...eu eram acasa cu Anastasia, mama cu bebelusa fratelui meu (1an si jumatate) si ne era greu la amandoua: mamei sa o supravegheze si mie sa imi termin treburile fiindca aveam de alaptat des. Am chemat-o pe la mine si ne-am descurcat mai bine: in timp ce eram cu Anastasia la san priveam pe carticele frumos colorate cu verisoara, apoi i-am aratat jucarii noi pentru ea si si-a facut de lucru cu ele. Cat eram eu cu fetitele mama m-a ajutat sa termin de bucatarit.
Morala: decat doua femei, luate separat, fiecare cu copilul ei, mai eficiente sunt daca lureaza in echipa (in cazul in care copiii nu se cearta intre ei, ci se joaca frumos).
Nu cred ca in casa merge aplicat artificiul asta cu o prietena, fiindca fiecare are treaba la casa ei, dar macar la plimbare, daca te simti depasita cand iesi singura, poti incerca sa evaluezi diferenta cand te cuplezi cu o prietena. Cred ca sunt mult mai usor de gestionat problemele organizatorice. Doar in cazul in care iti doresti sa comunici exclusiv cu copiii tai in intervalul respectiv cred ca prezenta unor parteneri noi de joaca te va eclipsa 😊.
Thursday, May 30, 2019
Arsura...
...solara la nou nascut
Am tratat cu crema pt fundulet, data des si in strat gros. Vad ca nu au aparut nici macar descuamari dupa 24 h (stresul meu mi-o infatisa plina de flictene pe fata)
Am tratat cu crema pt fundulet, data des si in strat gros. Vad ca nu au aparut nici macar descuamari dupa 24 h (stresul meu mi-o infatisa plina de flictene pe fata)
Ortodoxia...
...are ca element central al trairii dragostea jertfelnica. Ea nu se vinde copiilor si tinerilor sub forma de maimutareli ca la teatrul de papusi si nici ambalata ca stand-up comedy.
Taierea voii (si cu atat mai mult mucenicia) e un concept foarte greu de explicat intr-o forma asimilabila. Cei care vad mai cu seama binele imediat, nu vor accepta prea usor sa lucreze ne-placerea (sa nu zic nevointa, ca sa nu sune prea calugareste). Vor ramane niste cunoscatori nelucratori ai notiunilor religioase abili doar la a teoretiza si abstractiza credinta si cel mult vor pretinde altora eforturi duhovnicesti, barna din ochiul propriu fiind prea greu de eliminat.
Taierea voii (si cu atat mai mult mucenicia) e un concept foarte greu de explicat intr-o forma asimilabila. Cei care vad mai cu seama binele imediat, nu vor accepta prea usor sa lucreze ne-placerea (sa nu zic nevointa, ca sa nu sune prea calugareste). Vor ramane niste cunoscatori nelucratori ai notiunilor religioase abili doar la a teoretiza si abstractiza credinta si cel mult vor pretinde altora eforturi duhovnicesti, barna din ochiul propriu fiind prea greu de eliminat.
Sunday, May 26, 2019
Absolvire
liceu |
Ceea ce simt eu legat de acest moment este ca il vad ca pe o eliberare de presiunea unei atmosfere ostile adevaratei invatari si de un colectiv nu prea omogen de oameni chinuiti sa evolueze la standarde intelectuale inalte. Fara incurajare de acasa acest mediu elitist dar lipsit de dragoste ar fi transformat cu siguranta un copil inteligent intr-un adult complexat. Regret, dar cam atat am de comentat despre asta.
Stau foarte...
...prost cu gestionarea timpului. As avea atatea lucruri de facut si atatea de care mi-as dori sa ma ocup, dar timpul mi se pare neincapator. Cred ca voi ajunge sa scriu postari telegrafice.
Am citit undeva ca vrajmasul te deturneaza de la scopul tau binecuvantat prin lucrari bune care te risipesc si iti slabesc puterea sufleteasca. Deci ispita nu e neaparat din spectrul negativ al existentei.
Cu siguranta e suficienta vreme pentru ceea ce vrea Dumnezeu sa fac, daca elimin inutilitatile si fanteziile voii proprii. Ramane doar sa dobandesc intelepciunea de a le identifica.
