Tuesday, August 28, 2012
Monday, August 6, 2012
Duhu(o)ri
- Unii oameni se comporta, se adreseaza si ii privesc pe ceilalti ca si cum rahatul din viata lor ar fi incolor si inodor.
Cuvintele nu-mi aparţin, se găsesc pe coloana din dreapta a acestui blog, dar le-am reţinut pentru că foarte des mă întâlnesc cu oameni care îşi afişează păcatele cele mai scârboase cu maximă dezinvoltură. Mereu îmi încurajez copiii să nu se jeneze să-şi mărturisească felul creştinesc de a vieţui în faţa celor care se tăvălesc cu "naturaleţe" în desfrânare. Uneori asta cere bărbăţie şi până o vor dobândi, trebuie să-i îmbărbătez eu.
PS Nu cu înfumurare sau dispreţ, doar cu demnitate.
Nu trebuie să ne fie ruşine cu poruncile Dumnezeului nostru.
Sunday, August 5, 2012
Intermediari
De atâtea ori am zis că nu mai intermediem între diverse cunoştinţe... Nu poţi garanta onestitatea omului, oricât de bine ar părea că-l cunoşti.
În general nu a mers bine când ne-am băgat: am făcut cunoştinţă unor tineri, care s-au căsătorit, dar căsnicia lor a devenit un ring de box. Altădată am recomandat pe cineva pentru angajare şi nu s-a legat nimic.
Dar ce să facem, nu prea ne-am putut abţine şi, din dorinţa de a ajuta, am mai făcut o abatere de la principiul de mai sus. Cunoştinţa noastră, A., are o casă în construcţie în apropierea oraşului. Ca să definitiveze lucrările mai are nevoie să mai strângă fonduri şi, pentru asta, a are nevoie să plece să muncească în străinătate. Nu ar vrea să lase gospodăria singură, mai ales că are aparatură electrocasnică mai sofisticată şi tot felul de utilaje scumpe prin curte. Ne-a întrebat dacă nu ştim pe cineva de încredere care să fie dispus să şi doarmă acolo câteva luni, pe care l-ar plăti bine, ba ar putea să-i facă şi carte de muncă dacă e serios.
Ne-am gândit la un tânăr din parohia noastră,C., care a fost un timp frate de mânăstire, dar care s-a întors în lume pentru a-şi îngriji părinţii bătrâni şi bolnavi (al căror singur copil este), şi care nu are serviciu. Eventual ar putea sta la căsuţa respectivă chiar şi cu părinţii. Le-am făcut cunoştinţă, au discutat, s-au plăcut, şi pentru început C. l-a ajutat pe A. să-şi facă ordine înainte de plecare.
Au trecut cam 3 săptămâni de la eveniment şi, auzind că A. pleacă în curând din ţară, l-am sunat să vedem cum mai evoluează situaţia. Am rămas surprinşi când ne-a spus că de fapt nu l-a mai angajat pe C.
"Părinte, mi-a furat din lucruri!"
"Cum aşa? L-ai prins?"
"Nu, dar lipseşte cutare şi cutare şi nu avea cine să le fi luat decât el!"
Parcă nu prea ne venea să credem...
Urgent, l-am sunat pe C. şi el ne-a spus că aparent fără motiv A. a rupt legătura cu el. Noi i-am spus despre ce e vorba. Mi-a plăcut foarte mult că el nu a încercat să se dezvinovăţească o clipă, ci a tăcut. Atitudine specific patericoasă care nouă, mirenoşilor, ne-a dat apă la moară să-l bănuim. Soţul meu i-a zis "Fă un acatist ca Sfântul Mina să lămurească lucrurile!" În aceeaşi seară, pe la 10.30 am primit mesaj de la A.: "Cele dispărute s-au găsit. Îmi cer iertare că am judecat pripit!"
În general nu a mers bine când ne-am băgat: am făcut cunoştinţă unor tineri, care s-au căsătorit, dar căsnicia lor a devenit un ring de box. Altădată am recomandat pe cineva pentru angajare şi nu s-a legat nimic.
Dar ce să facem, nu prea ne-am putut abţine şi, din dorinţa de a ajuta, am mai făcut o abatere de la principiul de mai sus. Cunoştinţa noastră, A., are o casă în construcţie în apropierea oraşului. Ca să definitiveze lucrările mai are nevoie să mai strângă fonduri şi, pentru asta, a are nevoie să plece să muncească în străinătate. Nu ar vrea să lase gospodăria singură, mai ales că are aparatură electrocasnică mai sofisticată şi tot felul de utilaje scumpe prin curte. Ne-a întrebat dacă nu ştim pe cineva de încredere care să fie dispus să şi doarmă acolo câteva luni, pe care l-ar plăti bine, ba ar putea să-i facă şi carte de muncă dacă e serios.
