Procente

In absolut orice lucrare buna pe care vrea omul sa o faca exista un procent care nu tine de stradania lui, ci de randuiala si darul lui Dumnezeu. Daca nu tinem cont de acest lucru si incercam sa ne asumam ceea ce nu este al nostru, intra in suflet tulburarea. Fie ne mandrim cu ce nu e al nostru, fie ne revoltam fiindca nu reusim sa zicem din toata inima "faca-se voia Ta", fie ne cuprinde panica vazand in fata noastra greutati peste puterile noastre.
In acelasi fel trebuie gandita si lucrarea zamislirii de prunci: daca eu am vointa cea buna si ma ghidez dupa invatatura Bisericii, nu trebuie sa ma ingrijesc in mod paranoic de ziua de maine, fiindca nu eu sunt stapanul ei. De abia DUPA ce te lasi in voia purtarii de grija a lui Dumnezeu si te faci nebun fata de intelepciunea lumeasca, poti simti ce inseamna cuvintele "toate le pot intru Hristos, cel care ma intareste".

Si vei vedea...

...pe fiii fiilor tai. Cam asa suna una dintre binecuvantarile pe care le primesc mirii la cununie. La primii copii nu mi se parea mare lucru sa traiesti sa-ti vezi nepotii. Pe masura ce trece timpul vad lucrurile cu alți ochi. . .
Surmenajul e la el acasa in viata mea si aproape ca nu aud de la alte mamici de vreo senzatie de oboseala pe care sa nu o fi incercat pe propria piele. Ameteala? Vertij? Palpitatii? Hipotensiune? Hipertensiune? Somnolenta? Insomnie? Dureri, slabiciune sau crampe musculare? Dureri de cap, de spate? Atacuri de panica? Amorteli? Picioare umflate? Urechi infundate? Tulburari de vedere? Brain fog?etc. La toate pot raspunde din pacate "been there, done that".
Inca ma lupt cu mine sa il alaptez pe Gheorghe. La un moment dat calatoria asta a vietii mi se pare ca devine o lupta pentru supravietuire in care adversari sunt intr-o anumita masura tocmai cei mai de aproape si cei mai iubiti. Cum s-ar spune, l-as alapta cu drag pana la autointarcare, daca m-ar tine rezistenta fizica. Nu cred ca ma termina atat ceea ce pierd prin lapte, cat faptul ca nu reusesc sa dorm noptile din cauza deselor lui treziri. Ziua nu serveste san decat ocazional, dar noaptea cand ma are langa el "abuzeaza" efectiv :)) Mai sunt si meteo-sensibila, deci dezavantajata de vremea inchisa specifica sezonului rece.
Somnul insuficient e unul dintre dusmaniicei mai de temut al mamicilor alaptatoare la cerere. Eu, una, am printre prioritati somnul de dupa-amiaza langa pitici si stabilirea unei ore de culcare rezonabile seara. Nu imi reuseste intotdeauna si din cauza asta ma resimt peste zi. Sper insa la zile mai pline de energie pentru a putea sluji mai bine pe cei pe care ii iubesc.

O gradinita...

Daca as fi copil, mie mi-ar fi frica sa ma lase mama acolo mai bine de jumatate de zi. Seamana cu custile de maimute de la zoo.
Ba da, pe copii ii deranjeaza zgomotul excesiv (facut de altii😄), ii oboseste si ii sperie. Cel putin ei asa spun.
Gradinita noastra, cu toate defectele ei, e o casa boiereasca renovata si are curte mare cu iarba adevarata si copaci.

Exersez...

...tricotatul cu doua fire.

Ca aici

Singura

Nu am mai fost de ani de zile singura in calatorie. Nu imi pot reprezenta propria imagine calatorind singura, nici macar plimbandu-ma solo prin oras. Nu stiu ce inseamna sa fii singur, fara nimeni in brate, de mana, de fusta sau macar tinandu-se dupa mine cu vreo tricicleta :)

E si asta un motiv de fericire, cand pe planeta Pamant oamenii sufera de singuratate. Cat despre oportunitatile de a invata ceva despre mine, cred ca am avut enorm de invatat calatorind prin viata nu singura, ci avand in raspunderea mea copiii.

O marturie...

...a unei prietene care in postul Craciunului a incercat sa inlocuiasca fainoasele cu seminte si a consumat zilnic cam 100g de susan:
"Ma simteam atat de bine, nu ca in facultate, ci ca in liceu, in perioada aceea cand ai atata energie incat simti ca nimic nu te poate opri."
Am sa reiau si eu bunul obicei de a manca halva de susan (susan crud rasnit, cu miere si lamaie). Sper sa ma ajute sa mai repar carentele minerale complexe care imi complica existenta. Abia astept sa prind aripi :)

Din resturi...

