curatirea de patimi si lucrarea jertfitoare. Uneori acestea pur si simplu nu sunt in agenda lor de lucru.
In schimb se pricep foarte bine sa pretinda din partea altor crestini performante duhovnicesti inalte, doar pentru ca ei sa isi poata "lati" patimile in voie, nestingheriti de vreo exigenta sociala.
Thursday, January 3, 2019
Gripa...
...scoate la iveala artistul din om😊
facute de Grigo, care nu a mai avut pofta de desenat de un secol
facute de Grigo, care nu a mai avut pofta de desenat de un secol
Intr-o pauza...
...de invelit la sarmale, ma chinuie talentul sa scriu doua observatii pe tema bunului simt, poate or fi cuiva de folos vreodata:
- nu intrebati adolescentii, mai ales in public, despre elemente de maturizare sexuala. In general ei sunt mult mai pudici decat noi, adultii, la subiectul acesta si ii stanjeneste discutia. Ultima patanie de genul acesta a fost de hram, in fata bisericii, cand cineva a intrebat in gura mare "Ti-a dat, Ioane, mustata?". Respectiva era foarte degajata, fiind medic, dar fiu-meu s-a simtit ca o fata intrebata "Ti-au crescut, fa, tatele?" (scuzati translatia lingvistica, dar cam atat de lipsit de delicatete a sunat chestionarea in urechile lui). Daca vrei cu tot dinadinsul sa afli, intreaba unul dintre parinti, nu copilul.
-un alt mare nu as spune curiosilor care intreaba indragostitii "Da' voi cand va casatoriti?" fara sa se sinchiseasca de faptul ca ating o problema foarte delicata pe care cei doi poate nu au discutat-o inca in amanunt, daramite sa fixeze o data. Aveti rabdare, cand va veni vremea si daca va fi cazul veti fi anuntati, veti afla cu siguranta. Pana atunci nu faceti decat sa creati un moment penibil, fiindca relatiile de prietenie in vederea casatoriei sunt uneori pline de incertitudine si indoieli asupra alegerii facute. E o decizie dificila, pentru o viata si nu poate fi asumata imediat, doar pentru ca din exterior par facuti unul pentru celalalt.
- nu intrebati adolescentii, mai ales in public, despre elemente de maturizare sexuala. In general ei sunt mult mai pudici decat noi, adultii, la subiectul acesta si ii stanjeneste discutia. Ultima patanie de genul acesta a fost de hram, in fata bisericii, cand cineva a intrebat in gura mare "Ti-a dat, Ioane, mustata?". Respectiva era foarte degajata, fiind medic, dar fiu-meu s-a simtit ca o fata intrebata "Ti-au crescut, fa, tatele?" (scuzati translatia lingvistica, dar cam atat de lipsit de delicatete a sunat chestionarea in urechile lui). Daca vrei cu tot dinadinsul sa afli, intreaba unul dintre parinti, nu copilul.
-un alt mare nu as spune curiosilor care intreaba indragostitii "Da' voi cand va casatoriti?" fara sa se sinchiseasca de faptul ca ating o problema foarte delicata pe care cei doi poate nu au discutat-o inca in amanunt, daramite sa fixeze o data. Aveti rabdare, cand va veni vremea si daca va fi cazul veti fi anuntati, veti afla cu siguranta. Pana atunci nu faceti decat sa creati un moment penibil, fiindca relatiile de prietenie in vederea casatoriei sunt uneori pline de incertitudine si indoieli asupra alegerii facute. E o decizie dificila, pentru o viata si nu poate fi asumata imediat, doar pentru ca din exterior par facuti unul pentru celalalt.
Wednesday, January 2, 2019
Stimate om...
...care investesti mult in colegii de serviciu sau acorzi prioritate maxima in viata ta prietenilor de weekend, te-ai intrebat vreodata cati dintre ei te cunosc cu adevarat, fara mastile sociale pe care le porti ca sa fii apreciat?
