In ceata

Cu cat omul se apropie de Dumnezeu si se indulceste de dragostea Lui, cu atat sporeste in sensibilitate duhovniceasca. Pe masura ce se departeaza de Dumnezeu e tot mai debusolat si nu poate deosebi pacatul.

Le-am explicat ieri copiilor ca omul aude un anumit interval de frecvente, iar cainele sesizeaza unde sonore pe un spectru mult mai larg. Ceea ce pentru om e liniste, poate sa fie pentru caine un zgomot asurzitor.

Am facut o analogie cu felul in care oamenii duhovnicesti simt detalii fine care indeparteaza harul, pe care noi, cei mai grosieri, nu le percepem. Ei au lasat mosteniri scrise, cu sfaturi care ne calauzesc un urcusul catre desavarsire si ne previn in legatura cu capcanele subtile care pot trece neobservate de noi.

Oamenilor care sunt cu totul straini de viata bisericeasca e foarte greu sa le justifici de ce alegi sa nu faci anumite lucruri absolut obisnuite in societatea noastra. Neavand sensibilitatea de care vorbeam, ei considera inofensiv ceea ce noi simtim (sau macar stim din ceea ce ne invata sfintii parinti) ca este nociv. Iesit de sub ascultarea bisericii sau fara povatuitor incercat, foarte usor poti spune binelui rau si raului bine.