... de la jambierele lui Ionut a iesit o vestuta pt Ghe. Mai am ceva rosu si cred ca o sa-l combin ca sa ii fac si Elenei ceva asemanator. Imi place modelul fiindca e in mai multe culori si totusi nu trebuie sa port firul de-a lungul lucrului, ci iau pur si simplu ochiuri de pe randul de mai jos.

Fourties

Chiar imi place aceasta varsta a doua a casniciei asa cum se prefigureaza. E o etapa in care afectiunea si senzualitatea incep sa se decanteze, spre marea mea bucurie si implinire.

Pe la 30 de ani eram chiar deznadajduita ca ar exista o astfel de posibilitate. Orice gest tandru se transforma intr-o cascada care se revarsa inexorabil spre acelasi deznodamant.

In antiteza cu bucuria clipei, posibilitatea altei suferinte prelungite a vreunei sarcini ma chinuia mental, chiar daca nu se materializa intotdeauna. Greu am invatat sa iubesc si suferinta abolind prezentul si privind in viitor cu nadejde la Dumnezeu.

Progrese

Elena se deprinde cu literele si liniutele , Grigo vrea sa se autodepaseasca la decupat de buline (si tine sa ofere rodul stradaniilor lui Maicii Domnului), iar Ghe se catara peste tot si are intentii serioase sa se serveasca singur cu mancare si apa.

Cei mari nu au aceeasi sete de cunoastere din pacate, dar vad cum fiecare incearca sa isi depaseasca niste limite (de comunicare, de creativitate, de curaj, de talent artistic). Ii vad cum devin mai amabili si mai empatici si mi-e drag ca ii simt mai maturi si mai dispusi sa fie alaturi de noi ca parinti in incercarile vietii. In mare au o evolutie frumoasa si nu stiu de ce nu le-am zis-o pana acum, ci m-am rezumat la critici  marunte...

Rutina...

...la sfarsit de saptamana:

Clatite

Cartofi prajiti

Ambele fac parte oarecum din categoria fructului oprit - prajeli, asa ca am hotarat sa ne delectam gustul cu ele mai rar. Le-am introdus in programul nostru de weekend, alaturi de baia relaxanta in cada  (cu jucarii, desigur), vizita la bunici de duminica, vizionarea de filme in familie si blogareala (sau fb, dupa plac). Mersul la biserica la slujba a fost o constanta doar pentru copiii mari, cei mici fiind mai tot timpul raciti iarna asta. Sigur, tot rutina e si aspiratul de sambata dimineata, dar acesta nu face parte din micile noastre placeri :)
Repetarea schemei generale de weekend nu deranjeaza pe nimeni la noi acasa, ci se constituie intr-un motiv de confort interior si bucurie anticipata.

Curatenie generala...

...la casa noastra nu facem dupa calendarul obisnuit, ci ne luam libertatea :) de a o programa atunci cand ne pica noua bine.

Prefer vacantele, fiindca munca in echipa e intotdeauna mai usoara, dar nu ocup cu smotrul vacantele de Paste si Craciun. Asta fiindca nu sunt de principiu sa ma inham la munca fizica intensa in ultima saptamana a posturilor mari. Atunci primeaza programul duhovnicesc si nu grija de multe. In plus, vacantele astea doua au ceva special si prefer sa ramana strict ca amintiri placute. Vacanta dintre semestre e una dintre cele mai bune perioade pentru dereticat prin casa.

Ca sa nu devina totul o corvoada, am facut fiecare cate ceva zilnic, fara sa fortam nota. Fiind vreme urata, covoarele le-am dat la o spalatorie automata. Sunt incantata de rezultate. Nu am terminat chiar tot ce mi-am propus, dar voi mai folosi viitoarele cateva week-enduri pentru a definitiva curatenia de primavara.

De cand alaptez mai putin si am mai mult timp am redescoperit un secret pentru a pastra casa curata si ordonata. Fac ordine inainte de culcare (si la pranz si seara). In felul asta nu deranjeaza nimeni in urma mea si efectul dureaza mai mult. E o senzatie reconfortanta sa te trezesti intr-o camera curata. Si copiii cei mari se simt mai bine si apreciaza cand isi fac temele intr-un loc ingrijit sau cand vin de la scoala si gasesc toate puse la locul lor.

Subliniez ca ambianta placuta a casei nu e doar meritul meu. Rolul meu important este acela de dispecer. Totul depinde de felul in care reusesc sa integrez contributia fiecaruia in bunul mers al treburilor in familie.

