Recesive

Eu-gr AII
Sotul-gr OI (cu tata ABIV care a crezut o viata ca nu e fiul lui)
Ioan-gr ABIV
Grigo-grBIII

In semn de cinstire...

...adusa ingerului pazitor:

aseara

azi

ochiul e ok dupa o lovitura intr-un fier rupt din bolta din fata blocului

Priviri de sus

Oamenii se dispretuiesc unii pe altii...Mai grosier sau mai subtire, dar se dispretuiesc.

Deseori am vazut intelectuali din biserica vorbind cu condescendenta fata de oameni ca parintele Cleopa.

Printre absolventii de teologie o atitudine frecventa este aceea de a avea acelasi aer de superioritate fata de cuvintele de folos ale sfintilor nescoliti.

Prefer evlavia naiva a omului simplu, care nu diseca sfaturile duhovnicesti ale parintilor bisericii in cautare de erori dogmatice. Sufletul meu in fata acesteia tresalta.

 "Cand eram incepator la Manastirea Esfigmenu, Cuviosul batran Dorotei mi-a povestit ca la bolnita venea si ajuta un batranel cu atata simplitate incat credea ca Inaltarea este o mare Sfanta, si, cand se ruga cu metaniile, zicea: "Sfanta inaltare, roaga-te pentru noi!" Intr-o zi a venit la bolnita un frate bolnav si deoarece nu exista nici o mancare mai intaritoare, batranelul a coborat repede-repede scarile, a mers la subsol si de la fereastra ce privea spre mare, intinzandu-si mainile a spus: "Sfanta mea inaltare, da-mi un pestisor pentru fratele!" Si, o minune!, un peste mare a sarit in mainile lui. L-a luat foarte firesc si bucuros l-a pregatit, ca sa intareasca pe fratele."

La cumparaturi...

...a trebuit sa fac voia fetelor:

• una si-a ales niste pantofi care nu-i erau prea comozi, dar care-i aratau bine pe picior si am fost de acord, fiindca am vrut sa-i iau ceva cu care sa se simta bine si cum omul nu e numai picior, aceasta stare de bine general e data in cazul ei de criteriul estetic
• am ales niste hainute dragute: eu in ideea de a iesi cu ele in vizita, la o plimbare cu bunicii, iar ea cu gandul sa le poarte la joaca. Inteleg ca ocaziile in care vreau eu sa fie draguta nu sunt aceleasi cu cele in care ea vrea sa arate bine. Pur si simplu copiii au alta ierarhie si, fiind vorba de hainele lor, ii las sa stabileasca felul in care le aleg
• pentru generatia mai in varsta lucrurile astea par culmea permisivitatii

:-)

Se pare ca Grigo nu stia ce e zaharul : azi a adus tati o coliva tapetata cu zahar si dupa ce si-a bagat degetelul in farfurioara, l-a gustat si a exclamat: "Ionut, vino, ca am gasit o sare dulce!"

Sa nu-l fi vazut ca atare in casa noastra niciodata, sau pur si simplu a uitat, la cat de rar il folosim?

Prima...

...mea paine cu maia, inceputa sub impulsul unei dragute de postari

cam arsa (fiindca dumneaei de 1kg a fost coapta intr-o noapte,
 la fel ca suratele ei drojdioase de 2,5 kg,  de catre onor sotul meu,
neatentionat de schimbarea de tactica introdusa de mine)

destul de pufoasa

din comert

Citind retetele profesionistilor ma simteam depasita,  dar postarea de aici m-a incurajat.
Am cam facut-o dupa ureche, aproximand  cantitatile. A iesit comestibila ;-) si mai aromata ca painea cu drojdie facuta cu aceleasi fainuri ordinare ne-bio. Am avut nesimtirea sa folosesc apa de la robinet la maia, dar a mers. Totul e sa ai tupeu.
De asemenea

prima smantana cruda

prima urda din lapte crud prins

Macrosomie

Greutatea la nastere a tuturor copiilor mei (in afara de primul) a fost peste 4100g, in conditiile in care nu am avut diabet si nici hiperglicemii tranzitorii, nu am consumat aproape deloc dulciuri, nu m-am ingrasat semnificativ in timpul sarcinii (de fapt in prima jumatate de gestatie am slabit vizibil), nu suntem nici eu (1,66cm) nici sotul de dimensiuni remarcabile.

Tot caut pe net ce as putea face sa reduc riscul de macrosomie (credeti-ma, as manca si pamant) si se pare ca nici micsorarea indexului glicemic din alimentatia materna nu aduce mari beneficii.
Singurul lucru care mi-a lipsit a fost miscarea, pe care chiar nu puteam sa o fac din pricina starilor de rau de sarcina.

