Vaca în lucernă!

          Pater Porfirie scrie: "Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască,să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, de credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun."
          Multă lume mă consideră prea aspră cu copiii mei. Nu avem televizor (au mai privit pe la bunici, dar niciodată nesupravegheaţi), nu îi las la joacă fără să ştiu cu cine sunt, nu merg în excursii cu clasa, se împărtăşesc de la 3 ani pe nemâncate, ţin postul rânduit de biserică pentru copiii sub 12 ani, pe fetiţe le îmbrac în fustiţe mai lunguţe decât se poartă etc. Oricărui creştin sincer interesat de mântuirea copiilor săi aceste lucruri i se vor părea fireşti, ele fiind o fundaţie sănătoasă pentru casa sufletului. Alţi părinţi, cărora nu le-am cerut niciodată părerea, după ce mă descos în legătură cu lifestyle-ul meu mă ameninţă profetic: "Ai să vezi, vor scăpa ca vaca în lucernă!"
Credit: Free images from acobox.com
         De aceea am simţit nevoia să fac un bilanţ a ceea ce au făcut copiii mei când au scăpat de sub "control" (deşi e impropriu spus control, eu îi încredinţez întotdeauna lui Dumnezeu, şi iau nişte măsuri de precauţie minime, ca nu cumva să mă fac chiar eu pricină întinării lor)

• în această vacanţă, fără ca eu să spun ceva copiii s-au apucat să citească din volumele mari cu Vieţile Sfinţilor. Nu sunt însă mai împăciuitori, de aceea îmi tot vine să le spun: "Degeaba citiţi din cărţile astea dacă vă certaţi pe lucruri de nimic!" Mă abţin însă pentru că ştiu din proprie experienţa ce greu e să pui în faptă ce citeşti ...
• Ionuţ se scoală de sărbători la 6,30 ca să meargă odată cu tati la parohie (în ciuda insistenţelor mele ca în vacanţă să doarmă mai mult) ca să stea şi el în altar.
• am întrebat fetele la ce biserică vor să meargă şi au ales o mănăstire din apropiere, chiar dacă acolo durează slujba mai mult şi facem un drum mai lung. Mi-au expilcat şi de ce: "dacă nu mergem acolo, parcă nu simţim că am fost la biserică!"
• fetele nu mai au ideea preconcepută că nu se poate alerga la joacă în fustă, nici că părul mai lung e o povară vara.
• singuri îşi cer sincer iertare unii altora când greşesc
•  îmi cer adesea să mă rog pentru ei; asta înseamnă că au experimentat câte ceva din puterea rugăciunii şi a binecuvântării părinţilor
• observă singuri că le merge prost atunci când nu ascultă de părinţi

        Deci principiul vacii în lucernă, de care n-am auzit pe la Sfinţii care au mai scris despre cum să educăm copiii, nu a funcţionat până în prezent.

Seara - prăvilioara

          Până acum câţiva ani nu reuşeam deloc să ne adunăm toată familia la pravila de seară, ba chiar o neglijam adesea. Probabil eu, ca mamă şi doamnă a casei, eram de vină, pentru că nu acordam prioritate acestor rugăciuni făcute împreună, mulţumindu-mă cu rugăciunea particulară, pe metanie. De la o vreme fetiţele mari au început să viseze urât şi chiar se temeau să meargă la culcare. Mă mustra conştiinţa şi-mi dădeam seama că rugăciunile de seară le-ar ajuta mult, însă nu ştiu cum se făcea că seara ba aveam multă treabă, ba eram prea obosiţi, ba venea cineva pe la noi, ba stăteam la plimbare prea mult şi rugăciunile rămâneau nefăcute. Parcă aveam minţile legate şi nu ştiam să-mi organizez programul altfel.

           Ajungâd odată într-un pelerinaj la moaştele sfântului Grigorie Palama, i-am cerut: "Vezi, sfinte al lui Dumnezeu, că nu îndeplinesc îndatoririle mele de mamă creştină. Fetele sunt de acum mari ... Ce-şi vor aminti de casa părintească? Cum cele sufleteşti sunt lăsate ultimele, după toate treburile gospodăreşti? Tu, care ai fost un apărător al rugăciunii, ajută-ne să avem şi noi o rânduială în familie!" După ce am revenit acasă toate s-au întâmplat altfel decât înainte şi am început să facem cu toţii rugăciunile de seară din Ceaslov, chiar şi în perioadele când am avut sugar. Totul era mult mai lesne cu ajutorul sfântului Grigorie Palama!

