Tuesday, February 26, 2013
Monday, February 25, 2013
Roluri
Avem deceptii pentru ca uitam sa ne definim corect pe noi ca fii ai Tatalui ceresc, calatori pe acest pamant. Gresim fiind sclavii unor reprezentari false despre noi insine (de exemplu eu nu sunt in esenta nici medic, nici preoteasa, nici macar mama) pe care ne crispam in mod bolnavicios si atunci cand renuntam la ele simtim ca ne dizolvam identitatea.
Iar imi aduc aminte de Dan Puric si vorbele lui: "crestinismul are rolul de a dezmargini omul din rolul social". Fireste, vom fi judecati de felul in care L-am marturisit pe Dumnezeu indeplinind aceste functii, dar ele nu sunt un scop in sine. Nu trebuie sa ne plangem daca nu le ducem la bun sfarsit sau nu ne descurcam bine lumeste vorbind. uneori esecurile in aceste roluri sociale ajuta mult mai mult decat succesele.
Sunday, February 24, 2013
Buff
Unul dintre cele mai frecvente accidente la care sunt supusi bebelusii este caderea din pat. A patit-o si Elena zilele trecute. Eu am lasat-o in sufragerie pe jos, unde era in siguranta, iar Eca a pus-o in pat fara sa-mi spuna. Nu a trecut mult si domnisoara a plecat de langa sora ei pentru o rafuiala mai importanta cu Grigo. Apoi buff... Nu mai spun jalea care a urmat si sperietura care a urmarit-o pe Elena toata ziua respectiva.
La ceilalti copii, ca sa preintampin problema asta m-am ocupat special sa le predau coborarea din pat :) indata ce au mers in 4 labe. I-am manevrat la inceput eu ca sa se intoarca pe burta cu picioarele spre marginea patului si apoi sa se tarasca putin inapoi ca sa ajunga cu piciorusele jos. Apoi iar ii urcam in pat spunandu-le " Da-te jos!" si repetam figura. Cateva reprize de coborari intr-o zi erau suficiente ca sa deprinda "tehnica".
Pe Elena am neglijat-o din punctul asta de vedere. Ba chiar ne amuzam observand-o cum se comporta cand ajunge la marginea patului. Desi situatia era sub control fiindca eu eram cu mana gata sa o prind, ea privea cu retinere podeaua , apoi, cum statea in 4 labe, intindea o manuta in jos sa vada daca ar ajunge sa coboare, dar o retragea fara sa se avante in necunoscut. Prudenta maxima ;)
Copiii invata in general imitand, dar la faza asta nu prea au de la cine sa fure meserie. In cazul asta, in incercarea de a imita ceea cea fac ceilalti, se pot lovi, fiindca nu pot sta bine in sezut pe marginea patului, iar piciorusele lor sunt prea scurte ca sa se potriveasca scenariului pe care-l vad la copiii mai mari.
La ceilalti copii, ca sa preintampin problema asta m-am ocupat special sa le predau coborarea din pat :) indata ce au mers in 4 labe. I-am manevrat la inceput eu ca sa se intoarca pe burta cu picioarele spre marginea patului si apoi sa se tarasca putin inapoi ca sa ajunga cu piciorusele jos. Apoi iar ii urcam in pat spunandu-le " Da-te jos!" si repetam figura. Cateva reprize de coborari intr-o zi erau suficiente ca sa deprinda "tehnica".
Pe Elena am neglijat-o din punctul asta de vedere. Ba chiar ne amuzam observand-o cum se comporta cand ajunge la marginea patului. Desi situatia era sub control fiindca eu eram cu mana gata sa o prind, ea privea cu retinere podeaua , apoi, cum statea in 4 labe, intindea o manuta in jos sa vada daca ar ajunge sa coboare, dar o retragea fara sa se avante in necunoscut. Prudenta maxima ;)
Copiii invata in general imitand, dar la faza asta nu prea au de la cine sa fure meserie. In cazul asta, in incercarea de a imita ceea cea fac ceilalti, se pot lovi, fiindca nu pot sta bine in sezut pe marginea patului, iar piciorusele lor sunt prea scurte ca sa se potriveasca scenariului pe care-l vad la copiii mai mari.
Saturday, February 23, 2013
Thursday, February 21, 2013
Wednesday, February 20, 2013
Cea mai clara dovada...
... a aciditatii produse de consumul de carne e eritemul de pe funduletul Elenei.
Pana acum (9 luni) nu a avut nici un rash cutanat. A mai consumat carne, dar in cantitati mai mici, in amestec cu legume. Acum doua zile am fost pe la bunici si la masa de pranz nu a vrut altceva decat carnita de pui si foarte putin dintr-o galusca. Evenimentul s-a cunoscut imediat pe partea posterioara, unde, datorita scaunelor acide, Pufuleata a facut un eritem fesier usturator ca la carte.
O dau cu Aloe First si situatia s-a ameliorat vizibil.
