Mandrii

Exista o mandrie mireneasca si una calugareasca. Mandria mireneasca (sau lumeasca) se arata cand cineva se mandreste impotriva aproapelui ca mai bogat, mai frumos, mai bine imbracat sau ca de neam mai bun.

Se intampla uneori ca cineva sufera de slava desarta si pentru unele daruri naturale. De pilda, unul sufera de slava desarta pentru ca are glas frumos si canta frumos, sau pentru ca e bland si lucreaza sau slujeste cu curatie (printre intelectuali bantuie dispretul pentru cei mai slabi de minte). Acestea sunt mai cuviincioase decat cele dintai. Dar si ele tin de mandria lumeasca.

Iar mandria calugareasca se arata cand cineva sufera de slava desarta, pentru ca privegheaza, sau posteste, sau ca e evlavios, sau ca are o buna vietuire, sau ca este mai sarguincios. Ba uneori se si smereste cineva de dragul slavei. Acestea tin de mandria calugareasca. Daca nu putem sa nu ne mandrim deloc, e mai cuvenit sa ne mandrim pentru cele calugaresti, decat pentru cele lumesti.

(Filocalia nr. 9 , Ava Dorotei, Despre smerita cugetare)

O experienta interesanta este sa te imbraci intr-o tinuta in afara a ceea ce este delimitat ca respectabil in societate. Cand incepi sa te lovesti de atitudinea batjocoritoare a celor din jur si sa fii discriminat cu brutalitate pe criterii vestimentare vei aprecia mai bine cat te stapaneste patima slavei desarte (si asta doar pe tema hainelor, altminteri ea are multe alte capete) Vei face totodata cunostinta cu lipsa de sensibilitate a oamenilor fata de cei pe care ii considera mai neinsemnati ca ei. Cu cat te ustura mai mult, cu atat e mai adanca rana mandriei.

De-sa-var-siti

Chemarea crestinului este la desavarsire, nu la reactii de bun simt sau amabilitati si generozitati justificate.

46.	Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?
47.	Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
48.	Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

Ma-ntreb si eu: "Daca primesti sa dai viata tuturor copiilor daruiti de Dumnezeu numai cand ai o situatie materiala corespunzatoare (cand ai un sot care se comporta ireprosabil, cand nu ai absolut nici o problema de sanatate sau cand nu ai de luptat cu o mentalitate contemporana atee...si lista poate continua, particularizand piedicile si ispitele fiecareia) ce rasplata si ce bucurie duhovniceasca poti avea?" 

Din cauza asezarii lumesti a mintii noastre, poruncile Domnului par sa ne duca pe o cale a absurdului, a suferintei oarbe. Daca mergem pe fagasul lor cu rabdare, toata intristarea se preface in bucurie. Daca le parasim, intram pe taramul mortii sufletesti si toata tihna de care ne bucuram la un moment dat nu este decat un preludiu al deznadejdii.

3 ani

puff

si un tortulet facut la minut la comanda, ca sa nu fie fata noastra mai prejos ca Veronica

Alivenci

Dupa reteta de aici, doar ca am dublat cantitatile si nu am mai pus zahar.

Pe tobogan

doar de jos in sus

musai cu poseta

Rugaciune si post

Nu sunt destul de tare ca sa ma pot desprinde de asteptarile pe care le am de la oameni. Mai mult: cand cineva de la care astept dragoste si intelegere ma trece cu vederea in mod repetat si ia drept povesti nemuritoare ceea ce eu ii spun din durerea mea interioara, nu pot sa nu ma intristez. Ma necajesc azi, ma necajesc maine. Daca nepasarea dureaza prea mult, sau trece de un anumit prag al sensibilitatii personale incep sa am resentimente din ce in ce mai intense.

In functie de echilibrul endocrin :) sau dictat de oboseala si epuizarea pe care le resimt in perioada respectiva, anumite scaderi ale aproapelui au forta de a ma dezorganiza interior. Dupa tsunami-ul de tristete si manie (de cele mai multe ori manifestat in exterior intr-un mod retinut) depun eforturi de restaurare duhovniceasca. Ma straduiesc sa iert si sa sistez orice discutii pe teme sensibile sa sa-mi caut de pacatele si greselile mele. Totusi, asezarea interioara nu-si revine prin aceasta lucrare mentala. Ramane o durere, o sangerare a inimii care nu poate fi pur si simplu stearsa cu buretele. In loc de dragoste si unire se asterne raceala si instrainarea.