Am citit undeva ca vrajmasul te deturneaza de la scopul tau binecuvantat prin lucrari bune care te risipesc si iti slabesc puterea sufleteasca. Deci ispita nu e neaparat din spectrul negativ al existentei.
Cu siguranta e suficienta vreme pentru ceea ce vrea Dumnezeu sa fac, daca elimin inutilitatile si fanteziile voii proprii. Ramane doar sa dobandesc intelepciunea de a le identifica.
Saturday, May 18, 2019
Oamenii...
...nu sunt piese de puzzle menite sa completeze imagini inchipuite de noi despre cum va arata viitorul. Nu e in regula sa ma atasez de planificari existentiale fictive si sa ma manii pe copii, sot/sotie, prieteni ca nu se incadreaza in ceea ce mi-am propus sa realizez.
Trebuie insusita foarte bine sintagma "daca Dumnezeu voieste, voi face aceasta" , fiindca in ingaduinta lui Dumnezeu sunt cuprinse si interactiunile cu aproapele. Daca ele nu se pliaza pe ceea ce mi-am imaginat, nu se face sa construiesc un pat al lui Procust din viziunile mele.
Pacea duhovniceasca si iubirea de oameni trebuie lucrate prioritar, independent de felul in care se desfasoara concret relatiile cu cei care ne inconjoara, cu pretul de a renunta la asteptarile pe care le am de la ei si la confortul personal.
Reteta e valabila pentru orice situatie, de la maruntisuri (cum ar fi ca intarzii undeva din pricina altuia, sau ca nu reusesti sa faci o fotografie de familie in care toti copiii sa aiba pozitii normale, ca ti se incurca planurile din cauza promisiunilor nerespectate de altii, ca nu esti anuntat din timp ca sa poti sa iti aranjezi treburile, etc) pana la chestiuni majore (vrei sa educi copiii intr-un fel si partenerul are alta conceptie, nu poti ajunge la sfintele slujbe sau nu poti posti cum ai dori, copiii se plictisesc si nu vor cu niciun chip sa stea linistiti in biserica, un asa-zis prieten te amageste cu promisiuni, dar nu te poti baza pe ajutorul lui, pierzi sume importante de bani sau chiar locuinta din pricina altora).
In orice situatie in care esti depasit si lucrurile nu ies cum ti-ai dori, poti spune "Cum vrei Tu, Doamne!" si poti lasa judecata Lui asupra aproapelui, cu care trebuie sa fii impacat in sinea ta, sa comunici non-violent si cel mult sa eviti colaborarea cu el pe viitor.
Trebuie insusita foarte bine sintagma "daca Dumnezeu voieste, voi face aceasta" , fiindca in ingaduinta lui Dumnezeu sunt cuprinse si interactiunile cu aproapele. Daca ele nu se pliaza pe ceea ce mi-am imaginat, nu se face sa construiesc un pat al lui Procust din viziunile mele.
Pacea duhovniceasca si iubirea de oameni trebuie lucrate prioritar, independent de felul in care se desfasoara concret relatiile cu cei care ne inconjoara, cu pretul de a renunta la asteptarile pe care le am de la ei si la confortul personal.
Reteta e valabila pentru orice situatie, de la maruntisuri (cum ar fi ca intarzii undeva din pricina altuia, sau ca nu reusesti sa faci o fotografie de familie in care toti copiii sa aiba pozitii normale, ca ti se incurca planurile din cauza promisiunilor nerespectate de altii, ca nu esti anuntat din timp ca sa poti sa iti aranjezi treburile, etc) pana la chestiuni majore (vrei sa educi copiii intr-un fel si partenerul are alta conceptie, nu poti ajunge la sfintele slujbe sau nu poti posti cum ai dori, copiii se plictisesc si nu vor cu niciun chip sa stea linistiti in biserica, un asa-zis prieten te amageste cu promisiuni, dar nu te poti baza pe ajutorul lui, pierzi sume importante de bani sau chiar locuinta din pricina altora).
In orice situatie in care esti depasit si lucrurile nu ies cum ti-ai dori, poti spune "Cum vrei Tu, Doamne!" si poti lasa judecata Lui asupra aproapelui, cu care trebuie sa fii impacat in sinea ta, sa comunici non-violent si cel mult sa eviti colaborarea cu el pe viitor.
