Un documentar...

... de bun simt pentru toti crestinii olteni

Sfantul Nicodim este un colos al ctitorilor, in vremuri in care nu exista tehnologia contemporana in constructii, comunicatii, transporturi. Cine a incecat sa construiască o casuta cat de mica intelege o farama din felul in care, daca nu se misca lucrurile de la Dumnezeu, totul este sortit eșecului. Ctitoriile lui au rezistat peste veacuri, fie si doar ca ruine care au trezit in alti oameni cu dragoste de viata duhovniceasca setea de a reconstrui, fix in acelasi loc, altare de rugaciune sau de a extinde si restaura lucrarile a caror piatra de temelie a fost pusa de sfantul. El a aruncat samanta vietii monahale cu randuiala athonita pe pamantul nostru si sfintind pentru totdeauna locurile in care a poposit🧡

O desfatare...

... bisericeasca (fara fundal sonor era mult mai bine, dar se poate face abstractie) Cine l-o fi compus?

Ne amuzam...

... cantam, colindam, acasa la bunici, unde am avut pretentia sa stea televizorul inchis, ca sa interactionam mai intens. Am sacrificat vizionarea unui meci (Borussia-Dortmund vs FC Bayern München) care de voie, care de nevoie, dar in final toti s-au simtit bine. 

Primele...

...cadouri sub brad (Iuliana e de vina😉) 

Nici nu stiau ca asa se face. A si zis cineva: "ce idee smechera!" de parca ar fi fost ceva original😄

Am gatit un milion de sarmale si o tona de salata boeuf si atat, dar mi-a trecut si pofta de mancare de cat efort si tulburare desarta intre copii au acompaniat procesul de producție. Dupa mine, as fi facut doar o ciorba de sir de porc si nimic mai mult, dar abia am apucat sa enunt ideea si a venit peste mine o avalansa de comentarii negative. Ca sa fentez valul de ostilitate, am trecut pe modul "people pleaser", desi tanjesc dupa simplitate. 

Sunt...

... atat de mica, atat de nestiutoare si totusi inchipuita, incat orice text inteligent as incerca sa scriu despre Nasterea lui Hristos, mi se pare penibil.

Da-ne, Doamne, sa ne dam seama ce e cu Tine si care e rostul nostru in marea poveste a creatiei si mantuirii neamului omenesc! 

❤️💚❤️Te astept zi de zi

 sa imi picuri in inima

 raspunsul Tau💚❤️💚

Toate...

... familiile normale sunt impreuna in aceste zile premergatoare Craciunului, numa' preotesele sunt singure. Bine, sunt si exceptii, dar ele nu se reiau in fiecare an si nu devin o regula in tiparul familial clasic. Pentru preotese insa, acesta este un laitmotiv al vietii in preajma sarbatorilor. 

Cu cat familia e mai numeroasa, copiii mai micuti, ajutorul concret de la apropiati mai putin, saracia mai mare si sanatatea mai subreda, cu atat aceste zile in care esti lasata singura la jugul in care firesc ar fi fost sa fie doi sunt mai greu de purtat.

Nu intentionez o postare-lamentatie (acum aprope ca nu resimt aceste plecari, am evitat sa scriu cu ani in urma cand chiar ma apasau, ca sa nu fie din tulburare), ci pur si simplu de impartasire a gandurilor cu cele care traiesc asa ceva, fiindca intotdeuna daca afli ca si capra vecinului e moarta, parca iti e mai usor sa o ingropi pe a ta. 

Cred ca am mai scris legat de jertfa preotesei ca trebuie inteleasa diferenta intre jertfa automotivata si jertfire pasiva a cuiva, cea de-a doua fiind apanajul ighemonilor, necum al fetelor bisericesti. 

Apoi, fie vorba intre noi, preotesele care mai avem cat de cat dragoste de Hristos: nu deranjeaza atat plecarile pentru chestiuni strict importante, ci felul in care se alinta oamenii si cer atentie pentru nimicuri, cand tu acasa poate esti disperata si mai ales felul in care, pe langa interventia duhovniceasca necesara, se lungeste vorba inutil, despre vrute si nevrute, pana la politica si sanatate, ca la cafenea. Oamenii, cu concursul multor preoti carora chiar le place sa isi dea cu parerea despre orice, chiar nu mai fac diferenta intre o interactiune in cadrul unei taine si o discutie la colt de strada. 

