Pe vremea cand am terminat eu facultatea aveam deja un copil de trei ani si unul de un an si jumatate. A urmat apoi anul de stagiu, timp in care tot omul isi planifica sa invete mai temeinic din Gherasim (baza bibliografiei pentru rezidentiat de atunci).
In acest an de stagiu eu am ramas insarcinata. Am fost foarte necajita si chiar l-am sunat pe duhovnic revoltandu-ma:
"Parinte, ce-o vrea Dumnezeu cu mine? Copil imi trebuia mie, acum cad am atatea probleme pe cap?"
"Ecaterino, lasa tu socotelile lumesti, ca odata cu acest copil ti se vor rezolva si problemele!"
Aproape ca i-am inchis telefonul in nas, asa m-au contrariat vorbele lui.
Timpul trecea, lumea invata Gherasimul, iar eu varsam pana la epuizare (asa obisnuiesc eu sa ma veselesc in primele 5 luni de sarcina, de cred ca-mi dau duhul). Dupa ce au trecut lunile cu pricina si mi-am mai venit in fire a dat si Dumnezeu un val de opinii favorabile mie prin minister, care s-au soldat cu schimbarea radicala a programei pentru rezi (s-a trecut la studiat Harrison-ul, asa ca aveam sanse egale cu toti care inainte erau cu mult in avans la invatarea vechii carti) si cu organizarea in orasul meu a examenului pentru specialitatea medicina de familie pe care o voiam eu (altminteri nu m-as fi putut duce la Bucuresti, fiindca examenul propriu-zis a fost la 11 zile dupa ce am nascut, iar la vremea aceea nu aveam masina). Si uite asa s-a rezolvat problema nr1 de atunci.
O alta problema ar fi fost cea financiara, care s-a rezolvat si ea, fiindca mi-a venit termenul sa termin concediul de sarcina si lehuzie si sa intru in cel de cresterea si ingrijirea copilului chiar de pe 1 ianuarie a primului an in care s-au dat indemnizatii si alocatii consistente (10 milioane vechi erau bani seriosi pentru noi). O prietena chiar s-a suparat pe mine cand a vazut ca m-am incadrat la noua lege, crezand ca am stiut dinainte si am aranjat in vreun fel sa intru in concediul respectiv dupa 1 ianuarie. Nu m-a crezut ca pur si simplu atunci mi s-au terminat cele 126 zile de pre+postnatal.
Dupa ce s-au intamplat toate astea, mi-am cerut iertare de la printele duhovnic pentru cartirea mea. Nu vreau sa scot in evidenta ca el stia punct cu punct ce va fi, ci doar ca mergea pe algoritmul ca Dumnezeu ne poarta de grija mai bine decat ne putem noi inchipui. Acest mod de gandire nu da niciodata gres si fericiti sunt cei care il imbratiseaza de la inceput (nu ca mine, care doar ma minunez retrospectiv de lucrarea proniei).
In acest an de stagiu eu am ramas insarcinata. Am fost foarte necajita si chiar l-am sunat pe duhovnic revoltandu-ma:
"Parinte, ce-o vrea Dumnezeu cu mine? Copil imi trebuia mie, acum cad am atatea probleme pe cap?"
"Ecaterino, lasa tu socotelile lumesti, ca odata cu acest copil ti se vor rezolva si problemele!"
Aproape ca i-am inchis telefonul in nas, asa m-au contrariat vorbele lui.
Timpul trecea, lumea invata Gherasimul, iar eu varsam pana la epuizare (asa obisnuiesc eu sa ma veselesc in primele 5 luni de sarcina, de cred ca-mi dau duhul). Dupa ce au trecut lunile cu pricina si mi-am mai venit in fire a dat si Dumnezeu un val de opinii favorabile mie prin minister, care s-au soldat cu schimbarea radicala a programei pentru rezi (s-a trecut la studiat Harrison-ul, asa ca aveam sanse egale cu toti care inainte erau cu mult in avans la invatarea vechii carti) si cu organizarea in orasul meu a examenului pentru specialitatea medicina de familie pe care o voiam eu (altminteri nu m-as fi putut duce la Bucuresti, fiindca examenul propriu-zis a fost la 11 zile dupa ce am nascut, iar la vremea aceea nu aveam masina). Si uite asa s-a rezolvat problema nr1 de atunci.
O alta problema ar fi fost cea financiara, care s-a rezolvat si ea, fiindca mi-a venit termenul sa termin concediul de sarcina si lehuzie si sa intru in cel de cresterea si ingrijirea copilului chiar de pe 1 ianuarie a primului an in care s-au dat indemnizatii si alocatii consistente (10 milioane vechi erau bani seriosi pentru noi). O prietena chiar s-a suparat pe mine cand a vazut ca m-am incadrat la noua lege, crezand ca am stiut dinainte si am aranjat in vreun fel sa intru in concediul respectiv dupa 1 ianuarie. Nu m-a crezut ca pur si simplu atunci mi s-au terminat cele 126 zile de pre+postnatal.
Dupa ce s-au intamplat toate astea, mi-am cerut iertare de la printele duhovnic pentru cartirea mea. Nu vreau sa scot in evidenta ca el stia punct cu punct ce va fi, ci doar ca mergea pe algoritmul ca Dumnezeu ne poarta de grija mai bine decat ne putem noi inchipui. Acest mod de gandire nu da niciodata gres si fericiti sunt cei care il imbratiseaza de la inceput (nu ca mine, care doar ma minunez retrospectiv de lucrarea proniei).
Multumesc Ecaterina! bucurii!
ReplyDeleteConcediu prenatal si postnatal si drepturi banesti fara a avea un minim lucrat cu carnet de munca si asigurari platite la zi nu se mai dau pe nicaieri in Europa, asa ca macar pentru asta si tot trebuie sa recunosc ca se mai intampla si lucruri laudabile prin legislatia romaneasca.
ReplyDeleteanul de stagiu saracul...
ReplyDelete