Sarbatorim...
... total neplanificat 20 de ani de casatorie in familie, intr-o atmosfera neconventionala, dar cu bucuria de a ii avea alaturi pe cei dragi.
Ma uit in inima: totul este despre un triumf al statorniciei de-a lungul anilor asupra dezbinarilor uneltite de vrajmasi, despre a nu fi dezertat in ciuda tuturor razboaielor care ni s-au ridicat impotriva. Nu vad o prelungire in timp a ceea ce a fost acum 20 de ani, ci mai degraba o lamurire in foc pentru a scoate la iveala aurul duhovnicesc din fiecare dintre noi. Sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am trait alaturi de acest om, fara de care nu as fi ceea ce sunt astazi.
Despre cum sa gasesti si sa pastrezi iubirea nu se citeste numai din literatura profana, care adesea induce in eroare, ci mai ales din scrierile celor care au cunoscut Iubirea (singurii care nu deruteaza) si au stiut cum sa o faca sa vieze in ei.
Ma uit in inima: totul este despre un triumf al statorniciei de-a lungul anilor asupra dezbinarilor uneltite de vrajmasi, despre a nu fi dezertat in ciuda tuturor razboaielor care ni s-au ridicat impotriva. Nu vad o prelungire in timp a ceea ce a fost acum 20 de ani, ci mai degraba o lamurire in foc pentru a scoate la iveala aurul duhovnicesc din fiecare dintre noi. Sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am trait alaturi de acest om, fara de care nu as fi ceea ce sunt astazi.
Despre cum sa gasesti si sa pastrezi iubirea nu se citeste numai din literatura profana, care adesea induce in eroare, ci mai ales din scrierile celor care au cunoscut Iubirea (singurii care nu deruteaza) si au stiut cum sa o faca sa vieze in ei.
Wednesday, May 15, 2019
Exista...
...manie indreptatita omeneste (o indignare superficiala) care in mod normal ar trebui sa se risipeasca daca iti ceri iertare (cand chiar esti de vina, dar ai gresit fara de voie) sau daca te dezvinovatesti fara viclenie (daca nu tu ai determinat tulburarea, ci doar o neintelegere a facut sa para asa).
Mai este si o manie oarba, nascuta in adancul inimii. O recunosti ca e patima fiindca e irationala si cel mai adesea e declansata in mod disproportionat de nimicuri. Isi pastreaza intensitatea sau chiar se accentueaza atunci cand cauti sa dai o explicatie ca sa demontezi ispita draceasca din care a izvorat. E de nestramutat in fata celui care isi arata regretul pentru cele intamplate si insensibila la scuzele cerute.
Cand ai de a face cu primul tip de irascibilitate, comunicarea si tertipurile psihologice ajuta, fiindca ai in fata un om binevoitor in esenta. In a doua varianta, mai bine taci si te rogi, fiindca persoana in cauza e stapanita de un duh rau si linistirea ei nu o aduci lucrand la nivelul mintii cu argumente, ci rugand pe Dumnezeu sa ii aline sufletul suferind si sa il curete de mizeria maniei.
Acest diagnostic diferential e foarte util si in familie, ca sa stie femeia cand sa vorbeasca si cand sa taca si sa se retraga in inima. Daca nu prinde acest mic artificiu familia va avea numai de suferit in ciuda bunelor ei intentii de a vorbi ca sa aplaneze conflictul.
Mai este si o manie oarba, nascuta in adancul inimii. O recunosti ca e patima fiindca e irationala si cel mai adesea e declansata in mod disproportionat de nimicuri. Isi pastreaza intensitatea sau chiar se accentueaza atunci cand cauti sa dai o explicatie ca sa demontezi ispita draceasca din care a izvorat. E de nestramutat in fata celui care isi arata regretul pentru cele intamplate si insensibila la scuzele cerute.
Cand ai de a face cu primul tip de irascibilitate, comunicarea si tertipurile psihologice ajuta, fiindca ai in fata un om binevoitor in esenta. In a doua varianta, mai bine taci si te rogi, fiindca persoana in cauza e stapanita de un duh rau si linistirea ei nu o aduci lucrand la nivelul mintii cu argumente, ci rugand pe Dumnezeu sa ii aline sufletul suferind si sa il curete de mizeria maniei.
