Ieri parintele meu a fost plecat toata ziua de acasa: sf liturghie, maslu, spovedanii, paraclis seara, etc. In lipsa lui a venit cineva sa monteze la bucatarie o hota si un robinet Delimano (cu intretinerea la zi, suferi cu tot blocul penalizare la comun). Au fost necesare multe unelte si scule si din recuzita proprie, asa ca am scos de sus dun debara cele cateva cutii si ladite ale lui tati.
La sfarsitul operatiunii am eliberat bucataria (fiindca e cea mai tranzitata zona din casa) , dar nu am pus toate la loc, ci le-am lasat in graba pe jos in camera in care stau Ionut si tatal lui. Dupa un timp, intrucat l-am rugat pe sus-numitul sa aspire, el a considerat de cuviinta sa puna toate cele in pat pana termina treaba. Am interceptat lenea peraonajului si l-am insarcinat cu reasezarea tuturor cutiilor cu unelte in debara. Vorbele mele au ramas insa fara ecou in fapta.
Cand a venit sotul acasa, obosit si nemancat (vineri, postul mare) s-a facut foc si para, ca ne batem joc de el si il asteptam sa vina de pe drumuri sa faca ordine 🙁. Eu, cu gandul sa sting conflictul, am dat sa explic ceva. De aici a reiesit ca ma indreptatesc si ca daca vreau pace cu cineva, ar fi mai bine sa incerc tratative cu usa, mai precis "cu partea de dinafara".
Oboseala lui + neglijenta mea + neascultarea lui Ionut = dezbinare
Curse din acestea pot fi trecute cu mai multa vigilenta, autocontrol, anticipare a problemelor, ascultare, tacere in timpul ispitei, cu obisnuinta de a pune inainte gandul cel bun despre aproapele sau macar cu smerenia de a pune intrebari lamuritoare.
In multe situatii, ceea ce o rog pe fata mea ramane la fel fara ecou. M-am necajit de multe ori, am certat-o in unele randuri fara niciun folos. Are 11 ani si ii cer atat de putin si chiar si asa tot cu indiferenta trateaza solicitarile ref la curatenia din casa sau ordinea din camera ei. Of!
ReplyDeleteaptul că ne supărăm atât de repede vine din prea marea stimă de sine, pentru că fiecare dintre noi pretindem că suntem oameni importanți, foarte importanți, și iată de ce, atunci când cineva îndrăznește să nu ne acorde cinstea datorată, fierbem de mânie și ne supărăm până la lacrimi și certuri, și ne gândim cum să ne răzbunăm (Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul).
ReplyDeleteOff... Foamea cum ne face incontrolabili... Am pățit și eu exact asa, mai ales că peste foame s-a suprapus dureri de stomac sau de fiere...
ReplyDeleteEu, dacă as fi în locul soțului dvs și as citi această postare, m-aș supăra foarte foarte tare!
ReplyDeletePr Ioan
Inseamna ca sunteti foarte suparacios😊 sau ca tineti sa aveti o imagine publica de infailibil. Daca nu v-ar deranja ca lumea sa stie concret ca aveti reactii de slabiciune omeneasca, nu ar fi alte motive de suparare.
DeleteEu cred ca am descris lucrurile obiectiv, cu tot cu circumstante atenuante. Preotii sunt si ei oameni care, in urcusul spre desavarsire, se lupta cu patimile firii.
Sa dea cu piatra cine se stie pe sine ca nu face urat catusi de putin atunci cand e nemancat si obosit si nu gaseste acasa loc sa-si plece capul dupa o zi de munca in picioare.
Eu sunt genul care isi cere scuze si de nu a gresit, care gaseste celuilalt circumstante atenuante. Prin urmare am fost considerata ca fiind prostuta si lipsita de personalitate.El, in schimb pune totulin carca mea fara sa intrebe oare de ce. Dar e vorba de o relatie abuziva.
ReplyDeleteS-ar zice ca esti foarte virtuoasa. Eu nu imi cer iertare decat daca inteleg unde am gresit. Formal nu pot.
DeleteDaca ai ajuns la intelegerea faptului ca esti intr-o relatie abuziva incearca sa ai curaj si sa Mai spui si nu. Altfel se vor aduna prea multe si vei fi fara iesire. Timpul nu ajuta in aceste cazuri si nici rabdarea indiferent de ce scriu cartile pline de sfaturi .
DeleteMariaM