Cati crezi ca te-ar mai placea asa cum esti tu de fapt?
Cati te-ar suporta o viata cu toate neajunsurile pe care le ai?
Care te-ar mai cauta daca nu ar avea niciun interes/avantaj din relatia cu tine?
Cu care dintre ei poti impartasi bucurii si necazuri simtindu-i in acelasi duh cu tine?
In cati poti avea incredere ca nu iti tradeaza secretele, ca nu te clevetesc dupa ce v-ati distrat impreuna?
Seara, cand se inchide usa casei in urma ta, care ar veni vreodata sa stea cu tine pur si simplu fiindca te simti sigur?
Care dintre ei te cauta pur si simplu sa te intrebe ce mai faci, cum iti mai este?
Cati jertfesc vreodata catusi de putin din confortul lor ca sa te ajute la greu?
Privind in timp, cu care dintre prietenii de altadata mai ai aceeasi apropiere?
Cauta si vezi cine ramane si la bine si la rau cu omul din tine atunci cand toti pleaca la ale lor. Aceasta e directia in care trebuie sa iti canalizezi preocuparea, sensibilitatea, abilitatile de comunicare, timpul, energia.
Mi-e mila de tine daca in loc de stralucirea statornica, linistita si curata a flacarii de candela preferi sa iti luminezi calea doar cand si cand cu focuri trecatoare de artificii.
Cati crezi ca te-ar mai placea asa cum esti tu de fapt?
Cati te-ar suporta o viata cu toate neajunsurile pe care le ai?
Care te-ar mai cauta daca nu ar avea niciun interes/avantaj din relatia cu tine?
Cu care dintre ei poti impartasi bucurii si necazuri simtindu-i in acelasi duh cu tine?
In cati poti avea incredere ca nu iti tradeaza secretele, ca nu te clevetesc dupa ce v-ati distrat impreuna?
Seara, cand se inchide usa casei in urma ta, care ar veni vreodata sa stea cu tine pur si simplu fiindca te simti sigur?
Care dintre ei te cauta pur si simplu sa te intrebe ce mai faci, cum iti mai este?
Cati jertfesc vreodata catusi de putin din confortul lor ca sa te ajute la greu?
Privind in timp, cu care dintre prietenii de altadata mai ai aceeasi apropiere?
Cauta si vezi cine ramane si la bine si la rau cu omul din tine atunci cand toti pleaca la ale lor. Aceasta e directia in care trebuie sa iti canalizezi preocuparea, sensibilitatea, abilitatile de comunicare, timpul, energia.
Mi-e mila de tine daca in loc de stralucirea statornica, linistita si curata a flacarii de candela preferi sa iti luminezi calea doar cand si cand cu focuri trecatoare de artificii.
As face...
...un sondaj de opinie, chiar si mai multe, dar deocamdata nu ma tine smerenia sa pun intrebari incomode si sa abordez tabuuri cu detasare.
Deci:
Sotul/prietenul face o greseala (care te afecteaza real sau potential) in prezenta ta. De exemplu face o gafa periculoasa in trafic sau ia o decizie in urma careia lucrurile evolueaza prost pt intreaga familie.
Ce atitudine va stimuleaza cel mai mult respectul pentru el?
1. Se comporta ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic (gen strut) si pretinde sa nu comentezi in niciun fel incidentul, refuzand comunicarea.
2. Se comporta ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, iar in momentul in care ii atragi atentia isi iese din fire si tot el se supara
3. Iti asculta observatiile, dar nu isi recunoaste greseala incercand sa denatureze realitatea lucrurilor (prin cuvinte intentionat alese pentru a diminua anumite aspecte si a conferi importanta unor elemente secundare)
4. Minte cu degajare (pana cand crede si el ce spune) spunand ca ti s-a parut, ca nu ai inteles corect situatia.
5. Cauta vinovati pentru ceea ce nu ii iese bine. In caz ca nu gaseste tap ispasitor in persoane din apropiere, se enerveaza chiar si pe obiecte
6. Isi asuma greseala dar nu suporta discutii mai ample pe marginea subiectului. Cel mult rosteste un "Scuze!" fugitiv ca sa poata baga tot gunoiul sub pres mai repede
7. Recunoaste ca a gresit, isi cere iertare punctual si nu se da inapoi de la o disectie si o analiza a evenimentelor la rece, utila pentru a invata ceva din incercarile care ne ies in cale in viata.