De obicei vindecarea acestor rani se face cu rugaciune, altfel cicatricile lasate pot produce separari iremediabile. Mai nou am constatat ca ies petele de pe haina sufletului si cu post :) E incredibil cum se risipeste negura sufleteasca fara sa mai intreprinzi nimic in directia asta, lasand doar Harul sa curateasca totul si sa netezeasca frumos cararile iubirii. Mie, uneia, mi se pare chiar o minune sa te simti deodata eliberata de povara duhovniceasca si sa poti zambi iarasi ca inainte. Transformarile astea spontane nu sunt lucruri omenesti. Doar o atingere dumnezeiasca le face sa existe.

In ceata

Cu cat omul se apropie de Dumnezeu si se indulceste de dragostea Lui, cu atat sporeste in sensibilitate duhovniceasca. Pe masura ce se departeaza de Dumnezeu e tot mai debusolat si nu poate deosebi pacatul.

Le-am explicat ieri copiilor ca omul aude un anumit interval de frecvente, iar cainele sesizeaza unde sonore pe un spectru mult mai larg. Ceea ce pentru om e liniste, poate sa fie pentru caine un zgomot asurzitor.

Am facut o analogie cu felul in care oamenii duhovnicesti simt detalii fine care indeparteaza harul, pe care noi, cei mai grosieri, nu le percepem. Ei au lasat mosteniri scrise, cu sfaturi care ne calauzesc un urcusul catre desavarsire si ne previn in legatura cu capcanele subtile care pot trece neobservate de noi.

Oamenilor care sunt cu totul straini de viata bisericeasca e foarte greu sa le justifici de ce alegi sa nu faci anumite lucruri absolut obisnuite in societatea noastra. Neavand sensibilitatea de care vorbeam, ei considera inofensiv ceea ce noi simtim (sau macar stim din ceea ce ne invata sfintii parinti) ca este nociv. Iesit de sub ascultarea bisericii sau fara povatuitor incercat, foarte usor poti spune binelui rau si raului bine.

Refresh

Mi-am luat de curand doua carti pe teme de parenting. Chiar daca nu rezonez intotdeauna cu ceea ce citesc, astfel de carti ma inspira  si imi prinde bine sa-mi formulez chiar si opinii in antiteza cu ideile expuse de autor si sa-mi definesc mai clar pozitia. Prima carte sper sa ma introduca in universul misterios al baietilor si sa ma initieze intr-ale comunicarii pe frecvente masculine. A doua nu cred ca va face posibila eradicarea rivalitatii intre frati, dar macar ma va ajuta sa ma debarasez de reactii inutile si sa-mi inteleg limitele in incercarile de a aduce armonia intre copii.

Cand ma biruieste delasarea ma gandesc ca in orice profesie respectabila se investeste in perfectionarea angajatilor. Pentru a se obtine cresterea eficientei serviciilor prestate sau a randamentului economic oamenii sunt trimisi la conferinte, schimburi de experienta si cursuri de supraspecializare. De ce nu ar fi la fel si cu "meseria de parinte"? In perioadele de sanatate sufleteasca gandurile mele se centreaza pe educatia copiilor mei si incerc sa-mi slefuiesc comportamentul ca sa-i odihnesc si sa-i hranesc si sufleteste (sau macar sa nu-i ranesc...)

Mult ajuta rugaciunea, dar fara strategii bine gandite nu stiu cum ar putea merge bine treburile intr-o familie cu multi copii. Imi place sa-mi reamintesc: chestiile bune nu se intampla pur si simplu...

Papam

pe cand faceam cunostinta cu lingurita

un bebe aproximativ gluten free :)

Am inceput diversificarea de Pasti. M-am inspirat de aici
Una dintre ciudateniile preferintelor culinare ale lui Gheorghita este galbenusul crud. Refuza si scuipa piureul de legume in care amestec un galbenus fiert. Acelasi piure + galbenus crud il mananca pe nerasuflate.
O alta particularitate a felului in care l-am hranit, comparativ cu fratiorii lui, ar fi ca i-am introdus mai intai iaurtul si apoi laptele ca atare. A mancat si ghee si untura si ulei de masline.
De dragul probioticelor i-am dat cand si cand cantitati infinitezimale :) de bors crud.
Dupa toate astea are scaune perfect normale.
Are 6 dinti de la 5 luni. In rest e un bebelus obisnuit.

