Omul...

... cu credinta in Dumnezeu nu este o fiinta fragila psihic pe care oricine o poate manevra cum si cand doreste pentru simplul fapt ca el trebuie sa fie smerit si ascultator. El este ascultator de cine trebuie, cat si cand decide el si smerenia lui nu este echivalenta cu o lipsa de fermitate si nici cu o ambiguitate a opiniei. Faptul ca esti un bun crestin nu te face modelabil dupa bunul plac al altora.

De asemenea credinciosul nu este o leguma areactiva in fata miniciunilor si a impostorilor. Vietile sfintilor abunda in exemple de confruntari directe si demonstratii de curaj ale oamenilor lui Dumnezeu cu uraciunea intelegerii pagane. Departe de ei caldiceala unei amabilitati excesive si unei atitudini general aprobatoare, fara discernamant. Acestea nu sunt semnele unui om duhovnicesc si nici dovezi ale blandetii. Sunt indicii ale unei cautari disperate si lase de a placea oamenilor.

Aceasta tendinta de a fi mereu in armonie cu cei din jur (indiferent de ideile pe care acestia le enunta) este patologica si duce nu numai la o tradare de sine (principii, sentimente proprii sunt negate pentru a evita contradictia) ci si la tradarea credintei (prin tot felul de compromisuri morale). Ea nu aduce pace in suflet. Tot ce face este sa ticalosi care sa profite de aceasta slabiciune.

Viata ne ofera in mod natural o multime de prilejuri de a ne exersa asertivitatea fara sa fortam nota. Tot ce avem de facut este sa fim onesti, verticali si vigilenti la incercarile celorlalti de a ne invada spatiul psihologic petsonal cu conceptii straine noua. Insusi Hristos spune, parca potrivit acestor conjuncturi: nu am venit sa aduc pace, ci sabie.

PS o componenta importanta a asertivitatii se construieste in copilarie deci trebuie avut grija sa oferim un mediu sigur in care copiii isi pot exprima (politicos) gandurile chiar daca nu sunt total in asentimentul nostru ca parinti.