Acest diagnostic diferential e foarte util si in familie, ca sa stie femeia cand sa vorbeasca si cand sa taca si sa se retraga in inima. Daca nu prinde acest mic artificiu familia va avea numai de suferit in ciuda bunelor ei intentii de a vorbi ca sa aplaneze conflictul.
Tuesday, May 14, 2019
Alaptarea...
... la cerere mi se pare grea si acaparanta, dar faptul ca vad crescand falcutele Anastasiei si sunculitele de pe burtica si piciorusele ei imi alunga teama ca nu am suficient lapte si ma umple de multumire, dand un sens stradaniilor mele de a valorifica orice picaturica scursa.
Acestea sunt cele mai mari realizari ale mele din ultima vreme.
Acestea sunt cele mai mari realizari ale mele din ultima vreme.
Pe Elena...
celelalte fete alaturi de doua mamaite adoptive ale noastre😊 |
La masa la botez se gandea sa puna undeva intr-un colt si poza ei cu o candeluta, dar se temea ca va intrista atmosfera pentru altii. In dimineata botezului a inceput sa ii vorbeasca ei direct: "Elenita mea iubita, spune-mi cum sa fac sa te am si pe tine cu noi la masa!" La scurt timp dupa asta, se trezeste ca il imbratiseaza pe la spate doua manute de copil. Era Monalisa, o tigancusa care cerseste la noi la biserica, care intotdeauna ii aduce aminte de Elena, fiindca seamana putin la chip si careia mereu ma punea sa ii cumpar hainute atunci cand cumparam pentru toti copiii, ca si cand i-as fi luat fetitei noastre.
Partea minunata a acestei intalniri nu este numai coincidenta dintre gandul lui si aparitia ei, ci si faptul ca nu o mai vazusem de mult fiindca fusese plecata din localitate vreo 4 luni si ca si-a facut aparitia in mod neobisnuit in dimineata aceea de joi, cand ea nu calca pe la biserica dimineata decat in weekend, ca sa castige vreun banut.
Asa a ajuns Monalisa cu noi la masa😊
Sunday, May 12, 2019
Sentimentul...
...de siguranta si confort emotional langa un om devotat si faptul ca te simti iubita au un impact covarsitor mai puternic pe termen lung decat placerea estetica data de un corp/chip frumos sau mandria de a te afisa cu o personalitate alfa. Daca gandesti o relatie de perspectiva, nu te opri la primul impuls, dat de aspecte exterioare ( care dupa o vreme nici nu te vor mai bucura, ). Nu fi exclusiv adepta ambalajului, ci da o sansa si sufletelor fascinante care salasluiesc in trupuri mai smerite!
Daca reusesc...
... sa nu cad prada iutimii maniei, sa respir adanc si sa imi iau timp sa radiografiez un comportament dificil de suportat, adesea intrevad dincolo de suprafata lui spinoasa o suferinta interioara a celui care l-a generat.
Am inceput sa inteleg si sa simt (mai bine mai tarziu decat niciodata😊) ca toate patimile sunt boli sufletesti si cei care le au sunt de fapt suferinzi.
Pentru mine trairea acestui principiu de baza, pana acum de nepatruns in simplitatea formularii lui in cuvinte, reprezinta un mare progres spre rabdare si iubirea de oameni.
Am inceput sa inteleg si sa simt (mai bine mai tarziu decat niciodata😊) ca toate patimile sunt boli sufletesti si cei care le au sunt de fapt suferinzi.
Pentru mine trairea acestui principiu de baza, pana acum de nepatruns in simplitatea formularii lui in cuvinte, reprezinta un mare progres spre rabdare si iubirea de oameni.
Saturday, May 11, 2019
Din rateurile...
...zilei de azi: o tarta cam arsa, o mamaliga nesarata plina de cocoloase.
Astfel de incidente apar cand ma angajez simultan in mai multe treburi in colaborare cu copiii, fiindca eu nu supraveghez suficient procesul, iar ei uita ce indicatii le-am dat.
Eu ma intristez, ei cartesc ca nu le place mancarea si uite asa ne putem chiar pierde pacea daca nu tinem in minte faptul ca desi toti am avut cele mai bune intentii, lucrurile au iesit prost.
