Partiale

In sambata mare de dimineata un preot impartasea copilasii din parohie. Printre ei era si un adolescent. Parintele l-a invitat sa se spovedeasca inainte de a veni la Sf Potir. Baiatul a plecat si a revenit in doua minute insotit de mama lui, care i s-a adresat autoritar preotului:
"Noi nu credem in spovedanie, asa ca esti obligat sa-l grijesti si fara!"

Renuntare

Vreau sa ma-mpartasesc!
Grigo, daca mananci (aici trebuia precizat un "acum" ca sa-nteleaga copilul despre ce e vorba) sticsuri nu te mai impartasesti.
Da? Atunci nu mai mananc sticsuri toata viata mea! Da-mi paine!

Codite

Elena va vorbi mai tarziu decat fratiorii ei. Inca nu spune nimic clar in afara de mama. Mai nimereste cate-un nani, cate-un pa-pa sau bam-bam si cam atat. Saracuta! Cu greu se face inteleasa. Deseori ne ia de mana si ne duce unde vrea sa ia ceva. Se pricepe insa la intonatii. Un aaa prelung capata o multime de semnificatii dupa cum il canta ea: ba ne cheama, ba ne cearta si se rasteste, ba exclama de bucurie, ba tine loc de cucu-bau, ba cere ceva, ba se mira de vreo gaza.
Pozna ei preferata e sa arunce diverse in wc (penare, papuci, jucarii). Se distreaza, si stie ca face prostiute, fiindca atunci cand o prind are o privire ghidusa si fuge razand. Pe cine sa te superi?
Toti o iubim, inclusiv Grigo, care nu are pic de gelozie pe ea. Mai geloasa e ea: daca ma vede cu el, tipa si se baga intre noi, iar uneori chiar il impinge de langa mine. In mare insa se inteleg bine.

De departe

Trebuia sa fim si noi acolo, dar cei mici au facut febra amandoi, asa ca planul s-a schimbat. Ne-am alaturat insa in rugaciune, la aceeasi ora, facand sf maslu impreuna cu cativa parinti care-l iubesc si ei pe Batranul. Distantele dispar in astfel de cazuri si harul este lucrator. Daca au existat hirotonii in lipsa "candidatului", functioneaza si maslu in lipsa bolnavului in cazuri exceptionale.

Am primit aseara...

un carucior de la buni

Pentru ajuns repede dintr-un loc in altul e ideal, dar nu mi-ar place ca iesirile Elenei sa se transforme in plimbari anoste cu caruciorul, mai ales ca merge singurica. I-a placut mult "masinuta" ei, de-abia am dat-o jos ca sa se culce.

Ouzo

Creierul uman asociaza o stare interioara de mare intensitate cu diferite elemente din ambianta in care a experimentat acea stare. Ulterior, cand elementele exterioare respective sunt percepute intr-un context cu totul diferit, starea aceea deosebita este partial retraita.

Saptamana trecuta am gazduit un parinte, pe care l-am servit printre altele si cu ouzo, bautura care intra in protocolul primirii de pelerini si in Sfantul Munte. Simtindu-i mirosul puternic parintele ne spune ca "e ceva deosebit cu bautura asta", si ca-i da o asezare interioara speciala. Cred ca e vorba de retrairea la nivel subtil a unor clipe de bucurie duhovniceasca.

Confuzii de genul asta mi se pare ca fac multi. Cercetarea harului la timpul prezent imi inchipui ca e ceva, si amintirea care-ti da emotii e altceva. E un fel de incercare de a reconstitui un puzzle pornind de la piesele marginale, fara sa le detii pe cele centrale. Astfel de piese marginale sunt si muzica bisericeasca, si mirosurile de mir si tamaie, si frumusetea picturii bisericesti. Ele te ajuta pana la un punct, dar cine are cheia bucuriei se poate lipsi de toate acestea si trai "in pesteri si in crapaturile pamantului".

Colectie...

 ... de vara: melci. Noi ne jucam cu ei, dar mamaie ar sti sa-i faca supa.

prima oara cand m-ar tenta sa gatesc asa ceva

intrecere de melci

si va mai ploua 

Melos

Spre deosebire de Grigo, care plangea cu o tristete sfasietoare la orice semana a muzica, Elena e melomana.