Fiecare casa are echilibrul ei si preotul ar trebui sa stie mai mult decat oricine ce sarcina poate pune pe propria familie astfel incat sa nu se ajunga la ispite urate. Pentru a aprecia acest fenomen, trebuie sa isi cultive sensibilitatea si intelegerea duhovniceasca, sa fie atent la sine sa nu foloseasca lucrarea lui ca pretext de prelungi disparitia de acasa, unde poate are de facut ceva mai dificil si mai neplacut pentru el si care nu aduce atata lauda si recunostinta lumeasca. 

Preoteasa trebuie cu intelepciune sa isi randuiasca aceste zile in care ramane fara dumnealui, multumind ca sunt oarecum previzibile. Sa nu programeze atunci chestiuni majore, de care nu se poate ocupa singura. Sa apeleze la rude sau prieteni cand este depasita de situatie. Sa discute problema asta cu sotul, in momente de liniste, ca sa gaseasca solutii impreuna. 

Ca sa nu carteasca se poate compara cu alte situații mai triste in care femeile raman singurul sprijin al familiei: vaduvie, accidente, preadesfranare, alte vicii sau meserii solicitante. Asa poate se va imbarbata, desi, de obicei Dumnezeu cand iti da o cruce, iti da si puterea sa o duci. Tulburarile sunt aduse cand cel putin unul dintre soti actioneaza fara dreapta socoteala si iubire de oameni. 

Cei mici...

... sunt intr-o viroza de toata frumusestea in doi timpi: intai febra mare + dureri abdominale, apoi respirator cu muci, tuse, expectoratie etc. Non-covid, pe testatelea.

Cei mari colinda pe rupte si pregatesc cadouri secretoase pentru colegi, prieteni.

Eu: plang cu cei ce plang si ma bucur cu cei ce se bucura. 

In casa...

... noastra nu se aude numai muzica bisericeasca, desi eu asa mi-as fi dorit initial. Desi 90% din auditii se desfășoară in castile lor, ca sa nu fie poluata generatia tanara, uneori mai razbate din baie cate un ritm aflat in top pe youtube. Asa se face ca intr-o dimineata mi-a atras atentia un refren penibil gen manea "Construiesc un imperiu! Construiesc un imperiu! Construiesc un imperiu!"

Desi era enervant, mi-a dat o idee interesanta despre ceea ce facem noi, mamele, in lucrarea noastra aparent banala de a naste si creste copii. Reproducerea, accesibila oricarui mamifer pentru perpetuarea speciei, pare cumva lipsita de valoare. 

Tinand cont insa ca dintre toate vietuitoarele, singur omul poarta in el chipul dumnezeiesc si poate deveni fiul Lui dupa har, o mama crestina are o misiune extraordinara pe care trebuie sa o constientizeze si sa o afirme (atat pentru sine cat si pentru intarirea altor surori) ori de cate ori ispite de gand sau de la oameni o descurajeaza:

CONSTRUIESC O DINASTIE!

CONSTRUIESC O DINASTIE!

CONSTRUIESC O DINASTIE! 

Ca sa fim...

... in randul lumii si sa se bucure copiii. 

La serbare...

... la scoala. Mai erau cateva strofe dar i s-a facut semn sa incheie asa. In fine, el nu a dat nicio importanta acestui fapt si a fost vesel toata ziua

Amuzament...

... in doi, preluat dintr-o carte cu experimente

In loc...

... sa consum ciocolata neagra ca atare, fiindca nu imi place deloc, o topesc in lapte cald de soia si indulcesc putin cu miere. Doua patratele sunt suficiente pentru a ma ajuta in dupa-amiezile in care nu reusesc sa recuperez nesomnul de noapte.

 Sper ca nu comit o mare crima nutriționala daca va sugerez sa incercati o ceasca de buna dispozitie lichida 😋

Vorbim...

...de impedimentele pe care le aduce in viata unei fete dintr-o familie mare in acceptarea de a naste si creste multi copii. Ar trebui insa apreciata si partea plina a paharului, si anume in ce fel usureaza o familie numeroasa decizia fetelor de a avea la randul lor prunci dupa voia Domnului.

In primul rand, mai ales daca a fost o familie numeroasa "on purpose", fata respectiva are o educatie anume despre cum sa se raporteze corect la natalitate ca opera a Creatorului in primul rand si va intelege in alta lumina conceptul sacrificiului matern. 

Daca a simtit bucuria jocului si rasetelor in casa, a incurajarilor venite de la frati, a impartasirii trairilor cu cineva de varsta apropiata din familie, isi va dori cu siguranta si pentru copiii ei sa reediteze aceste amintiri frumoase.

