Nu stiu inca in ce fel voi proceda cu fetele mele, dar indragostelile din adolescenta mi se par stricatoare de suflet asa cum sunt ele acceptate de lumea in care traim. Nu inteleg cum pot parintii crestini sa considere inofensive aspectele senzuale ale relatiei. Oare un sot intreg la minte ar fi de acord ca sotia lui sa cocheteze cu un altul in "nevinovatul" stil adolescentin? Cu siguranta nu! Normal ar fi ca tinerii sa se poarte ca frati si surori intru Hristos.
E absolut lipsit de sens sa-ti legi inima de cineva cu care nici prin cap nu-ti trece sa te casatoresti ( la 13-14 ani nimeni nu se gandeste sa-si marite fata, dar multi considera ca e normal sa aiba un "prieten"). De asemenea, nu e crestineste sa-ti faci un obicei din a te atasa sentimental de cineva apoi a rupe relatia (daca nu cumva totul incepe subintrant peste prima relatie) pentru a te orienta in cateva zile catre altcineva, si s-o tii tot asa pana la casatorie. E un fel de antrenament pentru infidelitate, o pepiniera pentru divorturile de mai tarziu.
In urma acestor asa-zise "prietenii" oamenii ajung la casatorie (cu toata spovedania) cu sufletele seci, vase sparte a caror frumusete dintru inceput nu mai poate fi recapatata indiferent cu cata stradanie le-ar lipi cineva.
E absolut lipsit de sens sa-ti legi inima de cineva cu care nici prin cap nu-ti trece sa te casatoresti ( la 13-14 ani nimeni nu se gandeste sa-si marite fata, dar multi considera ca e normal sa aiba un "prieten"). De asemenea, nu e crestineste sa-ti faci un obicei din a te atasa sentimental de cineva apoi a rupe relatia (daca nu cumva totul incepe subintrant peste prima relatie) pentru a te orienta in cateva zile catre altcineva, si s-o tii tot asa pana la casatorie. E un fel de antrenament pentru infidelitate, o pepiniera pentru divorturile de mai tarziu.In urma acestor asa-zise "prietenii" oamenii ajung la casatorie (cu toata spovedania) cu sufletele seci, vase sparte a caror frumusete dintru inceput nu mai poate fi recapatata indiferent cu cata stradanie le-ar lipi cineva.
Sunt de acord...dar cum sa fac asta, nu stiu..de curand am inceput sa citim impreuna din Cartea fetelor a dr. Alexei Gracev, fetita mea are 10 ani si e un moment bun, mi-am zis eu. Oricat as vrea sa nu fie sub influenta scolii insa tot se intampla..acolo nu mai citeste nimeni asa ceva, vrea sa citeasca si sa vada la TV ce vad si ceilalti..uof..
ReplyDeleteLa ale mele am observat cu tristete ca nu amendeaza anumite anomalii, ci au invatat sa le integreze in reprezentarea normalitatii. De ex: asta nu e tatal lui M, e prietenul mamei lui( avem multi vecini de bloc care traiesc in concubinaj)
ReplyDeleteAi dreptate, ultima fraza e cu adevarat aceea care spune totul si lucrurile sunt grave pentru viata unui om cand se intampla asta.
ReplyDeleteEu vorbesc din experienta. Cred ca tu ai de la Domnul intelepciunea de a gandi asa.
Ideea e ca nu stiu - asa cum nici parintii mei n-au stiut- cum sa-mi protejez copiii de cursa asta. Personal, am incercat sa ma apar singura, insa la 18-20 de ani lucrurile deveneau tot mai serioase, mai ales ca cel despre care vorbesc era student la teologie. Din pacate, nici macar asta nu garanteaza seriozitatea duhovniceasca intotdeauna. Paza ti-o asigura numai Domnul, desigur daca ai exercitiul rugaciunii transmis de la parinti.
Vecini ca vecini, dar ce te-ai face in situatia mea? Ambii mei frati au divortat, matusa mea, care e destul de apropiata de noi, a divortat, cumnatul meu (fratele sotului), a terminat o relatie de lunga durata cu o fata care lor le devenise familiara, parintii mei au inceput deja sa locuiasca separat...