Pana acum (9 luni) nu a avut nici un rash cutanat. A mai consumat carne, dar in cantitati mai mici, in amestec cu legume. Acum doua zile am fost pe la bunici si la masa de pranz nu a vrut altceva decat carnita de pui si foarte putin dintr-o galusca. Evenimentul s-a cunoscut imediat pe partea posterioara, unde, datorita scaunelor acide, Pufuleata a facut un eritem fesier usturator ca la carte.
O dau cu Aloe First si situatia s-a ameliorat vizibil.
Adjuvanti
... pretiosi in combaterea bolilor:
- spovedanie si impartasire + lucrare launtrica de curatire
- participare la Sfantul Maslu + rugaciuni (personale sau ale familiei si cunoscutilor bolnavului)
- folosirea aghiasmei mici in fiecare dimineata+ metanii
- deasa insemnare cu semnul sfintei cruci, atat a persoanei bolnave, cat si a tuturor mancarurilor si bauturilor ingerate
- atingerea cu evlavie de icoane si sfinte moaste (eventual pelerinaje)
Coafor
De altfel, el e diplomat: i-a distras atentia cu un calculator ca s-o poata pieptana.
Monday, February 18, 2013
Ce mananca...
...Leana mea
- grau, porumb, mei, hrisca, orez
- banane, portocale, kiwi, mere, struguri, lamai
- morcov ras, sfecla rosie rasa
- piureuri din legume variate (in care prefera sa fie majoritar cartoful)
- unt, iaurt (nu i-am dat aproape deloc urda, nici lapte dulce fiindca le refuza sistematic si nu mi se par indispensabile cata vreme suge la san)
- urzici, spanac, salata verde
- din cand in cand ousor si ff rar carnita, de cateva ori nuci macinate
- din farfuriile noastre a mai lins si ea cam de toate, inclusiv ciorba de fasole si varza murata,
- eu, enervata de filmari, alaturi de draguta mea, care scapase intr-o omleta cu spanac:
Un pod
De la o conferinta cu Dan Puric am retinut un banc a carui actiune se petrece in epoca de aur:
"Cica era odata un sat, la marginea caruia curgea un rau. Ca sa-si duca vitele la pascut, satenii treceau prin apa mica a raului catre pasunea bogata de pe malul celalalt. Intr-o dimineata badea Gheorghe ajunge la rau si vede un pod construit peste noapte. Isi ia turma si trece frumusel prin apa. Vine apoi badea Ion cu oile lui. Vazandu-l, badea Vasile, ii striga:
"Ma Ioane, vezi ca astia au facut un pod..."
Auzind asta, badea Ion trece si el raul cu piciorul, urmat de toate mioarele lui.
Dupa un timp mai vine un pastor dinspre sat. Cei doi il recunosc si il avertizeaza:
"Ma Vasile, vezi ca astia au facut un pod...", dar Vasile nu tine seama de vorbele lor. Calca tantos pe pod si nici ca-i pasa. Numai ce ajunge la jumatate si podul se rupe, iar badea Vasile cade in apa cu vite cu tot, abia scapand cu viata.
Gheorghe si Ion, ajutandu-l sa se ridice il mustra: "Ma, noi t-am zis ca ASTIA au facut un pod"
Parafrazand si extrapoland zic si eu:
"Vedeti ca astia care s-au emancipat de la cararea cea dreapta a invataturii bisericii au scos un model familial nou bazat pe planning familial necurat. In incercarea de a alege varianta mai comoda aveti grija sa nu va rupeti gatul."
"Cica era odata un sat, la marginea caruia curgea un rau. Ca sa-si duca vitele la pascut, satenii treceau prin apa mica a raului catre pasunea bogata de pe malul celalalt. Intr-o dimineata badea Gheorghe ajunge la rau si vede un pod construit peste noapte. Isi ia turma si trece frumusel prin apa. Vine apoi badea Ion cu oile lui. Vazandu-l, badea Vasile, ii striga:
"Ma Ioane, vezi ca astia au facut un pod..."
Auzind asta, badea Ion trece si el raul cu piciorul, urmat de toate mioarele lui.
Dupa un timp mai vine un pastor dinspre sat. Cei doi il recunosc si il avertizeaza:
"Ma Vasile, vezi ca astia au facut un pod...", dar Vasile nu tine seama de vorbele lor. Calca tantos pe pod si nici ca-i pasa. Numai ce ajunge la jumatate si podul se rupe, iar badea Vasile cade in apa cu vite cu tot, abia scapand cu viata.
Gheorghe si Ion, ajutandu-l sa se ridice il mustra: "Ma, noi t-am zis ca ASTIA au facut un pod"
Parafrazand si extrapoland zic si eu:
"Vedeti ca astia care s-au emancipat de la cararea cea dreapta a invataturii bisericii au scos un model familial nou bazat pe planning familial necurat. In incercarea de a alege varianta mai comoda aveti grija sa nu va rupeti gatul."