Foarte importanta mi se pare si experienta vie legata de cresterea si evolutia unui copil pe care o familie numeroasa o confera mai ales surorilor mai mari. Odata devenite mame vor fi mult mai sigure pe ele si vor avea la indemana in memorie repere concrete si nu doar teoretizarile didactice ale celor care scriu carti de parenting si puericultura. 

De asemenea vor sti din experienta ca toate conflictele intre frati, de la  mici intepaturi cu vorba pana la trante serioase, nu sunt ceva nemaivazut, nu sunt un capat de tara, nu reprezinta un rau ireparabil si nu au puterea de a sterge definitiv dragostea intre frati asa cum isi promit grav atunci cand sunt mici. Vor trece deci ca mame (mai usor decat am facut-o eu, coborata direct camera in care stateam singura cu pildele Patericului intr-o casa plina cu copii care mereu aveau cate ceva de impartit) mult mai usor si cu alta rabdare peste razboaiele intra-familiale intre copii. 

Nu in ultimul rand traiul intr-o familie mare are beneficiul de a te scuti de efortul sisific depus pentru a sparge presiunea tiparelor sociale despre familie. Adica deja provii dintr-o familie numeroasa, acesta a fost firescul vietii pentru tine si cu greu poate cineva sa te intimideze ca esti neobisnuita/ciudata ca vrei o familie mare. Unde mai pui ca si parintii te vor sustine, stiind exact prin ce treci si cata nevoie de ajutor ai, nu cum fac multi alti parinti care isi streseaza si ei in plus fetele cu critici, reprosuri, sugestii de contraceptie si invitatii la avort. 

Pana la urma eu zic ca e un avantaj sa fi crescut in familie numeroasa pentru Domnul, chiar daca n-o fi fost totul roz in viata. Voi cum credeti? 

Cineva...

...a postat o intrebare indirecta

Din experienta, din experienta cui, cat de adevarata este afirmatia in general, ce grup social ai in vedere cand afirmi asta, in ce tara, ce religie etc, lucrurile sunt discutabile. Ceea ce intereseaza este sa analizam posibilele cauze pentru care o fata provenita dintr-o familie cu multi copii nu si-ar dori la randul ei mulți copii. Ideea e ca nici fetele provenite din familii cu putini copii nu isi doresc de regula multi copii, asa ca disting deja o nuanta subtila a intrebarii: exista motive universale de a nu iti dori multi copii si exista motive generate strict de traiul intr-o familie numeroasa. 

Printre motivele comune tuturor as enumera: 

frica de moarte si durere asociate atat de frecvent cu sarcina, dar mai ales cu nasterea

cedarea in fata presiunii sociale care impune modelul familial restrans

teama de responsabilități pe termen nelimitat

sanatate fizica sau mentala precara

teama de agravare a lipsurilor materiale

dorinta de independenta, de o mai mare libertate, de timp pentru sine

programarea familiala pe criteriul comoditatii

necredinta in invatatura biblica despre familie si inmultirea neamului omenesc

 nesocotirea posibilitatii aparitiei vreunui ajutor dumnezeiesc in situatii dificile 

Acum sa incerc sa gasesc cateva pricini de sminteala specifice familiilor mari. Si aici ar fi necesara cel putin o diferentiere: familii mari fara o baza religioasa si familii de credinciosi. Despre cele dintai chiar nu stiu cum funcționează, dar stiu ca bunatatea lui Dumnezeu inconjoara orice faptura. 

Familiile celor credinciosi nu sunt nici ele fara meteahna, dragilor, pentru ca, (ce sa vezi?) toti oamenii au pacate si patimi mai mult sau mai putin lucratoare. Cred ca atmosfera din familie si sanatatea relatiilor intrafamiliale depind enorm de felul in care traiesc parintii, de cat se raporteaza de strans la Dumnezeu si de disponibilitatea lor de a se purta unul cu altul si cu copiii cu dragoste, sensibilitate, intelegere, acceptare. 

Conteaza cum au fost primiti copiii in familie, mai ales in stadiul de idee, apoi in stadiul de embrion si in cele din urma in stadiul de prunc. Nu intotdeauna familiile mari sunt mari fiindca asa au dorit sotii. Uneori ele sunt pur si simplu efectul neputintei de a se infrana, exista mai mult o asuprire decat iubire si totul se traduce ulterior printr-o lipsa de bucurie in lucrarea cresterii copiilor si o vesnica blamare reciproca intre parinti. Aceste lucruri le poate simti si intelege subtil orice membru al familiei si poate pastra o mentalitate ostila intemeierii unei familii mari. 