Bubico, mamă...

           Zilele recute, în parc, îi arătam lui Grigo animalele. Lângă mine, o doamnă cu un căţeluş în braţe repeta explicaţiile mele: "Uite, mamă, struţul! Vezi tu ce mare e?" M-a impresionat neplăcut felul în care-şi manifesta dragostea faţă de câine. La drept vorbind şi nouă ne plac animăluţele, şi copiii mei mângâie câini şi pisici drăguţe (şi nu numai), dar doamna de lângă mine avea ceva greţos: nu realiza diferenţa între oameni şi dobitoace.

• Sfântul Siluan scrie: "Există oameni care se leagă de animale, le privesc, le mângâie şi vorbesc cu  ele. Aceştia au părăsit dragostea de Dumnezeu, şi prin urmare piere în ei şi iubirea de fraţi, iubire pentru care Hristos însuşi a murit în mari chinuri şi suferinţi. Nu este cuminte să facem aşa. A da hrană animalelor, a nu le bate,înseamnă bunătatea omului faţă de ele. Dar a te lega de ele, a le vorbi şi a le iubi, este semnul unui suflet lipsit de minte. (...) toate animalele sunt pământ, iar noi nu trebuie să ne legăm mintea noastră de pământ, ci să iubim cu toată puterea minţii noastre pe Domnul (...)"  Sfântul Siluan arată o mare sensibilitate faţă de zidirea întreagă: "Într-o zi am omorât fără un gând anume o muscă. Trei zile după aceea am plâns din pricina cruzimii mele faţă de o făptură a Domnului (...) Duhul lui Dumnezeu învaţă sufletul să iubească tot ce-i viu până într-acolo încât el nu mai vrea să facă rău nici unei frunze verzi dintr-un pom şi n-ar mai vrea să strivească nici o floare a câmpului. Atunci sufletului îi este milă de orice fiinţă (...)"
•  
Credit: Free images from acobox.com
• În cartea "Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose" există un capitol intitulat "Prietenii lui Adam"  despre animalele domestice şi sălbatice de pe lângă mănăstirea părintelui, pe care copiii l-au ascultat cu plăcere. Mie mi s-a părut interesantă relatarea unui "experiment al guvernului sovietic legat de animale. Bolşevicii, socotind că toate animalele domestice, în afara celor de zootehnie, nu sunt decât un lux burghez, au pus să fie ucise toate animalele din anumite zone ale Rusiei. Câţiva ani mai târziu au comparat printr-un studiu psihologic aceste zone cu cele în care animalele fuseseră lăsate. Au descoperit că în rândul celor lipsiţi de animale se înregistra o rată mai mare de depresii, anxietate şi sinucideri. Conluzia evidentă a fost aceea că animalele au un rol terapeutic asupra fiinţelor umane." 
• Însă e cale lungă de la concluziile de mai sus şi până la a spune "Copilul meu ar vrea un frăţior şi ne-am găndit să-i cumpărăm un câine, ca să nu se mai simtă singur." Acest ultim citat reprezintă comentariul unei foste eleve de-a mamei  la numărul de nepoţi (doar 3) pe care-i plimba prin centru. Am rămas cu gura căscată :)

Ce ne aşteaptă la bătrâneţe?

           La serbarea de sfârşit de an în clasa a patra, Iuliana a avut rolul unei mame care crescuse cu trudă 7 copii, dar spre sfârşitul vieţii niciunul nu voia să o ţină şi să o îngrijească, ci o trimiteau de la unul la altul, pretextând diverse.  Mesajul poate fi: "Copii, ajutaţi-vă părinţii la bătrâneţe!" sau, aşa cum a concluzionat o mămică de lângă mine: "N-are rost să creşti o droaie de copii. De pe urma lor nu vei avea decât de suferit..." Dacă nu faci asta pentru Dumnezeu şi-i creşti doar de frica azilului de bătrâni, e foarte probabil să-i formezi egoişti (după modelul pe care îl oferi). Dacă-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, nu vei fi niciodată dezamăgită, ci poţi fi fericită chiar şi atunci când toţi te părăsesc. Ieremia, cap 17:

5.	Aşa zice Domnul: "Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul.
6.	Acela va fi ca ierburile pustiului şi nu va vedea când va veni binele, ci va locui în locurile arse ale pustiului, în pământ neroditor şi nelocuit.
7.	Binecuvântat fie omul care nădăjduieşte în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul,
8.	Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi.