Saturday, February 16, 2013
Evenimente
din categoria ispite, as spune eu:
raftuletul cu pricina |
- odata cu hotararea de a face mai multe metanii pentru rezolvarea unei anumite probleme a venit la pachet si o fractura la un deget al piciorului preotesc (fiindca parintele cel zburdalnic si incaltat in sabotei de plastic, grabindu-se sa ajunga la scoala cu fata, a facut o saritura de cascador de la a sasea treapta a scarii blocului)
- azi dimineata voiam sa ma impartasesc. Eram pregatita cu toate cele dinafara si ma incaltasem sa ies impreuna cu parintele meu pe usa ca samergem la biserica. Nu stiu ce fel de ceata groasa sa fi fost pe creierul meu cand am baut prosteste dintr-o sticla de apa uitata de copii pe raftul cu pantofi de la intrare, ca nu mi-am dat seama decat dupa 5 minute ca am baut, fiindca mi-am simtit buzele umede. Nu mi s-a mai intamplat asta pana acum.
- parintele meu urma sa tina locul la biserica unui preot grav bolnav (Gheorghe, daca vreti sa pomeniti, tata a 5 copii). Cand a ajuns la biserica a avut surpriza sa gaseasca acolo cateva masini de poliltie: avusese loc un jaf in urma caruia disparusera toate obiectele aurite. Cel mai grav e ca au imprastiat si Sfintele pe jos (daca totusi nu beam apa, aveam a ma impartasi lingand pe jos :)
Friday, February 15, 2013
Cine a zis ...
... ca sunt calma?
Mania mea se manifesta acut mai ales in perioadele in care trebuia sa robesc efectiv pentru familie, in conditii de maxima oboseala, si vedeam ca jumatatea mea are tot timpul din lume pentru preocupari dintre cele mai diverse, mai putin intrajutorarea aproapelui. In vreme ce eu functionam strict pe regim de supravietuire, mi se parea strigator la cer ca el sa stea comod rasfoind o carte, sa mai invete ceva greaca, sa cante pe note sau sa sculpteze just for fun. Aproape niciodata nu am reactionat corect, fara manie sau cicaleala.
E drept ca situatia s-a schimbat considerabil in bine. De cand am nascut-o pe Elena, n-am spalat un vas, nu am facut cumparaturile singura niciodata. Toate astea le-a preluat el. Sa fie asta rezultatul cicalelii care a erodat ca apa in piatra indiferenta de la inceput? (ma intreb cum ar fi aratat familia noastra daca eu as fi "rabdat nedreptatea cu bucurie", sau macar sa fi cerut un sprijin pe un ton calm...).
Gandul meu imi spune ca e lucrarea Maicii Domnului la mijloc. Am vazut progrese vizibile, in salturi, in urma unor pelerinaje in Sfantul Munte. O mare valoare au avut si "tratativele" pe timp de pace, sub forma de discutii lungi, mai mult sau mai putin directe (fara a pretinde ceva cuiva, doar descriere, descriere, descriere)
Cicaleala nu aduce nimic bun. Ea inabusa libertatea omului, facandu-l sa actioneze din constrangere. Langa ea nu e loc de iubire adevarata. Mai bine ma multumeam cu putin, asteptand ca iubirea si compasiunea sa se parguiasca. Putina ordine prin casa nu atarna in balanta cat niste cicatrici greu de vindecat in relatiile familiale.
Mania mea se manifesta acut mai ales in perioadele in care trebuia sa robesc efectiv pentru familie, in conditii de maxima oboseala, si vedeam ca jumatatea mea are tot timpul din lume pentru preocupari dintre cele mai diverse, mai putin intrajutorarea aproapelui. In vreme ce eu functionam strict pe regim de supravietuire, mi se parea strigator la cer ca el sa stea comod rasfoind o carte, sa mai invete ceva greaca, sa cante pe note sau sa sculpteze just for fun. Aproape niciodata nu am reactionat corect, fara manie sau cicaleala.
E drept ca situatia s-a schimbat considerabil in bine. De cand am nascut-o pe Elena, n-am spalat un vas, nu am facut cumparaturile singura niciodata. Toate astea le-a preluat el. Sa fie asta rezultatul cicalelii care a erodat ca apa in piatra indiferenta de la inceput? (ma intreb cum ar fi aratat familia noastra daca eu as fi "rabdat nedreptatea cu bucurie", sau macar sa fi cerut un sprijin pe un ton calm...).
19. | Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El. |
Gandul meu imi spune ca e lucrarea Maicii Domnului la mijloc. Am vazut progrese vizibile, in salturi, in urma unor pelerinaje in Sfantul Munte. O mare valoare au avut si "tratativele" pe timp de pace, sub forma de discutii lungi, mai mult sau mai putin directe (fara a pretinde ceva cuiva, doar descriere, descriere, descriere)
Cicaleala nu aduce nimic bun. Ea inabusa libertatea omului, facandu-l sa actioneze din constrangere. Langa ea nu e loc de iubire adevarata. Mai bine ma multumeam cu putin, asteptand ca iubirea si compasiunea sa se parguiasca. Putina ordine prin casa nu atarna in balanta cat niste cicatrici greu de vindecat in relatiile familiale.