O alta cauza care poate scarbi o fata ar fi suprasolicitarea ei la ingrijirea fratilor, exagerarea parintilor in responsabilizare si privarea de timpul si bucuria specifice copilariei. Apare doar in situatii in care parintii chiar nu au mila si discernamant si nu reactioneaza la feedbackul negativ repetat pe care il primesc din partea copiilor mari. 

Alta sminteala o atribui comentariilor negative, vaicarelilor, cartelilor si judecatilor pe care o fata le aude de la parinti pe tema familiilor numeroase si care ii impregneaza puternic mentalitatea facand-o sa nu mai vrea sa auda de asa ceva. Poate fi si bullyingul primit din exterior (pe motiv ca provine dintre multi frati o sursa de respingere a ideii de familie mare) dar cred ca cele mai puternice influente negative vin tot din interior. 

Sunt deschisa la completari  in sectiunea comentariilor, atata timp cat se intervine decent si obiectiv. 

Text...

... preluat de aici, cunosc familia si apreciez taria lor de caracter

 "Bună, eu sunt Maria! Pentru cei care nu mă cunosc, mai am 12 frați. Voi face încă de la începutul acestei postări precizarea că, prin această postare, nu doresc milă! Milă are doar Dumnezeu. Oamenii sunt cel mult empatici. Cel mult. Unii nici măcar atât nu sunt. Mereu m-a deranjat mentalitatea oamenilor față de familiile cu mulți copii. Mă rog, nu știu exact ce înseamnă mulți copii pentru că în ziua de azi și un copil e mult pentru unii. Dacă s-ar putea jumătate, ar fi super. Revin:majoritatea oamenilor au impresia că familiile cu mulți copii mor de foame, nu au casă/mașină/haine/bani, etc... Posibilități în general. Sau cred că sunt romi. Oare doar romii mai fac copii? Știți ce mă deranjează cel mai mult? Faptul că sunt oameni care la rândul lor au avut mulți frați și au exact aceeași mentalitate. Oameni buni... Ați murit de foame? Nu ați ajuns oameni de bine? (după eforturile fiecăruia de a ajunge om de bine, normal). Acum vreo 50 de ani, familiile aveau mai mulți copii, deoarece nu se punea problema de avort, de metode contraceptive ș.a.m.d. Nu înțeleg de ce ar trebui să îmi fie rușine? Nu mi-am ales eu familia. Nu cred că și-a ales-o nimeni. Nici nu alegi dacă ești primul copil sau al treisprezecelea. Mai auzi oameni care spun: i-a murit un copil! Lasă că mai are... Pe bune? Cum să gândești în halul ăsta?

Familia mea este minunată! Nu mă simt oropsită de soartă. Am primit educație, bună îmi place să consider. Bine... Dintre toți frații mei, eu sunt oaia neagră. Eu nu mai ofer respect celor care nu oferă la rândul lor respect. Am făcut asta până m-a secat de vlagă. Nu suntem milionari cum nici trei sferturi din țara asta nu este. Am fost obișnuiți să muncim pentru ce vrem. Ai mei nu au luat niciodată burse sau ajutoare sociale. Toți frații am avut burse pentru medie, de merit sau pentru rezultate la olimpiade. Am doi frați la doctorat... Eu am fost și sunt o lepră. Eu, spre deosebire de ei, îmi folosesc capul doar pentru ce vreau. Decât să învăț matematică jumătate de zi mai bine scot pietre din râu. Asta nu înseamnă că nu am făcut nimic cu viața mea sau nu îmi câștig existența prin munca mea sau că nu duc un trai decent. Cei mici ne ajung din urmă ca rezultate. Însă fiecare e special în felul lui. Eu nu fac matematică, eu nu cânt la vioară, eu nu știu fizică, eu cânt la mixer. Dar știți ce e mișto? Că ceilalți frați sunt buni la ce nu sunt eu și pot să mă bazez pe ei.