Despre limite

Citind acest articol despre cum reactioneaza copii la incercarile adultilor de a impune limite nu ma recunosc aproape deloc in descrierile autorului. In copilarie am fost in general ascultatoare, iar cand parintii mi-au impus limite am incercat cel mult sa trisez si sa-mi fac voia sau am plans de ciuda (ceva impersonal, nu ura autentica), in niciun caz nu am facut crize, nu m-am gandit la razbunari pe ei, nu am dat vina pe altii, nu m-am lingusit, nu m-am rastit la ai mei, nu am devenit o visatoare si nici nu am devenit avida de competitii in care sa ies castigatoare.

Lucrari similare in care se demonteaza ideea ca parintii ar trebui sa impuna vreo restrictie pornesc de la aceeasi falsa ipoteza cum ca majoritatea copiilor dezvolta comportamente si sentimente negative daca sunt obligati sa faca ceva sau sa renunte la ceva. Se pleaca de la texte ca "sa ne aducem aminte din copilaria noastra ce simteam cand mama ne obliga sa..." dupa care sunt insiruite tot felul de reactii pe care nu ni le-am dori la draslele noastre, dintre care unele sunt chiar lipsite de legatura cu interdictia cu pricina (ni se induce de fapt ca de vina sunt restrictiile noastre) ca, de pilda "getting sick"- imbolnavirea din articolul de mai sus.

In plus, nu am vazut copii mici (si frecventez de ceva ani comunitati cu populatie majoritara sub 4-5 ani) sa faca tantrumuri strict din cauza interdictiei, criza survenind cel mai adesea daca interdictia e pe un fond de oboseala, hipoglicemie sau boala. Daca doar interdictia ar fi trigger-ul atunci s-ar vedea sute si mii de bebelusi isterici la fiecare colt de strada, fiindca bietii copii aud mult prea des "Nu e voie!"

limite: acu 10 ani,  in butoiul de varza :-)

Cu cat copiii sunt mai mari limitele pot fi explicate sau chiar negociate cu copiii, deci exista cu atat mai putin loc pentru resentimente.

Nu discut aici daca parintii sunt sau nu rezonabili in ceea ce le cer copiilor, ci doar faptul ca ascultarea este o stare fireasca a copilului. Ca si criteriu de a impune limite eu folosesc (atat cat ma duce finetea duhovniceasca) ca filtru pentru ceea ce-mi vine sa le impun copiilor intrebarea "Fac eu asta din dragoste pentru copilul meu, ca el sa fie sanatos trupeste si sufleteste, sau sunt motivata de patimi si de ambitiile mele in ceea ce priveste viitorul lui?"

Si, intr-adevar, unii copii doresc sa li se impuna limite. La ora 9 seara intr-o zi de post, Maria vrea sa manance o ciocolata neagra Heidi cu alune. Ma anunta ce vrea sa faca si eu ii zic preocupata de altceva: "Mama, esti mare, faci ce vrei!" Raspunsul: "Mami, daca-mi zici asa simt ca nu ma mai iubesti. De fapt eu vreau ca tu sa ma opresti sa o mananc. N-am chef sa nu dorm la noapte." Adevarul adevarat :-), spus de un copil de 10 ani.

Bum

o cana (arcopal) explodata spontan in dulap

Lene

Azi e o zi cu febra (a doua din viata ei de un an) asa ca sarbatorim cu socata :-) Nu stiu daca e doar efectul rehidratarii faptul ca febra scade vizibil dupa un pahar cu socata.

Fiindca era cat de cat bine dispusa am iesit putin si la biserica si am profitat de vremea frumoasa sa facem niste poze.

Eu eram foarte obosita si era cat pe-aci sa ma ascund in spatele virozei Elenei si sa nu plec la biserica, dar, inspirata de nevointa sfintei Elena, m-am urnit totusi de-acasa. Am ajuns tarziu, dar am ajuns. Nadajduiesc si eu la binecuvantarea sfintei.

Mladite

Copiii nostri isi hranesc evlavia din felul in care traim noi (desi se impartasesc din pruncie). In adancul lor ei nu sunt inca niste convertiti autentici. Doar atunci cand Dumnezeu se va atinge de inima lor si vor cunoaste nemijlocit dulceata Lui isi vor lua zborul. Dumnezeu este cel care trebuie sa cucereasca sufletele copiilor ca ei sa nu mai fie fermecati de frumusetea desarta a veacului acestuia. Al nostru este sa ne rugam pentru ei si sa facem rabdare pana atunci.