Tuesday, February 12, 2013
Cum gandim
Printre cunostintele noastre se numara si o familie in care doamna lucreaza in Bucuresti si asigura cea mai mare parte din venitul familiei, iar domnul se ocupa de cei doi copii ai lor. Prin pozitia sa sociala, doamna respectiva a mijlocit pentru angajarea unei prietene, facandu-si la randul ei obligatii fata de directorul institutiei unde a pus o vorba buna. Prietena nu a contribuit financiar cu nimic la obtinerea mult ravnitului post.
Dupa un timp sotii celor doua se intalnesc in piata. Dupa salutul de rigoare, sotul "prietenei" il intreaba pe sotul persoanei sus-puse:
"Mai lucreaza, ba, nevasta-ta acolo?"
Mai cizelat, cel de-al doilea ii raspunde:
"Da. De ce? Aveti probleme?"
"Nu, ba, da voiam sa te-ntreb si eu: asta numesti tu familie?"
Auzind relatarea celor de mai sus reactia mea a fost: "Ce nesimtit!", iar reactia sotului meu: "Pai daca a facut un bine va avea cu atat mai multa binecuvantare de la Dumnezeu cu cat nu asteapta rasplata de la oameni, nici macar sub forma de recunostinta."
Asta-mi place la el, ca la prima strigare arata ca e structurat pe dinauntru dupa cum predica si in afara. Eu doar ma silesc...
Dupa un timp sotii celor doua se intalnesc in piata. Dupa salutul de rigoare, sotul "prietenei" il intreaba pe sotul persoanei sus-puse:
"Mai lucreaza, ba, nevasta-ta acolo?"
Mai cizelat, cel de-al doilea ii raspunde:
"Da. De ce? Aveti probleme?"
"Nu, ba, da voiam sa te-ntreb si eu: asta numesti tu familie?"
Auzind relatarea celor de mai sus reactia mea a fost: "Ce nesimtit!", iar reactia sotului meu: "Pai daca a facut un bine va avea cu atat mai multa binecuvantare de la Dumnezeu cu cat nu asteapta rasplata de la oameni, nici macar sub forma de recunostinta."
Asta-mi place la el, ca la prima strigare arata ca e structurat pe dinauntru dupa cum predica si in afara. Eu doar ma silesc...
tot el o invata pe Elena sa manance cu betele :) |
Monday, February 11, 2013
Cu ce ma carpesc...
... in caz de privare cronica de somn: laptisor de matca. Citeam insa intr-o carte a dr. Laza ca nu e recomandat femeilor. Nu explica insa motivul, si nu-mi vine sa-l cred pe cuvant, de vreme ce e singura sursa din care am auzit asa ceva. Alti naruropati il folosesc cu incredere si pentru femei.
nu e o reclama, asta aveam acasa |
Sunday, February 10, 2013
Sursa de indispozitie
... numarul unu zilele astea au fost olimpiadele scolare, motiv de invidie si de tristeti pentru unii si de slava desarta si dispret pentru altii. Fetele mari s-au calificat ambele la romana si doar una la mate la faza judeteana. Greselile celei care nu s-a calificat au fost pur si simplu la chestiuni enervant de
simple, sugerand mai degraba o lipsa de atentie decat deficit in abordarea matematica a problemelor.
Desi nota obtinuta la o olimpiada e un mod simplist de a evalua un elev, copiii se judeca intre ei la modul acesta fragmentar si vaneaza chiar si cateva sutimi cu care sa se simta mai valorosi decat colegii. Si de la cei care au participat cot la cot cu tine iti vine mai usor sa primesti comentarii, dar de la restul clasei, care habar nu are care a fost nivelul la care s-a lucrat, chiar e greu sa rabzi sarcasme pentru o eventuala nota mica. La o adica, nu ar fi fost mai bine sa nu te duci nici tu si sa-ti petreci sambata dimineata in pat, citind o carte, decat sa te scoli devreme, ca sa dai testari in conditii de stres?
Profesorii insista ca elevii sa participe. Care elevi? La nivel de gimnaziu sunt cei cativa care invata bine si care sunt buni la toate. Uneori se ajunge chiar la un anume fel de hartuire si copiilor nu li se permite sa spuna nu (au fetele colege care au trecut prin asta). In plus cadrele didacice tin discursuri interesate (impanate cu promisiuni de recompense) ca sa intretina motivatia copiilor de a lucra suplimentar, desi 90% dintre elevi se silesc in acest sens si lucreaza in scarba, fara tragere de inima. Cred ca ar trebui sa se selecteze doar cei care sunt realmete pasionati de materia respectiva, pentru ca poti fi bun intr-un domeniu in care nu-ti face placere sa te dezvolti.
Sotul meu, un fost elev fara performante deosebite, a avut un sfat pentru fete (sunt curioasa in ce masura l-au inteles si aplicat). In varianta adaptata de mine suna cam asa: "Sunteti fete inteligente, asa ca lucrati degajat, iar daca nu veti avea rezultatele dorite, ganditi-va ca sunt alti copii pentru care locul acela mai sus decat al vostru a insemnat mult mai mult decat pentru voi, din punct de vedere al sentimentului de implinire. Asta pentru ca omenii care i-au format pe copiii aceia le-au transmis in mod gresit ideea ca daca nu esti printre primii, atunci esti lipsit de valoare. Sa stiti ca fiecare omulet, in locul pe care il pune pe el Dumnezeu, este de neinlocuit si la fel de valoros ca oricare alta piesa din angreajul lucrarii mantuitoare."
simple, sugerand mai degraba o lipsa de atentie decat deficit in abordarea matematica a problemelor.
