M-a marcat...

... cate femei simt parerea altora ca impediment in dezvoltarea unei familii numeroase si lasa controlul emotional al acestui aspect intim unor terte persoane. O posibila explicatie psihologica pentru permisivitatea crescuta, dar si pentru afinitatea fata de narcisisti este trauma din copilarie. Al treilea efect mental al parentingului toxic asupra caruia ma opresc este infiltrarea ideii ca orice, dar absolut orice lucru facut pentru tine insuti este egoism.

(Mie, de exemplu, mi se spunea cand inca nu eram la scoala ca a sta la masa, a manca, este o pierdere de vreme, asta in contextul in care tineam mancarea in gura fiindca ma fortau peste masura mea. Adult fiind, am avut tot felul de remuscari stupide pentru gesturi banale de autoingrijire.)

In momentul in care copilul cere apa, mancare, somn, imbracaminte, dragoste si i se reproseaza chiar si aceste nevoi esentiale, atunci el va trai cu impresia subconstienta ca este o povara si ca el pentru el insusi, nu merita nimic.
Ca mecanism adaptativ, fiindca stie ce reactie urata va primi daca deranjeaza, copilul va incerca sa roage cat mai putin parintele sa il ajute, mergand pana la negarea nevoilor vitale (ii e sete dar nu indrazneste sa ceara apa ca sa nu deranjeze).

Chiar si atunci cand creste el se va percepe ca o povara si isi va pune in mod nesanatos mai presus familia decat strictul necesar pentru supravietuirea lui (poate de asta multe mame nu sunt in stare sa se tina de un tratament medical  personal, apoi lucrurile merg tot mai prost in familie fiindca o mama bolnava nu functioneaza la parametri optimi).

N este atras de acest tip de om pseudojertfelnic (fiindca e o ispita de dreapta a jertfelniciei) care daruieste, daruieste fara discernamant pana ramane fara resurse si clacheaza.

Dumnezeu sa ne fereasca, mai ales ca mame de multi copii, sa ne purtam cu ei ca si cand ar fi o pacoste in plus si sa le aratam ostilitate atunci cand trebuie sa facem ceva pentru ei!