Ne-am gândit la un tânăr din parohia noastră,C., care a fost un timp frate de mânăstire, dar care s-a întors în lume pentru a-şi îngriji părinţii bătrâni şi bolnavi (al căror singur copil este), şi care nu are serviciu. Eventual ar putea sta la căsuţa respectivă chiar şi cu părinţii. Le-am făcut cunoştinţă, au discutat, s-au plăcut, şi pentru început C. l-a ajutat pe A. să-şi facă ordine înainte de plecare.
Au trecut cam 3 săptămâni de la eveniment şi, auzind că A. pleacă în curând din ţară, l-am sunat să vedem cum mai evoluează situaţia. Am rămas surprinşi când ne-a spus că de fapt nu l-a mai angajat pe C.
"Părinte, mi-a furat din lucruri!"
"Cum aşa? L-ai prins?"
"Nu, dar lipseşte cutare şi cutare şi nu avea cine să le fi luat decât el!"
Parcă nu prea ne venea să credem...
Urgent, l-am sunat pe C. şi el ne-a spus că aparent fără motiv A. a rupt legătura cu el. Noi i-am spus despre ce e vorba. Mi-a plăcut foarte mult că el nu a încercat să se dezvinovăţească o clipă, ci a tăcut. Atitudine specific patericoasă care nouă, mirenoşilor, ne-a dat apă la moară să-l bănuim. Soţul meu i-a zis "Fă un acatist ca Sfântul Mina să lămurească lucrurile!" În aceeaşi seară, pe la 10.30 am primit mesaj de la A.: "Cele dispărute s-au găsit. Îmi cer iertare că am judecat pripit!"
- Noaptea in dormitor, mama si cei 3 copii, dintre care un sugar, care plange. Fetita spune:"Mami, bagă-l înapoi în burtă şi scoate-l mâine, ca să putem să domim!"
- Mama alăptează şi din sânul celălalt picură lapte. Fratele mai mare exclamă uimit:"Mami, vezi că faci pipi pe tine!"
- Grigo dă cu piciorul într-un fluture pe moarte. "De ce faci asta?" "Îl învăţ să meargă!"
- La 4 dimineaţa copilul o scoală pe mamă şi-i spune:"Scoală-te să-mi citeşti povestea cu cei 3 purceluşi , că dacă nu, te dau cu mir pe ochi!"
- La noi în bloc stă cineva care s-a lepădat de credinţă. Când se supără, Grigo spune:"Dacă nu eşti cuminte, te bag în casă la Eli!" Noi, cei mari nu am comentat niciodata in prezenta lui nimic despre familia respectiva, dar probabil simte el o tulburare.
Saturday, August 4, 2012
Şopârliţe
Friday, August 3, 2012
Dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.
Copii noştri au şi ei păcatele lor, exact cum le avem şi noi pe ale noastre. Cumva însă avem tendinţa de a menţine nişte standarde foarte ridicate în ceea ce-i priveşte pe ei. Suntem poate mai exigenţi decât eram cu noi înşine.
Atunci când copiii noştri nu se comportă aşa cum ne dorim noi, aşa cum credem noi că e voia lui Dumnezeu, devenim frustraţi şi chiar mânioşi. Punem foarte mult accentul pe modificarea comportamentului lor în loc să-i îndrumăm către tronul milostivirii de unde Hristos dă iertare celor care se pocăiesc. E o mentalitate greşită. Nu acesta ar trebui să fie scopul.
Am crescut cu ideea că un copil are nevoie în primul rând de legi pentru a se forma corect. Trebuie să modific această paradigmă. Aşa cum mântuirea noastră nu vine din Lege, nici mântuirea copiilor nu vine prin ea, ci este darul lui Hristos către cei ce cred în El.
Noi îi învăţăm pe copiii noştri ce e bine, dar mântuirea lor nu o putem lucra noi. Dumnezeu e cel care schimbă inimile. Cu cât relaţia copilului cu Dumnezeu se adânceşte, cu atât creşte dorinţa de a-i plăcea Lui. Să ne rugăm şi să aşteptăm ca El să mişte ceva în profunzimea inimilor copiilor noştri.
Am avut bucuria să învăţ asta de aici
Pentru început, încerc să-i pun pe copii cât mai des faţă-n faţă cu Mântuitorul şi să ceară de la El iertare şi puterea de a nu mai păcătui, mai degrabă decât să le ţin ca alte dăţi teorii despre ceea ce au greşit (deja unii ştiu foarte bine ceea e e în neregulă, n-are rost să-i plictisesc şi să mă repet).
Mi se pare stupid şi să le zic eu "Să nu mai faci asta!", ci doar "Încearcă să..." sau "Dacă vrei să nu superi pe cineva renunţă la..." Le reamintesc că noi, oamenii nu putem nimic bun dacă nu ne e dat de sus şi, iarăşi, ceva care pe mine ajută mult: "De câte ori cazi, scoală-te, şi te vei mântui!"