Desi nota obtinuta la o olimpiada e un mod simplist de a evalua un elev, copiii se judeca intre ei la modul acesta fragmentar si vaneaza chiar si cateva sutimi cu care sa se simta mai valorosi decat colegii. Si de la cei care au participat cot la cot cu tine iti vine mai usor sa primesti comentarii, dar de la restul clasei, care habar nu are care a fost nivelul la care s-a lucrat, chiar e greu sa rabzi sarcasme pentru o eventuala nota mica. La o adica, nu ar fi fost mai bine sa nu te duci nici tu si sa-ti petreci sambata dimineata in pat, citind o carte, decat sa te scoli devreme, ca sa dai testari in conditii de stres?
Profesorii insista ca elevii sa participe. Care elevi? La nivel de gimnaziu sunt cei cativa care invata bine si care sunt buni la toate. Uneori se ajunge chiar la un anume fel de hartuire si copiilor nu li se permite sa spuna nu (au fetele colege care au trecut prin asta). In plus cadrele didacice tin discursuri interesate (impanate cu promisiuni de recompense) ca sa intretina motivatia copiilor de a lucra suplimentar, desi 90% dintre elevi se silesc in acest sens si lucreaza in scarba, fara tragere de inima. Cred ca ar trebui sa se selecteze doar cei care sunt realmete pasionati de materia respectiva, pentru ca poti fi bun intr-un domeniu in care nu-ti face placere sa te dezvolti.
Sotul meu, un fost elev fara performante deosebite, a avut un sfat pentru fete (sunt curioasa in ce masura l-au inteles si aplicat). In varianta adaptata de mine suna cam asa: "Sunteti fete inteligente, asa ca lucrati degajat, iar daca nu veti avea rezultatele dorite, ganditi-va ca sunt alti copii pentru care locul acela mai sus decat al vostru a insemnat mult mai mult decat pentru voi, din punct de vedere al sentimentului de implinire. Asta pentru ca omenii care i-au format pe copiii aceia le-au transmis in mod gresit ideea ca daca nu esti printre primii, atunci esti lipsit de valoare. Sa stiti ca fiecare omulet, in locul pe care il pune pe el Dumnezeu, este de neinlocuit si la fel de valoros ca oricare alta piesa din angreajul lucrarii mantuitoare."
Saturday, February 9, 2013
Geamuri
La noi acasa geamurile sunt supuse zilnic intemperiilor bebelusesti: averse de saliva, stropi de piure de legume, pete de nasucuri carne si de manute grasute, uneori si carioci sau contururi maiastru desenate pe fereastra aburita, deschisa inainte de culcare. La exterior am pervazuri late, albe (asa le-a placut celor de la care am cumparat), pe care se vede ficare fir de praf.
Se murdaresc ele mai mult si mai repede ca oricare geamuri din bloc, dar si satisfactia mea e direct proportionala cu contrastul dintre transparenta lor inainte si dupa ce le curat ;)
Se murdaresc ele mai mult si mai repede ca oricare geamuri din bloc, dar si satisfactia mea e direct proportionala cu contrastul dintre transparenta lor inainte si dupa ce le curat ;)
Revin...
...asupra unui comment la care am dat un raspuns grabit aici unde ma refeream la regimuri alimentare moderate, nicidecum la post doar cu apa sau sucuri.
Dupa cum spune si sfantul in textul la care e facuta trimiterea, posturile foarte aspre fara indrumarea unui parinte duhovnicesc incercat sunt periculoase. De ce? Pentru ca se prea poate intampla sa ai "out of body experience" (experiente extracorporale), si, neavand sfatul cui trebuie poti cadea lesne in inselare duhovniceasca. Mai ales daca postul nu are scop spiritual e putin probabil sa ai descoperiri ingeresti, ci mai degraba poti fi prada duhurilor necurate, care, cu tot arsenalul lor de aparitii spectaculoase te vor face sa ai o intelegere gresita asupra vietii spirituale.
Morse vorbeste despre decorporalizarile unora din pacientii sai ca despre ceva obisnuit. Nu mai stiu exact in care din videoclipuri, parca si in cel de mai jos spune ceva legat de astea:
Dupa cum spune si sfantul in textul la care e facuta trimiterea, posturile foarte aspre fara indrumarea unui parinte duhovnicesc incercat sunt periculoase. De ce? Pentru ca se prea poate intampla sa ai "out of body experience" (experiente extracorporale), si, neavand sfatul cui trebuie poti cadea lesne in inselare duhovniceasca. Mai ales daca postul nu are scop spiritual e putin probabil sa ai descoperiri ingeresti, ci mai degraba poti fi prada duhurilor necurate, care, cu tot arsenalul lor de aparitii spectaculoase te vor face sa ai o intelegere gresita asupra vietii spirituale.