Am avut și noi lipsuri. Ca toată lumea. Doar de asta muncesc oamenii. Și milionarii muncesc sau au muncit cândva. Nu am să înțeleg niciodată de ce se consideră că ești pârlit dacă ai mulți frați...Noi nu suntem pârliți. Ce-i drept nu deținem nici afaceri cu țiței, dar de... Cine deține? Am fost învățați că mult sau puțin este relativ, că mult sau puțin se datorează doar ție, se datorează efortului pe care îl depui pentru a avea mult sau puțin. Poți avea puțin și să fii fericit cu puținul tău sau poți avea mult și să nu îți ajungă niciodată. Am fost învățați că și din puțin și din mult poți să împarți celor care poate nu au nici măcar cât tine, lucru pe care l-am făcut mereu după posibilități. Eu nu consider că un om care are mai multă avere decât mine îmi este superior. Nu îl consider inferior nici pe cel care are mai puțin. Ceea ce diferențiază oamenii în opinia mea, este educația, cultura și bunul simț. Pe care le poți găsi atât la săraci cât și la bogați.

De-a lungul timpului, m-am simțit afectată de această mentalitate a oamenilor. Oameni care locuiesc poate într-un apartament dat de Ceaușescu cu buletinul. Ce să le spun eu oamenilor ăstora? Că ne-am mutat dintr-un apartament cu 4 camere într-o casă mai mare, cu toate că mai am 12 frați?

Ce vreau să subliniez: Oameni buni!!! Renunțați la această mentalitate și nu mai compătimiți familiile cu mulți copii. Compătimirea voastră nu ajută la nimic. Dacă vedeți o familie cu mulți copii care are nevoie de ajutor, ajutați-o. Și dacă nu are nevoie și vreți să faceți pomană, faceți! Dar nu le mai plângeți de milă că nu cred că au nevoie. Dumnezeu trimite fiecare copil cu pâinea lui sub braț pe lume. Nu vă mai uitați la copiii care provin din familii cu mulți copii ca la niște sărăntoci că poate au mai mult decât are copilul vostru, unul singur. Sunt atât de mulți oameni geniali și în țara asta și pe glob, care au avut mulți frați....Vedeți-vă de viața voastră, de copiii voștri cei pe care îi aveți sau cei pe care i-ați avortat pentru că nu i-ați dorit și ați crezut că e mai ușor așa, dacă puteți să ajutați pe cineva, ajutați, dar nu mai  desconsiderati copiii cu mai mulți frați. Nu aveți idee ce mult afectează un copil această concepție, total idioată, a celor din jur..."

Ca tot...

... suntem in perioada curățeniei generale, va invit la o cercetare de sine, dincolo de "alibi-ul" copiilor mici si multi

Reciproca nu e adevarata: o casa care straluceste de curatenie nu e neaparat marca unui proprietar echilibrat psihic, dimpotriva, poate fi chiar un indicator al unei tulburări obsesive. 

Am testat...

... cu scepticism pe Anastasia metodele Otiliei Mantelers de a gestiona situatiile dificile cu copiii: prin joc sau poveste. Nu eram prea optimista fiindca la vremea in care fratiorii erau mici fie nu erau incantati sa vada scenete care ii reprezentau pe ei in momentele critice, fie nu isi insuseau nicio "morala" la sfarsitul jocului fiindca nu convenea intereselor lor. Adica: suna bine in poveste sa fii generos, dar daca vrei sa fiu eu generos, mai bine sa nu imi mai povestesti nimic. Daca transpuneam intr-o poveste conflictele lor știau sa imparta corect dreptatea intre personaje, dar in scurt timp se simteau vizati si istorioara devenea un adevarat atac la persoana. Tot asa si jocul, daca avea o nota amuzanta, concluzia era ca rad de ei. 

Anastasia insa e o dulce si e foarte receptiva la acest gen de terapie. Asculta cu drag povestile (ultra simpliste, dar colorate cu multa pantomima si onomatopee) cu maimtica mofturoasa care nu voia sa se imbrace, cu doua fetite, una ascultatoare si alta impotrivitoare, cu un hipopotam nervos care se calma topaind pe o minge mare. E foarte abordabila, chiar daca este furioasa pe moment, si imediat se linisteste si incepe sa ma asculte.

Rezultatele sunt valabile si pe termen lung, mereu promite fara ca eu sa ii fi sugerat vreodata: 

"Mami, nu mai vorbesc urat, nu mai rup cordelute, nu mai fac pipi pe jos! Sunt o fata buna💚!" 

Pentru...

... mine iarna este, mai mult decat zapada, sarbatori si cadouri, o provocare imunologica si psihologica.

Iarna trebuie sa am grija de mine si copii mai mult decar in alte anotimpuri. 

Sa am grija sa primim mai multa lumina, de care e atat de dependenta buna-dispozitia noastra. 