Mura-n gura...

Parca as fi facut training cu persoana asta!
Totul e sa-ti iubesti copilul chiar si cand se comporta dezagreabil.
Mi se pare straniu ca lucruri atat de firesti trebuie predate...

La doi pasi...

...de agitatia orasului:

Mi-am propus sa iesim mai des in natura, sa lasam putin in urma orasul cu restrictiile lui infinite atunci cand vine vorba de jocul copiilor, cu privirile indiscrete ale trecatorilor, cu sageti de gand sau cuvant indreptate catre reverenda, cu folclorul deochiat al copiilor din cartier, cu aerul lui imbacsit de bulevard.

Totusi, iesirile cu tot familionul in oras au un rol aparte in inmultirea talantului: prin simpla vedere a unei familii normale cu mai mult de patru membri unii oameni se simt incurajati sa-si lase iubirea sa rodeasca. E un fel de apostolat al lor, al copiilor, si mai ales al bebelusilor fiindca ei sunt in mod special dragalasi.

Pana acum cateva femei cu copii mai mari de 7 ani au luat-o de la inceput cu o alta sarcina si chiar mi-au spus ca faptul ca noi supravietuim cu 6 copii le-a ajutat sa ia decizia de a pastra un al doilea copil. Nu consider asta un merit personal, e o lucrare a lui Dumnezeu in inima celor care nu sunt morti sufleteste cu totul.

Chiar ieri eram cu Elena si un baietel de 3 ani se tot invartea in jurul ei si o mangaia cu gingasie. Privindu-si copilul, mamica lui a gandit putin cu voce tare: "Oare cum ar fi daca as mai avea si eu un bebe?" "Frumos! De ce nu?" Nu stiu ce va face pana la urma, dar in inima ei a incoltit un gand, de unde pana acum nu-i dadea nici o sansa. Asta as numi-o prima actiune anti-avort a Elenei :-)

Despre starea...

... parintelui Iustin
un comunicat oficial

Ultimele achizitii

interesanta, provocatoare, pe alocuri necrutatoare

N-am mai fost...

... de mult la Brancoveni. E prima oara cand ajungem dupa plecarea parintelui. Circula multe barfe, dar nu vreau sa stiu de rautati. In esenta e lucrarea vrajmasului, care cauta sa-i insele chiar si pe cei alesi. Putinele intalniri pe care le-am avut cu parintele pot spune ca m-au intarit duhovniceste. Caderea lui a fost un soc si o sminteala pentru multi.

Sa stam bine! Sa stam cu frica! Sa luam aminte!

mancand capsuni sub masa

Despre cum se cresc...

...puii de tara.
Ieri am vazut intr-o gospodarie taraneasca vreo 60 de puisori scosi la clocitoare intr-un spatiu de 2 mp, pavat cu dale, acoperit cu azbociment, imprejmuit cu sarma peste care erau aruncate pleduri "ca sa nu bata vantul". Mancau doar concentrate + malai. Proprietarul le-a facut observatie copiilor sa nu le dea deloc iarba (desi balariile erau pana la genunchi) "ca se-nvata pe iarba si nu mai cresc".
"Nu-i vede deloc soarele..." remarc eu.
"Ei, au lumina!"
Vazandu-i cum se ingramadesc intr-un loc, singurul necimentat, stand parca la coada ca sa scurme si ei ceva pamant am pus o alta intrebare fireasca: "De ce nu scoateti dalele astea?"
"Ca sa facem curatenie mai usor." hm! puii nu pareau preocupati deloc de igiena :-)
Mi-am amintit de faza cu banana din Conceptul continuum (o maimuta careia i se ofereau banane curatate, compensa lipsa secventei desfacerii bananei cu repetarea obsesiva a impachetarii si despachetarii in servetele a bananei).
Sarmanii pui, cenzurati la maxim comparativ cu stramosii lor, incepusera sa se manance unii pe altii. Chiar gospodarul nostru povestea ingrozit cum se ciugulesc unii pe altii pana ajung la intestine.

Mergand pe criteriul eficientei (adica, dupa mintea omului modern, mai bine mult si prost decat putin dar bun) s-a ajuns la monstruozitati din astea.

Foto mai 2013