Afara

 

Placut/neplacut

Redau mai jos cateva fragmente din Conceptul Continuum care m-au facut sa inteleg mai adanc faptul ca nasterea si cresterea prunci sunt vazute ca niste corvoade doar pentru ca asa suntem conditionati cultural de lumea in care am crescut si ca aceia care vad copilul ca pe o binecuvantare au o cruce mult mai usor de dus (si nu cunosc amaraciunea cartelii).

1. Când se balansa lateral, era aşa de grea piroaga, că ne-a lipit de câteva ori de stanca fierbinte pe câte unul până când ceilalţi puteau să-l elibereze. Când era facut un sfert din parcurs, toate gleznele sângerau. Parţial şi pentru a cerşi un minut de pauză, am sărit pe o stâncă mai înaltă să fotografiez scena. Din perspectiva aceea şi din lipsa momentană de implicare, am observat un lucur foarte interesant. În faţa mea erau mai mulţi bărbaţi angajaţi la aceeaşi sarcină. Doi dintre ei, italienii, erau încordaţi, încruntaţi, îşi pierdeau cumpatul din orice şi înjurau non-stop în maniera specifică toscană. Restul, indienii se simţeau bine. Râdeau de nesupunerea canoei, făcând o joacă din tot efortul, relaxându-se între împingeri, râzând de propriile lor zgârieturi şi amuzându-se în mod special când canoea, cum se clătina înainte, îl prindea ba pe unul, ba pe altul sub ea. Individul ţintuit cu spatele gol pe granitul fierbinte, când putea respira din nou, invariabil râdea cel mai tare, bucurându-se de eliberare. Toţi făceau acelaşi lucru, toţi experimentau efort şi durere. Nu era nici o diferenţa între situaţiile noastre cu excepţia faptului ca noi fusesem condiţionaţi de cultura noastră să credem că o aşa combinaţie de circumstanţe constituia fără discuţie un minim pe scara bunăstării şi eram absolut inconştienţi că exista şi altă interpretare a situaţiei.
2. Unul era aparenta lipsă a unui termen pentru „muncă” în vocabularul Yekuana. Avean cuvântul tarabaho folosit pentru interacţiuni cu cei care nu erau indieni, oameni care, cu excepţia noastra, le erau cunoscuţi aproape numai din auzite. Aceasta era o pronunţare puţin diferita a cuvântului spaniol trabajo şi se referea destul de concret la ceea ce conquistadorii şi succesorii lor înţelegeau prin el. M-a impresionat pentru că era singurul derivat din spaniolă printre toate cuvintele pe care le-am învăţat. Se părea că nu există nici un concept Yekuana similar cu al nostru. Erau cuvinte pentru fiecare activitate care ar putea fi inclusă, dar nu un termen generic. Daca nu distingeau munca de alte feluri de petrecut timpul, nu mai era loc de mirare ca se purtau atât de iraţional (cum evaluam eu atunci) când cărau apă. Femeile îşi părăseau vatra de câteva ori pe zi, cărând două sau trei tigve cu apă deodată, coborau o cărăruie pe munte, îşi alegeau drumul pe o pantă abruptă extrem de alunecoasă când era udă, îşi umpleau tigvele dintr-un izvoraş şi urcau înapoi în sat. Întreaga operaţie dura cam douăzeci de minute. Multe dintre ele cărau şi copilaşi odată cu tigvele. Când am coborât pentru prima dată am fost şocată de incomoditatea de a merge aşa departe pentru o utilitate atât de necesară. Îmi părea de neconceput că nu au ales o vatră a satului unde apa să fie mai la îndemână. Ultima parte a cărării, pe malul pârâului, mă făcea să mă încord de frică, pentru necesitatea de a avea grijă la fiecare pas să nu cad. În mod sigur, Yekuana au un simţ superior al echilibrului şi, la fel ca şi indienii nordamericani, nu au vertij, dar in fapt nici ei nici eu nu am căzut niciodată, numai că eu singură aveam probleme că trebuie să fiu atentă pe unde calc. Paşii lor erau la fel de atenţi, doar că ei nu se incruntau ca şi mine, de „greutatea” de a avea grijă. Continuau să bârfească şi să glumească încet, pe loc drept sau pe pantă, pentru că deobicei mergeau în grupuri de câte doi, trei sau mai mulţi şi, ca de obicei, predomina dispoziţia de petrecere.
3. După puţină reflecţie, îmi venea greu să găsesc o modalitate „mai bună” de a folosi ocazia căratului apei, cel puţin din punctul de vedere al senzaţiei de bine. Dacă, pe de altă parte, progresul ar fi fost criteriul de evaluare sau disponibilitatea, viteza, eficienţa sau noutatea, plimbările după apă erau chiar înapoiate. Dar experienţa mea legata de inocenţa acestor oameni era de aşa natură că nu aveam nici o îndoială că dacă le-aş fi spus să inventeze o soluţie de a îmbunătăţi drumurile mele la izvor, ar fi pregătit ceva conducte de bambus sau un scripete ca să mă ajute să mă descurc pe partea alunecoasă sau mi-ar fi construit o colibă lângă izvor. Dar ei înşişi nu aveau nici un motiv să progreseze, cum nu simţeau nici o nevoie, nici o presiune din nici o direcţie, să-şi schimbe stilul.
4. Mi-am amintit de surpriza mea faţă de indienii Tauripan în prima expediţie, când încărcat fiecare cu aproape 40 kg în spate şi trecând atenţi un „pod” format dintr-un singru buştean îngust tăiat de-a latul unui pârâiaş, unul dintre ei îşi amintea o glumă, se oprea în mijloc, se întorcea, spunea faza către bărbaţii ce se îngrămădeau în urma lui, şi apoi continua trecerea în timp ce el şi prietenii lui râdeau cu poftă în stilul lor specific muzical. Nu m-am gândit deloc că ei nu sufereau ca şi noi în acele condiţii, aşa că veselia lor îmi dădea o impresie ciudată, aproape de nebunie. (Era de fapt foarte potrivit stilului lor de a spune o glumă în toiul nopţii cand toţi dorm. Deşi unii sforăiau tare, toţi se trezeau instantaneu, râdeau şi în câteva secunde îşi reluau somnul, sforăitul şi liniştea. Nu considerau ca a fi treaz era mai puţin plăcut decât a dormi (cutuma asta ma ucide pe mine), şi se trezeau complet, ca atunci când o turmă de porci mistreţi a fost auzită de departe de către toţi indienii deodată, deşi erau adormiţi, în timp ce eu, fiind trează şi ascultănd sunetele din împrejurimi, nu am auzit absolut nimic.) Ca majoritatea călătorilor, le urmăream comportamentul nefamiliar fără să-l înţeleg şi nu am încercat niciodată să umplu golul dintre expresia a naturii umane la ei şi la noi.