Comoara din insulă :)

          Ca să zugrăvim în apartamentul cel nou  a trebuit să strângem mai întâi mobila lăsată de foştii proprietari într-una din camere. O parte din mobilă am dat-o unui om căruia i-a ars casa de curând. O canapea şi două fotolii de piele aproape noi le-am dat părinţilor mei, pentru că nu corespundeau nevoilor familiei mele (ocupau mult spaţiu şi, în plus, cred că ar fi devenit o sursă de conflicte cu copiii: "nu sta aşa, vezi că se zgârie, ce cauţi cu cariocile aici" etc.) Am păstrat un şifonier mare, o bibliotecă şi două paturi duble.
         Şifonierul nu putea fi mutat decât demontat, aşa că soţul meu împreună cu un fin de-al nostru s-au  apucat de treabă. Prima dată au dat jos cu greu modulul superior al acestuia, care era acoperit cu hârtii prăfuite, de doi ani de când nu mai stătuse nimeni acolo. Le-au dat la o parte şi au descoperit sub ele un cec de 28 000 de lei noi LA PURTĂTOR. Reacţia soţului meu a fost să-l sune pe proprietarul apartamentului şi să-i înmâneze hârtiuţa. A făcut asta pentru nu fi mustrat de conştiinţă înaintea lui Dumnezeu.

 Free images from acobox.com

          Drept să spun, la început mi-a fost puţin necaz. Prin faptul că nu era specificat nici un nume şi am fi putut intra în mod legal în posesia banilor, aş fi considerat că Dumnezeu a vrut să ne ajute. În plus, sunt aproape sigură că banii nu erau ai domnului care a primit cecul (şi n-a zis nici "Merci!") şi nici n-aş crede că are mai multă nevoie de el decât mine (a menţionat o dată că e nemulţumit că a câştigat în ultima vreme doar câte 5000  lei noi pe zi). Este un om foarte meticulos, mai ales în domeniul financiar (am observat asta când am efectuat tranzacţia imobiliară), şi nu ar fi uitat de asemenea sumă, iar în apartament nu stătuse el, ci fiul acestuia împreună cu soţia lui, de care actualmente este despărţit. Aş crede mai degrabă că suma îi aparţinuse acesteia din urmă, care ţinuse ascuns acest lucru.
         Oricum, aceste supoziţii nu-şi mai au rostul. Poate e mai bine aşa...Soţul meu  a fost categoric: "Vezi de treabă! Ce, vrei să-i dai pe medicamente?"

Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea. (Ps. 61, 10)

Lipii

          În ultima vreme am tot făcut lipii ca să nu mai folosesc cuptorul pe căldura asta. Spre deosebire de pâinea la cuptor, pe care o verifici doar din când în când, lângă tigaia cu lipii trebuie să fii prezentă mereu, ca la clătite, ca să nu se ardă. Sunt însă apreciate de copii mult mai mult decât pâinea clasică în tavă.

 Free images from acobox.com

         La început le făceam simple, din aluat obişnuit de pâine, dar se întăreau prea repede. Am descoperit că dacă pun şi ulei sunt mai pufoase, se păstrează mai mult timp fragede şi, evident, sunt mai consistente. Trebuie întinse în foaie subire, cam de 0.5 cm. Când sunt coapte sunt mai uşoare la mână şi sună a gol când le întoarcem cu tigaia. Cele care sunt lăsate la crescut pe masă mai mult se fac la fel (nu chiar aşa de subţiri) ca lipiile pentru shaorma: au la mijloc o cavitate pe care o putem umple cu diverse salate, sosuri sau resturi de friptură.
       Dacă vom merge la mare, voi lua cu mine făină şi ulei de acasă, pentru că în Grecia pâinea de la supermarket este scumpă, fără gust şi plină de chimicale.
        Ingrediente:

