Astfel de incidente apar cand ma angajez simultan in mai multe treburi in colaborare cu copiii, fiindca eu nu supraveghez suficient procesul, iar ei uita ce indicatii le-am dat.
Eu ma intristez, ei cartesc ca nu le place mancarea si uite asa ne putem chiar pierde pacea daca nu tinem in minte faptul ca desi toti am avut cele mai bune intentii, lucrurile au iesit prost.
Mereu m-am gandit cat de vinovata este uitarea, pe care multi o interpreteaza gresit ca indiferenta, desi adesea are de suferit de pe urma ei chiar cel care uita. Cine ar fi indiferent la propriile neplaceri? Cred ca niciun nepasator nu ar neglija in mod deliberat chestiuni importante si niciun aiurit nu isi doreste sa isi atraga eticheta de "incurca-lume" prin felul in care actioneaza.
Uitucii trebuie abordati cu multa rabdare, sfatuiti sa foloseasca agende, alarme, remindere scrise si sa faca treburile pe rand. Trebuie ajutati atunci cand se lucreaza in echipa de catre cei cu o memorie mai buna. In niciun caz nu etichetati cu dispret si nici exclusi din colaborare, ci randuiti sa execute etape mai putin complicate ca sa nu se descurajeze.
Priveste chipul unui copil care a uitat sa faca ceva si stie ca asta te necajeste. Daca deja e intristat pentru consecintele uitarii lui, certarea ta ca parinte (mania cu atat mai putin) nu isi mai are rostul pedagogic.
Scriu toate astea, poate pricep si eu si le pun in practica😄
No comments:
Post a Comment