Un obicei prost

Nu stiu inca in ce fel voi proceda cu fetele mele, dar indragostelile din adolescenta mi se par stricatoare de suflet asa cum sunt ele acceptate de lumea in care traim. Nu inteleg cum pot parintii crestini sa considere inofensive aspectele senzuale ale relatiei. Oare un sot intreg la minte ar fi de acord ca sotia lui sa cocheteze cu un altul in "nevinovatul" stil adolescentin? Cu siguranta nu! Normal ar fi ca tinerii sa se poarte ca frati si surori intru Hristos.

E absolut lipsit de sens sa-ti legi inima de cineva cu care nici prin cap nu-ti trece sa te casatoresti ( la 13-14 ani nimeni nu se gandeste sa-si marite fata, dar multi considera ca e normal sa aiba un "prieten"). De asemenea, nu e crestineste sa-ti faci un obicei din a te atasa sentimental de cineva apoi a rupe relatia  (daca nu cumva totul incepe subintrant peste prima relatie) pentru a te orienta in cateva zile catre altcineva, si s-o tii tot asa pana la casatorie. E un fel de antrenament pentru infidelitate, o pepiniera pentru divorturile de mai tarziu.

In urma acestor asa-zise "prietenii" oamenii ajung la casatorie (cu toata spovedania) cu sufletele seci, vase sparte a caror frumusete dintru inceput nu mai poate fi recapatata indiferent cu cata stradanie le-ar lipi cineva.

Puff-puff

Cat am fost gravida cu Elena nu am facut metanii deloc: primele 5 luni stateam la pat, urmatoarele doua eram foarte slabita si trebuia sa-mi dozez efortul ca sa pot face treburile obisnuite, iar spre sfarsitul trimestrului trei burta era deja prea mare ca sa ma mai ghemuiesc. Dupa ce am nascut iar am avut o lunga perioada de "impedimente": ba perineul, ba dreptii abdominali obositi ma faceau sa simt ca-mi cad intestinele pe podea daca ma aplec prea tare, ba oboseala bratelor de la dulcea povara a Elenei, ba refluxul gastro-esofagian care ma supara o buna perioada dupa nastere, ba rearanjarea oaselor bazinului care da dureri si ea, ba cate si mai cate neplaceri trupesti (trecatoare din fericire) de mama de secol XXI crescuta si traita la bloc.

