... ca sunt calma?
Mania mea se manifesta acut mai ales in perioadele in care trebuia sa robesc efectiv pentru familie, in conditii de maxima oboseala, si vedeam ca jumatatea mea are tot timpul din lume pentru preocupari dintre cele mai diverse, mai putin intrajutorarea aproapelui. In vreme ce eu functionam strict pe regim de supravietuire, mi se parea strigator la cer ca el sa stea comod rasfoind o carte, sa mai invete ceva greaca, sa cante pe note sau sa sculpteze just for fun. Aproape niciodata nu am reactionat corect, fara manie sau cicaleala.
E drept ca situatia s-a schimbat considerabil in bine. De cand am nascut-o pe Elena, n-am spalat un vas, nu am facut cumparaturile singura niciodata. Toate astea le-a preluat el. Sa fie asta rezultatul cicalelii care a erodat ca apa in piatra indiferenta de la inceput? (ma intreb cum ar fi aratat familia noastra daca eu as fi "rabdat nedreptatea cu bucurie", sau macar sa fi cerut un sprijin pe un ton calm...).
Gandul meu imi spune ca e lucrarea Maicii Domnului la mijloc. Am vazut progrese vizibile, in salturi, in urma unor pelerinaje in Sfantul Munte. O mare valoare au avut si "tratativele" pe timp de pace, sub forma de discutii lungi, mai mult sau mai putin directe (fara a pretinde ceva cuiva, doar descriere, descriere, descriere)
Cicaleala nu aduce nimic bun. Ea inabusa libertatea omului, facandu-l sa actioneze din constrangere. Langa ea nu e loc de iubire adevarata. Mai bine ma multumeam cu putin, asteptand ca iubirea si compasiunea sa se parguiasca. Putina ordine prin casa nu atarna in balanta cat niste cicatrici greu de vindecat in relatiile familiale.
Mania mea se manifesta acut mai ales in perioadele in care trebuia sa robesc efectiv pentru familie, in conditii de maxima oboseala, si vedeam ca jumatatea mea are tot timpul din lume pentru preocupari dintre cele mai diverse, mai putin intrajutorarea aproapelui. In vreme ce eu functionam strict pe regim de supravietuire, mi se parea strigator la cer ca el sa stea comod rasfoind o carte, sa mai invete ceva greaca, sa cante pe note sau sa sculpteze just for fun. Aproape niciodata nu am reactionat corect, fara manie sau cicaleala.
E drept ca situatia s-a schimbat considerabil in bine. De cand am nascut-o pe Elena, n-am spalat un vas, nu am facut cumparaturile singura niciodata. Toate astea le-a preluat el. Sa fie asta rezultatul cicalelii care a erodat ca apa in piatra indiferenta de la inceput? (ma intreb cum ar fi aratat familia noastra daca eu as fi "rabdat nedreptatea cu bucurie", sau macar sa fi cerut un sprijin pe un ton calm...).
| 19. | Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El. |
Gandul meu imi spune ca e lucrarea Maicii Domnului la mijloc. Am vazut progrese vizibile, in salturi, in urma unor pelerinaje in Sfantul Munte. O mare valoare au avut si "tratativele" pe timp de pace, sub forma de discutii lungi, mai mult sau mai putin directe (fara a pretinde ceva cuiva, doar descriere, descriere, descriere)
Cicaleala nu aduce nimic bun. Ea inabusa libertatea omului, facandu-l sa actioneze din constrangere. Langa ea nu e loc de iubire adevarata. Mai bine ma multumeam cu putin, asteptand ca iubirea si compasiunea sa se parguiasca. Putina ordine prin casa nu atarna in balanta cat niste cicatrici greu de vindecat in relatiile familiale.
Din proprie experienta, confirm ca pelerinajele in Sfantul Munte sunt foarte folositoare. Cel putin in urma unor discutii cu un parinte de la Vatopedi, prgresele sunt vizibile. Asa ca, Doamne ajuta sa rabd cand pleaca de acasa cu astfel de scopuri. Ca nu e cazul sa povestesc ce ispite am sa "ii scot ochii" ca el a iesit, a fost si s-a destins sufleteste in timp ce eu am supravietuit cu greu acasa...
ReplyDeleteok, si e normal au ba? ma refer la fam crestina, nu in general in lume. E normal ca femeia sa se schimbe dupa ce are copii (era un art ortodox despre devenirea femeii ca mama, nu-mi amintesc cine l-a scris, care zicea ceva de tipul ca o fata se poate trezi la 11 si sa astepte ca mama sa-i aduca ceaiul in pat, dar, odata devenita ea insasi mama, se va schimba si nu va mai dormi noptile). E normal sau nu ca ei, sotii, sa nu fie deloc... dornici de schimbarea asta? E normal ca ei sa aduca doar banii si in rest sa fie "free of duties" si sa aiba pretentii de flacau? "Crucea" cresterii copiilor e doar a femeii sau ar tb impartita? Astea-s cateva intrebari la care mie mi-s inca neclare raspunsurile. Poate ma lamuriti voi. Ms!
ReplyDeleteIlinca, parintele Paisie spune aceasta, - cu sculatul:) - in cartea despre familie.
DeleteDa, e normal sa se schimbe si ei, asta insa nu e treaba noastra, ci a lor. Odata cu sotul primesti "bonus" si problemele lui duhovnicesti. Nu le remediem prin cicaleala sau scandaluri.
ReplyDeleteSau remediem simptomele care ne supara, dar deschidem o rana mai adanca in alta parte.
clar ca scandalul&cicaleala nu-s solutii, dar suntem cel putin 2 care "niciodata nu reactionam corect" (eu mai am si fixul de a nu ne certa/critica in fata copiilor- nici asta nu-mi iese mereu - ma gandesc la voi cu 6, cred ca e imposibil)
DeleteAstept cu nerabdare fiecare postare a dvs. Va multumesc pt ca impartasiti cu noi lucruri atat de personale, insa atat de comune pt multi dintre noi! Cu f mare greu, in viata de zi cu zi, chiar si intre prietene, mai poti discuta despre astfel de lucruri, pentru ca unele cred ca vor sa pastreze cat mai "secreta" viata lor de zi cu zi alaturi de sot. Sau poate asta e doar experienta mea.. De aceea, va multumesc dvs pt ca pot invata cateceva din experienta dvs! Numai bine! Andreea
ReplyDelete