Dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.

Copii noştri au şi ei păcatele lor, exact cum le avem şi noi pe ale noastre. Cumva însă avem tendinţa de a menţine nişte standarde foarte ridicate în ceea ce-i priveşte pe ei. Suntem poate mai exigenţi decât eram cu noi înşine.
Atunci când copiii noştri nu se comportă aşa cum ne dorim noi, aşa cum credem noi că e voia lui Dumnezeu, devenim frustraţi şi chiar mânioşi. Punem foarte mult accentul pe modificarea comportamentului lor în loc să-i îndrumăm către tronul milostivirii de unde Hristos dă iertare celor care se pocăiesc. E o mentalitate greşită. Nu acesta ar trebui să fie scopul.
Am crescut cu ideea că un copil are nevoie în primul rând de legi pentru a se forma corect. Trebuie să modific această paradigmă. Aşa cum mântuirea noastră nu vine din Lege, nici mântuirea copiilor nu vine prin ea, ci este darul lui Hristos către cei ce cred în El.
Noi îi învăţăm pe copiii noştri ce e bine, dar mântuirea lor nu o putem lucra noi. Dumnezeu e cel care schimbă inimile. Cu cât relaţia copilului cu Dumnezeu se adânceşte, cu atât creşte dorinţa de a-i plăcea Lui. Să ne rugăm şi să aşteptăm ca El să mişte ceva în profunzimea inimilor copiilor noştri.

Am avut bucuria să învăţ asta de aici
Pentru început, încerc să-i pun pe copii cât mai des faţă-n faţă cu Mântuitorul şi să ceară de la El iertare şi puterea de a nu mai păcătui, mai degrabă decât să le ţin ca alte dăţi teorii despre ceea ce au greşit (deja unii ştiu foarte bine ceea e e în neregulă, n-are rost să-i plictisesc şi să mă repet).
 Mi se pare stupid şi să le zic eu "Să nu mai faci asta!", ci doar "Încearcă să..." sau "Dacă vrei să nu superi pe cineva renunţă la..." Le reamintesc că noi, oamenii nu putem nimic bun dacă nu ne e dat de sus şi, iarăşi, ceva care pe mine ajută mult: "De câte ori cazi, scoală-te, şi te vei mântui!"