Morse vorbeste despre decorporalizarile unora din pacientii sai ca despre ceva obisnuit. Nu mai stiu exact in care din videoclipuri, parca si in cel de mai jos spune ceva legat de astea:
Thursday, February 7, 2013
Concluzii personale...
... despre purtarea bebelusilor nascuti de mine :)
- premergatorul a fost o investitie inutila
- cel mai fain dispozitiv de purtat (din semnalele pe care le-am primit de la bebeii mei si le-am tradus cum am stiut mai bine) raman totusi bratele, in care au incomparabil mai multa libertate si care se "ajusteaza" cel mai rapid la pozitia in care vrea copilul sa stea.
- toti copiii mei au preferat de la o varsta plimbarile in brate cu "fata la public" si cu spatele la mine. Nu incetez sa ma intreb daca bebeii pe care-i vad la plimbare stand cu nasucul in pieptul sau pe obrazul purtatorului au atitudinea asta pentru ca asa au fost deprinsi. Oare ei nu sunt curiosi sa vada forme si culori noi din lumea de dincolo de geamuri?
- pentru spatele mamei (dar si pentru treburile ei fara numar) cel mai grijuliu mi se pare wrapul, apoi slingul. Din pacate ai mei copii se plictisesc repede sa stea in aceeasi pozitie si se foiesc nemultumiti dupa primele 10-15 minute.
- la urmatorul bebe, cand va fi, vreau sa incerc un mei tai, care promite mai mult in ceea ce priveste disponibilitatea mea in gospodarie.
- n-are rost sa porti copilul de dragul purtatului daca doarme linistit in pat si are cine sa-i stea prin preajma
- n-are rost nici sa-i refuzi experienta mersului de-a busilea. Elena chiar ma impinge cand vreau sa o iau in brate, fiindca a dat de gustul calatoriilor in 4 labe. O iau cu mine mai peste tot, imbracata gros si o las sa se invarta in jurul papucilor mei.
- bebelusii au uneori nevoie sa fie purtati si cer asta prin tot limbajul lor corporal atunci cand te simt ca vrei sa pleci din preajma lor. Uneori nu e suficient sa-i porti, te vor intreaga doar pentru ei si jocul lor. Alteori nici nu te baga in seama ba chiar fug din calea avalansei de pupici cu care vrei sa-i acoperi. Au si ei treburile lor :)
Wednesday, February 6, 2013
Usa casei
In zona noastra, cel putin in mediul rural, daca nu esti atent sa incui usile, te trezesti cu consatenii, pâs-pâs, pana in dormitorul casei parohiale pentru te miri ce. N-ai voie sa te schimbi, sa alaptezi in tihna, sa-ti legeni copilul pe picioare sau sa vorbesti ceva strict personal cu cei de aproape ai tai (sau sa te certi si tu ca omu :)) decat daca te-ai zavorat bine.
Nu stiu unde am citit de o preoteasa care spunea ceva de genul "usa casei noastre a fost mereu deschisa tuturor". Cand mai ai timp sa cladesti ceva la relatia cu ai tai copii si sa-ti organizezi caminul, daca mereu stai de taclale (a se citi consiliere) cu toate femeile de pe ulita? Sa fim seriosi, nu apar zilnic urgente duhovnicesti.
Nu pot intelege stilul asta de vietuire; eu sunt pentru intimitatea caminului. Casa mea nu e un spatiu public unde fiecare vine cand si cu cine vrea, indiferent de programul nostru. Nu-mi place sa ma simt in holul de la intrare ca in Gara de Nord.
Ma deranjeaza mai ales curiozitatea bolnava a unora de a surprinde amanunte din universul meu domestic pe care sa poata construi povesti si povestiri despre "ce era acasa la popa", sau, mai bine zis, la preoteasa (ce le dadea de mancare la copiii cei cu muci la nas, cum ca patul era nefacut, ea nepieptanata si altele si mai dihai pe care numai mintea omului pizmas le nascoceste).
Intr-adevar, ca femeie, casa te reprezinta partial: acolo se oglindeste o farama din creativitatea ta, din bunul tau gust, din spiritul tau organizatoric si chiar din iubirea si respectul fata de ai tai. E ambianta pe care o oferi celor dragi, mediul in care le asiguri cresterea copiilor. E normal sa ai grija de el, sa investesti in el de toate, de la bani pana la sentimete. Dar viata te poate duce in situatii in care intre ceea ce-ti doresti si ceea ce poti efectiv realiza e un abis.
Lumea vorbeste adesea in necunostinta de cauza. In esenta nu dau doi bani pe judecatile si comentariile rautacioase ale oamenilor care nu au experiente de familie similare cu a mea, dar cineva mai duhovnicesc decat mine m-a sfatuit ca nu-i bine sa le dam apa la moara gurilor clevetitoare, de aceea discretia e de mare pret.
Din aceasta cauza am recurs la o metoda mai brutala (si mai eficienta) de a stabili niste limite ale bunului simt si am somat niste rude de-ale mele ca data viitoare in loc sa se prezinte netam-nesam la usa mea fara sa ma intrebe daca am bunavointa sa le poftesc inauntru, sa faca bine sa ma sune si sa se anunte.
