Dusmanii...

...omului vor fi casnicii lui. Nu pot sa spun ca am simtit pe pielea mea plinatatea acestui verset, fiindca nu mi-as putea numi rudele "dusmani".

Din mica mea experienta de viata insa pot spune ca acesti oameni care iti sunt mai apropiati iti pot provoca cele mai intense suferinte, pentru ca in mod natural ai o anumita deschidere fata de ei si consideri iubirea lor pt tine o premisa implicita a convietuirii voastre. De asemenea, cele mai intime interferente avandu-le cu ei, te pot obstructiona in lucrarea celor mai sensibile obiective ale vietii personale.

Colegii de serviciu, vecinii, cunoscutii din biserica, medicul de familie sau doamna de la ghiseu te pot cel mult enerva, indispune, incurca temporar, dar nu au acces la partile cele mai adanci ale fiintei tale si nu iti pot tulbura pacea in profunzime.

Din nou, fazele cu iubirea neconditionata si cu gresala de a avea asteptari de la cei dragi mi se par rasuflate si nerealiste, bune de servit cel mult in monahism, al carui specific este moartea fata de lume si singuratatea. In relatiile de familie sunt normale si indreptatite anumite asteptari.

Cum sa gasesti un echilibru intre investitia emotionala fata de aproapele si masurile de siguranta interioara pe care trebuie sa ti le iei ca sa nu dai acelui om putere asupra ta incat la un moment dat sa te devasteze? Cum sa gasesti un gand smerit care sa te tamaduiasca launtric atunci cand esti ranit? Cat iti este ingaduit sa iti doresti ca pedagogia divina sa lucreze asupra omului respectiv facandu-l sa isi inteleaga, regrete si depaseasca rautatile? Nu am raspuns multumitor la aceste intrebari...

Cateva strategii concrete care ma ajuta pe mine:
- pun suferinta mea inaintea lui Dumnezeu sau a vreunui sfant care ma inspira in momentul acela (adesea, daca e nefondata simt cum se estompeaza si se vindeca)
- caut sa vad cum am determinat eu comportamentul respectivului (de multe ori gasesc ca si eu am contribuit la neiubirea lui, facandu-ma de neiubit)
- spun cu toata convingerea "Doamne, miluieste pe X, care pentru pacatele mele ma chinuieste", fiindca adesea descopar ca tratamentul pe care X mi-l aplica este doar o oglindire a ceea ce am facut si eu altora
-incerc sa intuiesc nivelul de intelegere al celuilalt si sa il disculp pe motiv ca nu stie ce face
-tot din aceeasi gama, incerc sa nu am pretentii absurde de sensibilitate psihologica de la altii, sa le intuiesc capacitatea duhovniceasca intr-un anumit moment al vietii si sa accept atat cat au ei de oferit

In afara de rugaciune, toate celelalte sunt un suport pentru minte, care ma ajuta cel mult sa nu ma supar, necum sa nu sufar.