• 300 ml apă
• 200 ml ulei
• 1 kg făină
• 1 cub de drojdie
• 1 linguriţă de sare

Ostilităţi

           La prima mea întâlnire cu persoanele de la care am cumpărat apartamentul cel nou am avut parte de o primire prea puţin cordială. Am considerat că trebuie să vadă şi copiii posibila lor casă, aşa că i-am luat cu mine la întrevedere. Doamna de la agenţie nu a avut nimic împotrivă, dar proprietarii (soţia) au reacţionat energic: "Asta-i bună, unde să intrăm atâţia oameni în apartamentul ăsta?" M-a scos din sărite dezgustul cu care privea copiii. I-am răspuns cam înţepat: "Doamnă, nu vă supăraţi! Aceasta este familia mea, iar dacă nu reuşim să intrăm în apartament cu toţii, cred că n-are nici un rost să-l cumpăr. De vreme ce vom locui aici, musai să intrăm toţi!" S-a calmat, pentru că voia neapărat să nu ne piardă de clienţi.

oameni care se simt bine în aglomeraţii (la meci)

           Free images from acobox.com
          Ulterior am aflat că doamna era fiică de preot, provenind dintr-o familie cu 4 copii. De unde atunci atitudinea aceasta ostilă faţă de viaţă? Greu de spus... Ca să mă vindec de judecat, m-am gândit c-o fi avut şi ea o mamă cârtitoare, cum am fost eu până de curând, care a inoculat-o zilnic cu ura faţă de copii. Mă rog la Dumnezeu să şteargă amintirea vorbelor mele nesăbuite din inimile fetelor mele ca să nu pornească în viaţa de familie cu acest handicap ( o găndire negativă şi o atitudine evidentă împotriva rânduielilor fireşti pentru femeie).

Mângâierea

          Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângîierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mngâierea duhovnicească pe care i-o transmite mama lui şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ce-l apasă.  (Pater Porfirie)
         M-am observat deseori pe mine însămi cum spun copiilor mei "Vino să te iubesc!" şi apoi îi acopăr cu mângâieri şi sărutări. Ştiu că au nevoie şi de acestea, dar am început să-mi pun problema că, primind zilnic aceste mesaje, vor ajunge să confunde esenţa iubirii cu "ambalajul" ei. Trebuie să le vorbesc copiilor (deşi ei văd asta zi de zi, aproape toată viaţa mea fiind practic o slujire) şi despre alte manifestări ale iubirii statornice, cu mult mai importante decât dezmierdările. Acest lucru este extrem de util, mai ales în alegerea unui tovarăş de viaţă. Nu întâmplător învăţătura bisericii insistă pe curăţia relaţiei înainte de căsătorie, altminteri multe "nepotriviri de caracter" pot fi mascate de atracţia trupească, de senzualitate.

        Din perspectivă proprie, iubirea se măsoară în capacitatea de a te jertfi pentru celălalt. Greu de testat aceasta în perioada anterioară căsătoriei. Totuşi, dacă cineva îl iubeşte pe Dumnezeu şi se străduieşte să împlinească poruncile bisericii, avem motive să credem că vom rezista împreună încercărilor vrăjmaşului de a ne dezbina. Pentru a discerne cât mai corect trebuie cerut ajutor de sus. "Rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor."

Cheie nouă

           Acum două săptămâni soţul meu a fost în Sfântul Munte. Nu e prima oară când merge în pelerinaj la Athos, de aceea de câte ori auzeam propunerea lui mă revoltam, pentru că mi-e greu să rămân singură cu copiii, mai ales în timpul şcolii. Mi-a spus de câteva ori că ar vrea să plece, dar am refuzat categoric să îl susţin. În sinea mea însă nu aveam linişte, gândindu-mă că (măcar pentru Dumnezeu, pentru păzirea poruncior Lui) o femeie trebuie să se supună bărbatului şi să urmeze planurilor lui, mai ales că ştiu că el ne iubeşte şi nu pleacă de acasă pentru a se sustrage de la greutăţile familiei. În plus, mini-excursia urma să ne aducă şi un mic venit (care în final s-a dovedit a fi doar de 100 euro - spor prea mic pentru stresul meu, fiindcă s-a suprapus peste problemele stomatologice de care am vorbit aici) pentru că lua în maşina noastră câţiva cunoscuţi. Imboldul cel mai puternic era însă dorul duhovnicesc pe care cred că îl simte orice pelerin care vine acolo cu evlavie. Am hotărât deci să nu mă mai opun plecării. Ascultarea a fost rodnică, iar familia noastră a primit o maaare binecuvăntare: ne mutăm la un apartament cu 3 camere, tot în zona în care locuim.