S-au sifonat ei putin, pentru ca venisera cu fetita lor de 5 ani ca sa ne vada fiindca" nu se mai intelesesera cu ea" (de parca toata lumea ar trebui sa stea la cheremul mofturilor copilului lor, in timp ce programul celor 6 copii ai mei nu conta deloc). I-am poftit frumusel in sufragerie sa vada ca erau scaunele in pat, dulapioarele cu jucarii pe birouri ca sa dam cu aspiratorul, ca in bai toate erau scoase de prin cotloane ca sa spalam cum se cuvine si cred ca au inteles ca numai ei lipseau. A nu se intelege ca i-am dat afara din casa. Am revocat orice aveam de facut si am petrecut cu ei o ora din timpul nostru.
Cand m-au poftit sa-mi vad de treaba si sa nu ma deranjez, ca suntem noi, "ai nostri", le-am spus ca noi facem treaba cu totii de fapt si, daca ar fi sa ne vedem de treaba, n-ar mai avea cine sa o distreze pe micuta auto-invitata.
Dat fiind ca omul nostru nu e dispus sa-si vada lungul nasului s-au plans unei terte persoane ca "le-am dat peste nas". Asa e romanul, te calca pe picior si tot tu trebuie sa-ti ceri scuze. N-ar strica sa fiu asa induhovnicita ...
Nu stiu unde am citit de o preoteasa care spunea ceva de genul "usa casei noastre a fost mereu deschisa tuturor". Cand mai ai timp sa cladesti ceva la relatia cu ai tai copii si sa-ti organizezi caminul, daca mereu stai de taclale (a se citi consiliere) cu toate femeile de pe ulita? Sa fim seriosi, nu apar zilnic urgente duhovnicesti.
Nu pot intelege stilul asta de vietuire; eu sunt pentru intimitatea caminului. Casa mea nu e un spatiu public unde fiecare vine cand si cu cine vrea, indiferent de programul nostru. Nu-mi place sa ma simt in holul de la intrare ca in Gara de Nord.
Ma deranjeaza mai ales curiozitatea bolnava a unora de a surprinde amanunte din universul meu domestic pe care sa poata construi povesti si povestiri despre "ce era acasa la popa", sau, mai bine zis, la preoteasa (ce le dadea de mancare la copiii cei cu muci la nas, cum ca patul era nefacut, ea nepieptanata si altele si mai dihai pe care numai mintea omului pizmas le nascoceste).
Intr-adevar, ca femeie, casa te reprezinta partial: acolo se oglindeste o farama din creativitatea ta, din bunul tau gust, din spiritul tau organizatoric si chiar din iubirea si respectul fata de ai tai. E ambianta pe care o oferi celor dragi, mediul in care le asiguri cresterea copiilor. E normal sa ai grija de el, sa investesti in el de toate, de la bani pana la sentimete. Dar viata te poate duce in situatii in care intre ceea ce-ti doresti si ceea ce poti efectiv realiza e un abis.
Lumea vorbeste adesea in necunostinta de cauza. In esenta nu dau doi bani pe judecatile si comentariile rautacioase ale oamenilor care nu au experiente de familie similare cu a mea, dar cineva mai duhovnicesc decat mine m-a sfatuit ca nu-i bine sa le dam apa la moara gurilor clevetitoare, de aceea discretia e de mare pret.
Din aceasta cauza am recurs la o metoda mai brutala (si mai eficienta) de a stabili niste limite ale bunului simt si am somat niste rude de-ale mele ca data viitoare in loc sa se prezinte netam-nesam la usa mea fara sa ma intrebe daca am bunavointa sa le poftesc inauntru, sa faca bine sa ma sune si sa se anunte.
S-au sifonat ei putin, pentru ca venisera cu fetita lor de 5 ani ca sa ne vada fiindca" nu se mai intelesesera cu ea" (de parca toata lumea ar trebui sa stea la cheremul mofturilor copilului lor, in timp ce programul celor 6 copii ai mei nu conta deloc). I-am poftit frumusel in sufragerie sa vada ca erau scaunele in pat, dulapioarele cu jucarii pe birouri ca sa dam cu aspiratorul, ca in bai toate erau scoase de prin cotloane ca sa spalam cum se cuvine si cred ca au inteles ca numai ei lipseau. A nu se intelege ca i-am dat afara din casa. Am revocat orice aveam de facut si am petrecut cu ei o ora din timpul nostru.
Dat fiind ca omul nostru nu e dispus sa-si vada lungul nasului s-au plans unei terte persoane ca "le-am dat peste nas". Asa e romanul, te calca pe picior si tot tu trebuie sa-ti ceri scuze. N-ar strica sa fiu asa induhovnicita ...
Tuesday, February 5, 2013
Saturday, February 2, 2013
Despre fitness...
...foarte pe scurt, ca de obicei:)
In ultimul timp, nemaiputand sta suspendata la etajul 3, am mai facut ceva miscare, adica am iesit seara in parc si am mers in ritm alert, ba chiar am si alergat usor. Se poate alerga discret si in fusta, mai ales in compania unor copii zburdalnici dupa care trebuie sa te tii.