Cu ajutorul lui Dumnezeu in ultima  vreme nu am mai avut lipsa de entuziasm si acedia care ma copleseau cand eram mai tanara. Uneori ma inspira sa citesc articole despre curatenie al altor gospodine. Am invatat ca senzatia aceea de lipsa de chef (in caz ca nu e data de vreo boala anume sau de vreun dezechilibru hormonal ori mineral) este o ispita. Mult ajutor vine dupa canonul de rugaciune catre ingerul pazitor, care alunga efectiv lucrarea celui viclean.

In orice rau...

...e si un bine :)

Cu ocazia insomniei ultimelor saptamani am redescoperit ceva frumos. In zilele bune adormeam odata cu copiii si uneori atipeam inaintea lor. Chiar ma enervam ca se foiau atat in pat: Gheorghita ma rontaia de zor si Elena ma tot lovea in spate cu coatele si genunchii. De cand somnul nu se mai lipea de mine am avut prilejul sa vad altfel lucrurile.

Asa mi-am dat seama ce binecuvantata sunt sa ma asez in patul meu langa doi copilasi sanatosi, sa le simt manutele si piciorutele mici si calde si sa ii ascult cum respira linistit. A fost o ca o revelatie si mi-am promis sa-mi fac mereu timp sa-i vad cat sunt de dragalasi.

Nu stiu daca altora li se intampla, dar eu, cand ma iau cu treburile sau cand sunt prea obosita, uit ca ii iubesc. Imi fac foarte bine momente din astea in care timpul pare ca se opreste si ma copleseste duiosia. Sarutarile, imbatisarile si mangaierile nu ar putea cuprinde ceea ce revarsa inima. Nu-mi ramane decat sa-L rog pe Dumnezeu sa transforme totul intr-o ploaie de binecuvantari...

Nani

De trei saptamani ma chinuia o insomnie cumplita. A debutat in timpul unei viroze a copiior, cand am stat nedormita pe langa ei fiindca erau bolnavi si parea ca nu se mai termina. In loc de "Doamne IIsuse" ajunsesem sa zic "Indura-te Histoase si da-mi tamaduire"
Sambata dimineata m-am impartasit. Dupa-amiaza m-am dus sa ma odihnesc fara vreo nadejde de somn adevarat. In cel mai bun caz speram sa atipesc putin ca sa se mai atenueze senzatia de "brain-fog" care ma dispera. Am intrat in dormitor in jur de ora 14 si cred ca am adormit imediat. M-am trezit pe la 17.30 cu forte noi.

O concluzie

Pe ultima pagina a cartii:

sta scris:
"Progresul cunoasterii si dezvoltarea aptitudinilor indivizilor au dus la eliminarea sclaviei si a corvezilor. In toate marile civilizatii din trecut, sclavii au jucat un rol esential in dezvoltarea culturii. Egiptenii s-au folosit de sclavi pentru a-si construi piramidele, grecii au avut sclavi care au facut posibila existenta lui Socate si a lui Platon, romanii si americanii au avut sclavi care i-au scutit de muncile cele mai obositoare. Aceasta situatie le-a dat stapanilor de sclavi posibilitatea sa invete, sa construiasca, sa scrie si sa gandeasca.

Abia astazi omenirea a reusit sa inocuiasca sclavia perpetuata sub o forma sau alta cu automatizarea, care este cel mai bun sclav pe care ni-l putem imagina. Aceasta posibilitate unica va provoca insa mai multe necazuri decat am putea prevedea. Va trebui sa imvatam din  nou activitati pe care le cunoastem deja si sa platim pentru necesitatile vietii nici mai mult nici mai putin de cat ce dam acum pe oxigenul pe care il respiram."

A1/A2

Desi internetul e plin de informatii, am costatat ca, de fapt, invat putine lucruri comparativ cu numarul de pagini accesate. De asta am si redus drastic timpul acordat vitualului. Simt ca viata a devenit mai plina, mai dinamica si nu-mi permit sa las sa treaca pe langa mine momente frumoase in timp ce eu stau cu ochii la monitor. Cateva minute inainte de culcare sunt suficiente pentru ceea ce am eu nevoie.

Imi displace mitul omului informat, foarte la moda in zilele noaste. Daca trebuie cu adevarat sa aflu ceva, Dumnezeu va lucra si voi afla chiar daca nu pierd ore on-line. Rugaciunea le pune pe toate cap la cap si ne conduce catre raspunsurile pe care le cautam.

Saptamana asta am aflat ceva interesant despre lapte: exista lapte A1, responsabil de manifestarile alergice la lactate si lapte A2 (lapte de capra, oaie si de la anumite specii de vaci), care are alt tip de beta-cazeina, asemanatoare cu cea din laptele uman, drept pentru care nu declanseaza raspuns imunologic la consumatori.