Stiu ca nu sunt singura nedormita la capul pruncilor bolnavi de pe planeta. Simt in mine suferinta a mii de femei care duc in tacere aceeasi cruce. Le iubesc si le admir in acelasi timp. Cine intampina corect aceste nevointe specific mirenesti va fi rasplatit cu bucurie cereasca.
Chivernisirea inteleapta a somnului mi se pare unul dintre cei mai de seama piloni ai echilibrului mental si duhovnicesc. Daca te neglijezi si incerci sa fii mai mult decat esti, poti ajunge la o epuizare fizica vecina cu moartea. Eu am trait asa ceva dupa al patrulea copil (facultate grea+nasteri+ alaptat+niciun ajutor considerabil) si nu doresc nimanui. Reechilibrarea a durat ani, fiindca nu puteam lua o pauza totala de la responsabilitatile vietii ca sa ma ocup de mine. De aceea cred ca este cu mult mai bine ca zilnic sa ai grija sa te refaci din micile oboseli, decat sa traiesti mereu functionand din rezerve si la un moment dat sa clachezi definitiv.
Ce poti face concret?
Daca simti oboseala, dormi ori de cate ori ai prilejul.
Deprinde copiii cu orele de liniste ale dupa-amiezii.
Stabileste culcarea de seara cat de devreme poti
Ai grija cat si ce mananci inainte de somn
Bea seara un ceai care sa te linisteasca (gen sunatoare) si sa poti adormi
Desi sper sa nu ajungi la pastile, sunt si ele o optiune pentru linistire
Fa plimbari relaxante in natura
Suplimenteaza cu magneziu
Cere ajutor cand nu mai poti
Daca totusi esti epuizata, nu folosi de regula multa cafea
Foloseste dimineata ceaiuri de plante care ajuta suprarenalele (ghimbir, busuioc, turmeric)
Un dus rece, fie si numai partial, te invioreaza
Si nu in ultimul rand, ci ca o idee care merita retinuta in final, fa rugaciuni multe. Vorbeste cu Dumnezeu despre aceasta problema a somnului, daca o ai. Momentele in care chiar nu poti dormi nu le transforma in atacuri de panica. Ele pot fi folosite pentru "conectare" la Sursa si vei vedea ca oboseala de a doua zi nu va fi chiar asa ingrozitoare cum se prefigureaza. Se pot intampla chiar mici minuni in care un somn insuficient ca timp sa devina, cu darul lui Dumnezeu sau al sfintilor sai, foarte odihnitor. Nu face insa din nechibzuinta ta o provocare pentru Hristos.
Draga Ecaterina,
ReplyDeleteIn numele "fratiei mamicilor" insomniace, iti multumesc! Am distribuit postarea aceasta câtorva prietene cu copii mici, unele cu mai mulți, altele cu mai puțini, dar toate au răspuns spontan ca se regăsesc în cuvintele tale, iar una a zis, citez "ce frumos scrie femeia asta!." Nu toate te stiu dinainte de pe blog, dar iată că ai acest dar de a nimeri multe inimi. Eu te admir pentru capacitatea ta de sinteza, de exprimare concisă, elevată dar nu sofisticată încât să devină inaccesibilă, în limbaj inteligibil si plin de umor atunci când este cazul. Ne esti de real folos multora, te citim unele dintre noi zilnic si il rugam pe Dumnezeu să fii sănătoasă și să rămâi ani multi la cârma familiei voastre extraordinare, fiindu-ne în continuare aproape prin împărtășirea gândurilor si experiențelor, si purtandu-ne în suflet si in rugăciune și pe noi. Fii binecuvântată!
Asta e bucuria mea, daca se simte cineva incurajat, inteles inspirat de ceea ce impartasesc aici. Va multumesc!
DeleteMi se intampla adesea sa intru in panica atunci cand nu pot sa adorm. Panica, imi adanceste starea de insomnie. Devin atat de obsedata de gandul ca a doua zi voi fi inapta sa fac fata provocarilor zilnice, incat ma agit, dorm prost, visez, iar ma trezesc si tot asa. Uneori patesc asta si ziua. Ma apuca un somn de as dormi si din picioare exact atunci cand nu are cine sa stea cu cei mici, iar cand unul din copiii maris au sotul sunt in preajma si ma trimit sa dorm o ora-doua, nu mai pot sa adorm. Daca trece mai mult de un sfert de ora si eu nu am adormit, incepe sa ma obsedeze gandul ca trebie sa adorm cat mai repede, ca sa profit de ocazie, dar rezultatul este...nesomn.
ReplyDeleteStiu, acel moment cand ai toate conditiile sa dormi si nu mai poti.
ReplyDeleteStiu concret tot ce descrii. Asa am fost eu acum vreo 14 ani. Te poti reface. Curaj si Dumnezeu sa fie cu tine!
ReplyDelete