Sa am grija sa nu fie prea frig, dar nici prea cald in casa si sa raceasca cei mici din cauza asta. 

Sa iesim zilnic afara imbracati adecvat (pe principiul ca nu exista vreme rea, exista doar haine nepotrivite) ca sa ne calim organismul. 

Sa luam suplimente cu vitamina D si minerale mai abitir ca vara, fiindca soarele se arata rar, iar noi suntem infofoliti. 

Sa dormim mai mult, ca sa ne refacem, fiindca temoreglarea e solicitanta. 

Sa alung altfel decat prin metode virtuale plictiseala copiilor nevoiti sa petreaca in casa mai mult timp ca oricand.

Sa monitorizez facturile si cheltuielile in general mai insistent decat vara.

Sa am grija sa aerisesc suficient ca sa nu se faca prea mult abur in bucatarie cand gatesc si nici la baie cand se spala copiii in stilul lor "energic". 

Sa verific de mucegai zonele predispuse si sa intervin acolo unde e cazul. 

Ma bucur ca nu am de spart lemne, de taiat porcul sau de mers prin namol pana la wc pe frigul de afara. 💚💚💚

Recent...

... Maria a avut de realizat pentru scoala (la etnologie) un interviu cu cineva mai in varsta despre cum decurgeau petrecerile de nunta in zona noastra odinioara. Am ascultat si eu inregistrarea. Povestea batranei era absolut captivanta, plina de haz, de detalii picante si reconstruia perfect atmosfera aceea de sarbatoare a satului romanesc. Chiar mi s-a parut pentru tineri o tema extraordinara (pentru amuzament sau chiar inspiratie pentru propria nunta) de discutat de catre fiecare cu bunicii, strabunicii lui si de impartasit apoi cu prietenii, comparand cu detaliile organizatorice contemporane.

As nota cateva chestiuni pe care le-am retinut, fara sa am pretentia ca sunt cele mai relevante:

-invitatiile erau facute de ginerica si alaiul lui si erau "stropite" cu tuica, de ma intreb cum mai ajungea bietul baiat la final treaz acasa. 

-mireasa era luata de acasa cu o hora in timpul careia soacra mica trebuia sa imparta nuntasilor in dar pijamale, ciorapi, lenjerie 

-rochia de mireasa era cumparata de soacara mare, of course🙂

-primul "plocon" catre nasi era in ziua nuntii (o gaina, o damigenica de vin) iar nasul era dator sa cumpere celui care il aducea un rand de haine

-masa mare incepea cu tuica si muraturi ("dezinfectant" si probiotice) atat erau aperitivele pe vremuri la doljeni. Mai spre Valcea, in satul tatalui meu, se puneau si branzeturi si mate de porc.

-se aduceau apoi sarmale, urmate de friptura, deci carnea era la mare cinste

-vinul se aducea cu galetile 😄 si fiecare isi lua de acolo 

-tort nu exista, nici prajituri, cel mult cozonaci, dar mai incoace s-au introdus dulciurile

-jocurile erau doar de cerc (sugerand unitatea comunitatii in bucurie si integrarea tinerei familii in marea familie a satului). Nu exista nimic in doi (popor cuminte☺️) 

-mai ieseau certuri si chiar batai legate de dedicatiile muzicale

-darurile se strigau, sa stie toata lumea, se numarau acolo banii

-nu se arunca niciun buchet, ci se aruncau bucati din "turta miresei" (ca simbol al belsugului viitoarei familii, cred) despre care se credea ca aduc celor care o gusta binecuvantarea de a isi gasi cu succes "jumatatea"

-mirii mergeau apoi in camera lor, care era pazita ca nu cumva sa fuga careva cu banii de nunta

-cumintenia miresei era foarte pretuita si se cerea dovedirea ei grabnica, altfel era mare scandal, unele fete fiind "returnate" parintilor in mod penibil

-a doua zi se petrecea iarasi in stil barbar, cu soacrele pe grape si maimutarite de intreaga comunitate

In mare cam asa decurgea intalnirea cu prilejul nuntii pe la noi, si cu bune si cu rele. La unele s-a renuntat, altele au fost transformate, altele dezvoltate, dar tiparul general a ramas totusi acelasi. Rar exista originalitate 100% in ceea ce priveste aceasta agapa. 

De cate...

... ori merg la cimitir la Elena, trec pe lângă un mormant frumos impodobit cu floricele dinspre care vine o adiere sufleteasca aparte. Acolo este ingropata roaba lui Dumnezeu Casandra, o femeie de care ma simt legata sufleteste fara sa o fi cunoscut vreodata si careia in inima mea am simtit sa ii spun "fericita" Casandra.