Mereu m-am gandit cat de vinovata este uitarea, pe care multi o interpreteaza gresit ca indiferenta, desi adesea are de suferit de pe urma ei chiar cel care uita. Cine ar fi indiferent la propriile neplaceri? Cred ca niciun nepasator nu ar neglija in mod deliberat chestiuni importante si niciun aiurit nu isi doreste sa isi atraga eticheta de "incurca-lume" prin felul in care actioneaza.
Uitucii trebuie abordati cu multa rabdare, sfatuiti sa foloseasca agende, alarme, remindere scrise si sa faca treburile pe rand. Trebuie ajutati atunci cand se lucreaza in echipa de catre cei cu o memorie mai buna. In niciun caz nu etichetati cu dispret si nici exclusi din colaborare, ci randuiti sa execute etape mai putin complicate ca sa nu se descurajeze.
Priveste chipul unui copil care a uitat sa faca ceva si stie ca asta te necajeste. Daca deja e intristat pentru consecintele uitarii lui, certarea ta ca parinte (mania cu atat mai putin) nu isi mai are rostul pedagogic.
Scriu toate astea, poate pricep si eu si le pun in practica😄
Astfel de incidente apar cand ma angajez simultan in mai multe treburi in colaborare cu copiii, fiindca eu nu supraveghez suficient procesul, iar ei uita ce indicatii le-am dat.
Eu ma intristez, ei cartesc ca nu le place mancarea si uite asa ne putem chiar pierde pacea daca nu tinem in minte faptul ca desi toti am avut cele mai bune intentii, lucrurile au iesit prost.
Mereu m-am gandit cat de vinovata este uitarea, pe care multi o interpreteaza gresit ca indiferenta, desi adesea are de suferit de pe urma ei chiar cel care uita. Cine ar fi indiferent la propriile neplaceri? Cred ca niciun nepasator nu ar neglija in mod deliberat chestiuni importante si niciun aiurit nu isi doreste sa isi atraga eticheta de "incurca-lume" prin felul in care actioneaza.
Uitucii trebuie abordati cu multa rabdare, sfatuiti sa foloseasca agende, alarme, remindere scrise si sa faca treburile pe rand. Trebuie ajutati atunci cand se lucreaza in echipa de catre cei cu o memorie mai buna. In niciun caz nu etichetati cu dispret si nici exclusi din colaborare, ci randuiti sa execute etape mai putin complicate ca sa nu se descurajeze.
Priveste chipul unui copil care a uitat sa faca ceva si stie ca asta te necajeste. Daca deja e intristat pentru consecintele uitarii lui, certarea ta ca parinte (mania cu atat mai putin) nu isi mai are rostul pedagogic.
Scriu toate astea, poate pricep si eu si le pun in practica😄
Friday, May 10, 2019
Dupa ce...
...m-am casatorit una dintre cele mai dificile transformari (inainte sa fie vorba de vreun prunc) a fost pentru mine redefinirea interioara a termenului de "acasa" si ca mine cred ca sunt si vor fi multi tineri.
Desi am fost printre perechile privilegiate, binecuvantati de la bun inceput cu un apartament in care stateam numai noi, totusi, chiar si schimbarea locuintei in sine mi s-a parut grea, fiindca spatiul era mult mai putin primitor, mai lipsit de confort si mai inestetic decat casa parintilor mei. Ma simteam adesea ca o refugiata intr-o gara. Din fericire stateam prea putin singura, asa ca nu am avut timp sa ma adancesc in sentimente negative. In scurt timp Dumnezeu mi-a dat gandul cel bun cum ca, asa urata cum mi se parea, trebuia sa imi ingrijesc locuinta si sa ma straduiesc ca in timp sa o infrumusetez punand asupra ei amprenta gusturilor mele pentru frumos.
