Sunt oameni...

... contrariati de faptul ca sotul meu canta pentru Elena ori de câte ori merge la ea (si merge zilnic daca e in localitate) troparul cuviosilor. Simt nevoia sa dau niste explicatii, fiindca nu imi place sminteala si nici judecata si as aprecia mai degraba un crestin care pune intrebari incomode decat unul care comenteaza pe la spate.

In primul rand trebuie sa subliniez ca in cadrul textului respectiv el nu a rostit niciodata "cuvioasa Elena" ci ii spune cu caldura parinteasca "fericita Elenita", deci nici macar ca forma fara fond nu poate exista suspiciunea ca o crede cuvioasa.

In al doilea rand a ales acest text ca forma de exprimare gata conceputa fata de lucrarea pe care a simtit ca a avut-o suferinta ei in viata lui. El considera ca inainte de adormirea ei era foarte iubitor de placeri si ca amintirea ultimei perioade din viata fetitei noastre ii este un pedagog viu al infranarii si ascezei, al nesocotirii comoditatilor trupesti si in general a tot ce este desert, nefolositor in vesnicie. De aceea sintagma "lucrand ai invatat sa nu se uite la trup" are pentru noi o semnificatie aparte, in vreme ce altii care nu au exercitiul de a privi decat din propria perspectiva, se ranesc in judecati nefondate.

Cat despre veselirea cu ingerii, nu cred ca in imparatia cerurilor Elena nu se bucura de impreuna salasluirea cu ei, chiar daca nu am o reprezentare exacta a ceea ce traieste ea acum.

In durerea pierderii Elenei nu a mai fost loc pentru a compune o cantare speciala, dar cuvintele acestui tropar au stralucit intr-o lumina noua in inima lui si de aceea le-a "imprumutat" ca sa ii poarte gandurile launtrice.

Ca incheiere la aceasta scurta justificare as vrea sa consemnez telegrafic doua minuni care ne-au fost relatate si pe care din lenevire nu le-am mai consemnat: o impacare intr-o familie tanara care se primejduia chiar inspre despartire si linistirea (dupa ungerea cu untdelemn din candela ei) simptomelor unei unghii incarnate care necajea de mult un tanar teolog.