Reciproc

Ritmul in care se misca lucrurile in jurul nostru e dictat de tipologia familiei contemporane. Nefiind "blocati" de cate 10 copii proprii, oamenii isi fac timp pentru tot felul de activitati. Fiindca mergem cumva contra curentului, e destul de stresant sa incercam sa ne sincronizam cu exigentele societatii moderne.

Cine se rapoteaza la Dumnezeu in lucrarea sa pe acest pamant stie ca nu ne este ingaduit sa judecam pe aproapele. Vestea cea buna este ca omul credincios se poate baza pe faptul ca si reciproca e adevarata :), adica oricine ne judeca pentru felul in care hotaram sa urmam calea Adevarului greseste. Prin urmare nu trebuie sa ne batem capul cu carcotelile nimanui, daca propria constiinta este senina.

In alta ordine de idei, mamele cu multi copiii nu sunt un fel de guru in ale educatiei, nutritiei pediatrice sau psihologiei scolare. Daca cineva s-a hotarat sa-si nasca toti pruncii pentru Domnul nu inseamna ca si-a descoperit vocatia de mama perfecta. Nu are sens sa vanezi greseli de parenting la mamele cu numar de copii peste medie si sa declami ca nu au facut o alegere buna. Reciproc, ca mama cu multi copii nu as lua in seama nici un comentariu malitios de la cine nu are experiente similare. Sunt deschisa in ceea ce priveste sugestiile pentru o mai buna desfasurare a vietii de familie, dar am capatat cu timpul o imunitate la rautati gratuite.

 Orice om are neputintele (+ greselile, pacatele, si patimile) lui. A nu se confunda biserica biruitoare, a celor trecuti deja in randul sfintilor, cu biserica-spital la care mergem schiopatand toti cei de pe pamant.

Priveste cum mananc...

...si satura-te si tu. Cam asa mi se par incercarile parintilor de a-si distra copiii. 
Cu exceptia cazurilor in care parintii i-au obisnuit cu o joaca artificiala guvernata de adulti, copiii mici nu sufera de lipsa de imaginatie si nici de plictiseala. Daca nu-i ingradesti cu interdictii peste masura, un coltisor de gradina e suficient sa-si poata manifesta setea de explorare. Sunt de-a dreptul fascinati de universul marunt al insectelor si al ierburilor. Elementele naturale transfigurate de mintea lor creativa devin o sursa inepuizabila de joaca.

Vesela si linistita...

... pot fi astazi, desi ma latra multe ganduri potrivnice:

• fiindca Domnul ne da o nesfarsita libertate si cauta doar la inima noastra. Vietile placutilor lui ne arata ca ne putem scutura de orice tipare tipiconale care nu ni se potrivesc
• fiindca Domnul este "mintea cea intreaga a celor curati cu fecioria", deci nu avem de ce sa fim descurajati in fata duhului desfranarii care intineaza privirile copiilor nostri
• fiindca o "Aparatoare Doamna" vegheaza neamul crestinesc, acoperindu-l cu cinstitul ei omofor. Ea este mereu acolo pentru cei care isi fac timp sa-i ceara ajutorul la modul serios.
• fiindca vad si simt sprijinul sfintilor ierarhi ai bisericii. Ei risipesc norul ispitelor ce se abate asupra familiilor de preot indeosebi.
• fiindca prin spovedanie ne slobozim de povara pacatului si ne simtim sufletul usor, capabil din nou de bucurii copilaresti marunte.
  
  
  
  
  

Cand ne dezamageste cineva...

... este vina noastra fiindca nu ne-am dat seama cu cine avem de-a face:

"Nu este vina celuilalt, ci a noastra. Pentru ca noi iubim un ideal si dorim ca acel om sa-l personifice. Il admiram, insa el nu merita admiratie. Pe masura ce il cunoastem mai bine insa, intervine uzura familiaritatii. Apoi, intr-o zi, el cade de pe piedestalul pe care l-am plasat si atunci ne suparam pe el. Cu toate acestea, in principiu, el nu este vinovat pentru dezamagirea noastra. Noi suntem de vina
pentru ca l-am pus pe un piedestal cu imaginatia noastra. L-am transformat intr-un idol, l-am admirat si apoi l-am coborat... In timp ce el a fost, este si va fi ceea ce este!" (Maica Gavrilia)

Perfect de acord, mai putin cu viitorul verbului "a fi". Nu sta in puterea noastra sa anticipam aceste lucruri.

Pat nou