Dar "acasa" nu viza numai reconfigurarea unei locatii, ci o intreaga schimbare de rol. Nu mai veneam acasa in postura de copil, ca intr-un loc al odihnei totale si al lipsei de griji. De data aceasta pe mine ma astepta tot ce era nefacut. Noi eram cei care trebuia sa asiguram bunul mers al lucrurilor, nu doar simpli beneficiari ai ostenelilor altora. Asta a fost perceptia mea de copil rasfatat cum ma aflam atunci. Spiritul meu organizatoric in cele gospodaresti a luat fiinta abia dupa ce m-am maritat si m-am silit sa ma dezvolt in directia asta, nu mi-a venit usor si firesc asa cum mi-as fi dorit.
Partea care a compensat latura negativa a adaptarii a fost componenta emotionala a acestui "acasa". Ma intelegeam pe atunci foarte bine cu iubitul meu sot, care imi era si cel mai bun prieten, odihna sufletului meu. Vorbeam ore in sir uitand de tot ce era imprejurul nostru, iar el nu era vreun pretentios care sa strice pacea din nimicuri. Veneam cu drag acasa, chiar daca mi se parea urat si imi era greu sa fac treburi casnice, fiindca acolo ma astepta cineva care ma iubea si care imi umplea existenta de bucurie.
Nu stiu ce m-as fi facut sa locuiesc de la bun inceput in casa cu cineva cu care sa nu fiu pe aceeasi lungime de unda. Nu am o disponibilitate sufleteasca prea mare si nu as fi putut duce mai mult. A nu fi in largul meu cu oamenii cu care trebuie sa traiesc sub acelasi acoperis e o incercare prea grea pentru mine. In perioada de infiripare a familiei sunt pentru multa liniste si intimitate netulburata a celor doi. Orice stres in plus e resimtit mult mai intens la inceputuri, decat dupa ce se consolideaza armonia familiei.
Cam asta a fost experienta mea initiala. Cu timpul m-am metamorfozat asa incat daca mergeam la ai mei in vizita abia asteptam sa ajung acasa la mine si nici nu ma mai puteam odihni la ei ca altadata. Deja fosta "acasa" imi devenise un loc strain.
Desi am fost printre perechile privilegiate, binecuvantati de la bun inceput cu un apartament in care stateam numai noi, totusi, chiar si schimbarea locuintei in sine mi s-a parut grea, fiindca spatiul era mult mai putin primitor, mai lipsit de confort si mai inestetic decat casa parintilor mei. Ma simteam adesea ca o refugiata intr-o gara. Din fericire stateam prea putin singura, asa ca nu am avut timp sa ma adancesc in sentimente negative. In scurt timp Dumnezeu mi-a dat gandul cel bun cum ca, asa urata cum mi se parea, trebuia sa imi ingrijesc locuinta si sa ma straduiesc ca in timp sa o infrumusetez punand asupra ei amprenta gusturilor mele pentru frumos.
Dar "acasa" nu viza numai reconfigurarea unei locatii, ci o intreaga schimbare de rol. Nu mai veneam acasa in postura de copil, ca intr-un loc al odihnei totale si al lipsei de griji. De data aceasta pe mine ma astepta tot ce era nefacut. Noi eram cei care trebuia sa asiguram bunul mers al lucrurilor, nu doar simpli beneficiari ai ostenelilor altora. Asta a fost perceptia mea de copil rasfatat cum ma aflam atunci. Spiritul meu organizatoric in cele gospodaresti a luat fiinta abia dupa ce m-am maritat si m-am silit sa ma dezvolt in directia asta, nu mi-a venit usor si firesc asa cum mi-as fi dorit.
Partea care a compensat latura negativa a adaptarii a fost componenta emotionala a acestui "acasa". Ma intelegeam pe atunci foarte bine cu iubitul meu sot, care imi era si cel mai bun prieten, odihna sufletului meu. Vorbeam ore in sir uitand de tot ce era imprejurul nostru, iar el nu era vreun pretentios care sa strice pacea din nimicuri. Veneam cu drag acasa, chiar daca mi se parea urat si imi era greu sa fac treburi casnice, fiindca acolo ma astepta cineva care ma iubea si care imi umplea existenta de bucurie.
Nu stiu ce m-as fi facut sa locuiesc de la bun inceput in casa cu cineva cu care sa nu fiu pe aceeasi lungime de unda. Nu am o disponibilitate sufleteasca prea mare si nu as fi putut duce mai mult. A nu fi in largul meu cu oamenii cu care trebuie sa traiesc sub acelasi acoperis e o incercare prea grea pentru mine. In perioada de infiripare a familiei sunt pentru multa liniste si intimitate netulburata a celor doi. Orice stres in plus e resimtit mult mai intens la inceputuri, decat dupa ce se consolideaza armonia familiei.