Am simtit ca trebuie cumva sa compensez lipsa de miscare pe care o presupune viata la bloc (comparativ cu firescul alergaturilor bunicilor noastre intre casa, ograda, gradina, izvor si munca pe camp). M-am simtit la minut mai bine si ca tonus psihic. Apropierea de natura a insemnat intotdeauna un plus de energie pentru mine.
Pe aleile parcului multi oameni alearga. Sunt adulti care fug singuri pana la epuizare, transpirati si gafaind vizibil. Le lipsesc pancartele si steguletele pe care sa scrie: "Vreau sa fiu vesnic tanar!". E la mijloc o inselare, un gol al vietii interioare. E ceva care te izbeste, dincolo de ganduri. Miroase.
Intotdeauna am simtit ceva in neregula la oamenii care fac sport doar pentru conditie fizica, "nevoindu-se" zilnic doar pentru a-si remodela corpul. Mi se pare o preocupare sterila. Nici nu cred ca duce macar la gasirea unui partener de viata stabil.
Toti raspandesc acelasi duh (nu stiu pe unde sa-l incadrez: undeva in spectrul dintre slava desarta si desfranare). Din cauza asta am simtit ca-mi vine brusc sa lesin cand parintele-sot a avut intentia (odata ca niciodata) sa-si cumpere gantere.
Si eu fac acasa sport uneori si nu vreau sa judec pe nimeni. Sunt oameni care au probleme de sanatate si au nevoie de miscare, oameni care trebuie sa se mentina in forma pentru a face fata cerintelor vietii, dar a merge la sala doar ca sa ai si tu ceva "patratele" pe burta e cu totul deplasat pentru un tanar din biserica. E un semn al mortii sufletesti... la fel ca si recomandarea de a inlocui sportul cu metanii (pe care am auzit-o pe ici pe colo, prin partile esentiale, adica la duhovnici din biserica). Sportul e sport si metaniile sunt metanii! Logic:)
In ultimul timp, nemaiputand sta suspendata la etajul 3, am mai facut ceva miscare, adica am iesit seara in parc si am mers in ritm alert, ba chiar am si alergat usor. Se poate alerga discret si in fusta, mai ales in compania unor copii zburdalnici dupa care trebuie sa te tii.
Am simtit ca trebuie cumva sa compensez lipsa de miscare pe care o presupune viata la bloc (comparativ cu firescul alergaturilor bunicilor noastre intre casa, ograda, gradina, izvor si munca pe camp). M-am simtit la minut mai bine si ca tonus psihic. Apropierea de natura a insemnat intotdeauna un plus de energie pentru mine.
Pe aleile parcului multi oameni alearga. Sunt adulti care fug singuri pana la epuizare, transpirati si gafaind vizibil. Le lipsesc pancartele si steguletele pe care sa scrie: "Vreau sa fiu vesnic tanar!". E la mijloc o inselare, un gol al vietii interioare. E ceva care te izbeste, dincolo de ganduri. Miroase.
Intotdeauna am simtit ceva in neregula la oamenii care fac sport doar pentru conditie fizica, "nevoindu-se" zilnic doar pentru a-si remodela corpul. Mi se pare o preocupare sterila. Nici nu cred ca duce macar la gasirea unui partener de viata stabil.
Toti raspandesc acelasi duh (nu stiu pe unde sa-l incadrez: undeva in spectrul dintre slava desarta si desfranare). Din cauza asta am simtit ca-mi vine brusc sa lesin cand parintele-sot a avut intentia (odata ca niciodata) sa-si cumpere gantere.
Si eu fac acasa sport uneori si nu vreau sa judec pe nimeni. Sunt oameni care au probleme de sanatate si au nevoie de miscare, oameni care trebuie sa se mentina in forma pentru a face fata cerintelor vietii, dar a merge la sala doar ca sa ai si tu ceva "patratele" pe burta e cu totul deplasat pentru un tanar din biserica. E un semn al mortii sufletesti... la fel ca si recomandarea de a inlocui sportul cu metanii (pe care am auzit-o pe ici pe colo, prin partile esentiale, adica la duhovnici din biserica). Sportul e sport si metaniile sunt metanii! Logic:)
Friday, February 1, 2013
Rasiale
Nu numai pe noi ne sperie parintii cu "tiganu care ne ia in sac", ci si viceversa :)
Zilele trecute, plimbandu-ma cu copiii, am auzit o tiganca in fata mea cum isi ameninta copilul plangacios:
"Taci, ma, odata, ca daca nu, te arunc in curte la romani, si te ia romanu si te omoara! Iti taie gatu' ma!"
Asa se adanceste ura rasiala in circumvolutiunile bietilor copii.
Zilele trecute, plimbandu-ma cu copiii, am auzit o tiganca in fata mea cum isi ameninta copilul plangacios:
"Taci, ma, odata, ca daca nu, te arunc in curte la romani, si te ia romanu si te omoara! Iti taie gatu' ma!"
Asa se adanceste ura rasiala in circumvolutiunile bietilor copii.