Atunci când copiii noştri nu se comportă aşa cum ne dorim noi, aşa cum credem noi că e voia lui Dumnezeu, devenim frustraţi şi chiar mânioşi. Punem foarte mult accentul pe modificarea comportamentului lor în loc să-i îndrumăm către tronul milostivirii de unde Hristos dă iertare celor care se pocăiesc. E o mentalitate greşită. Nu acesta ar trebui să fie scopul.
Am crescut cu ideea că un copil are nevoie în primul rând de legi pentru a se forma corect. Trebuie să modific această paradigmă. Aşa cum mântuirea noastră nu vine din Lege, nici mântuirea copiilor nu vine prin ea, ci este darul lui Hristos către cei ce cred în El.
Noi îi învăţăm pe copiii noştri ce e bine, dar mântuirea lor nu o putem lucra noi. Dumnezeu e cel care schimbă inimile. Cu cât relaţia copilului cu Dumnezeu se adânceşte, cu atât creşte dorinţa de a-i plăcea Lui. Să ne rugăm şi să aşteptăm ca El să mişte ceva în profunzimea inimilor copiilor noştri.
Am avut bucuria să învăţ asta de aici
Pentru început, încerc să-i pun pe copii cât mai des faţă-n faţă cu Mântuitorul şi să ceară de la El iertare şi puterea de a nu mai păcătui, mai degrabă decât să le ţin ca alte dăţi teorii despre ceea ce au greşit (deja unii ştiu foarte bine ceea e e în neregulă, n-are rost să-i plictisesc şi să mă repet).
Mi se pare stupid şi să le zic eu "Să nu mai faci asta!", ci doar "Încearcă să..." sau "Dacă vrei să nu superi pe cineva renunţă la..." Le reamintesc că noi, oamenii nu putem nimic bun dacă nu ne e dat de sus şi, iarăşi, ceva care pe mine ajută mult: "De câte ori cazi, scoală-te, şi te vei mântui!"
Thursday, August 2, 2012
Se cresc unii pe alţii
Pentru că în ultimul timp m-am tot plimbat cu tot clanul prin parc şi m-am întâlnit cu diverse cunoştinţe, am avut ocazia să redescopăr senzaţia de a fi privită ca un dinozaur pe cale de dispariţie (de când cu avorturile şi contraceptivele ideea de familie normală e complet fosilizată). Şi cum încercau ei să-şi închipuie cum rezistăm , cum "facem faţă situaţiei" majoritatea ajungeau să-şi amintească din înţelepciunea populară că unde sunt mai mulţi copii "se cresc unii pe alţii". Auzind eu expresia asta de atâtea ori m-am simţit atinsă în drepturile mele de autor :)
E drept că mă ajută copiii mai mărişori, dar niciodată pe măsura complexităţii situaţiilor cărora trebuie să le fac faţă. Nu sunt vreo super-mami care gravitează într-un univers roz al ordinii şi disciplinei. Şi n-aş vrea să mint pe nimeni cum că greutăţile nu cresc direct proporţional cu numărul de copii şi cu vârsta acestora (când sunt mici e vorba de epuizarea fizică şi lipsa de timp, iar cu vârsta cresc solicitările de ordin psihic)
Aş spune că e greu, dar frumos în acelaşi timp. Ca mamă te redescoperi, te transformi şi înveţi cel mai uşor răbdarea şi dragostea de aproapele, cu condiţia să faci un minim exerciţiu de "a nu căuta ale tale"1Cor. 13,5
Imaginea e mult mai expresivă în a ilustra ce se întâmplă când amândoi prichindeii au nevoie de mama (Grigo, în sezonul virozelor digestive şi Elena, alăptată la cerere).
E drept că mă ajută copiii mai mărişori, dar niciodată pe măsura complexităţii situaţiilor cărora trebuie să le fac faţă. Nu sunt vreo super-mami care gravitează într-un univers roz al ordinii şi disciplinei. Şi n-aş vrea să mint pe nimeni cum că greutăţile nu cresc direct proporţional cu numărul de copii şi cu vârsta acestora (când sunt mici e vorba de epuizarea fizică şi lipsa de timp, iar cu vârsta cresc solicitările de ordin psihic)
Aş spune că e greu, dar frumos în acelaşi timp. Ca mamă te redescoperi, te transformi şi înveţi cel mai uşor răbdarea şi dragostea de aproapele, cu condiţia să faci un minim exerciţiu de "a nu căuta ale tale"1Cor. 13,5
Imaginea e mult mai expresivă în a ilustra ce se întâmplă când amândoi prichindeii au nevoie de mama (Grigo, în sezonul virozelor digestive şi Elena, alăptată la cerere).