Chiar imi place aceasta varsta a doua a casniciei asa cum se prefigureaza. E o etapa in care afectiunea si senzualitatea incep sa se decanteze, spre marea mea bucurie si implinire.
Pe la 30 de ani eram chiar deznadajduita ca ar exista o astfel de posibilitate. Orice gest tandru se transforma intr-o cascada care se revarsa inexorabil spre acelasi deznodamant.
In antiteza cu bucuria clipei, posibilitatea altei suferinte prelungite a vreunei sarcini ma chinuia mental, chiar daca nu se materializa intotdeauna. Greu am invatat sa iubesc si suferinta abolind prezentul si privind in viitor cu nadejde la Dumnezeu.
Vine si varsta asta? O astept cu nerabdare! :))
ReplyDelete