Cam asta a fost experienta mea initiala. Cu timpul m-am metamorfozat asa incat daca mergeam la ai mei in vizita abia asteptam sa ajung acasa la mine si nici nu ma mai puteam odihni la ei ca altadata. Deja fosta "acasa" imi devenise un loc strain.
Wednesday, May 8, 2019
Poate...
...ma repet, dar mi s-ar parea util ca in liceu sa se introduca drept obiect de studiu pediatria/puericultura, fiindca majoritatea covarsitoare a adolescentilor vor deveni tineri parinti si ar fi foarte bine sa nu fie straini de aceste notiuni.
De asemenea o minima orientare in domeniul nutritionismului ar fi extrem de binevenita, fiindca incultura noilor generatii expuse unei explozii de produse alimentare industrializate aduce cu sine o rata crescuta de imbolnaviri.
Si educatie sexuala ar trebui facuta, insa acesta e o tematica delicata care ar trebui abordat ca o pledoarie pentru inocenta si curatie trupeasca. E greu sa dai detalii tehnice cand vorbesti unui grup si mai ales e imposibil sa atingi subiectul fara sa stimulezi intr-o oarecare masura imaginatia.
De asemenea o minima orientare in domeniul nutritionismului ar fi extrem de binevenita, fiindca incultura noilor generatii expuse unei explozii de produse alimentare industrializate aduce cu sine o rata crescuta de imbolnaviri.
Si educatie sexuala ar trebui facuta, insa acesta e o tematica delicata care ar trebui abordat ca o pledoarie pentru inocenta si curatie trupeasca. E greu sa dai detalii tehnice cand vorbesti unui grup si mai ales e imposibil sa atingi subiectul fara sa stimulezi intr-o oarecare masura imaginatia.
Se spune...
...ca fiecare copil vine pe lume cu coltul lui de paine in mana. Adica daca nu te feresti sa lasi copilul sa vina pe lume asa cum a randuit Dumnezeu, El va avea grija sa ai pentru acel copil tot ce este nevoie ca sa traiasca. Frica de lipsurile materiale nu trebuie sa biruiasca increderea in pronia cereasca, mai ales cand vine vorba de nasterea de prunci.
Situatia noastra economica nu a fost dintre cele mai infloritoare niciodata, mereu am avut o conditie sociala modesta, dar nu ne-a lipsit nimic din cele necesare traiului, mai ales dupa nasterea celui de-al treilea copil.
Situatia noastra economica nu a fost dintre cele mai infloritoare niciodata, mereu am avut o conditie sociala modesta, dar nu ne-a lipsit nimic din cele necesare traiului, mai ales dupa nasterea celui de-al treilea copil.
Din viata mea am simtit cum, cu fiecare viata pe care am primit-o sa fie plamadita in pantecele meu, configuratia financiara a familiei noastre a evoluat spre mai multa stabilitate. Aceasta a fost o lucrare a Harului, fiindca adesea ni s-au deschis oportunitati imprevizibile (inexistente in planurile omenesti pe care le faceam noi) , am primit milostenii ca raspuns la cereri neformulate verbal vreodata (ci doar in suspinul inimii) si s-au rezolvat probleme (in care ne deznadajduisem de ajutorul omenesc) in mod evident corelat cu intensificarea lucrarii duhovnicesti.
Daca ma gandesc cu cate binecuvantari vazute a fost acompaniata venirea Anastasiei in casa noastra, incep sa ma simt ca intr-o anume categorie sociala in care se traieste de pe urma alocatiei copiilor😄. Slavit sa fie Domnul, Care stie ca niciodata nu mi-am lipit inima de lucruri (cu atat mai mult cu cat am un copil plecat la cer) si ca scriu toate acestea ca incurajare pentru cei sovaielnici.
Cu siguranta mai sunt si alte mamici care pot depune marturie ca acolo unde sunt multi copii, Hristos hraneste in chip minunat familia daca parintii sunt de buna credinta.