Tuesday, January 1, 2019
Oamenii religiosi...
...dragii de ei, au o tendinta nesanatoasa de a incerca sa para perfecti, de teama de a nu crea o impresie proasta despre Dumnezeul caruia incearca sa ii slujeasca.
De fapt, e o limita foarte fina intre acoperirea propriilor neajunsuri pentru a nu produce sminteala si aceasta fatarnicie gretoasa de care vorbeam.
Solutia cred ca e o prihanire de sine facuta cu discretie si o intelegere adanca a faptului ca Dumnezeu nu are nevoie de reclama din partea noastra. Oamenii sinceri, care Il cauta cu inima deschisa vor ramane in Biserica cea sfanta, indiferent cate "uscaturi" vor vedea printre credinciosii bolnavi sufleteste.
De fapt, e o limita foarte fina intre acoperirea propriilor neajunsuri pentru a nu produce sminteala si aceasta fatarnicie gretoasa de care vorbeam.
Solutia cred ca e o prihanire de sine facuta cu discretie si o intelegere adanca a faptului ca Dumnezeu nu are nevoie de reclama din partea noastra. Oamenii sinceri, care Il cauta cu inima deschisa vor ramane in Biserica cea sfanta, indiferent cate "uscaturi" vor vedea printre credinciosii bolnavi sufleteste.
Realitatea obiectiva...
...e adesea dublata de o realitate emotionala pe care nu toti oamenii o inteleg.
A e intr-o relatie cu B. Si-au programat impreuna o iesire de revelion cu un grup de tineri. B si-a luat chiar concediu pt asta. Pe neasteptate, A se imbolnaveste si chiar nu se poate deplasa, avand nevoie de repaus la pat si ingrijire.
B hotarasete sa plece singur, dupa ce trimite mesaje de compasiune si regret pentru intamplarea nefericita. A se mahneste, desi daca ar fi ramas in localitate B nu ar fi fost de niciun ajutor, A locuind inca separat si nedorind sa-i transmita maladia contagioasa.
Bineinteles, A nu emite pretentii, fiindca vrea sa respecte libertatea de alegere a lui B. E trist insa ca B nu prinde diferenta dintre eficienta actiunilor si suportul afectiv al unui gest aparent inutil.
Uneori o simpla strangere de mana fara niciun impact pozitiv practic te ajuta mai mult decat sustinere materiala la rece. Cel mai concludent exemplu mi se pare ingrijirea data Elenei care a avut in cea mai mare parte valente sufletesti.
A e intr-o relatie cu B. Si-au programat impreuna o iesire de revelion cu un grup de tineri. B si-a luat chiar concediu pt asta. Pe neasteptate, A se imbolnaveste si chiar nu se poate deplasa, avand nevoie de repaus la pat si ingrijire.
B hotarasete sa plece singur, dupa ce trimite mesaje de compasiune si regret pentru intamplarea nefericita. A se mahneste, desi daca ar fi ramas in localitate B nu ar fi fost de niciun ajutor, A locuind inca separat si nedorind sa-i transmita maladia contagioasa.
Bineinteles, A nu emite pretentii, fiindca vrea sa respecte libertatea de alegere a lui B. E trist insa ca B nu prinde diferenta dintre eficienta actiunilor si suportul afectiv al unui gest aparent inutil.
Uneori o simpla strangere de mana fara niciun impact pozitiv practic te ajuta mai mult decat sustinere materiala la rece. Cel mai concludent exemplu mi se pare ingrijirea data Elenei care a avut in cea mai mare parte valente sufletesti.