In postul Pastelui insa am redescoperit metaniile, ca forma atotcuprinzatoare de inchinare (si pocainta, si cererea indurarii Stapanului, si plecare in fata Celui Atotputernic,  si recunoastere a singurului Domn si Stapan, si bucuria iertarii si a ridicarii, si inviere duhovniceasca). Imi sunt de mare ajutor in lupta pentru mentinerea liniei de plutire, mai ales ca in perioada asta sunt mai ocupata cu gatitul, cand de fapt ar trebui sa fie chiar invers, sa investesc mai putin timp in pregatirile pentru burta (2 au dezlegare la carne, 3 la peste, oua, lactate si 3 tinem postul tot). Bine ca nu am si vreun batran cu regim alimentar in grija :-)

Cum spuneam, metaniile sunt solutia perfecta  cand terminarea vreunui acatist s-ar intinde pe doua, trei zile pentru ca trebuie sa ma tot intrerup cu diverse "ascultari" casnice. Sunt ideale pentru o minte imprastiata care trebuie pusa ca un tren deraiat din nou pe sine ca sa poata "pufai" din nou in timp ce trupul roboteste: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!"

Jean Liedloff

Nu stiu de ce, dar nu pot posta acest videoclip de pe You Tube, nici de pe Vimeo.
"M-as simti jenata sa recunosc in fata indienilor ca acolo de unde vin eu femeile nu stiu cum sa aiba grija de proprii copii pana nu citesc instructiuni scrise intr-o carte de un... barbat, barbat pe care nici macar nu l-au intalnit vreodata. Nu m-ar mai fi respectat niciodata..."

:-)

un bors bine imbracat

Nu am mai notat de mult perle, asa ca am uitat cateva duzini la care am ras copios. Vreau sa reiau bunul obicei...

• "Mai, tu te culci cu gainile?" il intreaba o maica pe Grigo, care la ora 8 cere sa-l duc la culcare. "Eu nu ma culc cu gainile,eu ma culc cu Maria."
• Ionut: "Daca ar sti fetele de la scoala cata treaba fac s-ar gandi "Mai, ce sot bun ar fi Ionut asta!" O suni tu pe doamna sa-i spui ca sunt harnic? Dar vezi sa nu-si dea seama ca eu te-am pus."
• pe Elena o alinta deseori Elenula (grecism pe care nu l-a auzit la niciunul dintre noi)
• toata pielea spatelui este de fapt, "blana omului"
• Ecaterina, stand dimineata la soare in fereastra larg deschisa, obiecteaza: " Nu mai pot! Imi intra vitamina D in ochi!"



si Elenei ii intra vitamina D in ochi :)

Cand am timp...

...sa citesc la Psaltire

instantaneu  facut de Eca cu telefonul

Cum gandesc unii...

Bebelusii care-si sug degetul atunci cand afectiunea materna nu reuseste sa asigure un confort emotional vor fi... niste oameni puternici care nu au nevoie de altii, ci isi gasesc singuri strategii de obtinere a unui echilibru psihologic, fiindca s-au invatat sa se descurce in situatii dificile.
Nu mi-a venit a crede, mai ales ca una dintre concluziile acesui rationament era "sa nu cocolosim prea mult bebelusii, fiindca vor ajunge netrebnici".

 In familia mea copii care au fost mai "rasfatati" in perioada de sugar si copil mic au devenit mai curajosi si mai independenti decat cei care au avut parte de un regim mai dur (din motive independente de mine) la varste mici.

Pentru Elena degetul e ceva special: desi are titi la dispozitie ori de cate ori pofteste, dupa ce se satura de supt lasa sanul, ia degetelul si ma trage de par - asa-i place sa adoarma.

La treaba

"Dupa asta pot la calculator?"

"E prea multa ceapa!"

un vulcan

Cum punem cricul...

...in caz de astenie de primavara

la prima ora

"polei"

sfecla rosie murata

bors / rejuvelac

yuck!!!

gradini

cusca

frigider

:-)

foto aprilie 2013

Capre si verze

Pornisem sa fac o postare lunga, in care sa ma vait... dar azi nu vreau sa fiu o mama morocanoasa si am de gand sa zambesc comunist (macar in a doua parte a zilei) chiar daca crap de oboseala si nu-mi iese nimic dupa planificari. Bioritmul meu trebuie acordat mereu dupa diapazonul altora si uneori trebuie chiar abolit. 

Lepadare de sine? Nu stiu cum merge la altii, dar de ceva vreme nu mai intreprind nimic pentru mine personal, ci doar pentru altii. Probleme apar cand sunt conflicte de interese intre partile pe care trebuie sa le slujesc :-)