Supărare

De la un timp Grigo n-o mai agreează pe buni: mârâie la ea, o bate din senin şi nu vrea să mai meargă la plimbare cu ea. L-am întrebat într-o seară de ce face aşa şi mi-a răspuns că e supărat pe ea. L-am tot descusut şi am înţeles că o ţine minte pentru că acum vreo săptămână, când a făcut pipi pe el la locul de joacă din parc nu l-a mai lăsat la copii şi l-a certat.

Mi-am adus aminte că, într-adevăr, într-o dimineaţă l-am găsit cu buni pe o bancă ceva mai departe de nisip, cu o feţişoară tare morcovită. Când m-am apropiat de el m-a respins cu un "Pleacă!", dar ostilităţile s-au topit printr-o îmbrăţişare caldă. S-a confesat cu boticul lui bosumflat: "Am făcut pipi pe pantaloni!" Asta era... "Nu-i nimic, mami! Aşa mai uită copilaşii. Te iubesc şi nu sunt deloc supărată pe tine pentru asta."

Ieri i-am spus bunicii tot şi i s-au umezit ochii. Mi-a zis: "Eu un o anumit fel de a reacţiona (moştenit şi el): când cineva greşeşte credeam că e bine să-l pedepseşti, să ţină minte. Să ştii că atunci când am văzut cum te-ai purtat tu, ce frumos l-ai luat în braţe şi l-ai liniştit mi-am dat seama că am greşit şi mi-a părut rău!"

Cel mai greu însă e să reuşeşti să ceri iertare unui pitic, să-l faci să-ţi înţeleagă regretele şi să te accepte, să aibă din nou încredere în tine. Uneori un gest mărunt lasă o rană greu de vindecat.