A fost medic pediatru, mama a 8 copii si si-a pastrat credinta lucrătoare in vremuri de mare prigoana. Sotul dansei a fost cadru militar. S-au nascut intr-un sat in care crestinismul era pentru toti un mod de viata, Radaseni. 

Nu erau la vremea aceea nici foarte instariti, dar nici nu traiau in mari lipsuri materiale, desi aveau atatea guri de hranit. Ajutor in cresterea copiilor le-a fost o sora a dansei, care nu s-a casatorit niciodata. Un alt ajutor nepretuit era considerata mijlocirea in rugaciune a unui frate al doamnei, care era monah. 

Copiii familiei au crescut in duhul evlaviei crestine, unii au intrat mai tarziu in cler si toti au ramas in biserica. Vacantele si le petreceau facand pelerinaje la manastirile din tara, mai ales prin Moldova, locul natal al parintilor. Am intrebat care era atmosfera in casa, relatia cu parintii. Toti copiii erau foarte cuminti, ajutau intotdeauna in gospodarie si se intelegeau intre ei. Am intrebat cum s-a ajuns la armonia asta familiala si daca parintii le tineau vreodata "predici" copiilor. Mi s-a spus ca nu obisnuiau asa ceva, ci doar rugaciunea si pacea parintilor erau suficiente sa influenteze comportamentul copiilor.

 Atat am aflat despre aceasta distinsa doamna de la copiii dumneaei, desi as fi avut o multime de alte curiozitati. Vesnica bucurie sa ii dea Dumnezeu! 

"Pe tine...

... Maica, te avem

Liman de mantuire

Si bucurie si indemn

Si cale de suire"

In urma cu 4 ani, pe 9 decembrie, am adus in parohie cu cantari duhovnicesti icoana Pantanassa, ca un dar din partea Elenei pe a carei suferinta se bazeaza povestea acestei copii. Nu am calculat special, ci am observat abia atunci ca "venirea" acestui odor nu a fost randuita intr-o zi oarecare, ci chiar cand praznuim zamislirea Feciarei Maria in pantecele sfintei Ana. 

Numai...

... babele vin la biserica. Asa umbla vorba cu care oamenii tachineaza tinerii care arata ravna pentru slujbe si pentru viata duhovniceasca in general.

Ca sa gasesc un posibil sambure de adevăr din zicala asta, in primul rand as scoate cuvantul "numai". Pruncul, de cand se boteaza, este madular viu al bisericii si ar trebui hranit cu Sfintele Taine. Apoi, fiecare, cand aude chemarea lui Hristos, se alipeste de Biserica. As spune ca multi dintre acestia, desi sunt de varsta frageda, sunt intelepti ca niste batrani. Deci e plina biserica de "babe" tinere, frumoase si cuminti 😉

Apoi as restaura conotatia cuvantului baba. Am vazut ca de acum cativa ani au inceput sa apara (ca replica la denigrarea pelerinelor la sfanta Parasvheva) scrieri care elogiaza pe drept cuvant "babele pupatoare de moaste". Nu ma apuc sa le completez, ci vreau doar intaresc ideea ca babele nu pot fi reduse numai la dimensiunea corporala si considerate niste oameni casati, rebuturi sociale total nefolositoare. 

Babele sunt femei care au trecut prin tot felul de situatii si greutati carora omul modern nu le cunoaste focul lamuritor. Ele au capatat inevitabil, cu trecerea timpului și slabirea trupului o oarecare intelepciune si un simt al desertaciunii vietii lumesti, chiar daca nu s-au hotarat cu totul sa traiasca duhovniceste. 

Daca nu si-au irosit zilele departe de Dumnezeu, babele pot fi cele mai de pret povatuitoare pentru noile generatii (cati nu l-am cunoscut pe Domnul intai de la bunici?). Patimile insa slutesc omul, dincolo de vizual. Aceasta este una dintre adevaratele pricini pentru care multe babe starnesc dezgust. Alta ar fi "ochiul rau" al celor care le priveste, nesuferind de fapt chipul evlaviei autentice. 