ReplyDeleteLa inceput erau mirate, acum povestesc destul de detasat despre aceste despartiri. Pe mine ma ingrijoreaza, ma tem sa nu isi deformeze parerea despre familie, sa nu li se para ceva normal, te superi, divortezi. Cand e vorba de vecini, poti fi mai dura in critici, dar cand vorbesti despre bunici si alte persoane pe care copiii le iubesc, e mult mai dificil. Fetele mele sunt foarte atasate de parintii mei si ei, la randul lor, le iubesc foarte mult. Cat de critica pot fi cand ele ma intreaba de ce s-au despartit? Am facut greseala, pentru ca erau destul de mici sa inteleaga mai mult, sa le spun ca s-au certat si nu s-au mai inteles. abia dupa vreo jumatate de an, am aflat ca fata cea mare traia cu stres ca eu si tati ne vom desparti, pentru ca micile noastre certuri si neintelegeri erau pentru ea un semn ca acolo vom ajunge.
Iisus ne recomandă același lucru: să fim atenți la gânduri, pentru că prin ele intră cel viclean și acolo se dă lupta cea mai mare. De aceea, în Vechiul Testament suntem îndemnați astfel: «păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea țâșnește viața» (Pilde 4, 23). «Că iată, moartea intră pe ferestrele noastre» (Ier. 9, 21), adică prin simțuri. Îndemnul «păzește-ți inima mai mult decât orice» este mai mult decât actual în zilele noastre, reprezentând cheia adevăratei spiritualități.
ReplyDeletehttp://www.pemptousia.ro/2013/04/despre-atentie-si-introvertire-pomenirea-sfintilor-dorotei-si-ioan-scararul/
Aceeasi anonima de mai sus
Sunt de acord cu ce ai scris, rar mai gasesti astfel de persoane sa gandeasca asa, si eu am incercat sa le transmit copiilor mei cand se ivea ocazia ca prieteniile(iubirile) dintre baieti si fete nu au rost la varsta adolescentei. Pana acum au inteles, am avantajul ca sunt timizi si sper si ma rog sa ma asculte si sa inteleaga si mai departe, intrucat eu nu am fost astfel sfatuita si desi am avut relatii inocente adolescentine, totusi nu sunt multumita si nu doresc sa treaca si copiii mei prin asa ceva.
ReplyDeleteAm avut o experienta mai demult cu o mamica prietena care intr-o anumita imprejurare, o incuraja pe fetita mea de 6 ani atunci sa accepte avansurile unui baietel de 9 ani, ea considerand ca e amuzant si normal...nu are rost sa povestesc ce suparare am tras si ce a iesit, ideea e ca fiica ei este de 17 ani acum, iar mama ei se ingrijoreaza ca ea nu se indragosteste si nu o intereseaza...in loc sa se bucure, ca si asa nu i-a venit timpul, se intristeaza.
Dar faza de atunci m-a pus in garda si am avut ocazia din timp sa iau masuri cu fetita mea si iata ca azi ea nu e interesata de nimic de genul acesta, are imediat 14 ani.
Si eu ma intreb cum ar trebui crescuti copiii si in ce fel educati incat sa nu cada in pacatele tineretii. Ma gandesc ca numai rugaciunea staruitoare a parintilor e solutia...
ReplyDeleteO tanara maicuta vietuitoare la o manastire de langa orasul meu avea o sora ramasa in lume pe care o iubea mult. Erau foarte apropiate . De cate ori sora ii spunea ca merge la cate o petrecere, maica se punea pe rugaciune sa o fereasca Dumnezeu de ispite. Batea maica matanii si ridica mainile la rugaciune, fiindca stia ca petrecerile de noapte sunt pricina de caderi in pacate. De fiecare data sora ii spunea ca petrecerea a fost ratata, plictisitoare si ca mai de folos i-ar fi fost sa fi ramas acasa citind o carte. Maicuta se bucura si dadea slava lui Dumnezeu!
ReplyDeletece frumos!! (si functioneaza, am testat si eu pe cineva ff apropiat).
DeleteEu zilele astea am avut parte de un soc mult mai mare. Inscrisa fiind pe un grup fb de parenting, am asistat uluita la o discutie despre drepturile homosexualilor, in care parintii participanti erau unanim de acord cu ideea ca vreunul dintre copiii proprii sa fie gay la maturitate. O singura mama "simtea ca nu-i surade" si, pt asta, isi cerea mii de scuze ca nu e si ea "plimbata prin lume" ca ceilalti. Pt mine a fost un dus fff rece, gandindu-ma la perspectiva "normalitatii" in lumea in care vor trai copiii nostri. Discutia pornise de la un baietel de 8 ani, care i-a declarat mamei lui ca la scoala sunt indragostiti de el 2 fete si 1 baiat.Doamne, ai grija de copii.........