Cu siguranta mai sunt si alte mamici care pot depune marturie ca acolo unde sunt multi copii, Hristos hraneste in chip minunat familia daca parintii sunt de buna credinta.
Esti pregatit...
...sa te casatoresti cand esti capabil sa incepi sa iubesti pe altcineva mai mult decat iti erau dragi placerile vietii de pana atunci, fiindca odata cu casnicia vin la pachet multe responsabilitati care iti vor modifica profilul vietii de om liber (fara atatea obligatii, caci altfel liber este doar omul indumnezeit) cu care erai obisnuit.
E la mintea cocosului ca orice fiinta ai aduce in viata ta, fie si un peste sau un caine, implica asumarea unui anumit timp dedicat ingrijirii ei. Gandeste-te cu cat mai mult iti va schimba configuratia programului si activitatile zilnice o relatie de interdependenta cu un om?
Numai o dragoste profunda (nu o indragostire fantezista) si o asezare hotarata pe fagasul lucrarii duhovnicesti te vor ajuta sa nu simti toate renuntarile ca pe niste poveri apasatoare si sa ai ochi de vazut frumusetea si bucuria care vin din taierea voii si din jertfa.
E la mintea cocosului ca orice fiinta ai aduce in viata ta, fie si un peste sau un caine, implica asumarea unui anumit timp dedicat ingrijirii ei. Gandeste-te cu cat mai mult iti va schimba configuratia programului si activitatile zilnice o relatie de interdependenta cu un om?
Numai o dragoste profunda (nu o indragostire fantezista) si o asezare hotarata pe fagasul lucrarii duhovnicesti te vor ajuta sa nu simti toate renuntarile ca pe niste poveri apasatoare si sa ai ochi de vazut frumusetea si bucuria care vin din taierea voii si din jertfa.
Tuesday, May 7, 2019
O luna...
...de cand in afara de Anastasia nu prea fac mare lucru. Cel mult un fel de mancare si ceva ordine, cat sa nu ne sufocam in propria casa.
Bineinteles, convorbirile de rigoare cu fiecare copil in parte sunt preocuparea mea principala (ori mediez conflicte intre ei, ori incerc sa asanez geloziile absurde care ii chinuie, ori sa le mai ameliorez din defecte prin sfaturi si mustrari)
Cu toate astea am un sentiment launtric ca traiesc ceva maret, ca felul in care eu ma raportez la ei modeleaza povestea vietii fiecaruia si ca gesturile si cuvintele mele se transforma intr-un bagaj comportamental si sentimental pe care il vor cara cu ei de-a lungul timpului.
Mai ales odata cu nasterea Anastasiei, de cand imi pare ca am deschis o fila noua in odiseea familiei noastre, constientizez tot mai adanc faptul ca intr-adevar, intr-un anume fel, mamele scriu istorie si pot schimba lumi.
Bineinteles, convorbirile de rigoare cu fiecare copil in parte sunt preocuparea mea principala (ori mediez conflicte intre ei, ori incerc sa asanez geloziile absurde care ii chinuie, ori sa le mai ameliorez din defecte prin sfaturi si mustrari)
Cu toate astea am un sentiment launtric ca traiesc ceva maret, ca felul in care eu ma raportez la ei modeleaza povestea vietii fiecaruia si ca gesturile si cuvintele mele se transforma intr-un bagaj comportamental si sentimental pe care il vor cara cu ei de-a lungul timpului.
Mai ales odata cu nasterea Anastasiei, de cand imi pare ca am deschis o fila noua in odiseea familiei noastre, constientizez tot mai adanc faptul ca intr-adevar, intr-un anume fel, mamele scriu istorie si pot schimba lumi.
Saturday, May 4, 2019
Pana la urma...
... cumnata mea a identificat ce anume se intamplase cu Grigo inainte de Paste (eu am un somn al ratiunii 🙄 care ma impiedica sa caut informatii si sa fac conexiuni). In mod sigur a fost o boala contagioasa, dovada fiind acelasi tablou clinic (putin mai intens) prezent la Ghe la cateva zile dupa aceea si apoi la verisoara lor, care a facut si febra.
Este vorba despre boala obrajilor palmuiti, obraji care nu mi-au atras atentia la Grigo, fiindca la el asa debuteaza si racelile banale.