 La urma urmei, bine ar fi ca vorba cu babele sa fie adevarata, ca macar in ceasul al 11lea, la batranete, oamenii sa isi vada de grija sufletului. Biserica ii asteapta pe toti cu bratele deschise ca pentru niste fii risipitori. Macar neputinta ultimilor ani ai vietii sau suferinta bolilor ar trebui sa fie niste indicatori ca toti ne vom strange bagajele din lumea aceasta si vom pleca in calatoria cea mare, spre lumea de dincolo. Din pacate nici macar asa majoritatea babelor noastre nu iau drumul bisericii, nici Scriptura sau vreo rugaciune la citit, ci traiesc din inertie, alungand cu frica lasa orice gand la cele vesnice cu vreo barfa sau vreo telenovela noua. Da, cultul nostru presupune o anume profunzime si asezare interioara si este firesc pe undeva ca, odata cu inaintarea in varsta, intelegerea sa sporeasca si sa patrunda mai usor cuvintele dumnezeiestilor slujbe, dar nu toate babele experimenteaza aceasta, ci doar cele "destepte". 

Fata draga, daca iti spune cineva ca numai babele vin la biserica, sa stii ca in primul rand nu ai de justificat nimanui dragostea ta de locul in care primesti har si binecuvantare. Apoi, nici acela nu stie cu adevarat ce este cu Biserica, deci parerea lui ar trebui sa nu conteze pentru tine. In al doilea rand, cine iti adreseaza aceste cuvinte te complimenteaza involuntar, recunoscandu-ti fara sa isi dea seama maturitatea si intelepciunea caracteristice unei varste mai inaintate. Cauta biserici cu pastori induhovniciti si vei gasi împrejurul lor multi tineri insetati de viata curata, dornici sa lucreze toata fapta cea buna si te vei convinge personal ca in biserica varsta tanara nu este un tabu. 

Felicitari...

... pt bunicu':

deschise 

inchise:

Tutorialul aici

Cand...

... nu am ce face imi mai vin idei despre ce ar putea sa faca altii☺️. Ma gandeam azi la grupurile de tineri din biserica: poate ar ajuta in vreun fel daca ar merge prin rotatie sa cante in cor sfanta liturghie in parohiile mai retrase, ca sa se simta si acolo pulsul vietii duhovnicesti a tineretului. 

De...

... 23 de ani de cand sunt casatorita am tratat capitolul finante cu foarte multa incredere ca Dumnezeu ne poarta de grija, aproape cu nepasare as zice. Nu am avut ca obiectiv sa agonisesc averi, asa incat daca am avut cu ce trai prezentul m-am declarat multumita.

Noi nu am avut niciodata banii separat (ai mei si ai sotului) si de multe ori nu le-am tinut evidenta stricta, nici cand au fost foarte putini. Avem o cutiuta acolo, intr-un dulap, in care sotul lasa ceea ce ii randuieste Dumnezeu sa primeasca. De asemenea nu am avut nici macar minima prudenta de a avea vreodata fonduri de rezerva la vreo banca sau la "ciorap".  Cu toata superficialitatea cu care am tratat planul financiar al existentei, bunul Dumnezeu nu ne-a lasat niciodata sa suferim de lipsuri adevarate, ajutandu-l pe sotul meu in misiunea de "provider" al familiei si creandu-i diverse oportunitati, uneori intervenind chiar in chip minunat. 

Acum, inainte de a se restrictiona accesul in centrele comerciale am investit putin mai mult in incaltari si geci groase pentru copiii care nu aveau din anii trecuți, de teama ca ne va prinde frigul nepregatiti. Apoi a fost nevoie sa punem varza. Dupa ce a luat si sare de la plafar sotul meu a mai ramas in portofel cu 1 leu. Mergea către biserica gandindu-se cum sa gestioneze situatia. Dupa slujba a avut surpriza sa primeasca de la socrul meu o suma (suficienta pentru a ne descurca pana la salariu) , eveniment rarisim, total neobisnuit in relatia lor tata-fiu. 

Cand a ajuns cu banii acasa eu l-am intrebat uimita de ce, care a fost motivul omenesc pentru care a facut acest gest. Nici pana azi nu stim ce l-a determinat, dar mi-a placut raspunsul sotului meu: 

"Mi-a dat fiindca a avut porunca de sus!" 

Sper ca acest mic exemplu sa va aduca in inimi mai multa nadejde in lupta cu gandul la criza economica preconizata pe un ton tot mai grav in presa. 

Iarna...

... cutorul munceste mai mult ca niciodata☺️. Nu atat ca as avea nevoie de hrana, cat pentru farmecul unei placinte calde si frumos mirositoare in serile lungi si reci de iarna. 

strudel mere + gutui