Cand acasa...

...situatia e dificila, cand careva este bolnav sau este tulburat sufleteste, reactia instinctiva a oricui este sa evadeze, sa isi gaseasca (si chiar sa isi confectioneze) supape de iesire din mediul care il suprasolicita si sa se descotoroseasca de persoanele pe care le resimte ca toxice si care ii consuma energia interioara cu nevoile lor paroxistice de moment.

Am toata intelegerea fata de acest mecanism al autoconservarii psihice si fizice, numai ca ar trebui sa li se acorde sansa tuturor membrilor familiei de a recurge la el prin rotatie. Nu prea pare el compatibil cu crestinismul aplicat ca la carte, dar il intalnim la tot pasul si, decat sa pretindem ca nu ar trebui sa existe, mai practic ar fi sa invatam sa supravietuim cu el.

Daca nu poti sa te manifesti la masura "cel ce vrea sa fie mai mare, sa slujeasca tuturor", macar gandeste-te ca si altii sunt oameni si au si ei nevoie sa se deconecteze de la stresul zilnic din cand in cand si ai grija sa alternezi rolurile. Nu da curs irascibilitatii fata de cei care te silesc sa iesi din comfortul tau egoist.

Daca esti cel care intotdeauna jertfeste, ai grija sa iti dozezi corect puterile si cere explicit (cu calm) intelegere si ajutor inainte sa ajungi la punctul terminus al rabdarii. Ofera cat poti de des feedback-uri despre cum te simti si exprima ce asteptari ai. Nu lasa un comportament defectuos, abuziv sa paraziteze implementarea principiilor crestine in viata de familie.