Credit: Free images 

          Eu am încercat să fac această mutare înainte de a-l naşte pe Grigo, dar nu mi-a mers. Am luat legătura cu mai multe agenţii şi le-am lăsat numărul meu de telefon. Asta s-a întâmplat acum doi ani, şi de atunci chiar mi-am luat gândul de a mai căuta variante. De curând însă, Dumnezeu a pus în inima mamei mele o râvnă de a se implica în problema noastră imobiliară. Văzând că noi am renunţat, ea a luat binecuvântare de la părintele ei duhovnic să se ocupe de telefoane şi vizite la diverse persoane care aveau anunţ de vânzare. În timp ce soţul meu era în Athos, ea a primit telefon de la o agenţie (de acum 2 ani) care ne anunţa că avem un cumpărător hotărât. A doua zi a găsit ceva convenabil la 3 camere, peste drum de blocul nostru. Era prea frumos! Bineînţeles, părinţii mei au suportat toate cheltuielile pentru diferenţa de preţ, notar şi agenţie, noi nu reuşim să punem deoparte mai nimic. M-am gândit să-l sun şi pe soţul meu, deşi părea absurd ca el să nu fie de acord. Aş fi renunţat imediat la ceea ce mi se părea mie avantajos ca să fie pace şi să nu se simtă nimeni nebăgat în seamă la decizii importante. La telefon, când i-am spus cum s-au legat lucrurile, mai că-i venea să plângă. Mi-a povestit cum trecuse şi prin Tesalonic, pe la sfântul Dimitrie - patronul casei noastre, şi îi şoptise cu capul pe raclă " Sfinte Dimitrie, fă ceva cu spaţiul, că eu n-am nici o putere!"

Rost

Puterea gândului

           Omul are asemenea puteri, încât poate răspândi în jurul său binele sau răul. Aceste lucruri sunt foarte subţiri. Chiar şi  o privire, chiar şi un suspin, lucrează asupra semenilor noştri. (...) Când gândim de rău, o oarecare putere rea iese dinăuntrul nostru şi se transmite celuilalt, precum se transmite vocea prin undele sonore, şi cu adevărat celălalt păţeşte un rău. Noi transmitem în chip tainic răutatea noastră.(...) Deochiul este un lucru foarte rău. Este influenţa rea care se lucrează atunci când cineva invidiază sau râvneşte ceva al altuia. Invidia face mult rău celuilalt. Celui care deoache nici nu-i trece prin minte că face rău.  (Pater Porfirie)
          Ştiind acestea, mă feresc să dau altora pricini de invidie. Am observat că anumite persoane au o influenţă negativă asupra copiilor mei, aşa că i-am avertizat să-şi facă semnul Sfintei Cruci când ies din casă şi să se roage şi ei mai mult în gând ca Dumnezeu să îi ferească de rele. Spre exemplu, cunosc o bătrână care, de cum o întâlneam, îmi tot spunea cât mă admiră,  lăudându-mă excesiv. Am motive să cred că nu mă iubea chiar aşa de mult (soţul meu a avut discuţii aprinse cu ea pe teme de credinţă, din care am înţeles că ea dispreţuieşte ceea ce noi cinstim). După ce pleca de lângă noi, unul dintre copii se accidenta serios. De asemenea, dacă suntem pe cale să rezolvăm ceva important pentru familia noastră şi povestesc despre asta în stânga şi-n dreapta apar încurcături în mod neaşteptat şi se destramă toate planurile, chiar dacă eram aproape siguri de materializarea lor.
         Sigur că şi modul meu superficial de a trăi credinţa are o implicaţie în tot ce mi se întâmplă. Spre aspectul acesta ar trebui să-mi îndrept atenţia în primul rând. Cred că gândurile rele, de invidie, nu ating un om drept, ci se întorc asupra celui care le-a trimis. Până când voi ajunge la măsura drepţilor :) voi avea grijă să selectez cu grijă persoanele cărora le împărtăşesc bucuriile şi realizările noastre.